Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 1053/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--14.04.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 1053
Ședința publică din 01 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Belicariu Maria
JUDECĂTOR: - -
JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru
GREFIER:
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta recurentă B - Sucursala de Reprezentare și Protocol împotriva sentinței civile nr. 53/CA din 16.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta intimată Primăria Municipiului
La apelul nominal, lipsă părțile.
Procedura este legal îndeplinită. Dată fără citarea părților.
Se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 30.09.2009, concluzii scrise din partea pârâtei - intimate Primăria Municipiului, iar la data de 01.10.2009 s-au depus concluzii scrise din partea reclamantei recurente.
dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul din 29.09.2009, potrivit căreia instanța a amânat pronunțarea cauzei la 01.10.2009, încheierea fiind parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 25.08.2008 reclamanta - B - Sucursala de Reprezentare și Protocol în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului T - Direcția Fiscală, a solicitat anularea Dispoziției nr. 21 din 09.05.2008 și a deciziei de impunere nr. 610/18.03.2008.
În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat că i-a fost transmisă Decizia de impunere privind creanțele datorate bugetului local nr. 610/18.03.2008 prin care i s-a făcut cunoscut că este debitoare cu suma de 96.002 lei însoțită de o hotărâre a Curții de APEL TIMIȘOARA, respectiv decizia 515/07.06.2007. Reclamanta a mai arătat că decizia de impunere nr. 610/18.03.2008 a fost contestată, contestația fiind respinsă prin Dispoziția nr. 21 din 09.05.2008.
De asemenea, reclamanta a arătat că nu datorează întreaga sumă, deoarece numai trei poziții din cele zece menționate de pârâtă în Decizia de impunere nr. 610/18.03.2008, respectiv clădire - corp a, clădire - corp b și clădire restaurant se află în administrarea și sunt înregistrate în evidența contabilă pentru care în termen legal a făcut declarațiile de impunere și au fost plătite impozitele, datorând doar 35.453 lei impozit pe clădiri pentru anul 2008.
Reclamanta a mai arătat că în legătură cu contractul de asociere cu SC SA pentru clădirile situate în T-, asocierea în participațiune nu are personalitate juridică și ca urmare potrivit art. 10.5 din cap. VII al contractului, în relațiile cu statul și terțe persoane, răspunderea pentru obligațiile contractuale revine SC SA. În continuare reclamanta a arătat că prin același contract, s-a stabilit modalitatea de împărțire a rezultatelor activităților desfășurate în comun, proporțional cu aportul fiecărui asociat, astfel 80% și 20%, stabilindu-se prin actul adițional nr. 8357/07.12.1999 că indiferent de valoarea investițiilor cota de participare a - - la contractul de asociere cu SC SA nu va scădea sub 20%, astfel încât de unde cunoaște pârâta care este procentual aportul fiecărei părți, în condițiile în care prin actul adițional părțile au convenit ca investițiile la care s-a obligat SC SA să nu aibă limită valorică, numai împărțirea rezultatelor să rămână în cotele de 20% - - și 80% SA.
S-a mai arătat că aportul adus de - - - constând în construcții se regăsește evidențiat în contabilitate, iar investițiile realizate de SC SA sunt evidențiate în contabilitatea, și nu rezultă de nicăieri că aportul adus de cele două părți în asociere ar fi fost de 20% și 80%, pârâta confundând aportul în asociere cu rezultatele activității de asociere prevăzute de art. 1.1 din contract.
La dosarul cauzei au fost depuse în copie următoarele înscrisuri: decizia de impunere nr. 610/18.03.2008, contestația nr. 615/08.04.2008, dispoziția nr. 21/09.05.2008, contract de asociere în participațiune, act adițional nr. 8347/07.12.1999 și ordinele de plată nr. 238 și 239/28.03.2008.
Legal citată pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 53/16.01.2009 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Timișa respins acțiunea formulată de reclamanta - B - Sucursala de Reprezentare și Protocol în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului T - Direcția, având ca obiect anulare act administrativ fiscal, ca fiind neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin decizia de impunere nr. 610/18.03.2008, reclamanta - - - a fost obligată la plata sumei de 96.002 lei. Această decizie a fost contestată de reclamantă contestație respinsă prin d dispoziția nr. 21/09.05.2008.
Prin motivarea acțiunii sale reclamanta a contestat procentul de - 80% SA, 20 %, aplicat prin actele administrativ-fiscale atacate, în ciuda evidenței rezultând din prezentarea punctuală a clauzelor contractuale redate, susținând că aceste procente sunt aplicabile numai în ceea ce privește împărțirea rezultatelor financiare, dar nu și cu privire la suportarea cotei de impozit datorat de către fiecare coproprietar, întrucât, susține reclamanta, în contractul invocat nu s-a stabilit procentul de proprietate pentru bunurile imobile rezultate în urma modificărilor și modernizărilor.
Nu este întemeiată afirmația reclamantei din moment ce art. 11.3 din contract stabilește foarte clar faptul că:"- Noile valori de patrimoniu create în urma asocierii, prin aportul celor doi asociați, devin proprietate comună în indiviziune proporțional cu aportul părților"; iar aportul părților este fixat la art. 11.1 din contract.
Se reține că la emiterea deciziei nr. 610/18.03.2008 pârâta nu a făcut decât să aplice dispozițiilor art. 249 din Codul fiscal clauzelor contractuale stabilite de către părți.
Având în vedere cele expuse, tribunalul a constatat că la emiterea deciziei de impunere nr. 610/18.03.2008 și la soluționarea contestației nr. 615/08.04.2008 prin dispoziția nr. 21/09.05.2008 au fost respectate dispozițiile legale în vigoare, motiv pentru care în temeiul art. 205 și următoarele din codul d e procedură fiscală a respins acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta --S B - Sucursala de Reprezentare și Protocol, invocând nulitatea prevăzută de art. 304 pct.8 și 9 din codul d e procedură civilă și anume că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, hotărârea pronunțată fiind lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Recurenta arată că, aportul părților este reglementat în contract la pct. V art. 6"Pentru realizarea în comun a obiectului asocierii, RE- contribuie cu: art. 6.1"Aport social în natură" adică cu clădiri, iar art. 7 contribuie cu art.7.a"Aport social în numerar de", și nu la art. 11.1 cum greșit a reținut instanța.
Astfel, clădirile aduse de - - ca aport în asociere sunt evidențiate în contabilitatea acesteia, iar aportul adus de în asociere, constând în numerar pentru realizarea lucrărilor ( art. 7.1) este evidențiat în contabilitatea SC""SA.
În baza art. 253 din Codul Fiscal alin(1) " în cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii".
Cu privire la art. 11.3 din contract care prevede: noile valori de patrimoniu create în urma asocierii, prin aportul celor doi asociați " instanța de fond greșit a apreciat, ca și pârâta, luând în calcul doar aportul adus de SC"" SA pe care îl împarte în cele două cote, respectiv 20% și 80%.
Decizia de impunere nr. 610/18.03.2008, cuprinde cote de impozitare diferite stabilite de pârâtă netemeinic, necomunicându-i în ce bază pentru pretinsele construcții poziția 1-7, construcții pe care reclamanta nu le deține în evidențele contabile, a stabilit cota de 5.0% și nu 1,5% cum a stabilit pentru pozițiile 8,9 și 10, precum și niște valori supuse impozitării de care nu are cunoștință.
În ceea ce privește susținerea instanței, aceea că "pârâta nu a făcut decât să aplice dispozițiile art. 249 din Codul fiscal clauzelor contractuale stabilite de către părți", arată că este neîntemeiată cu atât mai mult cu cât așa cum prevede acest articol, în fiecare an pentru clădirile din evidența acesteia, s-au făcut declarații de impunere și a achitat impozitele, însă pârâta cu de la sine putere, peste declarațiile reclamantei a stabilit valori de impozitare diferite, precum și cote diferite.
Reclamanta a mai formulat concluzii scrise prin care și-a exprimat poziția cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului T și a arătat că din eroare a chemat în judecată Primăria municipiului Așa cum reiese din contestația depusă împotriva actelor emise de Direcția Fiscală,corect procedura prealabilă a fost făcută cu intimata. Aceasta, deși și-a prezentat apărările atât la instanța de fond, cât și în fața instanței de recurs, totuși, dacă era de bună credință învedera încă în cadrul dezbaterilor la fond acest aspect pentru a fi îndreptat.
Consideră că s-a judecat cu persoana juridică în drept, având în vedere că întâmpinările, precum și celelalte acte au fost semnate și depuse la dosar de aceasta, adică de municipiul T, prin Direcția Fiscală a Municipiului T, motive pentru care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției invocată de intimată.
Cu privire la adresa intitulată note explicative depusă de intimată, aceasta fiind însoțită de diferite acte face următoarele precizări:
Potrivit art.253 din Codul Fiscal alin.l "In cazul persoanelor juridice impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii" și, în continuare, la alin.3 al aceluiași articol se specifică: "Valoarea de inventar a clădirii este valoarea de intrare a clădirii in patrimoniu, înregistrata în contabilitatea proprietarului clădirii, conform prevederilor legale în vigoare."
Astfel spus, intimata netemeinic și nelegal a înregistrat pentru impozitare, pe baza unor acte unilateral întocmite de un terț, acte care nu au valoare de titlu de proprietate (proces verbal de reevaluare, nota prin care SC SA greșit informează intimata că investițiile efectuate de ea se ridica la suma de 5.024.800 lei, fără să precizeze că de fapt această sumă reprezintă valoarea întregii proprietăți, adică, inclusiv clădirile aflate în patrimoniul, precum și autorizația de construcție), obligând-o să plătească impozite și taxe aferente unor clădiri care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art.250 coroborat cu art.249 alin.5 din Codul Fiscal (amenajare terasa lemn, terasa lac, amenajări rustice, semnal intrare, etc), ba mai mult așa cum rezultă din declarațiile SC SA pentru o parte din valoarea plătită s-a creat o dublă impunere.
Pârâta intimata a formulat întâmpinare și concluzii scrise prin care solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe.
In primul rând se arată că, prin decizia de impunere nr. 610 din 18.03.2008, au fost stabilite în sarcina reclamantei obligații fiscale de plata aferente anului 2008 constând în impozit pe clădiri, ținând cont de toate modificările survenite în starea de fapt și de drept fiscală privitoare la reclamantă ca efect al Deciziei civile nr. 515 din 07.06.2007 pronunțata de către Curtea de APEL TIMIȘOARA - Secția Contencios Administrativ si Fiscal în dosarul -.
In urma inspecției fiscale desfășurate, a fost încheiat procesul verbal de control nr. E 12006-01797b/23.11.2007, act administrativ fiscal care a stat la baza emiterii deciziei de impunere nr. 1797b/23.11.2007.
Împotriva acestor acte administrative, reclamanta a formulat, în prealabil, contestație, pe cale administrativă ce a fost soluționată prin dispoziția nr. 3/21.01.2008 în sensul respingerii ca fiind neîntemeiată și nefondată.
Împotriva dispoziției sus indicată, reclamanta - recurenta a formulat acțiune în contencios administrativ, constituind obiectul dosarului nr-, soluționat irevocabil prin Decizia civila nr. 196/11.02.2009 pronunțata de Curtea de APEL TIMIȘOARA, în sensul respingerii acțiunii - ului ca fiind nefondată.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimata și-a spus punctul de vedere și pe excepția lipsei calității procesuale pasive a "Primăriei" Municipiului T învederând prevederile art. 21 alin. l și art. 62 alin. l din L 215/2001 privind administrația publica locala, republicata în 2007, conform cărora "Unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului d e înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurs din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, inclusiv art. 3041Cod procedură civilă, și văzând că nu sunt incidente disp. Art. 306 alin. 2. pr. Civilă, instanța constată că recursul formulat este neîntemeiat, urmând a fi respins, după cum urmează:
Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale și excepția lipsei capacității de exercițiu a "Primăriei" Municipiului T, în raport de disp. Art. 137. pr. Civilă, excepții invocate de intimată la termenul de judecată din 23 iunie 2009, instanța le va respinge ca neîntemeiate, întrucât emitentul actelor din litigiu și contestate de către reclamantă este Direcția fiscală a Municipiului T din cadrul Primăriei T, iar în contestația formulată de către reclamantă în procedura administrativă cât și în acțiunea introductivă reclamanta face această mențiune.
Reclamanta a chemat în judecată Direcția Fiscală a Municipiului T, serviciul public cu personalitate juridică aflat în subordinea Primarului Municipiului T, hotărârea recurată fiind pronunțată în contradictoriu cu acest serviciu.
Calculul impozitului în cuantum de 96.002 lei stabilit în sarcina reclamantei recurente prin decizia nr. 610/18.03.2008 s-a realizat în baza contractului de asociere în participațiune nr.5490/11.XI.1996 și a actului adițional la acesta, aflat la filele 17-39 din dosar fond.
Potrivit contractului de asociere în participațiune încheiat de reclamantă cu SC SA T cu nr. 5490/11.1996, Cap.VIII- referitor la modalitatea de împărțire a rezultatelor activităților desfășurate în comun, rezultă că art.11.1 prevede că,împărțirea rezultatelor financiare se va efectua lunar, proporțional cu aportul (cota de participare) fiecărui asociat, astfel 80% pentru și 20% pentru, și art.11.2 dispune că,cotele de împărțire a rezultatelor financiare a activităților desfășurate în baza prezentului contract vor fi modificate pe bază de act adițional în raport de mărimea aporturilor corectate conform prevederilor art.8.
Art.11.3 din contract prevede că,noile valori de patrimoniu create în urma asocierii prin aportul celor doi asociați, devin proprietate comună în indiviziune proporțional cu aportul părților.
Deci, potrivit contractului în participațiune, susmenționat, cele două societăți asociate devin coproprietare în indiviziune, proporțional cu aportul părților de 20%, respectiv 80% asupra noilor valori de patrimoniu create în urma asocierii.
Prin actul adițional nr. 8347/9.XII.2007 încheiat la respectivul contract de asociere, părțile au modificat, la art.9 din act, art.11.1 din cadrul Cap. VIII al contractului de asociere în participațiune, acesta având conținutul următor: "Părțile au convenit că indiferent de valoarea investițiilor, cota de participare a - la contractul de asociere cu SC SA T, nu va scădea sub 20%", așa cum rezultă din actul adițional depus la fila 29-30 din dosarul Tribunalului Timiș.
Deci, prin act adițional s-a prevăzut în sensul că, indiferent de valoarea investițiilor, cota de participare a reclamantei nu va putea scade sub 20%, cota de participare inițială, ceea ce înseamnă că această cotă poate să crească în valoarea învestiților.
Deci, sub acest aspect, susținerea reclamantei recurente referitoare la imposibilitatea de a se cunoaște care este procentul aportului fiecăruia dintre părțile asocierii, este contrară clauzelor contractuale.
Art. 249 alin.4 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal prevede că în cazul în care o clădire se află în proprietatea comună a două sau mai multe persoane, fiecare dintre proprietarii comuni ai clădirii datorează impozitul pentru spațiile situate în partea din clădire aflată în proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabilit părțile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comune datorează o parte egală din impozitul pentru clădirea respectivă.
Deci, potrivit legii, în cazul imobilelor aflate în coproprietate, impozitul pe clădiri se datorează funcție de cota de proprietate, dacă aceasta se poate stabili.
Cum în speță, clauza de la art.11.3 din Contractul de asociere în participațiune în litigiu relevă că noile valori de patrimoniu create în asociere, devin proprietate comună în indiviziune proporțional cu aspectul părților care este de 20% și 80% SC SA, rezervată că aceasta este cota de proprietate a părților asupra valorilor de patrimoniu, ipoteză în care aplicarea prevederilor art.249 alin.4 Cod fiscal, prin actele atacate în cauză este legală.
Curtea, mai constată că plata impozitului pe clădire potrivit unor declarații de impunere fiscală depuse de reclamanta recurentă este irelevantă în litigiu pentru că organul fiscal are dreptul și obligația de a verifica realitatea acestor declarații și de a lua măsuri de impunere ulterioară a contribuabililor, când constată nereguli privind situația fiscală a acestuia, potrivit art.6 și urm. Cod procedură fiscală.
Curtea nu poate primi apărarea recurentei conform căreia este lipsită de consecințe juridice față de aceasta decizia civilă nr.515/2007 pronunțată de Curtea APEL TIMIȘOARA, pentru că nu a fost parte în litigiu, întrucât chiar dacă recurenta nu a fost parte în acest proces, nu se poate face abstracție de consecințele și efectele acestei hotârârii judecătorești, respectiv între această hotărâre și decizia de față nu poate exista contradicție.
Recurenta mai arată că Decizia de impunere nr. 610/18.03.2008, cuprinde cote de impozitare diferite stabilite de pârâtă netemeinic, necomunicându-i în ce bază pentru pretinsele construcții poziția 1-7, stabilit cota de 5.0% și nu 1,5% cum a stabilit pentru pozițiile 8,9 și 10, precum și niște valori supuse impozitării de care nu are cunoștință, însă cota de impozit de 5% se aplică de intimată conform HCL nr. 159/2007 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale în Municipiul T pentru anul 2008, în conformitate cu prev. Art. 253 alin. 6 și pct. 54 alin. 1 din nr.HG 44/2004 privind Normele de aplicare a Codului fiscal.
În speță nu sunt incidente motivele de modificare a hotărârii prev. De art. 304 pct.8 și 9 din codul d e procedură civilă, cum greșit afirmă recurenta, întrucât instanța de fond nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și nu a schimbat natura ori înțelesul acestuia, hotărârea pronunțată fiind astfel legală și temeinică.
Văzând că nu s-au solicitata cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta --S B - Sucursala de Reprezentare și Protocol împotriva sentinței civile nr.53/16.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata Direcția Fiscală a Municipiului
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 01 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Maria Cornelia
- - - - - -
GREFIER
Red.MB-09.10.2009
Tehnored.LM- 9.10.2009
2 expl/SM
Prima instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:Belicariu MariaJudecători:Belicariu Maria, Rodica Olaru, Maria Cornelia
