Anulare proces verbal de contravenție. Decizia 690/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr- CA

DECIZIA NR.690 /2009-

Ședința publică din 10 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Marinescu Simona

JUDECĂTOR 2: Filimon Marcela

JUDECĂTOR 3: Băltărete Savina

Grefier: - -

Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuienta- TRANS SRLcu sediul în B,-, jud. în contradictoriu cu intimatulCNADNR - prin DIRECȚIA REGIONALĂ DRUMURI ȘI PODURI Ccu sediul în CN, -, jud.C, împotriva deciziei nr. 131/R/CA din 20.03.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr- și împotriva sentinței civile nr. 2256/24.11.2008 pronunțată de Judecătoria Carei în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că cererea este legal timbrată cu suma de 10 lei achitată prin chitanța seria - nr. - din 16.04.2009, intimatul a depus întâmpinare, precum și faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că prin DECIZIA nr. 131/R/CA Tribunalul Satu Marea respins recursul declarat de recurenta - TRANS SRL împotriva sentinței nr. 2037/06.11.2008 pronunțată de Judecătoria Carei în dosarul nr-.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că nu sunt îndeplinite nici unul din motivele de nulitate absolută invocate, procesul verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale. Recurenta a încălcat prevederile articolului 1 din OG 15/2002 și articolul7 din același act normativ, care prevede obligativitatea achitării tarifului de utilizare și deținere a rovinetei valabile de către deținătorii menționați în certificatul de înmatriculare.

Prin cererea de revizuire înregistrată la această instanță la data de 15 aprilie 2009, revizuientul - TRANS SRL solicită revizuirea deciziei civile pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr- la data de 20.03.2009, prin care s-a respins recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 2037/6.11.2008 pronunțată de Judecătoria Carei, având ca obiect plângere contravențională, deoarece prin sentința civilă pronunțată de Judecătoria Carei în dosar nr-, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului, s-a admis plângerea contravențională formulată împotriva procesului verbal de contravenție seria - -. Astfel, revizientul arată că a formulat plângeri contravenționale împotriva a două procese verbale încheiate în aceeași zi și cu privire la care a invocat aceleași nulități absolute întrucât au fost încheiate în aceleași condiții de eroare cu privire la persoana reținută ca fiind contravenientă și cuprind aceleași mențiuni eronate privind martorii. În drept se invocă dispozițiile articolului 322 punct 7 cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată în cauză de către intimatul prin Direcția Regională Drumuri și Poduri C, se solicită respingerea cererii de revizuire întrucât în speță nu subzistă cazul de revizuire prevăzut de articolul322 punct 7 cod procedură civilă, deoarece nu există identitate de persoane și nici de cauză.

Examinând cauza prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în speță, în baza înscrisurilor de la dosar, instanța constată că cererea de revizuire formulată în cauză este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor articolului 322 punct 7 cod procedură civilă revizuirea se poate cere dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. În speță, prin Decizia civilă nr. 131/20.03.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr- s-a respins recursul declarat de recurenta - TRANS SRL împotriva sentinței civile nr. 2037/6.11.2008 pronunțată de Judecătoria Carei, sentință prin care a fost respinsă plângerea contravențională formulată de reclamanta - TRANS SRL împotriva procesului verbal de contravenție nr. -/23.05.2008 emis de pârâtul - prin Direcția Regională Drumuri și Poduri C.

Prin sentința civilă nr. 2256/24.11.2008 pronunțată de Judecătoria Carei în dosarul nr- a fost admisă plângerea reclamantei - TRANS SRL împotriva procesului verbal de contravenție seria - nr. -/28.05.2008 și anulat acest proces verbal emis de pârâta Autoritatea Rutieră Română - Agenția SMp rin Agenția M, hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 105/2009.

Prin urmare, condițiile de revizuire prevăzute de articolul 322 punct 7 cod procedură civilă, cu privire la identitatea de persoane și de pricini, nu sunt îndeplinite, întrucât cele două plângeri contravenționale au avut ca și obiect procese verbale de contravenție distincte, emise de autorități diferite.

Pentru aceste considerente în baza dispozițiilor legale invocate, va fi respinsă ca nefondată cererea de revizuire.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de- TRANS SRLcu sediul în B,-, jud. în contradictoriu cu intimatulCNADNR - prin DIRECȚIA REGIONALĂ DRUMURI ȘI PODURI Ccu sediul în CN, -, jud.C, împotriva deciziei nr. 131/R/CA din 20.03.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr- și împotriva sentinței civile nr. 2256/24.11.2008 pronunțată de Judecătoria Carei în dosarul nr- pe care le menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică azi, 10 decembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER

- - - - - - - -

Red.dec.în concept 22.12.2009

Jud fond

Dact./05.01.2010

2com

Președinte:Marinescu Simona
Judecători:Marinescu Simona, Filimon Marcela, Băltărete Savina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenție. Decizia 690/2009. Curtea de Apel Oradea