Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Sentința 550/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR.550/2008
Ședința publică de la 3 iulie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
GREFIER: - -
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - rejudecarea după casare a acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanții, (), ., G și cererea de intervenție formulată de intervenientul în nume propriu, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, SC SA, SC SA N - PRIN LICHIDATOR CABINET DE INSOLVENȚĂ, având ca obiect anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 03.07.2008 s-au înregistrat la dosar concluzii scrise din partea reclamanților.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 26.06.2008, când a avut loc dezbaterea pe fond a cauzei, încheiere de face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA:
Asupra prezentei acțiunii în contencios administrativ,
Prin acțiunea înregistrată la data de 25 aprilie 2006 pe rolul acestei Curți sub nr- reclamanții, (), (. ), au solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Comerțului și SC SA, prin lichidator SC Expert SRL, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria -, nr.10325 emis la data de 01 martie 2006 în favoarea pârâtei SC SA pentru suprafața de 9250 mp precum și suspendarea actului administrativ contestat până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat, în esență, că actul administrativ contestat se impune a fi anulat întrucât a fost emis pe seama pârâtei cu încălcarea normelor de drept aplicabile respectiv a HG nr.834/1991 și a Legii nr.15/1990 întrucât pârâta a depus documentația ulterior momentului la care, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, instanța a consfințit dreptul de proprietate al reclamanților asupra terenului în litigiu. S-a susținut, de asemenea, că prin eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate pe seama pârâtei, emitentul actului precum și beneficiara acestuia au dovedit reaua lor credință, nesocotind și dispozițiile Legii nr.99/1999.
Pârâtul Ministerul Economiei și Comerțului, prin întâmpinarea formulată a invocat excepția inadmisibilității acțiunii susținând că reclamanții nu au urmat procedura prealabilă a plângerii adresate autorității emitenta a actului contestat și, de asemenea, că reclamanții nu justifică o vătămare a unui drept subiectiv astfel că nu le este deschisă calea unei acțiuni în contencios administrativ. Cu privire la fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul că actul administrativ contestat nu dreptul de proprietate al reclamanților și nu este titlu de proprietate astfel că reclamanții pot să-l revendice de la pârâtă și fără să solicite anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Pârâta SC SA a solicitat instanței respingerea acțiunii reclamanților susținând că nu toți reclamanții au calitate procesuală iar prin anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate se dorește doar redobândirea de către reclamanți a dreptului de proprietate pe o suprafață de teren pe care se află amplasate obiective industriale.
La data de 10 mai 2006, s-a formulat o cerere de intervenție de către intervenientul, cerere care a fost încuviințată în principiu.
În ședința publică din data de 15 mai 2006, prima instanță sesizată a dispus suspendarea executării actului administrativ contestat respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria -, nr.10325 emis la data de 01 martie 2006 până la soluționarea prezentei cauze, apreciind că cerințele de admisibilitate a cererii de suspendare instituite de legiuitor prin dispozițiile art.15 alin.1 din Legea nr.554/2004 sunt îndeplinite
Prin sentința civilă nr. 221 pronunțată la data de 23 aprilie 2007 de Curtea de Apel Cluj în dos. nr- s-a admis acțiunea reclamanților și cererea de intervenție accesorie și ca o consecință s-a dispus anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria -, nr. 10325, emis la data de 01 martie 2006 de către pârâtul Ministerul Economiei și Comerțului în favoarea pârâtei SC SA N cu obligarea pârâților la plata în solidar către reclamanți a sumei de 4030,8 lei iar către intervenient a sumei de 291 lei.
Această sentință a fost casată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal care prin decizia nr. 678 din 21 februarie 2008 dispus trimiterea cauzei spre rejudecare reținându-se ca motiv de casare judecarea cauzei cu lipsă de procedură în ce o privește pe pârâta SC SA N care aflată în procedura de insolvență reglementată de Legea nr. 64/1995 nu a fost citată prin lichidatorul Cabinet de Insolvență B, că această situație nu este imputabilă judecătorului primei instanțe de fond că acesta a survenit pentru prima dată în fața instanței de recurs generată de radierea din a lichidatorului SC - EXPERT SRL B, mențiune operată la data de 31 decembrie 2006.
Casarea s-a impus totuși, în optica instanței de recurs, pentru a se asigura respectarea principiului contradictorialității, a dreptului la un proces echitabil așa cum acesta este consacrat prin art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale impunându-se ca în etapa rejudecării instanța de rejudecare să se aplece și asupra celorlalte aspecte detaliate în cererea de recurs atâtr în privința neregularităților sesizate de pârâtă cât și în privința fondului pricinii.
În temeiul art. 315.pr.civ. și față de motivul de casare reținut de instanța de recurs în lipsa unei precizări exprese dată de aceasta cu privire la limitele casării, Curtea a pus în discuție necesitatea de a stabili regimul casării și care ar fi momentul procesual de la care trebuie reluată judecata cauzei ( 62-63). Față de aceste chestiuni reprezentantul reclamanților și intervenientul au formulat un punct de vedere oral dezvoltat apoi în scris de către avocatul reclamanților ( 64-67).
Examinând cauza în rejudecare Curtea reține următoarele:
1. Cu referire la limitele casării Curtea observă că acestea sunt date nu numai de motivul de casare reținut de instanța de recurs ci și de limitele recursului.
Astfel, cât privește motivul de casare Curtea observă că neregulata citare a pârâtei societate în faliment s-ar ar viza actelor de procedură săvârșite posterior datei de 31 decembrie 2006 întrucât de la această dată a încetat să mai funcționeze lichidatorul SC EXPERT SRL și s-a înființat Cabinetul de Insolvență. Trebuie precizat că din actele din recurs, decizie de înființare, tabel centralizator cuprinzând portofoliul de activități preluat de noul cabinet de insolvență ( 8-9) reiese fără tăgadă că litigiul privind procedura de insolvență în care este implicată pârâta SC SA Naf ost preluat de noul cabinet de insolvență (prima mențiune cu referire la dos. Nr. 14/F/1999 al Tribunalului Bistrița -N procedura deschisă la data de 12.04.1999).
Din această perspectivă analizând actele de procedură intervenite posterior datei de 31 decembrie 2006 Curtea constată că nu sunt lovite de nulitate și că eventuala neregularitate săvârșită de prima instanță de fond este imputabilă exclusiv pârâtei reprezentată prin noul lichidator care nu a făcut o analiză pertinentă a stadiului procedurii de insolvență și nu a detectat că falita se află în procesul de față.
De altfel, schimbarea ori modificarea statutului juridic al unei entități în proces trebuie făcută cunoscută de acesta și nu de reclamanți care nu aveau obligația și nici posibilitatea să cunoască evoluția juridică a acesteia.
Curtea a făcut aplicarea prin asemănare a dispozițiilor art. 98.pr.civ. și ale art. 129 alin. 1.pr.civ.
Totodată, Curtea mai reține și dispozițiile art. 108 alin. 4.pr.civ.
În altă ordine de idei, Curtea reține că potrivit jurisprudenței pertinente a CEDO (Cazul Golder contra Regatului Unit, hotărârea din 21 februarie 1975) dreptul de acces la instanță nu este absolut, existând posibilitatea unor limitări, tot astfel nici echitatea procedurii nu poate fi absolută, recunoscând uneia din părți în detrimentul celeilalte dreptul și prerogativa de a-și invoca propria culpă generată de o conduită procesuală defectuoasă pentru a se relua și reface proceduri derulate conform normelor legale.
Astfel, Curtea constată că pentru efectuarea raportului de expertiză în cauză vehement contestat în recurs expertul a efectuat comunicări cu toate părțile implicate în procedură inclusiv cu pârâta societate în faliment prin lichidator SC EXPERT SRL fiind semnată de primire și aplicată ștampila acestei entități la data de 12.03.2007 deși se pretinde că începând cu data de 31 decembrie 2006 o astfel de entitate nu a mai funcționat ( 354 vol. II dos. prima instanță sesizată).
Pe de altă parte, Curtea notează că în cuprinsul expertizei expertul menționează că partea pârâtă, falita, a fost înștiințată prin reprezentant legal lichidator SC EXPERT SRL B prin administratorul acesteia care este aceeași persoană cu administratorul noului cabinet de insolvență, ambele entități având sediul la aceiași adresă ( 328 vol. II dos. prima instanță sesizată).
Mai mult, însuși expertul notează că la cercetarea la fața locului prealabilă redactării raportului lichidatorul a fost reprezentat de către numitul care de altfel a și fost trecut ca atare în lista de participare din anexa 14 la raport unde a cesta a semnat în această calitate și care a declarat că nucunoștea deloc acest dosar( 332-333 și 348 vol. II dos. prima instanță sesizată).
Într-o atare situație Curtea reține că citarea formală a societății falite independent de citarea lichidatorului este lipsită de relevanță deoarece falita nu mai deține organe de conducere, activitatea acesteia este centrată de la momentul intrării în faliment exclusiv pe activități de lichidare care sunt gestionat și conduse de lichidatorul desemnat sub îndrumarea judecătorului sindic.
Trebuie spus de asemenea că potrivit art.87 pct. 5.pr.civ. cei supuși procedurii reorganizării judiciare și a falimentului sunt citați în proces prin administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar.
Astfel fiind, critica din recurs conform căreia falita nu a fost notificată separat de lichidator la facerea cercetării prealabile întocmirii raportului este fără temei legal.
Cu toate că raportul de expertiză nu a fost formal comunicat cu falita prin lichidator acesta raport a fost depus la dosar în termen legal și pârâta avea posibilitatea să-l consulte de la dosarul cauzei. Termenul de 5 zile prevăzut la art. 209.pr.civ. este impus în scopul de a se asigura dreptul părților de a lua cunoștință de actele depuse în dosar și de a le discuta. Numai în cazul în care nu se respectă termenul de către expert instanța este datoare să asigure părților posibilitatea de a lua la cunoștință de actele depuse în dosar, prin acordarea unui termen, întrucât respectarea principiului contradictorialității impune garantarea accesului liber la actele din dosar și acordarea unui timp rezonabil ca acestea să poată fi cunoscute.
În speță, raportul de expertiză a fost înregistrat la dosar la data de 30 martie 2007 ( 362 vol. II dos. prima instanță sesizată) iar termenul fixat pentru judecată a fost la data de 2 aprilie 2007 ( 363 vol. II dos. prima instanță sesizată) cu mai puțin de 5 zile dar prin încheierea din data de 2 aprilie 2007 instanța de fond a dispus amânarea judecării cauzei pentru data de 23 aprilie 2007 în vederea studiului raportului de expertiză și a formulării poziției procesuale față de acesta ocazie cu care a dispus și citat regulat atât pe falită cât și lichidatorul acesteia ( 364-365 vol. II dos. prima instanță sesizată precum și art. 921.civ. reținute în interpretarea dată și de instanța de recurs).
Din această perspectivă Curtea reține în rejudecare că numai nerespectarea dreptului recurentei de a lua cunoștință de actele din dosar îi produce acesteia un prejudiciu ori o vătămare care nu ar fi putu fi remediată decât prin acordarea unui termen rezonabil în care acesta să poată avea acces la dosar.
Față de împrejurarea că prima instanță de fond a asigurat părților și implicit recurentei pârâte un termen rezonabil înăuntrul căreia aceasta putea să ia la cunoștință de actele din dosar nu se poate reține că procedura ori necomunicare raportului de expertiză afectează și viciază drepturile procesuale ale acesteia, dimpotrivă aceasta trebuia să dea dovadă de diligență în vederea ocrotirii și salvgardării drepturilor sale în armonie cu art. 129 alin. 1.pr.civ. care impune o disciplină procesuală și nu să se rezume la a invoca formal și peste termenul prevăzut de lege neregularității care îi sunt direct imputabile (art. 108 alin. 3-4.pr.civ).
Aceleași concluzii sunt valabile și în ceea ce privește termenul de formulare a eventualelor obiecțiuni la expertiză, conduita recurentei pârâte fiind în special sancționabilă de art. 108 alin. 3.pr.civ.
2. Cu privire la excepțiile invocate la pct. 4-6 din memoriul de recurs acestea nu mai fac obiectul judecății în faza de rejudecare deoarece procedura derulată în fața primei instanțe sesizate a fost reanalizată doar după data de 31 decembrie 2006 iar cum excepțiile vizează aspecte privind regularitatea învestirii instanței când pârâta a fost regulat citată ( a se vedea și întâmpinarea depusă la prima instanță sesizată la data de 5 iunie 2006. 199 vol. I) nu se întrevede care ar fi vătămarea reargumentarea acesteia având în vedere limitele temporale ale casării decelate în precedent.
3. Tot în ceea ce privește limitele casării Curtea reține că recurenta pârâtă nu s-a plâns și nici nu a criticat partea din dispozitivul sentinței ori alte acte procedurale prin care prima instanță s-a pronunțat asupra cererii de suspendare a actului administrativ contestat.
Din această perspectivă, Curtea constată că sentința a intrat în puterea lucrului judecat cu referire la soluția dată suspendării.
4. Cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 3041.pr.civ. ce devin incidente prin ricoșeu și în faza de rejudecare, față și de îndrumările extrem de generale ale instanței de recurs în pofida limitelor casării care decurg din conținutul deciziei de casare, Curtea va face o analiză a acuzei reținând următoarele:
Prin Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria -, nr. 10325, emis la data de 01 martie 2006 de către pârâtul Ministerul Economiei și Comerțului se atestă dreptul de proprietate exclusivă a pârâtei SC SA pentru suprafața de teren de 9250 mp, teren identificat conform documentației de stabilire și evaluare a terenurilor înregistrată sub nr. 318 din data de 13 februarie 2006 la Oficiul de Cadastru, Geodezie și Cartografie al jud. B-
Cu mult înainte de data emiterii acestui act administrativ, prin Hotărârea nr. 726 din data de 05 octombrie 2000 Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B-N, a admis propunerea Comisiei Locale de fond funciar și a validat reconstituirea dreptului de proprietate și înscrierea în anexe a terenurilor agricole și cu vegetație forestieră; în anexa 38 se regăsesc terenurile pentru care reclamanții sau antecesorii acestora au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate.
Hotărârea amintită anterior a fost contestată de către pârâta SC SA iar prin decizia civilă nr.375/R/2005, Tribunalul Bistrița -N a statuat irevocabil că plângerea pârâtei împotriva hotărârii nr.726/2000 a Comisiei Județene de fond funciar, anexa 38, care vizează dreptul de proprietate al reclamanților este respinsă ca nefondată, ca atare raportul litigios de drept funciar vizând terenurile atribuite reclamanților prin reconstituire a fost irevocabil tranșat în defavoarea pârâtei, hotărârea judecătorească fiindu-i pe deplin opozabilă.
5. Procedura prealabilă sesizării instanței de contencios administrativ a fost respectată în cauză deoarece înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ pentru a solicita anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria -, nr. 10325, emis la data de 01 martie 2006, atât reclamanții cât și intervenientul s-au adresat emitentului actului respectiv Ministerul Economiei și Comerțului (fila 35 vol I, 269 vol II) solicitându-i anularea actului administrativ.
Prin răspunsul său (fila 34 vol.I, 269 vol.II), pârâtul le comunică petenților că nu este posibilă anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate întrucât "a intrat în circuitul civil și nu mai poate fi anulat sau modificat de autoritatea emitentă, ci numai de instanța judecătorească."
Se poate observa, așadar, că părțile au urmat procedura instituită de legiuitor prin art.7 alin.1 și 3 din Legea nr. 554/2004 iar excepția prematurității acțiunii și a cererii de intervenție invocată de către pârât este nefondată și a fost corect respinsă.
Este de menționat că într-o atare situație procedura prealabilă nici nu era necesară deoarece practic nu putea să conducă la rezultatul sconta în premisa demersului, revocarea actului administrativ de vreme ce acest5a era imposibil a mai revocat de emitent (art. 1 alin. 6 din legea nr. 554/2004).
6. Cu referire la interesul de a acționa și legitimarea procesuală activă a reclamanților se rețin următoarele:
Este cunoscut faptul că potrivit art.1 alin.1 și 2 din Legea nr.554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri (fie că este beneficiar al actului, fie că este un terț în raport de actul administrativ sau conflictul de drept administrativ), se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată, aceleași prerogative fiind recunoscute și persoanei vătămate într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.
În speță, reclamanții și intervenienții, în calitate de terți față de actul administrativ unilateral cu caracter individual emis în favoarea falitei, s-au adresat instanței de contencios administrativ întrucât au apreciat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria -, nr. 10325, emis la data de 01 martie 2006 le nesocotește dreptul lor de proprietate, consființit de o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat.
Se poate conchide, așadar, că părțile au justificat acțiunea în contencios administrativ, actul administrativ contestat fiind apreciat drept nelegal întrucât vizeză terenuri pentru care li s-a reconstituit anterior dreptul de proprietate, excepția de inadmisibilitate invocată fiind nefondată.
7. Potrivit art.1 din HG nr.834/1991, terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societățile comerciale înființate prin hotărîre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului d e resort, iar pentru societățile comerciale înființate prin decizia organului administrației locale de stat, de către autoritatea publică județeană iar conform art.5 din același act normativ, certificatele de atestare a dreptului de proprietate pentru aceste societăți vor fi liberate de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului d e resort, precum și autoritățile administrative publice județene.
În speță, se constată că rmare a reorganizării fostului N, terenurile trecute în proprietatea statului și aflate în administrarea acesteia, aflate pe raza comunei, au trecut în folosința SC SA B care a avut un drept de folosință asupra terenurilor, împrejurare atestată și prin decizia civilă nr.375/2005 a Tribunalului Bistrița -
Prin urmare, în beneficiul pârâtei nu s-a recunoscut un drept de proprietate, ci numai un drept de folosință asupra imobilelor obiect al exproprierii în suprafață totală de 9250. (5200. teren expropriat în baza decretul 918/1962 și a dispoziției nr. 1068/1962 a Consiliului de Miniștri și 4050. teren expropriat în baza decretului nr. 39/1960).
Probele existente la dosar atestă împrejurarea că pârâta SC SA a fost înființată în anul 1996, urmare a divizării B, înmatricularea acesteia în registrul comerțului realizându-se în anul 1997. Nici un înscris nu atestă, însă, că pârâta a preluat prin divizare terenurile în litigiu, reconstituite în favoarea reclamanților, și nu rezultă nici că antecesoarele acesteia au deținut în patrimoniu la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 15/1990 aceste terenuri, depunerea unei liste anexe care cuprinde referiri generice la o suprafață de teren și mențiunea că valoarea este inclusă în capitalul social respectiv depunerea unui bilanț contabil din anul 1997 unde la capitolul imobilizări corporale figurează înscrisă valoarea unor terenuri nefiind probe.
Această stare de fapt este confirmată și de împrejurarea că la data obținerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, pârâta plătea chirie către Consiliul Local pentru terenurile folosite.
Nu este lipsit de importanță în economia cauzei și faptul că pârâta SC SA, beneficiara actului administrativ contestat, se află în procedura reglementată de Legea nr.64/1995 încă din anul 1999, activitatea acesteia fiind întreruptă.
În aceste condiții se pune problema de a stabili măsura în care dispozițiile art.1 din HG nr.834/1991 sunt incidente speței. Astfel, o condiție esențială pentru eliberarea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate în condițiile textului amintit este aceea ca terenurile -să fienecesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate.
Întrucât pârâta este în faliment, este dizolvată și nu mai desfășoară activitățile specifice obiectului său de activitate, solicitarea acesteia cu privire la eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate este neîntemeiată.
Toate aceste împrejurări sunt confirmate și de expertiza tehnică efectuată în cauză. Astfel, prin concluziile raportului de expertiză se arată că terenul - obiect al certificatului de atestare a dreptului de proprietate - se suprapune peste terenul care a constituit obiect al reconstituirii dreptului de proprietate al reclamanților și al intevenientului. De asemenea, se arată că la emiterea certificatului contestat nu s-a ținut seama de faptul că terenul în suprafață de 9250 mp nu era necesar pentru activitatea pârâtei, fiind situate pe marginea șoselei asfaltate N-, lateral de supraedificatele acestei societăți; din documentația depusă rezultă că procesele-verbale de vecinătăți nu sunt semnate de proprietarii terenurilor din partea estică și sudică iar la data întocmirii documentației pârâta nu mai desfășura activitate în zonă, atât supraedificatele cât și terenul fiind închiriat altor societăți comerciale.
Se poate conchide, așadar, că emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate în favoarea pârâtei SC a SA s-a realizat cu nesocotirea dispozițiilor legale amintite anterior astfel că, instanța, constatând că acțiunea reclamanților precum și cererea de intervenție sunt fondate, în temeiul art.18 alin. 1 din Legea nr.554/2004 le va admite și, ca o consecință, va anula actul administrativ contestat respectiv ertificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria -, nr. 10325, emis la data de 01 martie 2006 pe seama pârâtei.
8. Deoarece ambele pârâte au căzut în pretenții, Curtea va face aplicarea prevederilor art. 274 alin. 1 corelate cu art. 277.pr.civ. și le va obliga să plătească în solidar către reclamanți suma de 4030,8 RON cheltuieli de judecată în primul ciclu procesual iar intervenientului suma de 291 RON cheltuieli de judecată în primul ciclu procesual. De asemenea, obligă pârâții, în solidar, să plătească reclamanților suma de 300 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocațial precum și reclamanților și suma de 790,70 lei respectiv suma de 33,40 lei cheltuieli de judecată în recurs iar reclamanților, G, și să le plătească, în solidar, suma de 600 lei cheltuieli de judecată în rejudecarea cauzei reprezentând onorariu avocațial și cheltuieli de deplasare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanții: domiciliată în com. nr. 426 jud. B-N, domiciliat în com. nr. 97 jud. B-N, (), decedată la data de 02.08.2007 cu ultimul domiciliu în com. nr. 96 jud. B-N, acțiunea acesteia fiind continuată de moștenitorii:, domiciliat în B,-,. A,. 4, jud. B-N, născută, domiciliată în Câmpulung M,-, jud. S, născută, domiciliată în -, str. -,. 2,.A,. 4, jud. B-N și G, domiciliat în C-N,-, -. 49, jud. C precum, și de reclamanții: domiciliată în N- jud. B-N, domiciliată în com - jud. B-N, () domiciliată în loc.Cata- jud. B, domiciliată în loc - jud B-N, domiciliat în loc.- jud. B-N, domicilat în com - jud. B-N, în calitate de urmași ai defunctului, reclamantele: domiciliată în loc Câmpulung str. - cel - C.13 jud. A, domiciliată în loc Câmpulung str. - cel - C.13 jud. A, în calitate de urmașe ale defunctei, reclamanții: domiciliată în- jud. B-N, domiciliat în- jud. B-N, iar reclamanții: domiciliat în-.7 jud. B-N și (. ) domiciliată în- A. 18 jud. B-N, în calitate de urmași ai defunctului, precum și reclamanții: domiciliată în com nr. 414 jud. B-N, domiciliată în str. - jud. B-N, domiciliat în com nr. 68 jud. B-N cât și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul domiciliat în com nr. 79 jud. B-N împotriva pârâților: MINISTERUL ECONOMIEI ȘI COMERȚULUI, astăzi MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 1,-, A N, societate în faliment, cu sediul în N, str. -, nr. 2 Jud. B-N prin lichidator CABINET DE INSOLVENȚĂ, cu sediul în B,-, jud. B-N, și în consecință:
Anulează Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria - nr. 10325 emis la data de 01.03.2006 de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, azi Ministerul Economiei și Finanțelor, în favoarea pârâtei SC SA
Obligă pârâții, în solidar, să plătească reclamanților suma de 4030,8 RON cheltuieli de judecată în primul ciclu procesual iar intervenientului suma de 291 RON cheltuieli de judecată în primul ciclu procesual. De asemenea, obligă pârâții, în solidar, să plătească reclamanților suma de 300 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocațial precum și reclamanților și suma de 790,70 lei respectiv suma de 33,40 lei cheltuieli de judecată în recurs iar reclamanților, G, și să le plătească, în solidar, suma de 600 lei cheltuieli de judecată în rejudecarea cauzei reprezentând onorariu avocațial și cheltuieli de deplasare.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 3 iulie 2008.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
RED.
DACT. 28.EX./11.07.2008.
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur
