Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Sentința 32/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- -anulare certif. atestare dr. prop -
R O ÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 32
Ședința publică din 13 februarie 2009
PREȘEDINTE: Artene Doina
Grefier - -
Pe rol, pronunțarea asupra acțiunii în contencios având ca obiect "anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate" formulată de reclamanta I domiciliată în comuna, sat M, județul B în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale B, cu sediul în municipiul B, sector 3,- și SC SA Centru, cu sediul în comuna, județul
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 30 ianuarie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea ședinței de judecată de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta sentință și când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru 6 februarie 2009 și apoi pentru astăzi 13 februarie 2009.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra cauzei de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată la data de 21 august 2007, reclamanta I în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii, Pădurii și Dezvoltării Rurale și SC SA, a solicitat să se dispună anularea Certificatului de Atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria -. 0942 din 20 decembrie 1993 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurii și Dezvoltării Rurale pentru suprafața de 7321. teren.
Prin sentința nr. 195 din 3 decembrie 2007, Curtea de Apel Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins - ca inadmisibilă acțiunea promovată de reclamantă reținând în motivare faptul că reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor art. 7 din Legea 554/2004 în sensul de a se adresa autorității publice emitente - Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - pentru a solicita revocarea, în parte, a certificatului de atestare criticat.
Prin decizia 1623 din 15 aprilie 2008, ICCJ- secția contencios administrativ și fiscal admis recursul promovat de reclamantă, a casat sentința recurată și dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță, cu motivarea că, analizarea cauzei prin reținerea excepției constând în lipsa procedurii prealabile, s-a făcut prin încălcarea principiului contradictorialității, excepția nefiind pusă în discuția contradictorie a părților litigante, ceea ce conduce la nulitatea hotărârii pronunțate.
Prin aceeași decizie s-a dispus ca instanța de trimitere să procedeze la verificarea susținerilor recurentei reclamante privind: îndeplinirea procedurii prealabile ( condiție de admisibilitate a acțiunii) și respectiv apărările ce vizează fondul litigiului.
Instanța de trimitere investită cu rejudecarea cauzei, în raport de motivele de casare, reține următoarele:
1. Cu privire laexcepțiile invocatede societatea pârâtă, curtea reține următoarele:
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, emis în conformitate cu prevederile HG 834/1991, este un act administrativ în sensul art. 1(1) lit. C din Legea 554/2004, astfel încât acțiunea prin care se solicită anularea sau modificarea unui astfel de certificat se circumscrie prevederilor art. 1 din lege și este de competența instanței de contencios administrativ, chiar și în pofida faptului că dreptul de proprietate asupra terenului atribuit prin certificatul atacat a fost înscris în CF.
Cu referire la calcularea și respectarea termenului instituit de lege înlăuntrul căruia persoana vătămată într-un drept al său este obligată să declanșeze procedura prealabilă atacării actului administrativ în discuție, Curtea constată că reclamanta este terț în raport de actul administrativ atacat, astfel încât îi sunt aplicabile dispozițiile art. 7(3) din lege, respectiv termenul de 6 luni calculat din " momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia".
Jurisprudența nu este unanimă în a numi circumstanțele care constituie "moment" al luării la cunoștință în sensul art. 7 alin. 3 din lege: unele instanțe considerând că înscrierea dreptului de proprietate în CF constituie momentul luării la cunoștință, argumentat pe opozabilitatea operațiunii - art. 22, 26, 27 din Legea 7/1996, alte instanțe apreciind că derularea corespondenței cu autoritatea administrativă ar reprezenta un atare moment; iar altele apreciază că se impune administrarea unui amplu și util probatoriu care să demonstreze caracterul efectiv al luării la cunoștință al certificatului de atestare criticat.
Instanța se raliază acestui ultim punct de vedere exprimat, sens în care, statuează că adresa nr. 6276 din 29 mai 2007 prin care Primăria comunei expediază duplicatul certificatului de atestare în discuție la dosar - al Judecătoriei Botoșani în care - parte litigantă - este reclamanta din prezenta cauză, formează convingerea certă asupra luării la cunoștință - în sensul legii - de actul contestat.
Reținând acest moment, declanșarea procedurii prealabile s- făcut înlăuntrul termenului stabilit de lege ( 54 dosar).
Curtea constată că reclamanta justifică calitate procesuală activă în prezenta cauză, în condițiile în care nu este contestat faptul că autorul reclamantei - - a fost proprietarul inițial al terenului în litigiu, iar reclamanta are în curs de derulare pe rolul instanțelor judecătorești ( ds. nr. - al Judecătoriei Botoșani ) dosar având ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la acest teren, prin invocarea calității sale de moștenitoare a proprietarului inițial, defunctul.
În considerarea argumentelor expuse mai sus, Curtea statuează că excepțiile invocate nu sunt întemeiate
2. Cu referire lafondul cauzeiCurtea reține următoarele:
Prin Legea 15/1990 s-a instituit cadrul legal prin care fostele unități economice de stat se transformau în societăți comerciale prin preluarea activului și pasivului acelor unități economice.
În aplicarea respectivei legi, pentru cazul specific al terenurilor ( în aplicarea art. 19 și 20 din Legea 15/1990) s-a emis HG 834/1991.
Potrivit prevederilor HG 834/1991, eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate este condiționată de: deținerea în folosință a terenurilor de către societățile comerciale - la data înființării lor - și evaluarea măsurii în care aceste terenuri le sunt necesare desfășurări activității conform obiectului lor de activitate - evaluări ce trebuie să aibă la bază criteriile elaborate în aplicarea acestei hotărâri.
Criteriile comune ale și date în aplicarea HG 834/1991 stabilesccomponențadocumentației necesare pentru eliberarea Certificatului de Atestare respectiv: documentația topografică, titlul asupra terenului, procesele verbale de delimitare, documentele privind înființarea societății, documentele de constituire a comisiei de stabilire și evaluare a terenurilor din cadrul societății, însăevaluarea necesitățiiterenurilor pentru buna desfășurare activității societății este atributul exclusiv al comisiei astfel înființate, evaluare ce are la bază procesarea și interpretarea întregii documentații de specialitate pusă la dispoziția sa.
Din perspectiva celor arătate mai sus, în speță este a se observa că părțile nu contestă faptul că la data înființării societății pârâte ( fosta ) secția M ( indicată la pct. 6 în centralizatorul de la 8 dosar -) avea în folosință suprafața de 7321 mp teren ( delimitat cu gard - conform depozițiilor martorilor audiați -, fost salariat al și respectiv ).
Din această suprafață de teren: suprafața de 400 mp i-a fost atribuită în baza Deciziei nr. 542/1973 a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular al Județului B iar diferența de 6921 mp teren era deținută fără titlu, contractul de concesiune fiind încheiat cu autoritățile locale, la data de 4 octombrie 1993- ulterior datei întocmirii documentației care a stat la baza eliberării certificatului de atestare( documentație înregistrată sub nr. 535 din 13 septembrie 1993. 7 dosar -).
Din consultarea aceleiași documentații prealabile emiterii certificatului urmează a se observa că, urmare a măsurătorilor topografice cât și a verificării actelor de proveniență, Comisia abilitată a făcut propuneri pentru emiterea certificatului de atestare numai în limita suprafeței totale de 26.730 mp teren și nu 57.575 mp teren ( pentru suprafața de teren în litigiu numai în limita suprafeței de 400 mp teren și nu pentru 7321 mp teren) - a se vedea 27, 32, 33 dosar - pentru diferența de teren deținută dar nejustificată cu acte de proveniență, făcându-se recomandarea ca societatea să se adreseze organelor abilitate pentru rezolvarea situației juridice.
Contrar acestei recomandări, certificatul de atestare a fost eliberat pentru întreaga suprafață de teren deținută, deși comisia abilitată nu și- exprimat în mod clar opțiunea în sensul că și diferența de teren deținută fără acte de proveniență ar fi necesară normalei desfășurări a activității societății nou înființate.
Așa fiind, în considerarea și concluziilor din raportul de expertiză topo atașat la dosar ( 36), Curtea constată că Certificatul de Atestare se impune a fi eliberat numai pentru suprafața de 400. teren - și nu pentru suprafața de 7321.- la M - teren ce este ocupat de construcții și necesar funcționării acestor construcții, sens în care va fi admisă - în parte - acțiunea reclamantei.
Procesului verbal de vecinătate este un act întocmit de expertul topograf (lucrare ce se regăsește în capitolul " topografice" din cadrul documentației prealabile), iar invitarea vecinilor în vederea întocmirii lui oferă garanții numai sub aspectul delimitării terenului nu și sub aspectul evaluărilor ulterioare ale Comisiei abilitate și respectiv al legalității certificatului de atestare eliberat în final.
Curtea va lua act de precizările reclamantei în sensul că acțiunea vizează numai anularea parțială a certificatului de atestare nu și cererile privind: suspendarea actului administrativ; anularea documentației întocmite de OCPI B și plata daunelor morale.
În conformitate cu art. 274 Cod pr. civilă, Curtea va dispune obligarea pârâtei la rambursarea cheltuielilor de judecată în sumă de 730 RON justificate de reclamantă cu plata onorariilor de avocat și timbrarea acțiunii.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTAR AȘ T E,
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta I domiciliată în comuna, sat M, județul B în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale B, cu sediul în B, sector 3,- și SC SA Centru, cu sediul în comuna, județul
Anulează - în parte - Certificatul de Atestare a dreptului de proprietate seria - nr. 0942 din 20 decembrie 1993 pentru suprafața de 6921 mp teren la
Ia act că reclamanta a renunțat la judecata capetelor de cerere privind: anularea documentației întocmite de OCPI B; suspendarea actului administrativ și plata daunelor morale.
Respinge ca nefondate excepțiile.
Obliga pârâtele la plata sumei de 730 RON cheltuieli de judecată suportată de reclamantă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 13 februarie 2009.
Președinte, Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex. 5/16.02.2009.
Președinte:Artene DoinaJudecători:Artene Doina