Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 1130/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-- 10.06.2008

DECIZIA CIVILĂ NR. 1130

Ședința publică din 30 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Catargiu Victoria

JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER -

JUDECĂTOR 3: Olaru Rodica

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta recurentă împotriva sentinței civile nr. 296/CA/2008 din 17 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Consiliul Județean T, Consiliul Local Nouă și Comisia Locală Fond Funciar Nouă, având ca obiect anulare act.

La apelul nominal se prezintă reclamanta recurentă asistată de avocat iar în reprezentarea pârâților intimați Consiliul Județean T, Consiliul Local Nouă și Comisia Locală Fond Funciar Nouă, se prezintă consilier judiciar.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta pârâtului intimat depune la dosar de către reprezentanta pârâților intimați, întâmpinare care se comunică reprezentantului reclamantei recurente.

Nemaifiind formulate alte cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului, casarea sentinței rec urate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Reprezentanta pârâților intimați solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată:

Prin sentința civilă nr. 296/17.III.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timișa respins acțiunea reclamantei împotriva pârâților Consiliul Local T, Consiliul Local Nouă, Comisia Locală Fond Funciar Nouă, și a admis excepțiile privind necompetența materială a Secției de Contencios Administrativ și ceea privind lipsa calității procesuale pasive a Consiliului Județean T, ambele cu referire la petitul 2 (2.1 și 2.2.) al acțiunii formulată de reclamantă.

În motivare s-a reținut că prin acțiune reclamanta a cerut, în principal, să se dispună anularea Certificatului de urbanism cu nr. 12518/03.11.2006 emis de pârâta nr. 1 și obligarea pârâtei la eliberarea unui alt certificat de urbanism, în care să fie înlăturate toate interdicțiile de construcție, așa cum sunt menționate în prezentul sub sancțiunea unei penalități de 100 RON/zi iar în subsidiar: - obligarea pârâtei 2 de a prelua în domeniul privat a suprafeței de teren afectate de interdicțiile de construcție prevăzute de cu nr. 1518/2006 emis de T și pe cale de consecință obligarea pârâtei 2 și 3 de a-i atribui reclamantei din domeniul privat al comunei Nouă a unei suprafețe de teren egale cu cea afectată de actualele interdicții, iar în măsura în care în domeniul privat al comunei Nouă nu mai există teren, să fie obligați pârâții să-i achite o despăgubire a cărei valoare să fie egală cu valoarea suprafeței de teren ce va fi preluată de pârâta 2, despăgubire a cărei valoare va fi stabilită printr-o expertiză evaluatorie, cu cheltuieli de judecată.

Cu privire la anularea Certificatului de Urbanism nr. 1518/03.1.2006, este de contestat faptul că reclamanta este proprietara terenului arabil extravilan cu S = 20700 mp. iar aceasta a solicitat eliberarea unui certificat de urbanism în vederea dezvoltării unei zone rezidențiale cu funcțiuni complementare, fiindu-i eliberat astfel Certificatul de Urbanism nr. 1518/03.11.2006, precizându-se însă că acesta nu ține loc de autorizație de construire/desființare și nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcții, fiind valabil 12 luni de la data emiterii.

Deoarece terenul este arabil extravilan, nefiind destinat dezvoltării urbane, din fonduri bugetare a fost întocmit PUZ -ul cu caracter director Nouă, avizat de către Consiliul Județean T și aprobat de Consiliul Local Nouă prin Hotărârea nr. 23/2005 în temeiul căruia a fost eliberat Certificatul de urbanism ce face obiectul prezentului litigiu.

Reclamantei i-a fost adus la cunoștință faptul că poate opta în a păstra actuala destinație a terenului arabil sau a-l transforma în construibil cu respectarea documentației de urbanism avizată șți aprobată potrivit legii.

Mai mult, prin Hotărârea nr. 108/21.12.2006, privind rectificarea -ului cu caracter teritorial Nouă, aprobat prin CL. nr. 23/2005, la art. 5 se prevede posibilitatea de a se realiza schimburi de teren între proprietarii de terenuri în vederea realizării de spații verzi colective prin dezmembrarea terenurilor și prezentarea schimbului la faza de apr5obare finală.

Hotărârea nr. 23/2005 a fost emisă cu respectarea prevederilor Legii nr. 50/1991, republicată privind autorizarea lucrărilor de construcții și unele măsuri pentru realizarea locuințelor și a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul.

Astfel art. 36 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale republicată, prevede că:

"(1) Consiliul local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale.

(2) Consiliul local exercită următoarele categorii de atribuții:

b) atribuții privind dezvoltarea economico - socială și de mediu a comunei, orașului sau municipiului;

c) atribuții privind administrarea domeniului public și privat al comunei, orașului sau municipiului;

(4) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la aliniatul 2 litera b), consiliul local:

d) aprobă, la propunerea primarului, documentațiile tehnico - economice pentru lucrările de investiții de interes local, în condițiile legii;

e) aprobă strategiile privind dezvoltarea economică, socială și de mediu a unității administrativ teritoriale;

f) asigură realizarea lucrărilor și ia măsurile necesare implementării și confirmării cu prevederile angajamentelor asumate în procesul de integrare europeană în domeniul protecției mediului și gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cetățenilor".

De asemenea potrivit dispozițiilor art. 28 și 29 din Regulamentul de Urbanism aprobat prin nr.HG 525/1996:

Art. 28

(1) de rețele sau măririle de capacitate a rețelelor edilitare publice se realizează de către investitor sau beneficiar, parțial în întregime, după caz, în condițiile contractelor încheiate cu consiliile locale.

Art. 29

Proprietatea publică asupra rețelelor edilitare.

(1) de apă, de canalizare, de drumuri publice și alte utilități aflate în serviciul public sunt proprietate publică a comunei, orașului sau județului, dacă legea nu dispune altfel.

(2) de alimentare cu gaze, cu energie electrică și de telecomunicații sunt proprietate publică a statului, dacă legea nu dispune altfel.

(3) Lucrările prevăzute la aliniatul 1 și 2, indiferent de modul de finanțare, intră în proprietatea publică".

Pentru considerentele mai sus invocate, tribunalul a apreciat că Hotărârea Consiliului Local Nouă nr. 23/2005 a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale în materie, motiv pentru care a respins excepția de nelegalitate a acesteia invocată de către reclamantă.

În ce privește Certificatul de Urbanism nr. 1518/03.11.2006, potrivit dispozițiilor art. 39 și 44 din Legea nr. 350/2001.

(1) În sensul prezentei legi, prin documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism se înțelege planurile de amenajare a teritoriului, planurile de urbanism, Regulamentul general de urbanism și regulamentele locale de urbanism, avizate și probate conform prezentei legi.

(2) Documentele de amenajare a teritoriului cuprind propuneri cu caracter director, iar documentațiile de urbanism cuprind reglementări operaționale.

(3) Propunerile cu caracter director stabilesc strategiile și direcțiile principale de evoluție a unui teritoriu la diverse niveluri de complexitate. Ele sunt detaliate prin reglementări specifice în limitele teritoriilor administrative ale orașelor și comunelor.

(4) Prevederile cu caracter director cuprinse în documentațiile de amenajare a teritoriului aprobate sunt obligatorii pentru toate autoritățile administrației publice, iar cele cu caracter de reglementare, pentru toate persoanele fizice și juridice.

ART.44

(1) de urbanism se referă la localitățile urbane și rurale și reglementează utilizarea terenurilor și condițiile de ocupare a acestora cu construcții.

(2) de urbanism transpun la nivelul localităților urbane și rurale propunerile cuprinse în planurile de amenajare a teritoriului național, zonal și județean.

(3) de urbanism au caracter de reglementare specifică și stabilesc reguli ce se aplică direct asupra localităților și părților din acestea până la nivelul parcelelor cadastrale, constituind elemente de fundamentare obligatorii pentru eliberarea certificatelor de urbanism".

În schimb documentele de urbanism (, Z, și ) au caracter de reglementare specifică, adică sunt obligatorii pentru toate persoanele fizice și juridice, stabilind reguli care se aplică direct asupra localităților și părților din acestea până la nivelul parcelelor cadastrale constituind elemente de fundamentare obligatorii pentru eliberarea certificatului de urbanism.

Prin eliberarea certificatului de urbanism nu a avut loc, nici pe departe, o expropriere a reclamantei, ci i-a fost adusă doar la cunoștință condițiile în care va putea construi pe acest teren, în mome3ntul trecerii lui în intravilan.

Pentru aceste motive, tribunalul a respins cererea formulată de reclamantă, privind anularea Certificatului de Urbanism nr. 1518/03.11.2006. Cu referire la petitele 2, 2.1 și 2.2. ale acțiunii, instanța a admis excepțiile invocate de pârâte privind necompetența materială a instanței de contencios administrativ, căci deși tribunalul este competent a judeca litigii privind fondul funciar și procesele și cererile în materie de expropriere, acesta nu sunt de competența secției de contencios administrativ. Reclamanta nu a dorit să fie disjunsă cauza cu privire la judecarea acestor capete de cerere ci a insistat ca această instanță să judece cauza în întregul ei, situație față de care tribunalul a admis excepția de necompetență materială invocată de ambii pârâți.

În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de Consiliul Județean T, față de capetele de cerere subsidiare din acțiune reclamantei, tribunalul a apreciat că într - adevăr pârâtul nu este competent a dispune cu privire la un eventual schimb de terenuri, sau cu privire la inițierea unui demers de expropriere, sau de despăgubire ca urmare a exproprierii, urmând a dispune admiterea excepției invocate.

În cauză a declarat recurs reclamanta solicitând în principal, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivare recurenta critică, în principal soluția dată privitor la excepția de necompetență materială a instanței, ceea ce înseamnă în fapt, că instanța nu s-a pronunțat asupra petitelor 2, 2.1 și 2.2 limitându-se să hotărască faptul că nu este competentă material, secția de contencios administrativ. În această situație, apreciază că instanța de fond trebuia să disjungă petitul nr. 2 și să decline competența instanței care ar avea competența materială. În situația de față, s-a ajuns să se pronunțe o Hotărâre judecătorească și să existe autoritate de lucru judecat ( prin prisma primei instanțe), fără ca să fie soluționat fondul cauzei - petitul 2 și următoarele.

Apreciază că în cauză s-a săvârșit o gravă eroare judiciară, prin simpla constatare a faptului că instanța nu este competentă material, fără ca această soluție să fie urmată de o declinare de competență către o altă secție / instanță care ar fi competentă în aprecierea instanței de fond.

De asemenea după cum se poate observa tot din aceleași considerente, instanța de fond a motivat că "reclamanta nu a dorit să fie disjunsă cauza", deși (i) niciodată nu s-a pus în discuția părților o cerere de disjungere și nici nu s-a vorbit măcar de o asemenea disjungere, (ii) iar pe de altă parte, nu ține de voința uneia dintre părți de a stabili în fața cărei instanțe / secții să se judece. În acest sens principiul disponibilității nu poate opera peste o competență legală, de care sunt ținute atât părțile cât și instanța. Astfel în măsura în care un petit nu este de competența unei instanțe/secții, acesta va fi disjuns obligatoriu, și trimis spre judecare instanței competente, nedepinzând de voința părții un asemenea aspect.

Examinând recursul în raport cu motivele invocate și cu cele din oficiu, prevăzute de art. 304.pr.civ. se constată că este fondat motiv pentru care se admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 296/17.III.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, se casează sentința și se trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul Timiș, pentru că:

Prin considerentele sentinței atacate, Tribunalul Timișa reținut necompetența materială a instanței de contencios administrativ în soluționarea cererilor privind fondul funciar și cele în materie de expropiere și prin dispozitiv s-a admis excepția fără însă a se soluționa problema instanței competente în judecarea acestor cereri, obligație ce decurge din dispozițiile art. 137.pr.civ. chiar în absența voinței reclamantei de a se disjunge cauza pentru că principiul disponibilității părților nu operează în materia competenței materiale a instanței, unde operează norme cu caracter absolut.

De asemenea, sentința nu conține soluția legată de adminiterea excepției lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtului Consiliul Județean T, în sensul de a se respinge acțiunea față de acesta, dacă aceasta a fost soluția preconizată de instanță.

Procedându-se în modul arătat anterior, devin incidente dispozițiile art. 312 aliniatul 5.pr.civ. astfel că recursul reclamantei se admite, casându-se sentința cu trimiterea spre rejudecare, pentru ca instanța să se pronunțe asupra tuturor capetelor de cerere din acțiune, ocazie cu care se vor analiza susținerile de fond din cererea de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 296/17.III.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș.

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul Timiș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 30 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - LIBER - - -

GREFIER,

- -

Red./4.11.2008

Tehnodact / 5.11.2008/2 ex.

Prima instanță: Tribunalul Timiș - Judecători,

Președinte:Catargiu Victoria
Judecători:Catargiu Victoria, Claudia, Olaru Rodica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 1130/2008. Curtea de Apel Timisoara