Anulare acte emise de autoritățile de reglementare. Sentința 193/2008. Curtea de Apel Iasi

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA NR. 193/

Ședința publică din 27 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Leocadia Roșculeț

Grefier - - -

S-a luat în examinare acțiunea de contencios administrativ promovată de reclamantul - în contradictor cu pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu handicap pentru Adulți B, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 20 octombrie 2008, susținerile părții prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Din lipsă de timp pentru deliberare, în conformitate cu dispozițiile art. 260 Cod procedură civilă, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 27 octombrie 2008.

După deliberare,

CURTEA D APEL,

Asupra acțiunii în contencios administrativ de față.

Prin cererea înregistrată sub nr- reclamantul - a contestat decizia de încadrare în grad de handicap nr. 2192 din 6.03.2006 emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți B, solicitând reîncadrarea în gradul de handicap grav.

Inițial acțiunea a fost înregistrată la Tribunalul Vaslui sub nr- iar prin sentința civilă nr. 132/CA/12 mai 2008 fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Vaslui, cauza fiind declinată la Curtea de APEL IAȘI.

La această instanță reclamantul a depus înscrisuri privind starea sănătății sale precum și copia sentinței civile 124 din 21 nov.2007 pronunțată de Judecătoria Huși județul V (pag. 14-30).

Curtea analizând atât înscrisurile depuse cât și înscrisurile aflate la dosarul nr-, urmează a constata că acțiunea nu este fondată, avându-se în vedere următoarele considerente.

Reclamantul suferă de encefalopatie cronică infantilă, parapareză spastică de la vârsta de 6 luni, în copilărie a suferit douăsprezece operații la picioare, fiind recuperat o mică parte a mobilității. Se deplasează foarte greu cu ajutorul cârjelor susținând că are nevoie de însoțitor.

O altă mare problemă a sa este faptul că i-au fost diminuate veniturile, fiind trecut la un alt grad de handicap, iar pe viitor mai urmează a suferi o nouă intervenție chirurgicală.

În susținerea acțiunii sale a depus înscrisuri.

Este cert că reclamantul prezintă în mod real un handicap fizic după encefalopatia cronică infantilă, ce a creat sechele de tip neuromotor, respectiv o parapareză spastică, pe parcurs cu o serie de redori în articulațiile membrelor inferioare datorită spasticității, pentru care a făcut numeroase intervenții chirurgicale corectoare de la o vârstă fragedă.

După intervențiile chirurgicale, internările repetate în servicii de recuperare (I, V, H, ), stațiuni balneare, masaje, deficitul motor se ameliorează, reclamantul se mobilizează cu sprijin ( canadiana).

Criteriile medico -psihosociale aprobate prin Ordinul comun nr. 762 al și nr. 1992 al, publicat în Monitorul Oficial al României cu nr. 885 bis din 27.12.2007, criterii avizate de către Comisiile de Neurologie și Ortopedie a Ministerului Sănătății, la cap. 7: Funcțiile neuro-musculo-scheletice și ale mișcărilor aferente,. III -Evaluarea gradului de handicap în afectarea funcțiilor motorii (a staticii și mobilității, locomoției și/sau gestualității), este prevăzut accesul la protecția specială pentru persoanele cu "parapareze/paraplegii, tetrapareze/tetraplegii, monopareze/monoplegii indiferent de vârstă și statut".

grav de locomoție și respectiv încadrarea în grad grav de handicap se acordă atunci când:

- persoana nu se poate deplasa nici cu sprijin nici fără, fiind dependent de un mijloc de transport adaptat (fotoliu rulant, alte dispozitive) sau este imobilizat la pat;

- nu-și poate îndeplini activitățile vieții cotidiene, nu-și poate asigura existența pentru activitatea pentru care s-a pregătit;

- nu se poate autoservi.

Aspecte care semnifică tulburări funcționale de intensitate gravă datorită deficitului motor de tip plegic (paraplegie, tertraplegie).

Aceste condiții reclamantul nu le îndeplinește. Potrivit înscrisurilor puse la dispoziție Comisiei Superioare (bilet ieșire Spital B 20.02. -02.03.2006, bilet de ieșire din Spitalul de Recuperare I, secția de recuperare neuro-psiho-motorie 05.01.-19.01.2005, bilet de ieșire din Clinica de Recuperare I, secția de neurologie 26-28.02.2007 - în toate se reține dianosticul de parapareză spastică după encefalopatie cronică infantilă pentru care în decursul anilor a suferit mai multe intervenții corectoare ortopedice.

Raportul de evaluare periodică din 30.10.2007, eliberat de Serviciul de Recuperare neuromotorie de tip Ambulatoriu V, la evaluare din august, septembrie și octombrie 2007, după tratamentele aplicate se constată o ameliorare a mobilității articulare și a simptomatologiei dureroase, cu menținerea mersului paraparetic cu sprijin - canadiană.

Înscrisurile produse ulterior rezolvării contestației prin Decizia nr. 2192/06.03.2008, nu aduc elemente noi care să justifice încadrarea reclamantului în grad grav de handicap cu asistent personal (plata unei persoane pentru îngrijire permanentă cu salariul echivalent asistentului social debutant sau prin opțiune indemnizație de însoțitor).

Înscrisurile produse în luna august 2008: examenul ortopedic din 10.08.2008 semnat Dr. realizat după efectuarea radiografiilor adecvate -bazin, genunchi lateral, glezna bilaterală, fișa pentru spitalizare de o zi la Spitalul Clinic de Urgență "Sf. " I în 10.08.2008, ca și examenul neurologic din 10.08.2008 semnat Dr., evidențiază faptul că reclamantul prezintă o parapareză spastică, artroză gleznă bilaterală, coxartroză bilaterală. De asemenea, biletul de externare din Spitalul de Recuperare, județul A, din perioada 14.07 -01.08.2008, reține același diagnostic, menționând că, după aplicarea tratamentului recuperator complex, evoluția a fost favorabilă.

Comisia Superioară din cadrul, apreciază în continuare, că nu sunt elemente clinice și paraclinice pentru încadrarea reclamantului în grad grav de handicap cu asistent personal. La încadrarea în grad grav de handicap cu asistent personal, au acces potrivit criteriilor medico -psihosociale aprobate prin ordinul comun nr. 762 al și nr. 1992 al MSF, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 884 bis/27.12.2007, care au intrat în vigoare la 01.01.2008, numai persoanele cu paraplegie, cu deficit grav de locomoție, care nu se pot deplasa nici cu sprijin, nici fără sprijin, fiind dependenți de un mijloc de transport adecvat (fotoliu rulant, alte dispozitive) sau sunt imobilizați la pat, nu se pot autoservi - situație în care nu se află reclamantul.

Sentința civilă nr.1246/21.11.2007, prin care Judecătoria Huși, județul Vad ispus desfacerea căsătoriei, nu reprezintă un criteriu în sprijinul solicitării sale de a fi încadrat în grad grav de handicap cu asistent personal.

Față de cele reținute urmează a se respinge acțiunea ca fiind nefondată și a fi menținută ca legală și temeinică decizia nr. 2192 din 6 martie 2006 emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru soluții

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea promovată de reclamantul - în contradictoriu cu comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunță în ședință publică azi 27 octombrie 2008.

PREȘEDINTE

Grefier

Red.

Tehnored.

2 ex.

25.11.2008

Președinte:Leocadia Roșculeț
Judecători:Leocadia Roșculeț

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare acte emise de autoritățile de reglementare. Sentința 193/2008. Curtea de Apel Iasi