Anulare decizie uniunea naționala a barourilor din românia. Sentința 70/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 70
Ședința publică de la 16 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga
Grefier - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul împotriva pârâților UNIUNEA NAȚIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA și BAROUL DE AVOCAȚI B, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul, personal, lipsă fiind apărătorul pârâților.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Având în vedere existența dosarului nr- pe rolul Curții de APEL BACĂU, care privește aceleași părți și are aceleași obiect, instanța a dispus conexarea acestuia la prezenta cauză.
Instanța constată că s-a depus la dosarul - de către pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul de Avocați B, adresa nr.480 din 25 februarie 2008, astfel că aceste adrese se află în dublu exemplar la filele 60 și 62 dosar, cu mențiunea că adresa de la fila 62 dosar poartă în plus numărul de înregistrare la Uniunea Națională a Barourilor din România.
Instanța procedează la detașarea filei 60 dosar, reprezentând adresa nr.480/25.02.2008 pe care o înmânează reclamantului.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reclamantul, consideră că respingerea cererii sale de primire în profesie în condițiile art.16 alin.2 din Legea nr.51/1995, este netemeinică și nelegală. Susține că a participat la două interviuri, în luna mai și în luna octombrie, dar se face referire numai la cel din luna mai. Arată că a răspuns corect la toate întrebările și având în vedere că interviul a fost înregistrat audio și video fără a i se cere acordul, afirmațiile acestuia puteau fi verificate. De asemenea, consideră că prin invocarea art.21 alin.2 din Statutul profesiei de avocat, s-a adăugat la lege.
În concluzie, reclamantul, solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată și precizată, anularea deciziei emise de Consiliul Baroului B, obligarea pârâților de admiterea cererii acestuia în avocatură și înscrierea în Avocaților Definitivi al Baroului
În timpul dezbaterilor se prezintă în instanță avocat pentru pârâți, care solicită respingerea acțiunii ca nefondată pentru motivele invocate în notele de concluzii depuse la dosar. În ce privește cererea conexă, consideră că aceasta nu vizează decizia ci o adresă de comunicare, sens în care solicită respingerea acesteia ca rămasă fără obiect.
S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 130/32/26.02.2008 reclamantul a chemat în judecată pârâții Baroul de Avocați B și Uniunea Națională a Barourilor din România în contradictoriu cu care a solicitat următoarele:
- anularea deciziei nr. 207/22.10.2007 emisă de Consiliul Baroului de Avocați B;
- obligarea Uniunii Naționale a Barourilor din România și a Consiliului Baroului B să emită o decizie prin care să se dispună admiterea cererii sale de primire în profesia de avocat în condițiile art. 16 alin. 2 din Legea nr. 51/1995;
- obligarea Baroului B de a-l înscrie în avocaților definitivi.
Înmotivarea acțiunii, reclamantul a susținut următoarele:
De la începutul anului 1997 își desfășoară activitatea în cadrul PEROM B, în funcția de consilier juridic. În temeiul art. 16 alin. 2 din Legea nr. 51/1995 a formulat cerere de primire în profesia de avocat la Consiliul Baroului de Avocați în urma verificării cunoștințelor privind prevederile Legii nr. 51/1995, a Statutului și Codului Deontologic al Avocaților, Consiliul Baroului de Avocați Bae mis decizia nr. 207/22.10.2007 prin care i s-a respins cererea de primire în profesia de avocat în condițiile art. 16 alin. 2 din Legea nr. 51/1995, considerându-se că răspunsurile date au fost incomplete și evazive. A contestat decizia la Uniunea Națională a Barourilor din România, a așteptat de la data de 1.11.2007 până la data de 14.02.2008, când s-a adresat din nou Uniunii, neprimind răspuns.
Motivarea reținută în decizia contestată este netemeinică și nelegală întrucât a răspuns corect la toate întrebările; mai mult decât atât, interviul a fost înregistrat, afirmațiile sale putând fi verificate. Însă, motivul ar putea fi și tergiversarea primirii sale în profesia de avocat având în vedere demersurile pe care va trebui să le facă în continuare și care vor; drept exemplu, nu i s-a răspuns nici până în prezent la contestația adresată UNBR.
În cadrul activității de consilier juridic a absolvit cursuri postuniversitare, un master în dreptul afacerilor la Universitatea, "
Având în vedere cele ce preced se poate considera că îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi primit în avocatură în condițiile prevăzute de art. 16 alin. 2, neexistând niciun motiv legal de respingerii a cererii sale.
Se impun a fi avute în vedere dispozițiile art. 16 alin. 2 și art. 19 alin. 2 din Legea nr. 51/1995.
Totodată, Legea nr. 51/1995 nu impune obligativitatea susținerii vreunei probe pentru cei care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 16 alin. 2. Din această perspectivă, art. 21 alin. 2 din Statutul profesiei de avocat adaugă la lege, sens în care s-a pronunțat și practica judiciară: decizia nr-5 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Măsura refuzului primirii în profesia de avocat cu scutire de examen nu poate fi discreționară, iar când, în urma verificării, se constată că persoana care a formulat o cerere îndeplinește condițiile prevăzute de art. 16 alin. 2 urmează a i se recunoaște dreptul legal de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.
Pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive raportat la capătul de cerere prin care se solicită obligarea la emiterea deciziei de primire în profesie, iar pârâtul Baroul Bai nvocat lipsa capacității procesuale de folosință a Consiliului Baroului B raportat la cele de-al doilea capăt de cerere și la dispozițiile art. 48 alin. 2 și art. 49 alin. 1 lit. b)din Legea nr. 51/1995.
Ambele excepții au fost respinse ca nefondate prin încheierea pronunțată la termenul din 12.05.2008. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a, instanța a avut în vedere că, potrivit art. 53 lit. e) din Legea nr. 51/1995 coroborat cu art. 23 alin.(3) din Statutul profesiei de avocat, baroul este competent să hotărască cu privire la primirea în profesia de avocat fără examen; însă, potrivit art. 63 lit. o) din Legea nr. 51/1995 Consiliul verifică legalitatea și temeinicia deciziilor de primire în profesie, iar potrivit aceluiași articol lit. p), anulează hotărârile barourilor pentru cauze de nelegalitate. Referitor la excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Consiliului Baroului B, instanța a constatat că, în cauză, calitate de pârât are Baroul B, iar nu Consiliul Baroului B, calitatea baroului de pârât fiind precizată de reclamant prin însăși cererea de chemare în judecată, referirea la Consiliul Baroul B făcându-se doar în considerarea faptului că acesta a emis hotărârea contestată. prin urmare, instanța constată că și această a doua excepție este nefondată.
La termenul din 14.04.2008 reprezentantul pârâților a depus la dosar decizia nr. 319 din 8.03.2008 prin care pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamant împotriva hotărârii nr. 1 din 16.10.2007 a Consiliului Baroului B prin care a fost respinsă cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.
Pentru termenul din 12.05.2009 reclamantul a depus o cerere prin care a precizat că solicită următoarele:
- anularea hotărârii nr. 1 din 16.10.2007 emisă de Baroul B - Consiliul Baroului B;
- anularea deciziei nr. 319 din 8.03.2008 emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România.
Reclamantul și-a completat astfel acțiunea cu o cerere în anularea deciziei emise de pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România în soluționarea contestației împotriva hotărârii nr. 1 din 16.01.2008 a Consiliului Baroului Totodată, reclamantul a completat și motivele pentru care a formulat acțiunea, susținând următoarele:
Din cuprinsul deciziilor contestate rezultă că cererea sa de primire în profesie și contestația au fost emise în baza procesului-verbal încheiat în urma interviului din data de 22.05.2007. Prin urmare, cele două acte sunt lovite de nulitate deoarece la data de 22.05.2007 s-a luat hotărârea reprogramării interviului și nu a respingerii cererii sale. În hotărârile emise de pârâți nu s-a avut în vedere interviul din data de 16.10.2008, înregistrat video și audio.
Un alt aspect este acela al neparticipării domnului avocat la interviul din 16.10.2008. Însă, hotărârea din 16.10.2007 a fost semnată de acesta. De asemenea, din conținutul hotărârii nr. 1 din 16.10.2007 nu rezultă explicit dacă s-a obținut majoritatea prevăzută de lege întrucât hotărârea nu cuprinde decât semnăturile celor prezenți, nu și votul acestora.
La termenul din 12.05.2008 având în vedere excepția tardivității completării acțiunii invocată de pârâți, precum și dispozițiile art. 132 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, instanța a dispus înregistrarea separată a completării la acțiune. Astfel, completarea la acțiune a fost înregistrat separat sub nr-.
La termenul din 16.06.2008, în temeiul art. 164 din Codul d e procedură civilă, s-a dispus conexarea celor două cauze.
Examinând actele și lucrările dosarului,curtea de apelconstată următoarele:
Reclamantul are calitatea de consilier juridic, la data formulării cererii de primire în profesia de avocat având o vechime de 10 ani. Cererea de primire în profesie a fost înregistrată la Baroul B sub nr. 207 din 13.04.2007.
Pârâtul Baroul Bah otărât ca, în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, să procedeze la verificarea cunoștințelor reclamantului, stabilind o primă programare la data de 22.05.2007, sens în care reclamantul a fost încunoștințat prin adresa nr. 207/7.05.2007. La data de 22.05.2007 a fost încheiat un proces-verbal care cuprinde întrebările și răspunsurile la interviu.
A urmat o reprogramare a procedurii de verificare a cunoștințelor pentru data de 16.10.2007, despre reprogramare reclamantul fiind încunoștințat prin adresa nr. 207/22.09.2207.
În urma analizei răspunsurilor date de reclamant - care au fost înregistrate audio și video - Consiliul Baroului Bah otărât, cu majoritate de voturi, respingerea cererii reclamantului. În acest sens, a fost adoptată hotărârea nr. 1 din 16.10.2006 prin care s-a respins cererea reclamantului de primire în profesia de avocat cu scutire de examen motivat de faptul că reclamantul a formulat răspunsuri greșite, evazive ori incomplete întrebărilor care i-au fost puse de membrii consiliului baroului. Prin hotărâre s-a reținut că reclamantul a depus actele justificative cerute de art. 16 alin. 1 și 3 din Statutul profesiei de avocat, iar avocatul raportor, desemnat potrivit art. 18-20 din Statutul profesiei de avocat, a constatat că reclamantul îndeplinește condițiile prevăzute de lege și statut pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen.
Contestația formulată de reclamant împotriva hotărârii nr. 1 din 16.10.2007 - înregistrată la Uniunea Națională a Barourilor din România sub nr. 928 din 1.11.2007 - a fost respinsă de Consiliul Uniunii Națională a Barourilor din România, ca neîntemeiată, prin decizia nr. 319/8.03.2008. Consiliul uniunii a reținut că hotărârea nr. 1/16.10.2007 a fost temeinic motivată, în fapt și în drept. Procesul-verbal din data de 22.05.2007 este, într-adevăr menționat în decizie, însă doar în enumerarea actelor examinate de consiliul uniunii, iar nu ca act care ar fi stat la baza hotărârii nr. 1/16.10.2007, așa cum a susținut reclamantul atunci când, prin completarea acțiunii, a invocat nulitatea celor două acte contestate pentru acest motiv.
În drept,
Prin art. 16 alin. (1), Legea nr. 51/1995 instituie regula primirii în profesia de avocat pe baza unui examen organizat de barou, conform prevederilor legii și ale statutului profesiei. În alin. (2) textul reglementează posibilitatea primirii în profesie cu scutire de examen, prevăzând la că,la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen:a) titularul diplomei de doctor în drept; b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat.
Rezultă că nu este obligatoriu pentru barou să acorde scutirea de examen persoanelor care se află în una dintre situațiile prevăzute de art. 16 alin. (2). Posibilitatea pe care o au barourile de a hotărî dacă primirea în profesie (în cele două situații prevăzute de alin. (2) al art. 16), urmează a fi făcută cu scutire de examen trebuie analizată prin prisma raportului dintre principiul autonomiei pe baza căruia este organizată și funcționează profesia de avocat - consacrat prin art. 1 alin. (1) și art. 47 din Legea nr. 51/1995, precum și de art. 4 alin. (1) și art. 62 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat- și necesitatea prevenirii situațiilor în care consiliul baroului și consiliul, care acționează ca instituții de interes public, să-și manifeste opțiunea în mod arbitrar ori discreționar.
Dispozițiile din Legea nr. 51/1995 menționate se coroborează cu cele cuprinse în Statutul profesiei de avocat (adoptat la data de 25.09.2004) care, în art. 21 alin. (2) prevede că, în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen consiliul baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, urmând ca, în temeiul alin. (3), să pronunțe o hotărâre motivată asupra cererii de primire în profesie.
În cauză, pârâtul Baroul Bah otărât ca primirea reclamantului în profesia de avocat să se facă cu scutire de examen, dar pe baza verificării cunoștințelor cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat în conformitate cu art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat. Reclamantul nu a contestat această modalitate prevăzută de Statutul profesiei de avocat, prezentându-se atât la prima ședință a consiliului baroul, care a avut loc la data de 22.05.2007, cât și la cea de-a doua ședință pentru care a fost reprogramat în același scop, al verificării cunoștințelor cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat; aceasta în condițiile în care reprogramarea s-a făcut dat fiind faptul că verificarea cunoștințelor care a avut loc la data de 22.05.2007 nu se soldase cu un rezultat corespunzător.
În urma examinării răspunsurilor reclamantului la cel de-al doilea interviu, Consiliul Baroului Bac onstatat o slabă pregătire profesională a reclamantului, astfel cum s-a reținut în hotărârea nr. 1 din 16.10.2007. Aprecierea consiliului baroului cu privire la pregătirea profesională a reclamantului rezultă cu mai multă claritate din adresa nr. 480 din 25.02.2008 care conține punctul de vedere al Baroului B cu privire la contestația reclamantului.
Curtea apreciază că criteriul în raport de care pârâții au hotărât respingerea cererii reclamantului de primire în profesia de avocat cu scutire de examen - pregătirea profesională - nu este unul arbitrar, fiind în deplină concordanță cu dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 care recunosc vocația de a accede în profesia de avocat cu scutire de examen a unor persoane prezumate doar a fi corespunzătoare din punct de vedere profesional: titulari a unei diplome de doctori în drept ori persoane cu o solidă experiență profesională juridică; ori, această prezumție a fost reținută de pârâți ca fiind răsturnată de rezultatele celor două interviuri.
Prin urmare, curtea de apel consideră că măsura contestată de reclamant nu este arbitrară, astfel că acțiunea principală nu poate fi admisă.
În ceea ce privește aspectele de nelegalitate invocate de reclamant prin completarea acțiunii, curtea de apel le consideră, de asemenea, nefondate.
Astfel, ambele hotărâri contestate au fost adoptate ținându-se seama de interviul care a avut loc la data de 16.10.2007, procesul-verbal din 22.05.2007 fiind reținut doar în enumerarea actelor examinate de consiliul uniunii ca un element probator al necesității de reprogramare a interviului, ca urmare a răspunsurilor necorespunzătoare date de reclamant la interviu. Pe de altă parte, nicio dispoziție legală nu interzice ca desfășurarea interviului să se facă într-o singură ședință a consiliului baroului. Prin urmare, nu se poate reține nulitatea celor două acte, astfel cum a solicitat reclamantul.
Nulitatea nu poate fi reținută nici pentru motivul semnării hotărârii de către unul dintre consilierii despre care reclamantul a susținut că nu a fost prezent la interviu. Ceea ce se semnează de către consilierii prezenți este registrul de procese-verbale în care se consemnează lucrările ședinței baroului, astfel cum se prevede prin art. 73 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat.
Nu era necesar ca hotărârea nr. 1 din 16.10.2007 să prevadă explicit votul consilierilor. Dimpotrivă, potrivit art. 47 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 organele de conducere colegiale iau hotărâri numai prin vot deschis, deliberările și votul constituind secret profesional.
Față de cele ce preced, curtea de apel va respinge atât acțiunea principală, astfel cum a fost precizată, cât și acțiunea conexă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca nefondate, acțiunea principală, astfel cum a fost precizată și acțiunea conexă, formulate de reclamantul, cu domiciliul în B,-, Sc.G,.3, Ap.9, județul B, în contradictoriu cu pârâții UNIUNEA NAȚIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA, cu sediul în B, sector 5, nr.5 și BAROUL DE AVOCAȚI B, cu sediul în B,-, județul
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 iunie 2008.
PREȘEDINTE,
GREFIER,
Red.- -
Tehnored. / - ex.5
16/17 iunie 2008
Președinte:Mona Gabriela CiopragaJudecători:Mona Gabriela Ciopraga