Anulare acte emise de autoritățile de reglementare. Încheierea 781/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

ÎNCHEIEREA CIVILĂ nr. 781/2008

Ședința publică de la 24 decembrie 2008

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Floarea Tămaș

GREFIER: - -

S-a luat spre examinare - pentru pronunțare - cererea de suspendare formulată în cadrul acțiunii în contencios administrativ înaintată de către reclamanții, MIRA, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE, AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ C, CONSILIUL JUDEȚEAN C, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea de suspendare este legal timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din data de 23 decembrie 2008 fiind consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA:

Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 2.12.2008 sub nr- reclamanții, Mira, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății Publice, Autoritatea de Sănătate Publică C, Consiliul Județean C au solicitat instanței a dispune anularea în totalitate a Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1286/2008 privind reorganizarea unei unități sanitare din CNr espectiv Centrul Clinic de Diagnostic și Tratament și menținerea în principiu a actualei forme de organizare; suspendarea de îndată a ordinului atacat până la judecarea pe fond a cauzei.

În susținerea celor solicitate reclamanții au arătat că prin ordinul menționat se restrânge dreptul și accesul la asistență medicală de specialitate a populației, precum și dreptul de a profesa în cadrul unei unități de interes regional; ordinul este nelegal și din perspectiva că nu este contrasemnat și de ministrul educației și învățământului așa cum se prevede în cazurile în care în cadrul formei actuale ființează și de Medicină de Familie a C; precum și din perspectiva că ordinul este fundamentat în contextul unor acte normative care la momentul emiterii nu mai erau în vigoare, astfel că nu există nici un temeiul juridic pentru emiterea acestuia.

În dezvoltarea acestor argumente reclamanții arată că reorganizarea prin înființarea a mai multor cabinete private limitează accesul populației la serviciile medicale deoarece acestea cabinete, chiar în ipoteza că ar încheia contracte de furnizare servicii medicale cu Casa Județeană de Sănătate ar avea plafoanele de servicii limitate, practic doar o mică parte din persoanele care apelează în prezent la serviciile Centrului Clinic de Diagnostic și Tratament ar beneficia de asistență medicală gratuită, doar în limita plafoanelor contractelor individuale ale fiecărui medic în parte nu cum este în actuala formă de organizare unde populația beneficiază de servicii din toate specialitățile permanent, fără plata de către populație a unor sume suplimentare pe motiv că s-au terminat sumele alocate de

Mai arată reclamanții că ordinul a fost emis în urma presiunilor unui grup minoritar lăsându-se falsa percepție că reorganizarea ar reprezenta voința majorității însă contrar acesteia voința nu a fost liber exprimată. în condițiile demersului promovat de grupul menționat au fost obținute prin amenințarea cu privire la pierderea locului de muncă de către directorul în exercițiu la acea dată și pe cale de consecință consimțământul a fost viciat fiind obținut prin constrângere și violență, ceea ce din punct de vedere juridic, acest " acord" este nul.

Totodată arată reclamanții că nu există în prezent în legislație posibilitatea reorganizării, centrul este o unitate cu personalitate juridică ce oferă servicii ambulatorii de specialitate și paraclinice populației de interes județean și regional, iar centrele medicale sunt unități cu personalitate juridică organizate în maximum 6 cabinete medicale și laboratoare care acordă servicii medicale de specialitate în ambulatoriu, și pe cale de consecință prevederile nr. 124/1998 cu modificările ulterioare nu sunt aplicabile. Tot astfel arată reclamanții că situația financiară dificilă a se datorează modalității în care se realizează plata personalului respectiv pe baza unui salariu stabilit între salariul minim și salariul maxim al funcției pe care este încadrată persoana respectivă dar fără a fi influențată această plată de numărul de servicii medicale prestate. Pentru rezolvarea unora dintre probleme se arată de reclamanți că s-a înaintat ministrului spre analiză propunerea privind trecerea Compartimentului Pediatrie la Spitalul de Copii ca Policlinică de Copii iar Compartimentul Adulți, Laborator Analize Medicale, Radiologie, Baza să treacă din punct de vedere administrativ ca Policlinică de Adulți în cadrul Spitalului Județean așa cum a funcționat anterior înființării ulterior transformat în.

Față de cele susținute prin reprezentant, cu privire la suspendarea solicitată, reclamanții au relevat că sunt întrunite cerințele cerute de legea contenciosului, dat fiind nelegalitatea ordinului și procedura pagubei în detrimentul populației.

Reprezentantul Autorității de Sănătate Publică a Județului C, prezent în instanță, a arătat că lasă la aprecierea instanței cererea de suspendare, că singura nemulțumire în legătură cu ordinul este aceea referitoare la datoriile întrucât nu sunt stabilite criterii.

Analizând cererea de suspendare, Curtea reține că nu este întemeiată.

În acest sens se reține că legea contenciosului, pe care se fundamentează cererea, prin dispozițiile sale prevede că în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poate cere suspendarea executării actului administrativ. Același act normativ, cu privire la paguba iminentă, în art. 2 alin. 3 o definește ca fiind prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidență sau perturbare gravă a activității.

Cu alte cuvinte, suspendarea se poate dispune în situația în care sunt întrunite cumulativ cele două condiții: există o aparență de nelegalitate care atestă un caz bine justificat și un prejudiciu material previzibil ce relevă o pagubă iminentă.

În speță, reclamanții au justificat paguba iminentă prin aceea că în contextul în care nu s-ar suspenda ordinul, s-ar ajunge la situația în care populația nu ar beneficia de asistență gratuită, serviciile medicale fiind plafonate la limita contractului.

Din această argumentare nu se întrevede care ar fi pericolul în măsură să provoace o pagubă reclamanților. Câtă vreme centrul se reorganizează în cabinete; există spital clinic județean de urgență și de vreme ce aparatura se preia, iar necesarul poate fi dat în comodat cabinetelor reorganizate, nu se poate vorbi de o pagubă în sensul evocat de reclamanți. Desigur, se susține implicit de reclamanți că paguba ar consta în preluarea datoriilor. Această împrejurare nu poate însă afecta activitatea cabinetelor, cu atât mai mult cu cât la acest moment există un demers soluționat favorabil în primă instanță în sensul anulări celor dispuse cu privire la preluarea datoriilor. Or, în această situație, în lipsa conturată a existenței unui prejudiciu concret, susținerile reclamanților referitoare la întrunirea cerinței cerute de Legea nr. 554/2004, sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse.

Nici de un caz bine justificat nu poate fi vorba în cauză. Din argumentele aduse prin demersul promovat și din preambulul ordinului atacat se observă că acest act a fost emis în vederea punerii în executare a unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care Ministerul Sănătății a fost obligat să emită actul privind reorganizarea. Legat de acest aspect există și o altă hotărâre prin care persoana obligată la emiterea actului administrativ de reorganizare a fost sancționată pentru punerea în aplicare. Or, în aceste circumstanțe, de existența unei hotărâri irevocabile de obligare la reorganizare, nu se poate vorbi de o "aparență de nelegalitate" în măsură să ateste un caz bine justificat.

Prin urmare, nefiind întrunite cerințele cerute de Legea nr. 554/2004, Curtea va da o soluție de respingere a cererii de suspendare formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge cererea de suspendare a Ordinului nr. 1.286/2008 formulată de către reclamanții:, MIRA, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE, AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ C, CONSILIUL JUDEȚEAN

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 24 decembrie 2008.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Red.

Dact./23.01.2009.

Președinte:Floarea Tămaș
Judecători:Floarea Tămaș

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare acte emise de autoritățile de reglementare. Încheierea 781/2008. Curtea de Apel Cluj