Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 1478/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 1478
ȘEDINȚA DE - 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu JUDECĂTOR
- - - - JUDECĂTOR
- - - - JUDECĂTOR
GREFIER -
xxx
Pe rol rezultatul dezbaterilor din ședința de la data de 19 martie 2009, privind judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței nr.1684 din data de 16 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mehedinți.
Procedura legal îndeplinită fără citarea părților.
Dezbaterile din cauza de față au fost consemnate în încheierea de ședință de la data de 19 martie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Tribunalul Mehedinți prin sentința 4910 din 21.11.2007 a respins acțiunea formulata de prin care acesta solicita obligarea Primăriei S la încheierea contractului de vânzare cumpărare a locuinței, cu motivarea că imobilul in cauză aparține domeniului public si nu Centrului de protecția plantelor.
Împotriva acestor hotărâri a formulat recurs criticând hotărârea ca fiind nelegala și netemeinica si prin decizia 1279/ 5.06.2008a Curții de Apel Craiova, s-a admis recursul fiind trimisa cauza spre rejudecare cu motivarea ca instanța soluționând acțiunea, nu a respectat dispoz. art. 156 civ. în sensul că a refuzat amânarea cauzei cu toate că cererea era legală întrucât la termenul la care a fost angajat apărătorul calificat, fiind in imposibilitatea de a se prezenta, a solicitat termen pentru a-și pregăti apărarea sau să se amâne cauza pentru a depune concluzii scrise.
După rejudecare, prin sentința nr. 1684 din 16.10.2008 Tribunalul Mehedinți a respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu Primăria orașului S, județul M, reținând că locuința în litigiu are caracter de locuință de serviciu și poate fi vândută doar funcționarilor publici sau angajaților care-și desfășoare activitatea în baza unui ordin de numire sau contract de muncă, iar reclamantul nu a dovedit că se încadrează în vreuna din aceste două categorii și mai mult, deține în localitatea Sol ocuință proprietate personală, vis-a vis de clădirea Protecției.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia.
A susținut că atât tatăl său- cât și el, au formulat nenumărate cereri pentru cumpărarea locuinței, cereri care nu au primit nici un răspuns până în prezent și cum între timp tatăl său a decedat, dreptul de a cumpăra locuința a trecut asupra sa în calitate de moștenitor și chiriaș al acesteia.
A mai arătat că a avut calitatea de angajat la Protecția din Dr. Tr. S și că nici un text de lege nu-i interzice dreptul de a cumpăra locuința de serviciu, în condițiile în care mai deține o locuință personală în altă localitate.
A arătat recurentul că tatăl său fiind angajat la Protecția, i s-a repartizat locuința din litigiu în anul 1968 și că deși activitatea acestei unități din S s-a restrâns rămânând doar un punct de lucru, dreptul său la cumpărarea locuinței este reglementat de dispoz. Legii nr. 85/1992 republicată care prevăd posibilitatea vânzării locuințelor din fondurile unităților economice sau bugetare de stat către titularii contractelor de închiriere la cererea acestora cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului Lege nr. 61/1990.
Referitor la motivarea instanței că potrivit Legii nr. 114/1996 locuința de serviciu are o altă destinație decât cea reglementată de Legea nr. 85/1992, s-a susținut că nu este adevărată, deoarece ambele texte de lege reglementează situația locuinței de serviciu.
De asemenea, nu are importanță faptul că ar avea o locuință proprietate personală, deoarece legea nu exclude dreptul celor care dețin o astfel de locuință să poată închiria și o locuință de serviciu, la locul unde-și desfășoară activitatea.
Pârâta Primăria Orașului Sad epus întâmpinare, cerând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința sub aspectul criticilor invocate, cât și în raport de starea de fapt și dispozițiile legale aplicabile, Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din actele depuse la dosar, rezultă că locuința pentru care reclamantul a formulat cerere de cumpărare intră în categoria locuințelor de serviciu.
Această locuință a fost repartizată tatălui reclamantului în anul 1968, întrucât la acea dată, acesta avea calitatea de salariat în cadrul Centrului de Protecția din S, iar după intrarea în vigoare a Decretului Lege nr. 61/1990- privind vânzarea de locuințe construite din fondurile statului către populație și Legii nr. 85/1992- privind vânzarea de locuințe și spații cu o altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, tatăl reclamantului a solicitat cumpărarea acestei locuințe.
După decesul acestuia a formulat cerere de cumpărare a locuinței reclamantul, invocând în acest sens un drept de moștenire și dreptul de chiriaș al locuinței.
Dar, Legea nr. 85/1992 prevede în art. 7 alin. 1 că locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat până la data intrării sale în vigoare, altele decât locuințele de intervenție vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere la cererea acestora cu plata integrală sau în rate a prețului.
. art. 11 alin.3 din același act normativ, mai prevăd că aceste locuințe nu pot fi cumpărate cu plata prețului în rate de persoanele care în familia lor au altă locuință proprietate personală.
În raport de dispozițiile mai sus arătate, pentru ca cererea reclamantului să fie admisibilă, acesta trebuie să facă dovada că este titularul contractului de închiriere asupra locuinței pentru care solicită cumpărarea și de asemenea că facă dovada că nu mai deține o altă locuință proprietate personală, aspecte pe care reclamantul nu le-a dovedit.
Mai mult, reclamantul recunoaște că mai deține o locuință personală în altă localitate iar la dosar nu a depus contractul din care să rezulte că este titularul închirierii locuinței pentru care solicită cumpărarea.
În aceste condiții în mod legal Primăria a refuzat vânzarea locuinței către reclamant, cu atât mai mult cu cât nu făcut nici dovada afirmației că a fost angajat la Protecția din S, instituție care se află în subordinea Primăriei orașului S, aspect care ar justifica deținerea unei locuințe de serviciu.
Față de cele expuse, Curtea apreciază că toate motivele invocate sunt nefondate și pe cale de consecință în baza art. 312 cod pr.civilă va respinge recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr.1684 din data de 16 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mehedinți.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Martie 2009.
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu | JUDECĂTOR 2: Doina Ungureanu | JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță |
Grefier, |
Red. Jud. T
Ex.2//22.04.2009
Jud. fond S
Președinte:Teodora BănescuJudecători:Teodora Bănescu, Doina Ungureanu, Magdalena Fănuță
