Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 1145/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-DECIZIENR. 1145/R-
Ședința publică din 11 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță judecător
JUDECĂTOR 2: Gabriela Chiorniță
JUDECĂTOR 3: Ingrid
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, cererea de revizuire formulată de, domiciliat în B,-,.4,.11, jud.B, împotriva Deciziei nr.770/R-C din 12 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, intimați fiindPRIMARUL MUNICIPIULUI B, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B și SC COM SRL
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ sub nr-, la data de 22.09.2008, a solicitat revizuirea deciziei nr. 770/R-C/12.09.2008 pronunțată de această instanță, invocând dispoz. art. 322 pct. 2 și 5.proc.civ.
În motivarea cererii, revizuientul a arătat că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, respectiv asupra excepției tardivității declarării și motivării recursului, invocată de. Astfel, motivele de recurs au fost formulate și depuse după termenul legal de 15 zile, termen impus de art. 301.proc.civ. de la data comunicării hotărârii.
De asemenea, în cauza în care a fost pronunțată decizia nr. 770/2008, Primăria mun. B, prin Primar, a reținut cu rea credință înscrisurile doveditoare privind desfășurarea de către reclamant a procedurii prealabile introducerii cererii de chemare în judecată referitoare la Autorizația de construire nr. 37/2003 emisă de Primarul mun. Astfel, reclamantul a formulat la Primarul mun. Boc ontestație scrisă împotriva Autorizației de construire sus arătate emise în favoarea SC Com SRL, precum și împotriva Certificatului de urbanism. Contestațiile au fost înregistrate sub nr. 8501/21.03.2003, iar Primarul nu a dat vreun răspuns acestora. Aceste înscrisuri au fost reținute de reprezentanții Primăriei B și, pentru că aceștia nu au eliberat dovadă reclamantului, acesta nu a putut proba în fața instanței faptul că a realizat procedura prealabilă în raport de Autorizația de construire.
La data de 24.10.2008, revizuientul a solicitat suspendarea judecății în temeiul art. 244 pct. 1.proc.civ. arătând că pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție se află dosarul nr- ce are ca obiect cererea de revizuire formulată de împotriva aceleiași decizii de recurs contestată și în cauza de față. Verbal, revizuientul a precizat instanței că temeiurile de drept ale cererii de revizuire aflată în fața ÎCCJ sunt pct. 2, 5 și 7 ale art. 322.proc.civ. Curtea a respins cererea de suspendare, reținând că revizuirea întemeiată pe punctele 2 și 5 ale art. 322.proc.civ. este de competența Curții de Apel.
Părțile au depus la dosar înscrisuri.
La termenul din data de 05.12.2008, revizuientul a depus la dosar o "cerere precizatoare a revizuirii", arătând că solicită revizuirea deciziei de recurs în temeiul art. 322 pct. 7.proc.civ. în raport de încheierea din data de 29.08.2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr-, rămasă irevocabilă. Ca atare, revizuientul a solicitat înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a fi atașată la dosarul nr-.
Având în vedere depunerea acestei cererii dincolo de prima zi de înfățișare, precum și opoziția intimatei SC Com SRL la primirea cererii, în raport de dispoz. art. 132.proc.civ. Curtea a pus în discuție și urmează să dispună disjungerea "cererii precizatoare" și formarea unui nou dosar în care se va discuta competența materială a Curții de APEL PITEȘTI în soluționarea revizuirii întemeiate pe dispoz. art. 322 pct. 7.proc.civ. în condițiile în care hotărârile pretins contradictorii emană de la două Curți de Apel. Disjungerea nu are în vedere și capătul de cerere întemeiat pe pct. 5, chiar dacă revizuientul, prin apărător, a solicitat verbal sesizarea ÎCCJ și pentru respectivul temei de drept, întrucât sesizarea Curții de APEL PITEȘTI pentru pct. 5 fost corect realizată, iar soluționarea cererii de revizuire bazată pe dispoz. pct. 7 de către ÎCCJ nu poate fi influențată de alăturarea pct. 5.
În privința cererii de revizuire întemeiată pe dispoz. art. 322 pct. 2 și 5.proc.civ., Curtea reține că aceasta este nefondată, având în vedere următoarea situație de fapt și de drept:
Prin decizia nr. 770/R-C/12.09.2008, Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ a respins recursurile declarate de Primarul mun. și de G împotriva sentinței nr. 355/CA/11.06.2007 pronunțată de Tribunalul Argeș.
Totodată, a admis recursul declarat de SC Com SRL, în contradictoriu cu și Primăria Mun. B împotriva aceleiași sentințe, pe care a modificat-o în tot în sensul că a respins acțiunea formulată de în privința Autorizației de construire, pentru lipsa procedurii prealabile, și, respectiv, în sensul că a respins ca nefondată acțiunea aceluiași reclamant pentru anularea Certificatului de urbanism.
Potrivit art. 322 pct. 2, "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut".
Revizuientul invocă faptul că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, în sensul că nu s-a pronunțat asupra excepției tardivității recursului, excepție invocată de către care, în cauza respectivă de recurs, avea calitatea de intimat.
Revizuirea unei hotărâri pentru minus petita poate avea loc numai atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra obiectului unei cereri (principale, accesorii, incidentale) cu soluționarea căreia a fost învestită, nu însă și atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unei forme de apărare cum este o excepție procesuală.
Potrivit art. 322 pct. 2, "Revizuirea unei hotărâri - se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților -".
Revizuirea pentru motivul sus arătat presupune ca partea care a invocat înscrisul nou să-l și arate și să dovedească împrejurarea pentru care acesta nu a putut fi prezentat judecății.
Or, în speță, revizuientul s-a mărginit la a invoca reținerea înscrisurilor, cu rea credință, de către Primarul mun. B, fără a aduce în fața instanței înscrisurile noi respective.
Dimpotrivă, din înscrisurile depuse la dosar de către intimați, Curtea constată că a formulat plângere prealabilă doar cu privire la Certificatul de urbanism, plângere care a fost înregistrată la Primăria sub nr. 8051/25.04.2003 (filele 33-36). Revizuientul nu a prezentat nici un alt înscris cu forță probantă proprie care să dovedească parcurgerea procedurii respective și cu privire la Autorizația de construire.
Pentru cele expuse, văzând dispoz. art. 326 și următoarele proc.civ. precum și dispoz. art. 247.proc.civ. Curtea va respinge cererea de revizuire și îl va obliga pe revizuient să plătească intimatei SC Com SRL suma de 1.817 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE:
Disjunge cererea precizatoare depusă la data de 05.12.2008 întemeiată pe dispoz. art. 322 pct. 7.proc.civ. și formează un nou dosar.
Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de împotriva Deciziei nr.770/R-C din 12 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, intimați fiind PRIMARUL MUNICIPIULUI B, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B și SC COM SRL
Obligă pe revizuientul să plătească intimatei SC Com SRL suma de 1.817 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
2ex/16.12.2008
OPINIE SEPARATĂ
. un alt punct de vedere decât al completului majoritar numai cu privire la modul de soluționare a incidentului procedural determinat de depunerea unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.7 din Codul d e procedură civilă, însușindu-și în rest în totalitate soluția.
Sunt de acord că o astfel de cerere depusă în dosarul de față la acest termen se impune a fi disjunsă, însă, sunt de părere că prin hotărârea ce urmează a se pronunța în prezenta pricină trebuie să se dispună și asupra procedurii de urmat în privința acestor pretenții.
Astfel, cred că instanța nu poate să dispună numai disjungerea, iar aspectul privitor la competența de soluționare a cererii să fie verificat în dosarul ce se formează ca efect al disjungerii.
Apreciez că o astfel de soluție procedurală nu poate fi primită întrucât ea este contrară rațiunilor ce se desprind din dispozițiile Codului d e procedură civilă.
. instanța este obligată să-și verifice propria competență și să dispună din oficiu asupra acesteia, atunci când sunt incidente prevederile art.159 din Codul d e procedură civilă, iar în măsura pricina se află într-o cale de atac de reformare instanța de control judiciar, dacă reține soluționarea cu încălcarea acestor norme de competență, nu se va mărgini în a casa sau anula hotărârea acordând termen pentru ca ulterior să stabilească instanța competentă, ci va casa sau anula sentința sau decizia și va trimite cauza spre soluționare instanței sau organului jurisdicțional competent (art.297 alin.2 și art.312 alin.5 Cod pr.civilă) prin această hotărâre.
În aceste condiții apreciez că se impune ca, dispunând disjungerea cererii de revizuire întemeiată pe pct.7 din art.322 Cod pr.civilă, instanța trebuie să se pronunțe și asupra competenței de soluționare a acesteia în sensul declinării în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (art.323 alin.2 Cod pr.civilă).
și trimițând cererea la arhivă pentru înregistrarea unui nou dosar s-a dispus implicit asupra competenței ei și se ajunge la o întârziere a judecății, pentru că eventuala punere în discuție a acesteia va trebui să se facă după acordarea unui nou termen în care să fie citate toate părțile față de care, de altfel, în acest dosar procedura era îndeplinită.
Pentru aceste rațiuni consider că ar fi, atât în spiritul normelor de procedură cu privire la disjungere și competență, cât și pentru respectarea principiului celerității soluționării unei căi extraordinare de reformare, ca prin prezenta hotărâre, după de ce se dispune disjungerea cererii de revizuire întemeiate pe pct.7 din art.322, să se ia și măsura declinării ei, arătându-se expres cărei proceduri i se supune.
Judecător,
-
18.12.2008
Red.GC
EM/2 ex.
Președinte:Corina Georgeta NuțăJudecători:Corina Georgeta Nuță, Gabriela Chiorniță, Ingrid