Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Sentința 37/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - anulare certif. atest. Drept
proprietate -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 37
Ședința publică din 20 februarie 2009
PREȘEDINTE: Galan Marius
Grefier - -
Pe rol, pronunțarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta, domiciliată în municipiul S,-,. 47,. C,. 3, județul S, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei cu sediul în B,-, sector 5, SC SA S cu sediul în S,-, județul S, și prin lichidator S cu sediul în S,-, -.A,.3, județul S, SC SRL S cu sediul în S,-, județul și SC - SRL B cu sediul în B,-,.2, sector 1.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 13 februarie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta decizie și când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi 20 februarie 2009.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra acțiunii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată cu nr- la Curtea de Apel Suceava, reclamanta a chemat în judecată pârâtele Ministerul Economiei și Finanțelor B, SC SA S prin lichidator S, SC SRL S și - B, solicitând a se constata nulitatea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M 03 nr. 0212 emis de Ministerul Industriilor la data de 31.05.1993 în favoarea SC SA S în limita suprafeței de 2.500 mp teren din totalul suprafeței de 303.505 mp, prin excluderea acestei suprafețe de teren, identică cu p. 5510/100 din CF 6674 a com. cad. nedefinitive, din certificatul de atestare sus-menționat, precum și suspendarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este proprietara suprafeței de 2.500 mp teren, situat în trupul "După gară", din intravilanul mun. S pe care l-a dobândit prin moștenire de la (), căsătorită, conform certificatului de moștenitor nr.889/1995 eliberat de fostul notariat de Stat al județului S, în calitate de fiică.
Arată că autoarea sa a deținut acest teren, în proprietate, până în anul 1962, când a fost inclus în, iar prin sentința civilă nr.972/12.03.1997 a Judecătoriei Suceavas -a reconstituit dreptul de proprietate pentru acest teren.
În baza acestei sentințe, a efectuat o expertiză tehnică extrajudiciară pentru identificarea vechiului amplasament al terenului, în vederea punerii în posesie, expertiză efectuată de ing., aflat în evidența Biroului de expertize de pe lângă Tribunalul Suceava. Din această expertiză rezultă că suprafața de 2.500 mp teren proprietatea sa se identifică cu parcela 5510/100 din CF 6674, care în prezent este proprietatea pârâtei - Real
Din suplimentul la raportul de expertiză menționat mai rezultă că acest teren a fost inclus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M 03 nr. 0212 emis la data de 31.05.1993 de Ministrul Industriilor în favoarea
Mai arată reclamanta că, potrivit art. l din nr.HG 834/1991, pentru emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate în favoarea unei societăți comerciale se cer a fi îndeplinite cumulativ două condiții:
1. Terenul să se afle în patrimoniul unității respective la data constituirii e în societate comercială;
2. Terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării lor să fie necesar desfășurării activității conform obiectului lor de activitate.
În speță însă, la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate în litigiu nu erau îndeplinite aceste cerințe legale deoarece terenul nu era îi patrimoniul S, acesta fiind un detentor precar. De asemenea, nu era necesar obiectului său de activitate, dovadă că ulterior toate clădirile acestei societăți au fost demolate, terenul fiind viran.
După constituirea în societate comercială în baza Hotărârii nr.2/19.03.2002, aceasta s-a asociat cu B, înființând, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J -, aducând ca aport în societate secția de mobil și scaune și terenul.
La data de 5.06.2002, a cerut în baza actului constitutiv al acestei societăți înscrierea din CF 623 a com. cad. parcelele 389/12 și 389/14, din proprietatea, în proprietatea ei, reprezentând contribuția, la înființarea noii societăți, deși la cartea funciară nu există nici un act de cesiune între cele două societăți și nici actul constitutiv al pentru a verifica dacă aceasta a venit cu aport în natură la această societate. Pârâta s-a înscris în CF 3010 3010 cu p. 389/12 și 389/14 dezlipite de la CF 623 a com. cad. proprietatea, apoi cu p. 318/19 și 389/31 și ulterior și cu alte parcele ce au fost proprietatea
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6602/28.11.2006 pârâta a vândut pârâtei nr.4 suprafața de 66.442 mp teren din terenul pe care 1-a dobândit de la, în care este inclus și terenul în litigiu, după ce în prealabil a demolat construcțiile care se aflau pe acest teren.
Prin întâmpinare pârâta - Real Bas olicitat respingerea cererii în principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată, apreciind ca lipsită de interes cererea de suspendare a actului administrativ contestat.
Întrucât excepția de inadmisibilitate și cererea de suspendare au fost soluționate de instanță prin încheieri interlocutorii în care au fost analizate pe larg argumentele părților, Curtea nu va relua argumentele acolo expuse.
Solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată, pârâta - Real Baa rătat în esență că potrivit Legii nr. 19/1990 și nr.HG 834/1991, atestarea dreptului de proprietate asupra terenurilor în favoarea societății comerciale este condiționată de faptul existenței acestora în patrimoniul societății la data înființării acesteia și de a fi necesar societății în vederea desfășurării activității conform obiectului de activitate, concluzie ce rezultă și din deciziile de speță ale Înaltei Curții de Casație și Justiție (decizia nr. 967 din 05.03.2004), astfel încât certificatul în discuție a fost emis cu respectarea legii. Pârâta arată de asemenea că titlul opus de reclamantă nu are valoarea unui titlu de proprietate, caracterul relativ al hotărârii judecătorești excluzând orice obligație în sarcina beneficiarului certificatului de atestare a dreptului de proprietate și a dobânditorilor subsecvenți, această hotărâre nefiind opozabilă pârâților din prezenta cauză.
În cauză a formulat întâmpinare și pârâta S, arătând în esență că reclamanta nu a produs un titlu de proprietate în vreme ce la eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate în favoarea autoarei reclamantei au fost respectate dispozițiile Legii nr. 15/1990 și ale nr.HG 834/1991.
Cererea este neîntemeiată și va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Actul contestat de reclamantă prezintă fără îndoială o natură juridică complexă, fiind, din perspectiva procedurii de emitere și al celei de contestare un act administrativ individual și, din perspectiva beneficiarului sau și a efectelor sale juridice, un act constitutiv de proprietate.
Alegând contestarea actului pe calea contenciosului administrativ, reclamanta a beneficiat de condiții avantajoase în ce privește dovedirea interesului în promovarea acțiunii, fiind nevoită să justifice doar o pretenție de proprietate asupra unei părți a terenului înscris în certificatul de atestare a cărei nelegală emitere se invocă.
În același timp cauza dreptului său (causa debendi) nu poate dincolo de bariera impusă de procedura pe care a ales să acționeze, instanța de contencios administrativ urmând a fi investită cu o pretenție întemeiată pe prevederile legii contenciosului administrativ.
Mai exact, dacă analiza acestei instanțe nu a vizat pretenția de proprietate a reclamantei decât în măsura necesară pentru confirmarea existenței interesului de a formula cererea, analiza actului administrativ contestat va viza în mod, îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru emiterea acestui act, analiză ce va fi circumscrisă momentului emiterii actului.
Verificarea legalității actului administrativ în discuție implică verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr. 15/1990 și de nr.HG 834/1991,respectiv a) terenul să se afle în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora și b) terenul să fie necesar desfășurării activității conform obiectului de activitate.
În speță, reclamanta consideră actul administrativ ca fiind nelegal emis întrucât la data emiterii, terenul se afla doar îndetenția precarăa pârâtei S și mai mult, acesta nu era necesar obiectului său de activitate, dovada acestui fapt fiind dată de demolarea ulterioară a tuturor construcțiilor.
Sigur, datoria oricărei avocat este să prezinte instanței silogismul care să-i garanteze reușita. Iar acesta ia, de multe ori, forma unui sofism. De această dată, din premisa majoră că terenul este în momentul de față loc viran, cumulată cu premisa minoră, că numai terenul necesar pentru desfășurarea activității societății comerciale nou înființate poate face obiectul atestării dreptului de proprietate, reclamanta concluzionează că certificatul de atestare a fost nelegal emis. Însă reclamanta ne-a propus o premisă minoră adevărată dar nerelevantă, aceea că terenul esteîn momentul de față viran. Așa încât silogismul devine sofism și nu poate fi reținut de instanță pentru suficientul motiv că reclamanta nu a dovedit că terenul era viran la data emiterii certificatului, dată la care se apreciază îndeplinirea condițiilor anterior menționate.
Cât privește susținerea reclamantei că terenul nu era în patrimoniul pârâtei S la data emiterii certificatului, motivat de faptul că era doar un detentor precar al acestuia, câteva precizări sunt necesare.
Pe de o parte, detenția precară născându-se întotdeauna dintr-un titlu legal sau convențional (locațiune, comodat, depozit) în baza căruia detentorul este îndreptățit să exercite stăpânirea materială a bunului, ce corespunde în mod unui drept cu conținut patrimonial, face în mod evident parte din patrimoniul celui care o exercită.
Pe de altă parte, dacă, în pofida unei exprimări nefericite, reclamanta a vrut să afirme în fapt că pârâta Sai ntrat în posesia terenului în mod abuziv (prin uzurpare), nici acest aspect nu are relevanță, posesia, fie ea de bună sau de rea-credință, având de asemenea conținut patrimonial.
În realitate însă, reclamanta încearcă să adauge textului de lege circumstanțe și condiționări pe care aceasta nu le prevede. Pentru că nici Legea nr. 15/1990 și nici nr.HG 834/1991 nu fac distincție între terenurile ce fac obiectul constituirii dreptului de proprietate prin emiterea certificatului de atestare în raport de modul în care aceștia au intrat în administrarea fostelor unități economice de stat, respectiv cu sau fără titlu.
În orice caz, părăsind terenul speculațiilor asupra conținutului noțiunii de patrimoniu, Curtea consideră necesar să facă câteva aprecieri particulare.
Potrivit susținerilor reclamantei, terenul în cauză, în suprafață de 2.500, se suprapune în parte pe o suprafață de 484.393 pe care după anul 1961 s-a dezvoltat zona industrială a orașului S, mai exact cu suprafața de 303.505 pentru care a fost emis certificatul contestat.
În vederea realizării acestui obiectiv Statul Român a trecut în proprietatea sa suprafața de teren anterior menționată, decretul de expropriere neindicând în cuprinsul său pe autoarea reclamantei.
Potrivit susținerilor aceleiași reclamante însă, cu terenul în discuție, autoarea sa, s-a înscris în, acesta fiind probabil motivul pentru care reclamanta a formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 și nu o cerere întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, procedură în cadrul căreia ar fi putut invoca o expropriere în fapt. Așa încât, față de situația de fapt ce constituie fundamentul pretenției deduse judecării - preluarea terenului de către, Curtea observă că eventuala preluare fără titlu putea fi criticată de reclamantă pe calea asigurată de dispozițiile Legii nr. 10/2001, procedură pe care aceasta nu a înțeles să o urmeze și în nici într-un caz în contestația formulată împotriva unui act administrativ unilateral, act care, așa cum am demonstrat, a fost emis cu respectarea condițiilor edictate pentru validitatea sa.
În consecință, în temeiul art. 18 din Legea nr. 544/2004, Curtea va respinge cererea ca neîntemeiată.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, reclamanta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorarii de avocat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘT E:
Respinge, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta, domiciliată în municipiul S,-,. 47,. C,. 3, județul S, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei cu sediul în B,-, sector 5, SC SA S cu sediul în S,-, județul S, și prin lichidator S cu sediul în S,-, -.A,.3, județul S, SC SRL S cu sediul în S,-, județul și SC - SRL B cu sediul în B,-,.2, sector 1.
Obligă reclamanta să plătească pârâtei - Real B suma de 66.746,67 lei iar pârâtei S suma de 1.500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 20 februarie 2009.
Președinte, Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex. 8/12.03.2009
Președinte:Galan MariusJudecători:Galan Marius
