Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 1246/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 1246/R-CONT
Ședința publică din 19 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Miriță JUDECĂTOR 2: Ioana Bătrînu
- - - JUDECĂTOR 3: Dumitru
- - JUDECĂTOR 4: Magdalena
- - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra, recursului declarat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMNISTRARE FISCALĂ - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței nr. 230/CA/29.06.2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind - SRL cu sediul în Câmpulung,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 13 noiembrie 2009, dezbateri ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Deliberând, asupra recursului de față:
Constată că, prin acțiunea înregistrată la data de 02.02.2009, reclamanta - SRL Câmpulung - Aac hemat în judecată pe pârâta MEF - ANAF prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea deciziei nr.125/15.12.2008 emisă de aceasta precum și a procesului verbal de control nr.36284/10.10.2008 și a deciziei pentru regularizarea situației financiare.
În motivarea acțiunii a arătat că, în mod nelegal, organul fiscal a reținut în sarcina acesteia obligații de plată suplimentare la bugetul de stat, fără a observa că aceasta a respectat legislația specială în vigoare aplicabilă în raport cu obiectul său de activitate, respectiv importul cu caracter definitiv a unor mijloace de transport deținute anterior prin contracte de leasing.
Într-adevăr, cele inserate în actul de constatare sunt corect remarcate, însă, eroarea se manifestă în aprecierea consecințelor juridice ale vânzării bunurilor mobile uzate.
Ca urmare, în raport de prevederile art.71 Cod vamal, aceste bunuri sunt exonerate de la TVA în vamă, ele fiind utilizate conform scopului la momentul exonerării de TVA și anume pentru desfășurarea de activități comerciale de transport ca urmare a destinației economice pentru care, în mod strict, au fost fabricate.
Astfel, aceste bunuri sunt mijloace de transport ce nu pot avea decât o singură utilitate, aceea pentru care au fost fabricate, urmând a se remarca inexistența vreunei modificări a utilizării acestor bunuri.
Ignorând această realitate notorie, se acreditează ideea că un agent economic, după ce ar beneficia de exonerarea de TVA în vamă la bunurile importate (deja uzate, după o utilizare în leasing) ar trebui să se transforme într-un depozitar de material rulant uzat pe care îl va conserva până la încetarea activității sale economice, când, va fi obligat să plătească TVA-ul, ca urmare a lichidării patrimoniului prin vânzare.
Cum legiuitorul are în vedere ca normele edictate să producă ordine în viața economică și să nu determine blocaje ale acesteia, a introdus prevederea din art.71 Cod vamal, care nu poate fi interpretată decât în sensul menționat anterior.
La data de 27 aprilie 2009, reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că obiectul cauzei îl reprezintă cererea de anulare a hotărârii organului fiscal de plată a sumei de 29.876 lei TVA menționată în procesul verbal de control și anexele sale (tabele de calcul și decizii) precum și a deciziei nr.125/2008, iar în subsidiar, întrucât organul jurisdicțional nu a intrat în analiza situației supuse dezbaterii, se impune emiterea unei decizii prin care să motiveze fondul situației sesizate.
În motivarea precizării, s-a arătat că organul fiscal a apreciat, în mod greșit, că nu a atacat în termen legal decizia pentru regularizarea situației, deși, chiar organul fiscal i-a solicitat să-și precizeze obiectul contestației.
Tribunalul Argeș - prin sentința nr.230/CA/29 iunie 2009 - a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, așa cum a fost precizată, a dispus anularea deciziei nr.125 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să emită o nouă decizie prin care să se pronunțe asupra fondului contestației reclamantei.
Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut că, prin decizia nr.125/2008 A, a respins contestația societății reclamante formulate împotriva deciziei de regularizare privind obligațiile suplimentare, cu motivarea că nu a fost depusă în termenul legal, așa cum dispun dispozițiile art.207 alin.1 din OG nr.92/2003 coroborate cu cele ale art.213 alin.5 din aceeași lege.
A mai reținut, în raport de precizarea făcută de reclamantă, că aceasta a depus contestația în termenul legal de formulare, potrivit art.207 alin.2 din OG nr.92/2003, așa cum rezultă din dovezile privind înregistrarea contestației administrative la organul fiscal.
Astfel, a apreciat judecătorul fondului că este întemeiată acțiunea în parte, urmând ca organul fiscal să emită o nouă decizie prin care să se pronunțe asupra fondului contestației reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri, s-a formulat recurs, în termen legal, de către A, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art.304 pct.9 Cod procedură civilă,în sensul că:
- în mod greșit, instanța de fond a considerat că reclamanta s-a aflat în termenul legal de contestare a deciziei de regularizare a situației privind obligațiile suplimentare cu nr.-/10.10.2008, astfel că soluția de respingere ca tardivă a contestației a fost apreciată ca nelegală;
- nu s-a observat că decizia în cauză a fost comunicată agentului economic în data de 10.10.2008, prin primirea acesteia sub semnătură, conform art.44 Cod procedură fiscală și că, inițial, aceasta a înțeles să promoveze contestație numai împotriva actului de control, nu și față de decizia de regularizare. Într-adevăr, organul fiscal i-a solicitat precizarea obiectului contestației, la care s-a răspuns în 18.11.2008, în sensul că se dorește și anularea deciziei de regularizare, însă, la acea dată, termenul de 30 zile de atacare a deciziei expirase
- de asemenea, nu s-au avut în vedere dispozițiile HG nr.1050/2004, care definesc titlul de creanță supus căilor de atac, după cum nici dispozițiile OG nr.92/2003 referitoare la noțiunea de act administrativ fiscal și termenul în care aceste poate fi atacat.
Prin urmare, se impune admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea contestației formulată de intimata-reclamantă.
Examinând recursul, prin prisma criticilor aduse, pe temeiul invocat, dar și sub toate aspectele, conform art.3041proc.civ. Curtea reține că acesta este fondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.
Astfel, se constată că, în raport cu obiectul cauzei deduse judecății, judecătorul fondului nu a dat dezlegarea corectă pricinii, prin modul în care a interpretat dispozițiile legale în vigoare în materie fiscală.
Ca atare, conform prevederilor în materie fiscală, după încheierea controlului fiscal la societatea comercială supusă verificării, se întocmește un raport de inspecție fiscală, raport ale cărui mențiuni sunt valorificate la emiterea deciziei de impunere, ce constituie titlul de creanță privind obligația de plată, stabilite în sarcina persoanei răspunzătoare.
În speță, la data de 10 octombrie 2008, s-a întocmit raportul de inspecție fiscală nr.36284, prin care s-a constatat că reclamanta a înregistrat obligații suplimentare stabilite de controlul vamal legate de TVA în sumă de 29.876 lei și majorări de întârziere aferente în sumă de 19.747 lei.
Ca urmare a acestor rețineri, a fost emisă decizia de regularizare cu nr.36285/10.10.2008, decizie, care a fost comunicată reclamantei împreună cu raportul de inspecție fiscală, în aceeași dată (38-45).
Reclamanta a formulat, însă, contestație numai împotriva raportului de inspecție fiscală (fila 9, 10), solicitând anularea mențiunilor cuprinse în raport, considerând ca greșit reținute în sarcina sa obligațiile fiscale stabilite de inspectorii fiscali.
Ulterior, prin adresa nr.40558/11.11.2008, recurenta-pârâtă a solicitat contestatoarei să precizeze obiectul contestației, așa cum este recunoscut și menționat în înscrisul de la 12-13.
Intimata-reclamantă a precizat, într-adevăr, contestația în sensul că, alături de procesul verbal, contestă și decizia de regularizare, însă, la data la care a înaintat precizarea către organul fiscal jurisdicțional, respectiv 18.11.2008 (33), nu se mai regăsea în termenul prevăzut de Codul d e procedură fiscală pentru atacarea actelor administrativ-fiscale.
Or, potrivit art.205 alin.1 Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță și a altor acte administrativ-fiscale, se poate formula contestație potrivit legii.
Ca atare, singurul act administrativ supus căilor de atac, conform reglementării menționate, îl reprezintă decizia de impunere și nu raportul preliminar emiterii acestei decizii.
Dispozițiile art.205, 218 Cod proc.fiscală, instituie o procedură administrativă specială peste care părțile nu pot trece, aceasta neavând caracter facultativ, sens în care a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție.
Din prevederile textului art.218 Cod proc.fiscală, rezultă că instanța nu poate fi sesizată în vederea exercitării controlului de legalitate asupra măsurilor dispuse prin actul administrativ fiscal, decât în termenului de 30 de zile prevăzut de Codul d e procedură fiscală și numai împotriva titlului de creanță, cu excepția contestației împotriva refuzului nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal, ceea ce nu este cazul în speță.
Raportat la prevederile fiscale amintite, raportul de inspecție fiscală nu naște, modifică sau stinge raporturile juridice, în esență, "obligații fiscale", fiind numai un act premergător, aflat la baza deciziei de impunere în care se regăsesc constatările din conținutul acestuia.
Prin urmare, nefiind inclus în categoria actelor susceptibile de a fi atacate pe calea prevăzută de art.205 Cod proc.fiscală, soluția organelor fiscale este în deplină concordanță cu dispozițiile din materia fiscală, coroborate și cu Ordinul MEF nr.219/2005.
Logica raționamentului legat de modul de desfășurare a procedurii urmate de reclamantă, conduce la temeinicia criticii cu privire la greșita admitere a cererii de anulare a deciziei nr.36285/2008 și, ca atare, în lipsa contestației împotriva deciziei de impunere, în mod greși, s-a apreciat că recurenta urmează a fi obligată la pronunțarea unei noi decizii vizând fondul contestației.
Faptul că, organul fiscal i-a solicitat intimatei-reclamante să-și precizeze contestația, nu duce la concluzia că aceasta a fost repusă în termenul legal de contestare sus-menționat, decât cu înfrângerea dispozițiilor legale în materie.
Față de considerentele expuse, Curtea, în temeiul art.312 alin.1 și 3 Cod procedură civilă, coroborat cu dispozițiile OG nr.92/2003, urmează să admită recursul, să modifice în tot sentința în sensul că va respinge acțiunea reclamantei ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMNISTRARE FISCALĂ - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței nr.230/CA/29.06.2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind - SRL cu sediul în Câmpulung,-, județul
Modifică în tot sentința de mai sus, în sensul că respinge contestația ca tardiv formulată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 noiembrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - -
Grefier,
-
Red.IB/23.11.2009
EM/6 ex.
Jud.fond.
Președinte:Ioana MirițăJudecători:Ioana Miriță, Ioana Bătrînu, Dumitru, Magdalena
