Anulare acte emise de autoritățile de reglementare. Încheierea 44/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
ÎNCHEIERE CIVILĂ Nr. 44/2009
Ședința publică de la 17 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
GREFIER - -
S-a luat în examinare cererea de suspendare a Deciziei nr. 308/13.10.2009, a Inspecției, formulată de reclamantul, în cadrul plângerii formulate împotriva aceleiași decizii, în contradictoriu cu pârâta INSPECȚIA B, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul pârâtei, consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsă fiind reclamantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de 14.12, respectiv 15.12.2009 s-a depus la dosar, de către pârâtă întâmpinare la cererea de suspendare formulată în cauză, care urmează a fi comunicată reclamantului.
Curtea pune în discuția părții prezente cele două excepții invocate în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar, referitoare la lipsa procedurii prealabile și la prematuritatea acțiunii.
Reprezentantul pârâtei arată că reclamantul a formulat și depus plângerea prealabilă, înțelegând să susțină doar excepția inadmisibilității plângerii, motivat de faptul că reclamantul nu a așteptat trecerea celor 30 zile pentru primirea răspunsului, apreciind că acest viciu este în măsură a paraliza cererea de suspendare.
Întrebat fiind, reprezentantul pârâtei arată că autoritatea nu a răspuns reclamantului la plângerea prealabilă formulată, înțelegând să formuleze întâmpinare.
Curtea, în temeiul art. 129. pr. civ. învederează părții prezente să precizeze dacă Decizia nr. 308/2009 a fost pusă sau nu în executare de către Inspecția.
Reprezentantul pârâtei arată că decizia a fost comunicată reclamantului, iar de la această dată reclamantul nu a mai deținut funcția de director, în această funcție fiind numită o altă persoană, pe bază de concurs.
Curtea, urmează a statua asupra celor două excepții referitoare la lipsa procedurii prealabile și la prematuritatea acțiunii, odată cu pronunțarea asupra fondului cererii de suspendare.
Curtea, din oficiu, invocă excepția lipsei de obiect a cererii de suspendare, motivat de faptul că actul administrativ a cărui suspendare se solicită a fost pus în executare și pune în discuția reprezentantului pârâtei să precizeze dacă acest act mai este susceptibil de executare.
Reprezentantul pârâtei arată că din moment ce decizia atacată și-a produs efectele, aceasta nu mai este susceptibilă de suspendare și prin urmare cererea de suspendare nu mai are obiect, iar condițiile de admisibilitate a cererii de suspendare nu mai sunt îndeplinite.
Curtea rămâne în pronunțare asupra cererii de suspendare, urmând ca în soluția ce se va pronunța să fie tratate și excepțiile referitoare la lipsa procedurii prealabile, prematuritatea acțiunii, respectiv a lipsei de obiect a cererii de suspendare.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată la data de 13 noiembrie 2009, de reclamantul ocupând pana la data de 14.10.2009 funcția de DIRECTOR, la INSPECTORATUL TERITORIAL D E munca - S, in temeiul art.8 si următoarele, din Legea Contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu luarea in considerare a OUG 105/6 octombrie 2009 - privind unele masuri in domeniul funcției publice, ale HG 527/2009 - privind aprobarea modelului cadru al contractului de management, ale Codului Muncii - Legea 53/2003, in termen legal, a formulat plângere împotriva Deciziei nr. 308/13.10.2009 a Inspecției B, prin care a fost eliberata din funcția de Director coordonator la Inspectoratul TERITORIAL D E Munca S, începând cu data de 14.10.2009, in temeiul OUG 105/2009 - fără nici o motivare juridica să se dispună încetarea contractului de management nr. 83/25.05.2009, prin care a solicit următoarele:
1. anularea deciziei menționate mai sus si repunerea mea in situația anterioara emiterii acestei decizii, respectiv sa fiu reintegrat in funcția deținuta anterior, cu obligarea autorității emitente parate la plata diferențelor rezultate din drepturile salariale si prestațiile de asigurări sociale ce i s-ar fi cuvenit in funcția deținuta anterior, drepturi indexate, majorate si reactualizate, de la momentul eliberării nelegale din aceasta funcție pana la efectiva reîncadrare in funcția deținuta anterior, cu luarea in considerare a dispozițiilor art. 78 a1.1 din Codul Muncii;
2. in temeiul art. 15 din Legea Contenciosului administrativ 554/2004 - solicită instanței sa se dispună suspendarea"actului administrativ atacat, pana la soluționarea definitiva si irevocabila a cauzei - aceasta măsura urmând sa fie data executorie de drept;
3. obligarea autorității pârâte menționate mai sus la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu purtarea procesului (taxa de timbru, onorar avocați al, cheltuieli de transport, etc.) conform decontului justificativ ce-l vor depune la dosarul cauzei in termen util.
În motivarea plângerii reclamantul arată că, în fapt, începând cu data de 25.05.2009, a fost numit in funcția de Director, prin Ordinul Ministrului nr.947/25.05.2009, potrivit OUG 37/2009, semnând contractul de management nr. 83/25.05.2009.
Menționează faptul ca numirea reclamantului in funcția de Director coordonator la Inspectoratul TERITORIAL D E Munca S prin Ordinul Ministrului nr. 947/25.05.2009 s-a realizat prin respectarea întocmai a prevederilor art. III al. (4) coroborat cu art. IV din OUG 37/2009 privind unele masuri de îmbunătățire a activității administrației publice, mai exact in urma evaluării cunoștințelor si abilităților manageriale ale reclamantului pe baza proiectului de management pe care l-a elaborat si a dosarului aferent.
In ceea ce privește regimul juridic ce îi era aplicabil in calitatea lui de Director coordonator la Inspectoratul TERITORIAL D E Munca S, învederează faptul ca potrivit art. III alin. (7) din OUG 37/2009 Contractul de management încheiat este asimilat de lege contractului individual de munca.
In aceste condiții rezulta ca reclamantul beneficiază, drept consecința a încheierii cu angajatorul a contractului de management, de toate drepturile consacrate de legislația muncii (in mod deosebit de Codul Muncii si de prevederile Contractului Colectiv de Munca Unic la nivel național pe anii 2007-2010) pentru salariat, ca parte integranta in contractele individuale de munca.
În concluzie, in ceea ce privește încetarea Contractului de management nr.83/25.05.2009 este aplicabil regimul de protecție instituit de Codul Muncii in situația încetării contractului din inițiativa angajatorului, angajatorul - Inspecția B - fiind obligat sa respecte toate normele din Codul Muncii ce statuează:
- proceduri prealabile încetării contractului instituite prin norme imperative;
- termene de preaviz;
- condiții de forma stabilite sub sancțiunea nulității absolute pentru emiterea unor acte unilaterale ale angajatorului, prin care acesta dispune încetarea contractului din inițiativa sa.
La data de 19.10.2009 i s-a comunicat Decizia nr.308/13.10.2009 emisa de Inspecția B prin care s-a dispus, începând cu data de 14.10.2009, încetarea contractului de management nr.83/25.05.2009, potrivit prevederilor OUG 105/2009.
de conținutul deciziei menționate se impunea subliniat faptul ca:
- începând cu data de 06.10.2009, reclamantul se afla in incapacitate temporara de munca, constatata prin certificatul medical seria - nr.- si nr.-, certificat comunicat in ziua eliberării adică in 06.10.2009, atât către Inspectoratul TERITORIAL D E Munca S cât si către Inspecția B, adică anterior ca decizia contestata nr. 308/13.10.2009 sa fi fost emisa si comunicata cu acesta.
De aici rezulta faptul ca decizia atacata este nelegala deoarece a fost emisa cu încălcarea interdicției instituita de art. 60 alin.l din Codul Muncii, in sensul ca a fost emisa in perioada incapacității temporare de munca a reclamantului.
de situația de fapt expusa, cu luarea in considerare a prevederilor legale in vigoare, învederează faptul ca decizia nr. 308/13.10.2009 a Inspecției B, de eliberare din funcția de Director coordonator la Inspectoratul TERITORIAL D E Munca Saf ost nelegala si ne temeinica, având in vedere, in principal, următoarele aspecte:
In ceea ce privește temeinicia si legalitatea Deciziei nr.308/13.10.2009 emisa de Inspectorul General de Stat al Inspecției B, consider ca:
1. Decizia atacata apare ca fiind nelegala si netemeinica, întrucât a fost emisa fără sa existe un motiv de fapt care sa Justifice încetarea Contractului de management nr.83/25.05.2009. cu atât mai mult cu cat in conținutul actului contestat nu se indica aplicarea vreunei cauze de încetare a contractului de management, dintre cele enumerate la art. 9 alin. 1 din contractul de management indicat ori dintre cele reglementate de Codul Muncii.
2. Decizia atacata este nelegala, deoarece nu a avut loc nici o evaluare a activității reclamantului. Menționează ca activitatea desfășurata de acesta s-a bazat pe îndeplinirea întocmai a obligațiilor ce îi reveneau in funcția deținuta, inclusiv cele referitoare la urmărirea execuției obiectivelor si indicatorilor de performanta cuprinși in contractul de management.
3. Decizia nr. 308/13.10.2009 este încălcarea interdicției instituite de nelegală, deoarece a fost emisa cu art. 60 alin. 1 din Codul Muncii, de vreme ce - încetarea contractului de management ( contract asimilat contractului individual de munca) a intervenit in perioada incapacității temporare de munca a subsemnatului, constatata prin certificatul medical seria - nr.-si nr. -, comunicat cu angajatorul la data de 06.10.2009 si 12.10.2009, adică anterior emiterii deciziei mai sus menționate.
Rezulta așadar ca încetarea Contractului de management nr.83/25.05.2009 a intervenit la data da 13.10.2009, in perioada incapacității temporare de munca a subsemnatului, constatata prin certificatul emis in condițiile legii, prin nesocotirea normei imperative de la art.60 alin.(1) din Codul Muncii.
4. Nelegalitatea deciziei menționate mai sus rezulta si din faptul ca nu respecta prevederile art.VIII din OUG 105/2009 care stipulează in mod expres ca "Persoanele care ocupa funcțiile prevăzute la art. III si IV alin.(3) își păstrează statutul si celelalte drepturi prevăzute de lege, iar contractele de management educațional, respectiv contractele de management încheiate de acestea. aflate in derulare la data intrării in vigoare a prezentei Ordonanțe de Urgenta, își produc efectele pana la expirarea termenului pentru care au fost încheiate, sau după caz, pana la data la care intervine un motiv legal de încetare sau reziliere a acestuia."
Rezulta așadar ca, încetarea contractului de management amintit s-a făcut fără a exista o motivare legala a acestui fapt.
Privitor la nulitatea absoluta a Deciziei nr. 308/13.10.2009, determinata de faptul ca aceasta a fost emisa cu nerespectarea dispozițiilor legale imperative referitoare la forma Deciziei prin care s-a dispus încetarea Contractului de management nr.83/25.05.2009 (asimilat contractului individual de munca) trebuie subliniate următoarele aspecte:
Legiuitorul impune prin dispozițiile art. 74 alin.(l) din Codul Muncii, cerința formei scrise a deciziei, precum si elementele care trebuie sa se regăsească in cuprinsul acesteia sub sancțiunea nulității: "motivele care determina concedierea", "durata preavizului" etc.
Analizându-se Decizia nr. 308/13.10.2009, prin prisma mențiunilor obligatorii pe care aceasta trebuia sa le conțină, sub sancțiunea nulității absolute, rezulta in mod evident, ca aceasta a fost emisa cu încălcarea dispozițiilor art. 74 alin.(l) lit. a si b din Codul Muncii:
1. Inspecția Ban esocotit dispozițiile legale imperative ale art. 74 alin. (1) lit. a din Codul Muncii, in sensul ca nu a indicat concret motivele care au determinat încetarea Contractului de management nr.83/25.05.2009 încheiat cu reclamantul.
Având in vedere prevederile legale imperative enumerate mai sus, consideră necesar sa sublinieze ca in cuprinsul deciziei contestate, nu exista nici o mențiune care sa identifice si sa reprezinte motivul de fapt care a stat la baza emiterii acesteia.
De asemenea, subliniază faptul ca, Decizia atacata nu conține nici un temei de drept concret. nu generic care sa justifice măsura încetării Contractului de management nr.83/25.05.2009 ca fiind dispusa in baza unei norme legale.
Concret, angajatorul s-a rezumat numai la invocarea faptului ca încetarea Contractului de management nr.83/25.05.2009 se dispune potrivit prevederilor OUG 105/2009, fără a face trimitere concreta la articolul din actul normativ care reglementează acest lucru.
2. Angajatorul a nesocotit dispozițiile legale imperative ale art. 74 alin.(1) lit. b din Codul Muncii, in sensul ca nu a indicat durata preavizului de care beneficiază subsemnatul la încetarea Contractului de management nr.83/25.05.2009.
In baza reglementarii menționate mai sus, aplicabile Contractului de management nr.83/25.05.2009, Inspecției B ii incumba obligația legala de a consemna durata termenului de preaviz, in scris, in cuprinsul Deciziei de încetare nr. 308/13.10.2009.
Lipsa mențiunii duratei preavizului reprezintă o cauza de nulitate absoluta a Deciziei nr. 308/13.10.2009 astfel emisa.
3. Neîndeplinirea cerinței prevăzute de art. 62 alin.(2) din Codul Muncii: Absenta mențiunii cu privire la termenul concret si legal in care Decizia nr. 308/13.10.2009 poate fi contestata si instanța judecătoreasca la care aceasta se poate contesta, atrage incidenta sancțiunii nulității absolute a deciziei in cauza.
Luând in considerare scopul prevederilor menționate mai sus, respectiv dreptul reclamantului de a fi înștiințat cu privire la condițiile unei cai de atac, împotriva măsurii dispuse in mod unilateral de Inspecția B, in calitate de angajator, consideră ca prin neîndeplinirea obligației legale de către aceasta, reclamantul a fost împiedicat sa îi exercit dreptul de a contesta Decizia nr. 308/13.10.2009, si pe cale de consecința, consideră nula Decizia nr. 308/13.10.2009, aceasta fiind emisa cu nerespectarea dispozițiilor legale aplicabile in materie..
Având insa in vedere faptul ca, la data de 06.10.2009 prin OUG nr.105/2009, a fost abrogata OUG nr.37/2009, solicită ca in măsura in care se va aprecia că în prezenta speța nu ar fi aplicabile prevederile OUG nr.37/2009, sa se ia act de faptul ca RO 527/2009 este încă in vigoare si, de asemenea sa se aplice corespunzător in prezenta speța prevederile 105/2009 in special prevederile art.IV alin.(7), art. IV alin. (lI), precum si cele ale art. VIII din 105/2009.
In drept, își întemeiază plângerea pe dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, pe prevederile Codului Muncii - Legea 53/2003, pe RO 527/2009 privind aprobarea modelului cadru al contractului de management si ale Contractului Colectiv de Munca unic la nivel național pe anii 2007-2010.
La termenul de astăzi Curtea a analizat exclusiv și cu precădere cererea de suspendare a Deciziei nr. 308 din 13.10.2009 emisă de pârâtaINSPECȚIA.
1. Cât privește excepția lipsei procedurii prealabile Curtea reține că o atare apărare este tangențială de fondul cauzei, având în vedere că dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, aplicabile în speță, consacră doar condiția preliminară a exercitării acțiunii în contencios administrativ spre deosebire de dispozițiile art. 14 din aceeași lege care într-adevăr consacră ca o condiție prealabilă admisibilității cererii de suspendare efectuarea procedurii prealabile.
Din această perspectivă cum analiza procedurii prealabile nu vizează și nu influențează admisibilitatea cererii de suspendare, excepția de inadmisibilitate a cererii de suspendare fondată pe lipsa procedurii prealabile se va respinge ca neîntemeiată.
2. Cât privește excepția prematurității pe considerentul că acțiunea a fost introdusă în termenul de 30 de zile înăuntrul căruia pârâta avea prerogativa de a da un răspuns la reclamația administrativă Curtea reține că deși are o anumită înrâurire și asupra admisibilității cererii de suspendare, având în vedere legătura intrinsecă cu fondul cauzei a acestei apărări, această excepție nu este întemeiată.
Astfel, Curtea reține că reclamantul a formulat plângere prealabilă împotriva Deciziei nr. 308/13.10.2009 expediată pârâtei cu dovadă de confirmare de primire la data de 21.10.2009. Este real că potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. h) din Legea nr. 554/2004 autoritatea publică avea la dispoziție un termen de 30 de zile înăuntrul căreia era obligată să formuleze un răspuns. Acest termen se epuiza în speță la data de 23 noiembrie 2009 termenul de 30 de zile fiind calculat conform prevederilor art. 101 alin. 1 corelat cu art. 102 alin. 1 și art. 104.pr.civ. rap. la art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Este tot atât de adevărat că reclamantul a introdus acțiunea de contencios administrativ la data de 13 noiembrie 2009, respectiv înainte de împlinirea termenului de 30 de zile prevăzut la art. 2 alin. 1 lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Cu toate acestea până la termenul de astăzi, deși au fost epuizat termenul de 30 de zile, pârâta nu a făcut pe deplin dovada că a dat un răspuns reclamantului, deci că a soluționat plângerea prealabilă, ceea ce conduce la concluzia că acțiunea reclamantului poate fi privită ca admisibilă. A admite în sens contrar așa cum pretinde pârâta ar însemna să acordăm o primă de încurajare acesteia, ca în astfel de situații sau altele similare pârâta să continue să refuze să soluționeze în termenul legal plângerile prealabile împotriva actelor administrative adresate de persoanele ce se pretind vătămate, ceea ce evident este de neadmis.
Așa fiind, cum acțiunea de contencios administrativ se privește ca admisibilă, conform principiului de dreptaccesorium saequitur principalemaceeași soartă urmează să o aibă și cererea de suspendare. Din această perspectivă excepția de prematuritate invocată de pârâtă cu scopul de a paraliza cererea de suspendare a actului administrativ se privește ca neîntemeiată și se va respinge ca atare.
3. Cât privește excepția lipsei de obiect a cererii de suspendare, Curtea reține următoarele:
Astfel, în ceea ce privește cererea de suspendare a executării Deciziei emisă de pârâtă, Curtea reține că, dat fiind faptul că actul administrativ a fost în întregime executat, acesta nu mai este susceptibil de a fi executat în continuare, fiind astfel epuizat.
Astfel fiind, Curtea urmează a analiza excepția referitoare la lipsa de obiect, apreciind că, raportat la specificul procedurii instituite de prev. art. 15 din Legea nr. 554/2004 și la efectele pe care le produce o eventuală admitere a acesteia, este respectată ordinea de prioritate dezvoltată în doctrină, pe baza prev. art. 137 alin. 1.pr.civ.
Suspendarea executării actului administrativ poate fi dispusă atunci când legea o prevede, în limitele și condițiile instituite de aceasta, respectiv în condițiile art. 14 alin. 1 și respectiv ale art. 15 din Legea contenciosului administrativ doar în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, regula fiind executarea actului administrativ emis.
O altă condiție prealabilă și intrinsecă a admisibilității acestei cereri este însă existența unui obiect, înțeles ca fiind protecția unui drept sau a unui interes pentru realizarea cărora calea justiției este obligatorie, respectiv pretenția concretă invocată de către reclamant.
Acest obiect trebuie să fie determinat sau determinabil, licit și posibil, în sensul în care să existe un drept sau interes actual a cărui ocrotire să fie necesară pe cale judiciară.
Actele administrative sunt executorii din oficiu și prin ele însele, iar datorită acestui specific, devine necesară suspendarea lor, atunci când sunt contestate din punct de vedere al legalității și sub condiția ca executarea lor să fie de natură a provoca o pagubă.
Pe de altă parte, punerea în executare a actului administrativ presupune efectuarea tuturor demersurilor necesare în vederea aducerii la îndeplinire a dispozițiilor cuprinse în acesta.
Actele administrative, la fel ca cele civile, în funcție de modul și durata lor de executare, pot fi clasificate în acte cu executare imediată, a căror punere în aplicare se produce într-un singur moment și acte cu executare succesivă, care se pun în aplicare în mod treptat, în timp.
Cu alte cuvinte, specificul procedurii de executare al actului este dat de natura prevederilor sale, fiind posibile situații în care executarea este uno ictu sau, dimpotrivă, succesivă.
Așa cum s-a relevat în precedent, în ceea cel privește pe reclamant, actul a fost executat, prin eliberarea sa din funcție, din această perspectivă, actul fiind epuizat.
Nu poate fi reținută apărarea invocată de către reclamant, în ceea ce privește faptul că cererea nu ar lipsită de obiect pe motiv că efectele actului se produc în timp, prin reducerea lunară a cuantumului drepturilor salariale ce i se cuvin, deoarece Curtea consideră că aceste alegații sunt legate, mai degrabă, de chestiunea existenței unei pagube iminente în patrimoniul reclamantului, iar nu de suspendarea executării actului respectiv.
Astfel, eventuala reducere a salariului încasat de către reclamant nu reprezintă un scop în sine al actului, neexistând, în acest sens, nicio dispoziție dată de către emitent, ci poate fi reținut doar ca un efect colateral.
Cu alte cuvinte, punerea în executare a actului nu se realizează, în nici un fel, prin reducerea drepturilor cuvenite, ci prin eliberarea din funcție, fără ca acest lucru să fie vizat în mod direct prin actul atacat.
În consecință, întinderea în timp a efectelor colaterale ale unui act administrativ, nu este relevantă pentru a-l clasifica ca fiind cu executare succesivă, importantă fiind doar durata procedurilor de punere a sa în aplicare. De altfel, a susține că un act juridic cu executareuno ictunu poate produce efecte în timp este o contradicție în termeni.
Pentru a dispune în sensul respingerii cererii de suspendare, ca urmare a admiterii excepției lipsei de obiect, Curtea a luat în considerare și faptul că o eventuală soluție de suspendare nu i-ar profita reclamantului în niciun fel, la acest moment, deoarece ar fi o dispoziție ce nu ar putea fi pusă în executare de către autoritatea emitentă. Așa fiind, pentru ipoteza suspendării pe cale judiciară a actului administrativ contestat, reclamantul nu ar putea urmări niciun folos practic.
Și este așa, deoarece reclamantul urmărește, în esență, repunerea sa în funcția publică deținută anterior, ceea ce echivalează nu cu o suspendare a executării, ci cu o întoarcere a executării unui act epuizat deja, ipoteză care nu intră sub incidența prev. art. 15 din Legea nr. 554/2004, ci în cazul funcționarilor în general intră sub incidența prevederilor art. 106 din Legea nr. 188/1999.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D I PUNE:
1. Respinge excepția inadmisibilității și prematurității privind cererea de suspendare.
2. Respinge ca fără obiect cererea de suspendare a executării deciziei nr. 308 din 13.10.2009, emisă de INSPECȚIA
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 17 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red./Dact.SM.
4 ex./06.01.2010
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur