Anulare acte emise de autoritățile de reglementare. Sentința 71/2010. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ nr. 71/2010

Ședința publică de la 23 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu

GREFIER: - -

Pe rol, în vederea pronunțării, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul CLUBUL TRANSILVANIA în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare Ordinul nr. 1262/2005 emis de MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE.

dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 16 februarie 2010, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA,

Prin cererea înregistrată la data de 21 decembrie 2009, reclamanta ASOCIAȚIA CLUBUL TRANSILVANIA a solicitat în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, anularea următoarelor texte normative:

1. litera G, punctul 9 din capitolul II "Prelucrarea și certificarea semințelor" din cuprinsul anexei nr. 7 "Cerințe suplimentare sau mai stricte pentru producerea, certificarea și comercializarea semințelor de cereale În România" din Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 1.262/2005 pentru aprobarea și normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul, certificarea calității și comercializarea semințelor de cereale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 14 și 14 bis din 6 ianuarie 2006, cu modificările și completările ulterioare, așa cum acest text a fost modificat prin Ordinul nr. 185 din 23 martie 2009 al Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, având următorul cuprins:

"9. Prezența semințelor modificate genetic în partide/loturi de semințe non- se admite până la maximum 0,3% în urma testării în laborator, în cazul soiurilor non- aparținând speciilor cu polenizare liberă (alogame) și hibrizi lor, respectiv 0,5% semințe modificate genetic, în cazul soiurilor non- aparținând speciilor autopolenizate (autogame); semințele care prezintă un procent de impurificare cu mai mare de 0,3%, respectiv 0,5% nu se certifică."

2. litera G, punctul 9. din capitolul II "Prelucrarea și certificarea semințelor" din cuprinsul anexei nr. 7 "Cerințe suplimentare sau mai stricte pentru producerea, certificarea și comercializarea semințelor de oleaginoase și textile în România" din Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 1264/2005 pentru aprobarea și normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul, certificarea calității și comercializarea semințelor de plante oleaginoase și textile, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 18 și 18 bis din 9 ianuarie 2006, cu modificările și completările ulterioare, așa cum acest text a fost modificat prin Ordinul nr. 186 din 23 martie 2009 al Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, având următorul cuprins:

"9. Prezența semințelor modificate genetic în partide/loturi de semințe non- se admite până la maximum 0,3% în urma testării în laborator, în cazul soiurilor non- aparținând speciilor cu polenizare liberă (alogame) și hibrizilor, respectiv 0,5% semințe modificate genetic, în cazul soiurilor non- aparținând speciilor autopoienizate (autogame); semințele care prezintă un procent de impurificare cu semințe mai mare de 0,3%, respectiv 0,5% nu se certifică."

În motivarea acțiunii arată că textele normative atacate sunt neconforme cu unele dispoziții legale cu putere superioară în speță art.40 din OUG 43/2007 privind introducerea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic, aprobată cu modificări pin Legea nr. 247/2009, articolul 21 din Directiva nr.18/2001/EC a Parlamentului European și a Consiliului Europei din 12 martie 2001 privind etichetarea, art.45 din OUG nr.43/2007 privind introducerea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2009 și respectiv art.87 dinOUG nr.195/2005 privind protecția mediului aprobată prin Legea nr. 265/2007 ce aplică principiul coexistenței culturilor de plante superioare modificate genetic cu celelalte tipuri de culturi agricole.

Pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale prin întâmpinare 71-73 solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată deoarece prevederile legale invocate au fost modificate prin Ordinele nr.185/2009 și respectiv 186/2009 ale Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale. Astfel pragurile de impurificare admise prin ordinele susmenționate au fost modificate ca urmare a solicitării formulate de experții misiunii în cadrul misiunii de evaluare ce a avut loc în Românie în perioada 2-6 martie 2009.

Totodată se mai arată că pe teritoriul comunității europene este permisă doar cultivarea seminței de hibrizi de porumb modificat genetic () care conțin evenimentul de transformare autorizat (810) și nu există posibilitatea impurificării seminței de porumb nemodificate genetic cu semințe modificate genetic neautorizate. Pe de altă parte un ultim argument în ceea ce privește respingerea cererii îl constituie faptul că în speță își găsesc aplicabilitate cu prioritate normele dreptului comunitar în speță Regulamentul comunitar, iar atâta timp cât există directive ale Uniunii Europene ce vizează producerea, certificarea și comercializarea semințelor, cererea este neîntemeiată.

Analizând cererea formulată prin prisma actelor dosarului și având în vedere prevederile legale incidente speței Curtea reține următoarele:

Reclamanta Clubul Transilvania este o asociație neguvernamentală având ca scop promovarea principiilor de dezvoltare rurală durabilă, activitățile acesteia concentrându-se pe două ramuri principale: o campanie de prezentare a impactului organismelor modificate genetic asupra sănătății, mediului și drepturilor micilor fermieri și a consumatorilor precum și o serie de proiecte de conservare și de promovare a valorilor rurale în special concentrate pe păstrarea în câmp a soiurilor tradiționale.

Din această perspectivă reclamanta acționează în interesul tuturor fermierilor și producătorilor din domeniul agriculturii care doresc să se păstreze posibilitatea reală de a alege între diferitele tipuri de agricultură ca și în numele consumatorilor ce au dreptul de asemenea la a alege în cunoștință de cauză alimente provenind din cele trei tipuri de agricultură coexistente: ecologică, convențională și cuprinzând organisme modificate genetic.

În acest cadru și având drept temei legal prevederile art.4 din Legea nr. 554/2004 reclamanta solicită instanței a se dispune anularea unor texte cuprinse în acte normative respectiv litera G pct.9 din capitolul II a anexei nr.7 a Ordinului Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr.1262/2005 respectiv litera G pct.9 din capitolul II a anexei nr.7 a Ordinului Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr.1264/2005 ca fiind neconforme cu dispozițiile legale cuprinse în acte normative cu putere superioară.

În concret în speță se discută modul de reglementare a pragului minim peste care prezența într-un lot de semințe a unor semințe modificate genetic trebuie în mod obligatoriu semnalată pe etichetă.

Evoluția actelor normative cu incidență în această materie, din punct de vedere juridic s-a succedat în timp după cum urmează:

La data de 12 martie 2001 Parlamentul European și Consiliul Europei au adoptat Directiva nr.18/2001/EC privind diseminarea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic și de abrogare a Directivei 90/220/CEE a Consiliului.

După aderarea României la Uniunea Europeană, la data de 23 mai 2007 s-a adoptat de către Guvern nr.OUG43/2007 prin care a fost transpusă în dreptul intern al României Directiva nr.18/2001/EC. Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlament prin Legea nr.247/2009.

La data de 23 martie 2009 Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a adoptat Ordinele nr.185 și 186, prin care a modificat Ordinele nr.1262/2005 și respectiv 1264/2005 și urmare a cărora Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale a stabilit în privința semințelor de cereale, respectiv în privința semințelor de oleaginoase și textile, nivelul pragurilor sub care prezența unor semințe modificate genetic nu este obligatoriu a fi semnalată pe etichetă, semințele fiind certificate ca fiind nemodificate genetic (non - ).

Potrivit art.40 alin.2 din OUG nr.43/2007 privind introducerea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2009 sunt stabilite două condiții ce trebuie deopotrivă să fie îndeplinite pentru a fi aplicabilă regula statuată în textul legal. Prima condiție, cea de la litera "a" stabilește că, pentru a se certifica un lot de semințe ca fiind non deși contaminat cu un anumit procent de, organismul modificat genetic detectat trebuie să fie autorizat. Cu alte cuvinte, detectarea într-un lot de semințe de organisme modificate genetic neautorizate trebuie etichetată corespunzător alin.1 al textului respectiv lotul de semințe contaminat cu -uri neautorizate indiferent de procentul de contaminare, nu poate fi certificat ca fiind non.

Pornind de la cele statuate în art.40 din OUG nr.43/2007 rezultă că prevederile atacate din cele două ordine ale Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale sunt neconforme cu textul legal precitat, deoarece în acestea nu a fost preluată condiția ca organismele modificate genetic detectate într-un lot de semințe să fie autorizate. Astfel, în forma prezentă a textelor normative atacate, pot fi certificate ca fiind non și pot fi introduse pe piață loturi de semințe în care au fost detectate organisme modificate genetic sub pragul stabilit, chiar dacă acestea ar fi neautorizate. Aspectul relevat are o foarte mare implicație practică deoarece consecința acestei reglementări este că, dată fiind posibilitatea de certificare a unor loturi de semințe conținând semințe modificate genetic dintre cele neautorizate, se introduc astfel în mod deliberat în mediu organisme modificate genetic neautorizate ceea ce este contrar legislației în materia organismelor modificate genetic a căror introducere în mediu trebuie să fie autorizată în mod individual, înregistrată și strict supravegheată.

Prevederile atacate din cele două ordine ale Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale sunt neconforme și cu art.21 din Directiva 18/2001/EC a Parlamentului European și a Consiliului din 12 martie 2001. Potrivit paragrafului 2 al art.21, stabilirea pragurilor pentru introducerea pe piață etichetarea și ambalarea -urilor nu este lăsată la latitudinea Membre ce urmează a fi stabilită la nivel comunitar, în conformitate cu procedura menționată. Deși până în prezent nu a fost încă stabilit la nivel comunitar nivelul pragurilor pentru diferitele tipuri de semințe nu se justifică încălcarea prevederilor Directivei printr-un act normativ național așa cum s-a întâmplat prin adoptarea celor două ordine atacate.

D altfel, această încălcare a normelor comunitare a fost constatată și de către Directoratul general pentru sănătate și consumatori din cadrul Comisiei Europene, în cuprinsul Raportului final întocmit în urma misiunii de control desfășurată în România din 2-6 martie 2009 pentru evaluarea sistemului oficial de control pentru hrană și furaje constând în produse din organisme modificate genetic () (41-47).

Din chiar concluziile Raportului final rezultă că întreaga legislație avută în vedere pentru scopul misiunii a fost transpusă iar existența legislației naționale care stabilește praguri de etichetare pentru prezența accidentală a în semințele non contravine prevederilor din art.21.2 a Directivei 18/2001/EC. Așadar, neconcordanța prevederilor naționale cu legislația comunitară în domeniu a fost constatată deja de un organism oficial de control al Uniunii Europene.

Deoarece Directiva nr.18/2001/EC a fost transpusă în legislația națională, întrebarea care se naște este din ce motiv reclamanta se prevalează de această directivă fără a invoca prevederile corespunzătoare din dreptul intern.

Așa cum de altfel în mod întemeiat susține aceasta modul de transpunere al prevederii relevante sub aspectul dezbătut este defectuos. Comparând textul art.21.2 din Directivă cu textul art.40 alin.2 din OUG 43/2007 rezultă că în textul comunitar se arată cu putere imperativă faptul că stabilirea pragurilor este de competențe exclusivă a Uniunii Europene, urmând a fi respectată procedura comunitară acolo indicată, în timp ce textul național rămâne ambiguu cât privește competența de a stabili pragurile, lăsând posibilitatea de a permite stabilirea acestora în cadrul reglementărilor naționale.

În concluzie în esență se impune cu precădere a se stabili primatul dreptului comunitar asupra dreptului național ce funcționează cu valoare de principiu.

Nu în ultimul rând prevederile art.45 din OUG nr.43/2007 aprobată prin Legea nr.247/2009 precum și art.87 din OUG 195/2005 privind protecția mediului, aprobată prin Legea nr. 265/2006 obligă pârâtul să ia toate măsurile pentru a menține coexistența culturilor convenționale, modificate genetic și ecologice. Aceasta înseamnă printre altele și păstrarea purității adecvate a semințelor certificate în caz contrar însăși existența oricărui alt tip de agricultură decât cel cu organisme modificate genetic fiind pus în pericol.

Pentru toate considerentele mai sus expuse în lumina textelor legale arătate, instanța apreciază acțiunea formulată ca fiind întemeiată motiv pentru care o va admite cu consecința anulării literei G, punctul 9 din Capitolul II "Prelucrarea și certificarea semințelor" din cuprinsul anexei nr.7 "Cerințe suplimentare sau mai stricte pentru producerea, certificarea și comercializarea semințelor de cereale în România " din Ordinul Ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 1262/2005 pentru aprobarea și normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul, certificarea calității și comercializarea semințelor de cereale, așa cum acest text a fost modificat prin Ordinul 185 din 23 martie 2009 al ca nelegale, precum și a literei G, punctul 9 din Capitolul II "Prelucrarea și certificarea semințelor" din cuprinsul anexei nr.7 " Cerințe suplimentare sau mai stricte pentru producerea, certificarea și comercializarea semințelor de oleaginoase și textile în România" din Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 1264/2005 cu modificările și completările ulterioare, text modificat prin Ordinul nr. 186/23.03.2009 a Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării rurale, ca nelegale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA CLUBUL TRANSILVANIA, cu sediul în C-N str. - nr. 3. 6 jud.

Dispune anularea literei G, punctul 9 din Capitolul II "Prelucrarea și certificarea semințelor" din cuprinsul anexei nr.7 "Cerințe suplimentare sau mai stricte pentru producerea, certificarea și comercializarea semințelor de cereale în România " din Ordinul Ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 1262/2005 pentru aprobarea și normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul, certificarea calității și comercializarea semințelor de cereale, așa cum acest text a fsot modificat prin Ordinul 185 din 23 martie 2009 al ca nelegale, precum și a literei G, punctul 9 din Capitolul II "Prelucrarea și certificarea semințelor" din cuprinsul anexei nr.7 " Cerințe suplimentare sau mai stricte pentru producerea, certificarea și comercializarea semințelor de oleaginoase și textile în România" din Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 1264/2005 cu modificările și completările ulterioare, text modificat prin Ordinul nr. 186/23.03.2009 a Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării rurale, ca nelegale.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 februarie 2010.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Red.CI
Dact./5ex

04.03.2010

Președinte:Claudia Idriceanu
Judecători:Claudia Idriceanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare acte emise de autoritățile de reglementare. Sentința 71/2010. Curtea de Apel Cluj