Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 169/2010. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de contencios administrativ (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR--16.10.2009

DECIZIA CIVILĂ NR.169

Ședința publică din 04.02.2010

PREȘEDINTE: Maria Belicariu

JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru

JUDECĂTOR 3: Diana Duma

GREFIER: - -

Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor formulate de reclamanta Societatea . T și de către pârâții Consiliul Local T și Primăria Municipiului T, împotriva sentinței civile nr. 666/16.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.

Procedura legal îndeplinită, dată fără citarea părților.

dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 21.01.2010, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și conform căreia pronunțarea a fost amânată pentru 28.01.2010 și pentru astăzi, când,

CURTEA

Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:

La data de 17.03.2009 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș, sub nr. dosar -, cererea formulată de reclamanta Societatea . prin care a chemat în judecată pe pârâții Primăria T - Direcția Patrimoniu, Biroul Urmărire Venituri și Consiliul Local al Municipiului T pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: anularea "Certificatelor de atestare fiscala pentru persoane juridice privind impozitele si taxele locale si alte venituri ale bugetului local", cu nr. -- din 21.09.2009, radierea din evidentele fiscale si patrimoniale ale paratei de ordinul 1, sumei de 39.309 lei cu titlu de majorări / dobânzi si penalități de întârziere, calculate la creanța "diferența chirie", ca suma nedatorata de reclamanta și obligarea paraților la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că a încheiat cu parata 1 mai multe contracte de închiriere pentru suprafețe locative cu alta destinație decât cea de locuința, respectiv: Contractul nr.1215/20/01/24.01.2001; Contractul nr. 1219/20/01/24.01.2001; Contractul nr.1217/20/01/24.01.2001; Contractul nr. 1216/20/01/24.01.2001 si Contractul nr.1145/20/00/25.09.2000.

Pentru spatiile astfel închiriate, reclamanta s- obligat sa achite chiria lunara conform art.4 si 5 din contracte așa cum a fost si este stabilita si reactualizata prin Hotărârile Consiliului Local

Potrivit HCL nr.42/2000, in urma reactualizării chiriilor, pentru perioada 2001 - 2003 si in vederea plații acestora, parata de ordinul 1 avea obligația sa factureze pentru fiecare contract si in fiecare luna diferența de chirie ce urma s-o achite reclamanta si sa îi comunice aceste facturi in termen legal.

Parata 1 însă, nu a procedat astfel, cu toate ca i-a fost solicitat acest lucru de către reclamantă, care precizat ca nu putea face plata decât pe baza actelor justificative prevăzute de lege si care se înregistrează in contabilitate, respectiv facturi fiscale.

Abia in noiembrie 2005, in urma discuțiilor cu reprezentanții paraților aceștia au recunoscut ca trebuie emise facturi pentru plata chiriei pe perioada in discuție, dar fără a se calcula majorări, dobânzi si penalități de întârziere la aceste facturi, deoarece, culpa pentru neemiterea si necomunicarea facturilor in termen legal nu-i aparținea reclamantei ci acestora.

Drept urmare, parata 1 emis facturile nr.-, nr.-, nr.-, nr.-, nr.- si nr.-, toate din aceeași data 24.11.2005, pe care reclamanta le-a achitat imediat, cu OP nr. 311 din 25.11.2005 si OP nr.312/29.11.2005

Ca o consecința fireasca a achitării in întregime a obligațiilor contractuale, respectiv chiriile si diferențele de chirii aferente contractelor dintre părți, parații, au considerat ca reclamanta nu mai avea nici un fel de obligații de plata pe plan local si au fost de acord sa le elibereze prin Direcția Economica - Serviciul Impozite si taxe Persoane Juridice, Certificatele de Atestare Fiscala din data de 07.08.2006 si din 10.11.2006, obligatorii pentru a participa la licitațiile publice de prestări servicii la nivel local, certificate din care rezulta in mod cert ca nu datora nimic bugetului local sau central.

Cu toate acestea, in luna aprilie 2007 si in ianuarie 2009 când reclamanta a solicitat un nou certificat de atestare fiscala, necesar pentru participarea la alte licitații publice, contrar uzanțelor si regulilor de pana atunci, i-au fost comunicate in ziua de 20.04.2007 si 21.01.2009, 4 astfel de certificate si anume: 2 eliberate de către Direcția Patrimoniu si altele 2 eliberate de către Direcția Economica, ambele direcții din cadrul Municipiului

Prin certificatele eliberate de către Direcția Economica li s-a adus la cunoștința ca nu aveau datorii la bugetul local, dar aceste certificate vor fi valabile doar însoțite si de certificatele Direcției Patrimoniu.

Prin certificatele emise de Direcția Patrimoniu li s-a comunicat ca datorau la bugetul local suma de 39.309 lei cu titlu de "majorări / dobânzi si penalități de întârziere" la chiria achitata.

Reclamanta arată că majorările si penalitățile de întârziere solicitate de pârâți, sunt nelegale si nedatorate, pentru că facturile pentru chirie si diferența de chirie nu au fost emise si comunicate in termenul legal, adică lunar, potrivit dispozițiilor art.6 alin.1 coroborate cu dispozițiile art.1 alin.1 din nr.82/1991 privind contabilitatea.

Se mai arată că pârâta 1 era obligata sa respecte si dispozițiile art. 1 alin.2 din HG nr.831/1997, însă pârâta 1 nu s-a conformat acestor obligații legale, astfel încât, reclamanta a fost în imposibilitatea de a achita chiria si de a-si îndeplini obligațiile contractuale.

Reclamanta învederează că după emiterea facturilor in discuție, a efectuat plata imediat, neexistând astfel motiv pentru calcularea de penalități de întârziere, de la data emiterii si pana la data efectiva a chiriei, iar în perioada în care trebuiau emise facturile pentru chirie, nu a fost notificată pentru ce motiv nu se emit facturi de către parata 1, deși aceasta cunoștea ca potrivit art.35 pct.2 lit. b din legea contabilității, constituie contravenție neîntocmirea și necomunicarea facturilor in termen legal.

Împotriva certificatelor de atestare fiscala, eliberate de către parate in data de 21.01.2009, reclamanta a formulat contestație in termen legal si a solicitat anularea acestora ca fiind emise cu încălcarea normelor legale.

La data de 12.03.2009, i-a fost comunicat răspunsul oficial al pârâtei de ordinul 1, prin care aceasta își menține punctul de vedere potrivit căruia, reclamanta datorează si in prezent suma de 39.309 lei la bugetul local, făcând trimitere la un alt litigiu cu același obiect aflat pe rolul instanței de contencios administrativ, respectiv Dosarul nr-.

Reclamanta menționează ca hotărârea pronunțata pe fond in acest dosar, a rămas definitivă si irevocabilă, ca urmare a nerecurării acesteia in termenul legal de către reclamanta Societatea . care a înțeles sa nu mai stăruie în acest litigiu si sa formuleze o noua acțiune pe calea contenciosului administrativ.

În aceste împrejurări, reclamanta a fost grav prejudiciata prin faptul ca parata 1 descalificat-o cu ocazia licitației de achiziții publice, in data de 31.05.2007, respingându-i oferta de participare ca inacceptabila, pe motiv ca figurează cu datorii la bugetul local, cu penalitățile si majorările de întârziere pentru neplata chiriei pe care in realitate reclamanta nu le datorează.

Reclamanta arată că este evident ca si in viitor va fi prejudiciata in interesele sale daca o vor exonera de plata acestor majorări si penalități, accesorii chiriei, dar solicitate în mod abuziv la plată atâta timp cât parații nu au comunicai în timp util facturile pentru plata la scadenta a chiriei datorate.

În drept, sunt invocate prevederile art.1 alin.l, art.7 alin.l, art.8 alin.l,art.l0 alin. 1 și art. 18 din Legea nr.554/2004, art.82, art. 112, si art.274 cod de procedură civilă.

Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, având în vedere faptul că, reclamanta a mai sesizat instanța de judecată în Dosar nr-, acțiune ce avea ca obiect să se constate faptul că, reclamanta nu datorează la bugetul local suma de 39.014 reprezentând majorări și penalități de întârziere calculate conform HCL nr.42/2000, iar prin Sentința civilă nr. 926/CA/14.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul menționat, rămasa, definitiva și irevocabilă prin nerecurare s-a respins acțiunea reclamantei.

Pârâta învederează instanței că potrivit art. 1201.civ. este autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele sau în contra lor în aceeași calitate, iar tripla identitate între cele două acțiuni reiese în mod evident, ambele cauze având același obiect, fiind între aceleași părți și urmărind aceiași finalitate (aceeași cauză).

Pe fondul cauzei, pârâta menționează faptul că, între instituția pe care o reprezintă si SC.". ." au fost încheiate mai multe contracte de închiriere pentru diferite spatii aflate pe raza Municipiului T, iar potrivit acestor contracte de închiriere societatea reclamantă datorează instituției pârâte chirie. Având in vedere legislația in vigoare chiria pentru aceste spatii poate fi modificata unilateral de către Primăria Municipiului T si Consiliul Local al Municipiului printr-o Hotărâre a Consiliului Local. Aceasta situație a intervenit prin apariția HCL nr. 42/2000, in vigoare prin decizia nr. 110/02.04.2002 a Constituționale publicata in Monitorul Oficial nr. 409/13.06.2002, când chiria pentru spatiile comerciale de pe raza Municipiului Taf ost majorata.

În conformitate cu nr. 18/20.07.2004, diferențele de chirie între sumele menționate în contractele de închiriere si cele dispuse prin nr.42/2000, trebuiau achitate la data de 31.12.2004, urmând ca de la această dată să se calculeze majorări si penalități de întârziere până la stingerea obligației.

Având în vedere faptul că reclamanta nu a achitat până la termenul scadent din 31.12.2004 diferențele de chirie, aceasta datora instituției pârâte majorări aferente chiriei precum si penalități de întârziere.

Întrucât evidenta contractelor de închiriere încheiate de către Consiliul Local al Municipiului T precum si urmărirea îndeplinirii obligațiilor si a exercitării drepturilor rezultate din aceste contracte revine Direcției Patrimoniu, Direcția Fiscală a Municipiului T nu are competentă în exprimarea unui punct de vedere cu privire la sumele rezultate din aceste contracte.

Direcția Fiscală a Municipiului T are în administrare creanțele fiscale ale Municipiului T, în timp ce Direcția Patrimoniu are în administrare creanțele de natură contractuală.

Se arată că, în conformitate cu prevederile art.5 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, modificată și al art. l alin.2 din nr.OG92/2003 privind Codul d e Procedură Fiscală, republicată si modificată, deși nu au natură fiscală, nr.OG92/2003 se aplica si creanțelor de natură contractuală precum cele administrate de Direcția Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului T, din punct de vedere procedural acestea fiind asimilate celor fiscale. Astfel, certificatul de atestare fiscală trebuie să cuprindă atât obligațiile cu caracter fiscal ale contribuabilului solicitant cât si cele asimilate acestora, respectiv cele contractuale.

Întrucât în cadrul Primăriei Municipiului T cele două tipuri de creanțe sunt administrate de compartimente diferite, eliberarea unui singur certificat fiscal ar însemna o depășire a competentei acestora întrucât fiecare direcție are segmentul sau de competenta.

Pârâta învederează faptul că, temeiul de drept al calculului și perceperi majorărilor și penalităților de întârziere este Ordonanța nr.92/2003, nr.182/2001, Ordinul nr.i917/2005, nr.18/2004 si nr.42/2000.

Conform prevederilor articolului 6 din contractul de închiriere, nerespectarea termenului de plată de către locatar se penalizează cu 5% / zi de întârziere pentru maxim 30 de zile. După această dată contractul este reziliat de drept, locatarul obligându-se în termen de 7 zile, la predarea spațiului către locator.

Conform nr. 182/2001 se modifică articolul 6 și 7 din contract, procentul de penalizare fiind de 0,5% / zi de întârziere din suma datorată, până la data stingerii inclusiv.

In conformitate cu Ordinul nr. 1917/12.12.2005 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind organizarea si conducerea contabilității instituțiilor publice veniturile se înregistrează în contabilitatea acestora, pe baza documentelor care atestă dreptul de creanță, avize de expediție, facturi, alte documente legal întocmite sau se înregistrează în momentul încasării efective a acestor venituri, în situația în care nu există documente anterioare încasării pentru înregistrarea creanței.

Pârâta învederează faptul că, contractele de închiriere si -urile prin care se modifică cuantumul chiriei sunt documente justificative în baza cărora se poate percepe chiria, înregistrarea în contabilitate a sumelor astfel solicitate putându-se face la data încasării efective a sumelor, lucru care se întâmplă în mod curent, în cadrul instituției, acest lucru rezultând si din actele depuse la dosarul cauzei, mai exact facturile fiscale cu nr. -, -, -, -, - si - toate din data de 24.11.2005, dată la care societatea . si-a achitat obligațiile fată de bugetul local al Municipiului

Înregistrarea în contabilitate a acestor obligații bugetare se face prin intermediul facturii fiscale, care se întocmește în momentul efectuării plății de către debitor pentru a nu fi afectat bugetul local prin înregistrarea unor venituri de realizat a căror dată de încasare nu se cunoaște. Majorările și penalitățile de întârziere în sumă de 39.309 lei se vor înregistra în contabilitatea instituției în momentul prezentării la plată a contribuabilului, prin emiterea unei facturi fiscale.

Se arată că reclamanta nu poate fi absolvită de plata majorărilor și penalităților de întârziere pe motivul că nu s-a întocmit o factură fiscală în acest sens, datorită faptului că această societate a fost înștiințată asupra termenului scadent al diferenței de chirie prin intermediul înștiințărilor de plată transmise, și nu în ultimul rând prin 18/2004 care constituie un act normativ cu caracter public.

Pârâta menționează că anual s-au transmis înștiințări de plată către societatea reclamantă prin care este invitată la sediul Primăriei Mun. T în vederea emiterii facturii, ridicării fișei de calcul și efectuării plății pentru a se evita majorările și penalitățile de întârziere.

Prin sentința civilă nr. 666/16.06.2009, Tribunalul Timișa admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Societatea . T, în contradictoriu cu pârâții Primăria T - Direcția Patrimoniu, Biroul Urmărire Venituri și Consiliul Local al Municipiului

A anulat certificatul de atestare fiscală nr. E 2209-- eliberat de pârâta Primăria Municipiului T - Direcția Patrimoniu la data de 21.01.2009 precum și certificatul de atestare fiscală nr. E 22009-- eliberat de Direcția Fiscală a Municipiului T la data de 16.01.2009.

A dispus radierea din evidențele fiscale ale Municipiului Tas umei de 39.309 lei reprezentând majorări/dobânzi și penalități de întârziere calculate asupra creanței rezultate din diferență chirie.

A respins cererea privind radierea sumei de mai sus din evidențele patrimoniale ale pârâtelor.

A obligat pârâtele, în solidar, să plătească reclamantei 700 lei cheltuieli de judecată și a respins în rest cererea.

În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:

În fapt, între reclamantă și pârâta Primăria Municipiului T s-a încheiat în perioada 2000-2001 mai multe contracte de închiriere pentru suprafețe cu altă destinație decât cea de locuință.

Litigiul dintre părți este determinat de faptul că pârâta Primăria Municipiului T pretinde că reclamanta a achitat cu întârziere chiria iar acest lucru trebuie să se reflecte în certificatul de atestare fiscală deoarece, chiar dacă chiria nu are o natură fiscală, reprezintă venit la bugetul local iar potrivit art. 1 al. 2 Cod procedură fiscală, codul care reglementează și certificatele de atestare fiscală, se aplică și creanțelor ce constituie venituri ale bugetului general consolidat ceea ce înseamnă că, sub aspect procedural, creanțele de natură contractuală sunt asimilate celor fiscale.

În schimb, reclamanta pretinde, în esență, că majorările și penalitățile fiscale sunt nelegale și nedatorate deoarece facturile privind chiria nu au fost emise și comunicate în termen legal.

În acest context, tribunalul a reținut că la data de 16.01.2009 s-a eliberat de către Direcția Fiscală a Municipiului T certificatul de atestare fiscală nr. E 22009-- din care rezultă că reclamanta nu are obligații fiscale restante către bugetul local al Municipiului T iar la data de 21.01.2009 s-a eliberat de către Direcția Patrimoniu din cadrul pârâtei Primăria Municipiului T - certificatul de atestare fiscală nr. E 2209-- din care rezultă obligația reclamantei de plată a unor majorări de întârziere de 38.049 lei și penalități de întârziere de 1.260 lei rezultate dintr-o diferență de chirie stabilită prin Hotărârea Consiliului Local T nr. 42/2000.

Așadar, în evidențele fiscale ale Municipiului T (ținute de Direcția Fiscală a municipiului) reclamanta figurează fără datorii pe când în evidențele patrimoniale (ținute de Direcția patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului T) aceiași reclamantă figurează cu majorările și penalitățile amintite. Fiecare din cele două certificate face referire la faptul că este valabil numai însoțit de celălalt certificat.

În drept, potrivit art. 113 al. 1 și 2 din Codul d e procedură fiscală aprobat prin OG 92/2003 (în continuare, Cod procedură fiscală), certificatul de atestare fiscală se emite de organul fiscal competent al autorității administrației publice locale, la solicitarea contribuabilului, pe baza datelor cuprinse în evidența pe plătitor a organului fiscal competent și cuprinde creanțele fiscale exigibile, existente în sold în prima zi a lunii următoare depunerii cererii, denumită lună de referință.

Potrivit al. 3, în certificatul de atestare fiscală se menționează creanțele fiscale exigibile (sublinierile aparține instanței), cu termene de plată expirate până la data de întâi a lunii următoare emiterii acestuia.

Așadar, certificatele de atestare fiscală cuprind exclusiv creanțele fiscale exigibile și nu toate veniturile bugetare.

Împrejurarea că OG 92/2003 reglementează procedura de formare, administrare, folosire etc. și a altor venituri bugetare (așa cum susține în mod corect pârâta) este lipsit de relevanță pentru prezenta cauză deoarece certificatul de atestare fiscală nu trebuie să cuprindă și alte creanțe bugetare ci doar pe cele fiscale așa cum este arătat în mod expres de textele legale mai sus arătate.

În consecință, s-a admis acțiunea reclamantei în ce privește anularea certificatului de atestare fiscală nr. E 2209-- eliberat de pârâta Primăria Municipiului T - Direcția Patrimoniu la data de 21.01.2009 precum și a certificatului de atestare fiscală nr. E 22009-- eliberat de Direcția Fiscală a Municipiului T la data de 16.01.2009 și s-a dispus radierea din evidențele fiscale ale Municipiului Tas umei de 39.309 lei reprezentând majorări/dobânzi și penalități de întârziere calculate asupra creanței rezultate din diferență chirie.

Tribunalul a constatat însă că reclamanta a cerut nu numai radierea din evidențele fiscale ci și din cele patrimoniale ceea ce presupune că, în opinia sa, societatea comercială nu are nici un fel de datorie față de Primăria Municipiului Susținerea este nedovedită, întrucât probatoriul administrat confirmă că, în prezent, reclamanta are facturi neachitate către Municipiul Reclamanta nu poate obține radierea acestor datorii atâta vreme cât nu sesizează instanța cu judecata fondului raportului juridic litigios din care s-au născut aceste datorii, ceea ce în speță nu a făcut. De aceea, argumentul întemeiat pe emiterea cu întârziere a facturilor fiscale este lipsit de relevanță deoarece chiar dacă ar fi corect nu ar putea să conducă la radierea solicitată înaintea judecății fondului raportului litigios.

Așa fiind, a fost respinsă cererea privind radierea sumei de mai sus din evidențele patrimoniale ale pârâtelor.

În temeiul art. 274 Cod de procedură civilă, Tribunalul a obligat pârâtele, în solidar, să plătească reclamantei 700 lei cheltuieli de judecată pentru partea admisă din acțiune și a respins în rest cererea reclamantei.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanta cât și pârâții.

Prin recursul formulat, pârâții Consiliul Local al Municipiului T și Primăria Municipiului T solicită în principal casarea hotărârii judecătorești recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Timiș în temeiul art. 304 al. 7.civ Cod Penal, iar în subsidiar modificarea hotărârii judecătorești atacate in sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de către reclamanta-intimată Societatea Cooperativă . în temeiul art. 304 al. 8 și 9.civ.

Cod Penal

În motivare se arată că hotărârea pronunțata este nelegala si netemeinică, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în materie si neținând cont de probatoriul administrat în cauză.

În fapt, prin acțiunea de chemare în judecată formulata de reclamanta Societatea . aceasta a solicitat anularea certificatelor de atestare fiscală pentru persoane juridice privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local cu nr. -1018/21.01.2009, radierea din evidențele fiscale și patrimoniale ale instituției pârâte a sumei de 39.309 lei cu titlu de majorări și penalități calculate la creanța "diferența de chirie datorate în baza HCL nr.42/2000".

Arată că deși a invocat, excepția autorității de lucru judecat, având în vedere faptul că, reclamanta a mai sesizat instanța de judecată în Dosar nr-, acțiune ce avea ca obiect să se constate faptul că, reclamanta nu datorează la bugetul local suma de 39.014 reprezentând majorări și penalități de întârziere calculate conform HCL nr.42/2000, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției.

Arată că, prin Sentința civilă nr. 926/CA/14.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr-. rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare s-a respins acțiunea aceleiași reclamante, având același obiect.

Învederează instanței de recurs, că potrivit art.1201 civ. este autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele sau în contra lor în aceeași calitate.

Astfel, prin acțiunea de chemare în judecată introdusă de reclamanta Societatea . și înregistrată la Tribunalul Timiș, sub nr-, aceasta a solicitat instanței de judecată să constate că nu datorează la bugetul local suma de 39.014 lei cu titlu de majorări și penalități de întârziere, calculate la creanța "diferența de chirie" conform HCL nr.42/2000.

identitate între cele două acțiuni reiese în mod evident, ambele cauze având același obiect, fiind între aceleași părți și urmărind aceiași finalitate (aceeași cauză).

Prin cauză se înțelege faptul juridic sau material care constituie temeiul legal al dreptului pretins. Cauza unei cereri este așadar, rațiunea, justificarea obiectului cerut. Atât în dosarul anterior, cât și în dosarul de față reclamanta urmărește să nu plătească creanțele bugetare datorate instituției noastre.

Învederează instanței de recurs faptul că Sentința civilă nr. 666/CA/P1/16.06.2009 pronunțata de Tribunalul Timiș cuprinde motive contradictorii, în sensul că, pe de o parte în motivarea hotărârii atacate se reține că "reclamanta a cerut nu numai radierea din evidențele fiscale, ci și din cele patrimoniale ceea ce presupune că, în opinia sa, societatea comercială nu are nici un fel de datorie față de Primăria Municipiului Susținerea este nedovedită. Din contră probatoriul administrat confirmă că, în prezent, reclamanta are facturi neachitate către Municipiul T", iar pe de altă parte instanța dispune anularea certificatelor de atestare fiscală pentru persoane juridice privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local cu nr. -1018/21.01.2009 eliberat de Direcția Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului T și nr. -1018/16.01.2009 eliberat de Direcția Fiscală a Municipiului

De asemenea, prin sentința atacată se dispune radierea din evidențele fiscale ale Municipiului Tas umei de 39.309 lei cu titlu de majorări și penalități calculate la creanța "diferența de chirie datorate în baza HCL nr.42/2000, deși în certificatul fiscal emis de Direcția Fiscală a Municipiului T, reclamanta nu figurează cu creanțe fiscale restante, ci este menționat doar că "Prezentul certificat este valabil doar însoțit de certificatul eliberat de Direcția Patrimoniu - Serviciul Urmărire Venituri".

Deși, instanța de fond a dispus anularea certificatului de atestare fiscală pentru persoane juridice privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local cu nr. -1018/21.01.2009 eliberat de Direcția Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului T, aceasta a respins cererea privind radierea sumei de mai sus din evidențele patrimoniale ale instituției pârâte.

Un alt motiv de casare îl constituie faptul că, nu a fost chemată în
judecată în calitate de pârâtă Direcția Fiscală a Municipiului T, având în vedere că potrivit nr. 125/24.04.2007 aceasta are personalitate juridică,iar art. 2 din această hotărâre stabilește următoarele:.Direcția Fiscala a Municipiului T are ca obiect de activitate stabilirea, constatarea,
controlul, urmărirea si încasarea impozitelor si taxelor locale, inclusiv
dobânzilor, majorărilor si a penalităților de întârziere, executarea silita
creanțelor bugetare, soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor
administrative fiscale, consilierea fiscala, în conformitate cu prevederile Codului fiscal, ale Codului d e procedura fiscala si a celorlalte acte normative în materie, adoptate de către autoritățile centrale sau locale", iar certificatul de atestare fiscală nr. -1018/16.01.2009 a fost emis de aceasta.

Pe fondul cauzei, menționează faptul că, între instituția pârâtă si SC ". ." au fost încheiate mai multe contracte de închiriere pentru diferite spatii aflate pe raza Municipiului T, astfel contractul de închiriere nr. 1215/2001 pentru imobilul de pe-, contractul de închiriere nr. 1219/2001 pentru imobilul de pe-, contractul de închiriere nr. 1217/2001. pentru imobilul de pe-, contractul de închiriere nr. 1216/2001, pentru imobilul de pe-, contractul de închiriere nr. 1 145/2000, pentru imobilul de pe-.

Potrivit acestor contracte de închiriere societatea reclamantă datorează instituției pârâte chirie, care poate fi modificata unilateral de către Primăria Municipiului T si Consiliul Local al Municipiului printr-o Hotărâre a Consiliului Local. Aceasta situație a intervenit prin apariția HCL nr. 42/2000, in vigoare prin decizia nr. 110/02.04.2002 a Curții Constituționale publicata in Monitorul Oficial nr. 409/13.06.2002, când chiria pentru spatiile comerciale de pe raza Municipiului Taf ost majorata.

In conformitate cu nr. 18/20.07.2004, diferențele de chirie între sumele menționate în contractele de închiriere si cele dispuse prin nr.42/2000, trebuiau achitate până la data de 31.12.2004, urmând ca de la această dată să se calculeze majorări si penalități de întârziere până la stingerea obligației.

Având în vedere faptul că SC.. . nu a achitat până la termenul scadent din 31.12.2004 diferențele de chirie, aceasta datora instituției pârâte majorări aferente chiriei precum si penalități de întârziere.

Direcția Fiscală a Municipiului T are în administrare creanțele fiscale ale Municipiului T, în timp ce Direcția Patrimoniu are în administrare creanțele de natură contractuală.

Potrivit prevederilor art.5 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, modificată. " veniturile bugetare locale se constituie din:

a) venituri proprii formate din impozite, taxe, contribuții, alte vărsăminte. alte venituri si cote defalcate din impozitul pe venit;

b) sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;

c) subvenții primite de la bugetul de stat si de la alte bugete;

d) donații si sponsorizări".

De asemenea, art.l alin.2 din nr.OG92/2003 privind Codul d e Procedură Fiscală, republicată si modificată, prevede "prezentul cod se aplică si pentru administrarea drepturilor vamale, precum si pentru administrarea creanțelor provenind din contribuții, amenzii si alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii în măsura în care prin lege nu se prevede altfel."

În temeiul textelor normative invocate mai sus rezultă că, deși nu au natură fiscală, nr.OG92/2003 se aplică si creanțelor de natură contractuală precum cele administrate de Direcția Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului T, din punct de vedere procedural acestea fiind asimilate celor fiscale.

În concluzie, certificatul de atestare fiscală trebuie să cuprindă atât obligațiile cu caracter fiscal ale contribuabilului solicitant cât si cele asimilate acestora, respectiv cele contractuale.

Întrucât în cadrul Primăriei Municipiului T cele două tipuri de creanțe sunt administrate de compartimente diferite, eliberarea unui singur certificat fiscal ar însemna o depășire a competenței acestora întrucât fiecare direcție are segmentul său de competență.

Conform prevederilor articolului 6 din contractul de închiriere, nerespectarea termenului de plată de către locatar se penalizează cu 5% / zi de întârziere pentru maxim 30 de zile. După aceasta data contractul este reziliat de drept, locatarul obligându-se în termen de 7 zile, la predarea spațiului către locator.

În conformitate cu Ordinul nr. 1917/12.12.2005 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind organizarea si conducerea contabilității instituțiilor publice veniturile se înregistrează în contabilitatea acestora, pe baza documentelor care atestă dreptul de creanță, avize de expediție, facturi, alte documente legal întocmite sau se înregistrează în momentul încasării efective a acestor venituri, în situația în care nu există documente anterioare încasării pentru înregistrarea creanței.

Din aceste prevederi rezultă foarte clar faptul că, contractele de închiriere si -urile prin care se modifică cuantumul chiriei sunt documente justificative în baza cărora se poate percepe chiria, înregistrarea în contabilitate a sumelor astfel solicitate putându-se face la data încasării efective a sumelor, lucru care se întâmplă în mod curent, în cadrul instituției pârâte. Acest lucru rezultă si din actele depuse la dosarul cauzei, mai exact facturile fiscale cu nr. -, -, -, -, - si - toate din data de 24.11.2005, dată la care societatea îmbrăcămintea si-a achitat obligațiile fată de bugetul local al Municipiului

Mai arată că, . nu poate fi absolvită de plata majorărilor și penalităților de întârziere pe motivul că nu s-a întocmit o factură fiscală în acest sens, datorită faptului că această societate a fost înștiințată asupra termenului scadent al diferenței de chirie prin intermediul înștiințărilor de plată transmise, și nu în ultimul rând prin 18/2004 care constituie un act normativ cu caracter public.

Menționează că anual s-au transmis înștiințări de plată către această societate prin care este invitată la sediul Primăriei Mun. T în vederea emiterii facturii, ridicării fișei de calcul și efectuării plăți pentru a se evita majorările și penalitățile de întârziere.

Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, în principal casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Timiș, iar în subsidiar modificarea hotărârii in sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de către reclamanta-intimată Societatea Cooperativă . în temeiul art. 304 al. 8 și 9.civ Cod Penal, pe excepția autorității de lucru judecat, iar în cazul respingerii excepției, solicită respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.

La rândul său, reclamanta . critică hotărârea pronunțată de instanța de fond pentru nelegalitate, solicitând modificarea in parte a hotărârii atacate iar pe fondul cauzei sa se dispună radierea sumei de 39.309 lei si din evidentele patrimoniale ale intimaților - pârâți, ca suma nedatorată.

În motivare, în primul rând, critică sentința recurată pentru faptul ca motivele pe care se sprijină sunt contradictorii sau străine de natura pricinii.

Potrivit art. 261 pct.5 proc. civ. hotărârea trebuie sa cuprindă motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanței, precum si cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Or, in speța motivarea este superficiala si se bazează pe o interpretare eronata a faptelor si pe afirmații nereale, total contradictorii cu situația de fapt si probele prezentate de către recurenta-reclamanta pe fond.

In acest sens, solicită sa se retina ca deși prima instanța a luat act ca recurenta nu are nici un fel de datorie la intimații-pârâți, deoarece si-a achitat atât chiria cat si diferența de chirie stabilita legal prin hotărâri ale organului local, prezentând in probatoriu atât facturile emise de către intimați cat si ordinele de plata prin care s-au achitat aceste obligații, totuși, instanța de fond a reținut fără temei in considerentele sale din pagina 6 ultimul alineat, ca susținerea recurentei este "nedovedita" si ca "din contra, probatoriul administrat confirma ca, in prezent, recurenta are facturi neachitate către Municipiul T".

Reclamanta recurentă consideră ca este o greșeala a primei instanțe, deoarece nu exista nici o factura emisa si neachitata, iar acest lucru nu l-a afirmat si susținut nici recurenta si nici intimații pana in prezent si prin urmare, nu cunoaște la care facturi neachitate de către recurenta se refera instanța de fond si de ce nu le-a nominalizat daca acestea exista.

Aceasta "motivare" a primei instanțe este greșita, pentru ca dovada cea mai concludenta si pertinenta ca recurenta nu are datorii la intimați este Certificatul fiscal nr. E 22009-- eliberat de către intimatul de ordinul II, din care rezulta ca datoria recurentei era "0" la data eliberării certificatului fiscal.

În ce privește cel de-al doilea certificat fiscal eliberat de către Direcția Patrimoniu, înregistrat cu același număr, acesta constituie dovada pe baza căreia, recurenta-reclamanta a făcut toate demersurile atât către intimați cât si in instanțe pentru a clarifica raportul juridic litigios dintre părți, privind suma de 39.309 lei.

Față de acest aspect, arată că nu înțelege pentru ce instanța de fond îi recomanda sau îi sugerează sa sesizeze instanța in legătura cu lămurirea fondului cum s-au născut aceste datorii, din moment ce speța de față constituie chiar obiectul cererii recurentei in "contencios-administrativ" pentru a dovedi ca nu datorează nimic intimaților.

Aceasta acțiune a fost promovata in urma eliberării de către intimați a certificatelor incriminate, care au fost atacate cu contestație potrivit legii si apoi cu acțiunea in contencios, pe care prima instanța a admis-o in parte, dar cu încălcarea legii.

Daca prima instanța a apreciat ca "obiectul" cererii sale trebuie "disjuns" sau "separat", considerând ca in speța este vorba de fapt despre doua acțiuni diferite, una de drept contencios si alta de drept comun, sau ambele pentru contencios administrativ, după natura celor 2 certificate fiscale constatatoare, atunci iarăși critică soluția, pentru următoarele rațiuni:

- nu reclamanta a emis cele 2 certificate fiscale contradictorii prin conținutul lor, ci pârâții prin cele doua direcții, "economica" si "patrimoniu" si cu toate ca aceste certificate conțin date contradictorii, totuși ele se "itercondiționează reciproc", neputându-le ataca separat, ci numai împreuna.

- reclamanta a fost constrânsa sa promoveze acțiuni si pe dreptul comun si in contencios administrativ, al căror obiect in esența privea radierea din evidentele fiscale ale pârâților a datoriei de 39.309 lei, suma care rezulta din doua certificate constatatoare contradictorii.

- prima instanța trebuia sa observe si sa rețină ca recurenta a mai deschis o acțiune in instanța tot pentru clarificarea acestor "datorii", de data aceasta la Judecătoria Timișoara, în temeiul art.lll proc. civ. pentru "constatarea inexistentei dreptului" intimaților de a incasa suma de 39.309 lei de la recurenta, Judecătoria Timișoara admițând aceasta acțiune in urma unei expertize contabile administrata in cauza.

Ulterior insa, Tribunalul Timișa apreciat ca litigiul trebuie soluționat in "contencios-administrativ" si a decis trimiterea dosarului spre soluționare acestei instanțe, care a respins acțiunea pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.

, după ce reclamanta a formulat si acțiunea in contencios administrativ, cu respectarea stricta a procedurii specifice acestei instanțe, constată că însăși aceasta instanța considera ca cererea reclamantei de a se radia datoria de 39.309 lei din evidentele intimatei Primăria T este nedovedita si trimite din nou reclamanta să sesizeze instanța cu lămurirea fondului raportului juridic litigios.

In opinia recurentei reclamante, lămurirea fondului raportului juridic dintre părți, trebuia s-o facă instanța de fond, căreia i s-au oferit toate mijloacele si probele necesare pentru a clarifica acest litigiu si care trebuia sa admită in totalitate cererea sa, din moment ce exista o practica nelegala instituita la nivelul pârâților de a emite certificate fiscale constatatoare contradictorii dar care nu sunt valabile decât împreuna.

Reclamanta recurentă consideră că soluția pe care a pronunțat-o aceasta insa, este insuficienta si nu rezolva decât parțial situația sa, aceasta riscând sa fie in continuare prejudiciata in interesele sale, prin refuzul intimaților de a-i recunoaște drepturile si de a-i permite sa participe la licitațiile publice.

Solicită instanței de recurs să rețină că instanța de fond a greșit când a respins ca nedovedit capătul de cerere privind radierea pretinsei datorii a recurentei din evidentele Direcției Patrimoniu, lăsând astfel cererea nerezolvata.

Recurenta apreciază totuși, ca prima instanța nu putea sa hotărască in aceasta maniera, mai ales ca, in prezent nici nu exista o practica unitara in acest sens, pe care prima instanța sa fi avut-o in vedere la pronunțare.

Reclamanta recurentă susține că în mod nejustificat instanța de fond a respins cererea de a se admite ca proba expertiza depusa la dosar si care constituia o proba câștigată si era determinanta in lămurirea cauzei.

Aceasta expertiza a fost considerata ca proba extrajudiciara de către prima instanța, apreciind ca nu a fost discutata in contradictoriu cu intimații, deși, aceasta expertiza s-a dispus de către Judecătoria Timișoara intr-un alt dosar intre aceleași părți si pentru clarificarea aceleiași datorii, nicidecum nu s-a realizat in mod unilateral si exclusiv in interesul reclamantei.

Si chiar daca instanța a considerat aceasta proba ca fiind "extrajudiciara", arată că nu înțelege de ce a respins cererea administrării unei noi expertize contabile pe care nu numai reclamanta a cerut-o dar si pârâții, așa cum rezulta din pagina 1 rândul 22 sentinței atacate.

Din acest aspect consideră că rezulta ca interesul instanței în aflarea adevărului si dezlegarea pricinii a fost contrar dorinței părților, iar instanța nu a motivat din ce rațiuni a dispus astfel.

Privitor la susținerea că hotărârea primei instanțe este greșita si pentru ca a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii, reclamanta recurentă arată că, deși prima instanța a reținut ca reclamanta in acțiunea sa, a arătat si a insistat ca nu datorează penalități si majorări de întârziere la plata facturilor, deoarece pârâții nu le-au emis conform legii, adică lunar, conform art.6 alin.1 coroborate cu art.1 alin.1 din Legea contabilității nr.82/1991 si pentru ca nu au respectat nici dispozițiile art.1 alin.2 din HG nr.831/1997, totuși, aceste prevederi si dispoziții cu caracter imperativ ale legii au fost înlăturate in totalitate, fără a se explica de ce nu sunt aplicabile in speța, cu toate ca, potrivit art.35 pct.2 lit.b din legea contabilității neîntocmirea si necomunicarea facturilor in termen legal, constituie contravenție.

Arată că, în loc sa ia în considerare aceste dispoziții imperative si obligatorii, care izvorăsc dintr-o lege speciala, dispoziții care au stat la baza motivării cererii sale in instanța, prima instanța le-a ignorat pur si simplu, chiar daca, in mod evident prin încălcarea lor de către pârâți, s-a creat o datorie fictiva si nelegala pentru reclamanta.

Reclamanta recurentă conchide arătând că, indiferent care dintre cei doi pârâți consideră ca societatea reclamantă are sa-i achite o datorie de 39.309 lei, cu titlu de penalități si majorări de întârziere, aceasta datorie este nereala si nedatorata, pentru ca a luat naștere prin nesocotirea legii nr.82/1991 si a HG nr.831/1997, calculându-se penalități de întârziere la facturi care nu au fost emise.

În drept, reclamanta invocă disp. Art. 304 pct. 7 și 9, art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, la recursul formulat de pârâții, reclamanta recurentă îmbrăcămintea solicită respingerea recursului formulat de pârâți ca netemeinic și nelegal.

În motivare se arată că în mod greșit recurentele au solicitat in principal "casarea" hotărârii recurate in temeiul art.304 punctul 7 din proc.civ.

Potrivit dispozițiilor art.12 alin.3 din proc.civ. casarea hotărârii atacate se pronunța pentru motivele prevăzute de art.304 punctele 1, 2, 3, 4 si 5 din proc.civ. iar recurentele nu au invocat nici unul dintre aceste motive.

Deși instanța de fond a procedat corect când a respins "excepția autorității de lucru judecat", recurentele reiterează cererea privind aceasta excepție si în recurs, motivând ca litigiul s-a mai judecat odată intre părți si s-a pronunțat Sentința civila nr.926/CA/14.11.2008 în Dosarul nr-, in care, au fost aceleași părți, același obiect si aceeași cauza.

Or, nu numai ca nu exista o tripla identitate privind obiectul, cauza si părțile, dar în dosarul amintit, Tribunalul Timiș Secția Contencios Administrativ, nu a judecat fondul cauzei pentru ca nu era îndeplinita procedura prealabila, instanța fiind obligata sa se pronunțe mai întâi pe aceasta excepție, nefiind îndeplinite condițiile art. 1201 din Civ. situație care exclude existenta "autorității de lucru judecat.

Mai arată că motivul de "casare" invocat de către recurente referitor la faptul ca nu a fost chemata in judecata si Direcția Fiscala a Municipiului T, este lipsit de relevanta in cauza, atâta vreme cat la aceasta direcție nu este înregistrata nici o datorie de natura fiscala în sarcina
reclamantei, așa cum rezulta si din certificatul constatator pe care aceasta l-a eliberat intimatei.

In plus, chiar recurentele recunosc în recursul lor la pagina 4 alin.4, ca "întrucât evidenta contractelor de închiriere încheiate de către T precum si urmărirea îndeplinim obligațiilor si a exercitării drepturilor rezultate din aceste contracte revine Direcției Patrimoniu, Direcția Fiscala a Municipiului T nu are competenta in exprimarea unui punct de vedere cu privire la sumele rezultate din aceste contracte.

Pe de altă parte, în dosarul anterior soluționat tot de către Tribunalul Timiș, emitenta certificatului de atestare fiscală a fost Direcția Economică și nicidecum Direcția Fiscală din cadrul Municipiului T, iar recurentele pârâte nu au făcut nici o precizare pe fondul cauzei privind înființarea unei noi direcții de natură fiscală.

Se arată că, acum este evident că în cauză s-a cerut anularea Certificatului de atestare fiscală nr. -1018/16.01.2009 emis de către Direcția fiscală, chiar dacă pârâta a fost și este Direcția economică din care s-a desprins Direcția fiscală din cadrul Municipiului

Se mai arată că pârâții recurenți insistă în a convinge instanța de recurs că reclamanta recurentă datorează suma de 39.309 lei cu titlu de penalități de întârziere, dobânzi și majorări calculate la diferența de chirie stabilită conform HCL nr.42/2000, cu toate că, întârzierea plății diferenței de chirie se datorează exclusiv acestora, pentru emiterea cu întârziere a facturilor.

aceste facturi care au caracter obligatoriu pentru recurente, acestea nu si-au putut înregistra in contabilitate creanța de 39.309 lei, lucru care semnifica inexistenta acestei creanțe, iar intimata nu avea cum sa emită documentul de plata a penalităților de întârziere, fără comunicarea facturii ca document justificativ de decontare, conform HG nr.831/1997.

Consideră că este inexplicabila practica recurentelor in urmărirea si încasarea creanțelor născute din contractele de închiriere cu reclamanta in sensul ca:

- toți agenții economici utilitari care furnizează curent, gaze, apa, căldura sau alte utilități, emit si comunica mai întâi facturile la termenul scadent către beneficiari, care le contabilizează si le achita, pe când recurentele considera ca facturile se emit, după ce se încasează creanțele;

- pentru creanța reprezentând "chirie", recurentele au fost de acord sa emită facturi conform normelor in materie, dar pentru creanța privind "diferența de chirie", au refuzat sa emită facturi mai multe luni de zile, chiar daca si acestea aveau același regim juridic ca si în cazul plații chiriei.

- chiar daca Primăria Tae mis cu întârziere aceste facturi, trebuia sa respecte legea si contractele si sa includă in facturi si majorările, dobânzile si penalitățile de întârziere, pe care intimata le putea contesta daca nu erau legale.

Recurenta reclamantă învederează insa instanței de recurs ca deși instanța de fond a luat act de toate împrejurările si de starea de fapt si de drept prezentata mai sus, totuși a respins in mod greșit cererea privind radierea din evidentele patrimoniale ale Primăriei T, a creanței de 39.309, reținând ca cererea este "nedovedita" si sugerând intimatei sa se adreseze instanței pentru clarificarea raporturilor juridice cu Primăria

Or, acest lucru (sesizarea instanței) de judecata pentru a lamuri ca nu datorează această sumă, l-a realizat chiar prin cererea adresata instanței de fond, pe care a formulat-o cu respectarea legii contenciosului administrativ atacând certificatele de atestare fiscala în care figurează aceasta creanța in mod fictiv.

Consideră că prima instanța era obligata sa ceara recurentelor pârâte sa facă dovada înregistrării in contabilitate a creanței, a emiterii facturii si a modului de calcul al creanței, având în vedere ca reclamanta nu putea sa promoveze o alta acțiune în contencios deoarece nu exista un alt act administrativ pe care sa-l atace pentru lămurirea fondului sau a creanței.

Mai arată că și mai grav este ca instanța de fond a reținut ca "din contra, probatoriul administrat confirma ca, în prezent, reclamanta are facturi neachitate față de Municipiul T.

Despre care probatoriu si despre care facturi neîncasate este vorba, susține că nu cunoaște, pentru ca acestea nu exista iar instanța nu le-a nominalizat si solicită ca instanța de recurs sa rețină acest lucru, care a determinat in mod injust respingerea in parte a acțiunii sale.

Consideră că daca instanța de fond era nelămurita asupra probelor existente, atunci trebuia sa accepte expertiza contabila propusa iar daca nu, sa aplice dispozițiile art.129 alin.5 proc.civ.

Reclamanta recurentă conchide arătând că, renunțând sa-si îndeplinească acest atribut in aflarea adevărului, instanța de fond le-a favorizat pe pârâte, lăsând cererea nerezolvata si respingând acțiunea ca nedovedita.

Pârâții recurenți nu au depus întâmpinare la recursul reclamantei.

Analizând recursurile declarate, instanța conform art. 312 alin. 1 și alin. 5 Cod procedură civilă, le-a admis ca fiind fondate și a dispus casarea sentinței recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta Societatea . solicită anularea certificatelor de atestare fiscală pentru persoane juridice privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local cu nr. -1018/21.01.2009, radierea din evidențele fiscale și patrimoniale ale instituției pârâte a sumei de 39.309 lei cu titlu de majorări și penalități calculate la creanța "diferența de chirie datorate în baza HCL nr.42/2000", invocând în drept dispozițiile art. 1 și urm. Din Legea contenciosului Administrativ nr. 554/2004.

În raport de petitul acțiunii reclamantei, de probele administrate, respectiv contractele de închiriere, facturi fiscale, ordine de plată, extrase de cont, certificatele fiscale ce se solicită a fi anulate, dovada descalificării la licitația publică din 31.05.2007, raportul de expertiză contabilă și obiecțiunile la acesta, instanța de fond nu a analizat dacă petitul acțiunii reclamantei se încadrează în dispozițiile legii contenciosului administrativ, sau este o veritabilă acțiune de drept comun.

În litigiu primează problema existenței sau inexistenței debitului trecut în certificatele de atestare fiscală emise pe seama reclamantei și care se solicită a fi anulate.

La filele 41-44 din dosar fond se află facturile fiscale emise de pârâți pe seama reclamantei, nesemnate și neștampilate de către reclamantă, acte în baza cărora instanța de fond a respins capătul de cerere privind radierea datoriei reclamantei recurente din evidentele patrimoniale ale pârâtelor, fără a face trimitere expresă la aceste acte sau fără a arăta din care anume acte rezultă cu exactitate debitul datorat de către reclamantă.

Potrivit art. 261 pct.5 Cod procedură civilă, hotărârea trebuie sa cuprindă motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanței, precum si cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Instanța de fond a respins cererea reclamantei de a se admite ca proba expertiza extrajudiciară depusa la dosar, fără a pune în vedere reclamantei dacă înțelege să solicite efectuarea unei expertize judiciare în prezenta cauză, cu respectarea principiului contradictorialității, cu atât mai mult cu cât concluziile expertizei (administrată într-un litigiu similar existent între aceleași părți) arată o altă stare de fapt decât cea reținută de către instanța de fond.

Un alt motiv de casare îl constituie faptul că, instanța de fond nu a pus în discuția părților în virtutea rolului activ reglementat de dispozițiile art. 129. pr. Civilă, introducerea în cauză, în calitate de pârâtă a Direcției Fiscale a Municipiului T, având în vedere că potrivit nr. 125/24.04.2007 aceasta are personalitate juridică, iar art. 2 din această hotărâre stabilește că Direcția Fiscala a Municipiului T are ca obiect de activitate stabilirea, constatarea, controlul, urmărirea si încasarea impozitelor si taxelor locale, inclusiv a dobânzilor, majorărilor si a penalităților de întârziere, executarea silita a creanțelor bugetare, soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, consilierea fiscala, în conformitate cu prevederile Codului fiscal, ale Codului d e procedura fiscala si a celorlalte acte normative în materie, adoptate de către autoritățile centrale sau locale", iar certificatul de atestare fiscală nr. -1018/16.01.2009, anulat de către Tribunal și aflat la fila 48 din dosar fond a fost emis de către această instituție.

Curtea nu poate reține motivul de recurs invocat de către pârâte, conform căruia în speță a intervenit autoritatea de lucru judecat, întrucât după cum a reținut și instanța de fond, obiectul acțiunii din dos. Nr- este altul (să se constate faptul că, reclamanta nu datorează la bugetul local suma de 39.014 reprezentând majorări și penalități de întârziere calculate conform HCL nr.42/2000), iar acțiunea nu a fost judecată pe fond, ci pe excepția prematurității introducerii acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de pârâții recurenții CONSILIUL LOCAL și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T și de către reclamanta recurentă SOCIETATE . T împotriva sentinței civile nr. 666/16.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Casează hotărârea recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe TRIBUNALUL TIMIȘ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 04.02.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red.B/25.02.2010

Tehnored.MS/01.03.2010

Ex.2

Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecător

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR--16.10.2009

Către

TRIBUNALUL TIMIȘ

Vă trimitem alăturat dosarul cu nr. de mai sus privind recursurilor formulate de reclamanta Societatea . T și de către pârâții Consiliul Local T și Primăria Municipiului T, împotriva sentinței civile nr. 666/16.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale,

Întrucât prin decizia civilă nr.169/04.02.2010 au fost admise recursurile și s-a dispus casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Dosarul cusut și numerotat conține . file.

Anexă:.nr- - Tribunalul Timiș = 95

PREȘEDINTE SECȚIE

JUDECĂTOR

GREFIER

- -

Tehnored.MS/ 01.03.2010

Ex.2

Președinte:Maria Belicariu
Judecători:Maria Belicariu, Rodica Olaru, Diana Duma

#Judecator Maria Belicariu

Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 169/2010. Curtea de Apel Timisoara

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 169/2010. Curtea de Apel Timisoara