Anulare proces verbal de contravenție. Decizia 367/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 367
Ședința publică de la 26 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alina Răescu JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu
-- - - JUDECĂTOR 3: Costinel Moțîrlichie
-- - - Judecător
Grefier -
XXXX
S-a luat în examinare recursul declarat de petentul, împotriva sentinței nr. 838 din data de 27 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit recurentul petent, intimații IPJ M și și intimata intervenientă SC SA Tr.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul este inadmisibil.
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, trece la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin plângerea adresată Judecătoriei Drobeta Turnu S la data de 27.06.2007, petentul a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea procesului verbal de contravenție seria - nr.-/17.04.2007, încheiat de Inspectoratul de Poliție al Județului M și exonerarea de plata amenzii.
În motivarea plângerii a arătat că în data de 17.04.2007, în timp ce se deplasa cu un client pe traseul B-dul - dinspre str.- spre str.-, la intersecția cu str.- a observat că semaforul este pe culoarea, a intrat în intersecție, însă în intersecție a apărut autoutilitara (Salvare) cu numărul de înmatriculare -, care a intrat pe culoarea roșie a semaforului, fără să folosească sistemele de avertizare acustice și sonore și care l-a lovit în partea dreaptă, însă șoferul a oprit doar câteva momente, după care a plecat fără să anunțe organele de poliție.
A mai arătat că el a anunțat organele de poliție, care l-au chemat la sediul Inspectoratul de Poliție al Județului M, unde s-a întocmit procesul verbal de constatare a contravenției, fără a fi luate însă în seamă susținerile sale, deși petentul a insistat să aducă martori și probe.
Intimatul IPJ Mad epus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării a arătat că în fapt, la data de 17.04.2007,ora 06.15, petentul a condus autoturismul marca Solenza cu numărul de înmatriculare -, pe b-dul - și ajungând la intersecția cu IC - nu a respectat culoarea roșie a semaforului electric și a pătruns în intersecție în coliziune cu autospeciala Mercedes cu numărul de înmatriculare -, condusă de numitul, petentul fiind sancționat cu amendă de 234 lei, conform art.101 alin.3 pct.a din OUG nr.195/2002.
A depus la dosar copie raport constatator și declarația numiților și.
În cauză au fost introduși și citați intervenientul SC" SA și intimatul.
Prin sentința civilă nr.4131 din 26.09.2007, Judecătoria Dr.Tr.S a respins plângerea, reținând în esență că petentul se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa, procesul verbal de constatare a contravenției a fost legal întocmit, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, iar petentul nu a adus probe prin care să răstoarne prezumția de veridicitate a procesului verbal.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petentul, solicitând desființarea hotărârii atacate.
În motivarea recursului a arătat că este adevărat că nu s-a prezentat la instanța de fond, dar motivul neprezentării este acela că nu a primit citațiile și nu a știut data la care să se prezinte pentru a propune probe și martori.
A mai arătat că deși în dosar există citații, acestea nu i-au fost comunicate de către Poștă.
Prin decizia nr.838/R/CAF/27.11.2007 a Tribunalului Mehedinția fost respins recursul formulat de petent.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut că, din înscrisurile aflate la dosar, respectiv din încheieri și citații, se reține că petentul a fost prezent în instanță și a fost citat corespunzător. Nu i-a fost astfel încălcat dreptul la apărare.
Împotriva acestei decizii petentul a declarat apel, formulând motivele de apel la data de 20.02.2008, invocând motive de circumstanțiere.
Apelul declarat este inadmisibil.
Această cale de atac a fost exercitată împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Mehedinți, care soluționat fondul cauzei sentinței pronunțate de Judecătoria Dr. Tr. S, într-un dosar având ca obiect plângere contravențională.
Potrivit dispozițiilor art. 31 din OG nr. 2/2002, privind regimul juridic al contravențiilor, plângerilor împotriva proceselor verbale de contravenție se soluționează de instanța de la locul săvârșirii contravenției, iar împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorie, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 2, astfel cum a fost modificat prin legea nr. 180/2002, se poate exercita recursul care este soluționat de tribunal, secția de contencios administrativ.
Decizia pronunțată în recurs nu mai este susceptibilă de a fi atacată în recurs, situație ce rezultă din prevederile art.299 Cod pr.civilă, în conformitate cu care sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel și în apel.
Având în vedere că tribunalul s- pronunțat printr- hotărâre irevocabilă, acesta nu este susceptibilă de o altă cale de atac a recursului, pentru că recursul la recurs este inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de petentul, împotriva sentinței nr. 838 din data de 27 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
red. Jud.
Ex.2//12.03.2008
Președinte:Alina RăescuJudecători:Alina Răescu, Teodora Bănescu, Costinel Moțîrlichie