Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 115/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția de contencios Administrativ și Fiscal
DECIZIA NR. 115/ Dosar nr. -
Ședința publică din data de 17 februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcela Comșa JUDECĂTOR 2: Georgeta Bejinaru Mihoc
- - --- - președinte secție
-- - - JUDECĂTOR 3: Clara
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâții Consiliul Local al Orașului, Orașul prin Primar și de pârâții și -, împotriva Sentinței civile nr.687/CA din data de 17 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, având ca obiect " anulare act emis de autorități publice".
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat pentru recurentul pârât Consiliul Local al Orașului, consilier juridic pentru recurentul pârât Orașul prin Primar, avocat pentru recurenții pârâți și -, lipsă fiind intimata reclamantă - " " SRL Făgăraș.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Consilier juridic depune la dosar delegație de reprezentare și chitanța nr. - din 6 februarie 2009 în sumă de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, reprezentând achitarea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferente recursului declarat.
Avocat depune la dosar două declarații notariale date de către intimata reclamantă - SRL prin reprezentant legal, autentificate sub nr. 3676 și 3777 din 14 noiembrie 2008 de BNP Asociații și - prin care arată că renunță la dreptul pretins în cauza ce formează obiectul prezentului dosar, motiv pentru care solicită a se lua act de această renunțare.
Avocat, față de declarațiile notariale depuse la dosar, solicită admiterea recursului, în sensul de a se lua act de renunțarea intimatei reclamante la dreptul pretins, punct de vedere la care achiesează și reprezentantul recurentului pârât Orașul prin Primar.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Constată că prin Sentința civilă nr. 687/CA/17.10.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ s-au respins excepțiile nulității cererii de chemare în judecată, lipsei dreptului și interesului reclamantei invocate de pârâți; s-a admis acțiunea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâții Orașul prin primar și și - și în consecință, s-a anulat art. 2 din Hotărârea nr. 100 din 14.06.2007 emisă de pârâtul Consiliul Local și contractul de concesiune înregistrat sub nr. 18124/16.11.2007 la Primăria Orașului, având ca obiect terenul de 200 mp, situat în, str. -, înscris în 332 localității, nr. 237/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/2.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Dreptul de concesiune al pârâtului asupra lotului de 144 mp. pe care se află o construcție tot în zona str. - a fost desființat prin decizia civilă nr. 286/2/21.11.2006 a Curții de APEL BRAȘOV prin care s-a menținut sentința civilă nr. 914/15.11.2005 a Tribunalului Brașov, care a anulat HCL nr. 128/2005 prin care se concesionase direct pârâtului această suprafață din CF 322 nr. top 237/2/24.
Terenul concesionat anterior de 144 mp. a fost preluat cu acest titlu de către reclamantă odată cu vânzarea construcției aflată pe acesta de către prin Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 6032/06.12.2002.
Acest contract a fost atacat în justiție, dar prin decizia civilă nr. 193/Ap/14.09.2004 a Curții de APEL BRAȘOV irevocabilă prin decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr- a fost respinsă acțiunea, astfel că dreptul de concesiune al pârâtului a fost radiat din Cartea Funciară, fiind înscris dreptul reclamantei, pârâtul nemaifiind titularul unei concesiuni vecine sau construcții ce trebuie extinsă și care să justifice încredințarea directă a concesiunii.
Prin HCL 100/2007 emisă de pârâtul Consiliul Local a fost atribuită în concesiune celuilalt pârât - consilier local - suprafața de 200 mp. prin licitație directă.
Urmare acesteia s-a încheiat contractul de concesiune între Orașul și pârâții și - pe o perioadă de 49 ani cu privire la terenul de sub nr. top 237/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/2 înscris în CF 332.
Potrivit Raportului de Control al Corpului de Control al Prefectului, pârâtul a participat la votul dat fără a rezulta că s-a abținut în condițiile legii, deși potrivit art. 46 din Legea nr. 215/2001 avea această obligație, în caz contrar hotărârea fiind nulă.
Și temeiul juridic al Hotărârii Consiliului Local nr. 100/2007 este eronat, Legea nr. 219/1998 fiind abrogată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind achizițiile publice.
terenurilor se face, potrivit art. 15 din Legea nr. 213/1998 prin licitație publică, în condițiile Legii nr. 50/1991 care prevede la art. 15 că se pot excepta de la licitație terenurile destinate construirii.
În speță s-a dovedit că hotărârea atacată este nulă pentru nerespectarea dispozițiilor imperative ale art. 46 din Legea nr. 215/2001, astfel că și contractul încheiat în baza acesteia are aceeași soartă, potrivit principiului,accesorium sequitur principale,
Pentru aceste considerente, acțiunea a fost admisă cu consecința anulării actelor, iar excepțiile invocate au fost respinse, condițiile prevăzute de art. 112 Cod procedură civilă privind cererea de chemare în judecată fiind îndeplinite, reclamanta făcând dovada dreptului său care justifică și interesul în promovarea acțiunii.
Excepția lipsei procedurii prealabile a fost respinsă prin Încheierea ședinței publice din 09.09.2008, iar prin admiterea acțiunii a fost implicit respinsă și cealaltă excepție invocată de pârâți, respectiv a lipsei calității procesuale active a reclamantei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Consiliul Local al Orașului, Orașul prin primar și și - criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
S-a arătat că excepțiile s-au soluționat greșit în cauză, reclamanta nu are calitate procesuală, n-a urmat plângerea prealabilă și nu are interes în speță, iar pe fond la încheierea contractului de concesiune s-a respectat legea în vigoare.
Intimata reclamantă nu a depus la dosar întâmpinare.
La termenul din data de 17.02.2009 s-au depus la dosar două declarații autentice semnate de reprezentanții legali ai reclamantei - SRL prin care aceasta renunță la acțiunea formulată și la "dreptul" de a mai formula acțiuni în legătură cu terenul de 200 mp din zona, str. -, fără număr, înscris în CF nedefinitivă 332 localității, nr. cadastral 237/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/2.
Declarațiile s-au dat în vederea soluționării acestui dosar de recurs.
Instanța constată, din cuprinsul declarațiilor că acestea reprezintă veritabile renunțări la drept, în consecință sunt incidente în cauză dispozițiile art.247 Cod procedură civilă.
În consecință, față de aceste considerente, Curtea în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă va admite toate recursurile declarate (fără a le mai cerceta pe fond) și va casa hotărârea pronunțată de Tribunalul Brașov pe fond.
Rejudecând cauza va lua act de renunțare la acțiunea formulată de reclamanta - SRL.
Văzând și prevederile art. 274 Cod procedură civilă și faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de recurenții pârâți Consiliul Local al orașului, Orașul prin primar, și - împotriva sentinței civile nr. 687/CA/17.10.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ pe care o casează și în rejudecare:
Ia act de renunțare la acțiunea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al orașului, Orașul prin Primar, și - având ca obiect anularea art. 2 din HCL nr. 100/ 14.06.2007 și anularea contractului de concesiune încheiat între Orașul în calitate de concedent și și - în calitate de concesionari având ca obiect terenul de 200 mp din zona, str. -, fără număr, înscris în nedefinitivă 332, nr. cadastral 237/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/2.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.02.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - Pentru - - - - -
eliberată din funcție
semnează
Președinte de instanță
Grefier,
Red.MC 19.02.2009/dact.VP 16.03.2009/3 ex.
Jud. fond
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Georgeta Bejinaru Mihoc, Clara