Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 1733/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1733
Ședința publică de la 04 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță Judecător
- - JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu
- - JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu
Grefier:
******
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanta INSTITUȚIA PREFECTULUI ȚULUI O împotriva sentinței numărul 344 din data 14 mai 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Olt în contradictoriu cu intimatul pârât CONSILIUL LOCAL.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic, pentru intimatul pârât CONSILIUL LOCAL, lipsind recurenta reclamantă INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că, prin Serviciul arhivă, intimatul pârât CONSILIUL LOCAL a depus întâmpinare.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic, pentru intimatul pârât CONSILIUL LOCAL, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței pronunțate de Tribunalul Dolj.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată la nr-, Instituția Prefectului Județului Oac hemat în judecată Consiliul Local pentru a se constata nulitatea absolută a hotărârilor nr. 9/15.02.2008 și nr.18/21.03.2008, referitoare la acordarea indemnizației lunare de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază pentru funcționarii publici și personalul de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al primarului.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Hotărârea nr.9 din 15.02.2008, Consiliul Local a aprobat acordarea indemnizației lunare de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului începând cu 01.02.2008.
Această hotărâre a fost restituită spre revocare în cadrul procedurii administrative de către reclamantă prin adresa nr.17743/13.03.2008, iar prin Hotărârea nr.18 din 21 martie 2008, Consiliul local a aprobat menținerea HCL nr. 9/2008.
Reclamanta a mai arătat că actele normative menționate sunt irelevante, nefiind incidente în cauză și nu pot constitui drept argument pentru acordarea indemnizației de dispozitiv.
De asemenea, Legea nr. 481/2004 și dispozițiile OUG nr.21/2004 invocate vizează alte situații de fapt decât cele avute în vedere de Consiliul local.
reclamanta că la adoptarea hotărârii au fost încălcate dispozițiile legii nr. 138/1999 ce se referă la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar cât și ordinul MIRA nr.496/2003 ce delimitează sfera funcționarilor publici ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, actul normativ făcând referire doar la acești funcționari și personal contractual din subordinea MIRA.
Pârâtul Consiliul Local a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința nr.334 din 14 mai 2008, Tribunalul Olta respins acțiunea reclamantei Instituția Prefectului Județului
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că personalul din cadrul autorităților publice locale poate beneficia de prevederile Ordinului MAI 496/2003, în sensul acordării sporului de dispozitiv, în măsura în care autoritatea dispune de fondurile financiare, de natură să satisfacă plata acestui spor.
S-a mai reținut că ordinul MAI 496/2003 a fost emis în aplicarea prevederilor OUG 63/2003 și Legii 138/1999, din dispozițiile cărora rezultă expres și fără echivoc competența de reglementare a Ministerului Administrației și Internelor, în cazul administrației publice, fără a se face vreo distincție între autoritățile locale și centrale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, invocând critici de nelegalitate și netemeinicie.
A susținut că funcționarii publici și personalul contractual ai consiliului local nu fac parte din structurile MAI în conformitate cu prevederile Legii 215/2001, astfel că nu pot beneficia de indemnizația de dispozitiv prevăzută de art.13 din Legea 138/1999.
A mai susținut că prin personalul civil la care fac referire dispozițiile pct.9.2 din Ordinul MAI nr.496/2003 se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din cadrul MAI, astfel că instanța de fond, acordând acest spor, a interpretat greșit aceste dispoziții.
Recursul este nefondat.
Instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale aplicabile în cauză, respectarea OUG 63/2003, Legea nr.138/1999, Legea 137/2000, OG nr.139/2000.
Astfel, în mod corect s-a reținut de către tribunal că dispozițiile Ordinului MAI nr.496/2003, pct.9.2 referitoare la indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului autorității publice locale.
Aceasta întrucât, pe de o parte, din dispozițiile pct.9.2 al Ordinului MAI nr.496/2003 se reține că indemnizația de dispozitiv se acordă personalului care-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, reglementare ce se regăsește și în dispozițiile art.13 coroborat cu art.47 din Legea nr.138/1999, iar pe de altă parte, conform OUG 63/2003, activitatea de evidență a populației ce aparținea MAI a fost preluată în cadrul autorităților publice (în aparatul consiliilor locale și județene), MAI având în continuare atribuții și în domeniul administrației publice locale.
Ori, pentru a se da eficiență principiului constituțional și legal al egalității între cetățeni și principiului creării unui sistem unitar de salarizare în domeniul administrației publice locale se face aplicarea dispozițiilor Ordinului MAI nr.406/2003 tuturor categoriilor de personal din cadrul autorităților publice locale, în măsura în care sunt acordate de către ordonatorul principal de credite.
S-a reținut totodată corect de către instanța de fond faptul că acordarea indemnizației de dispozitiv nu încalcă principiile prevăzute de art.2 alin.1 din Legea 215/2001, în condițiile în care autoritatea locală, în baza autonomiei locale, este cea care are competența să hotărască acordarea sau nu a indemnizației de dispozitiv pentru personal.
Acordarea acestui spor se face astfel în măsura în care sunt asigurate resursele financiare, ori în speță pârâtul a apreciat că dispune de aceste resurse, în condițiile în care prin hotărârea nr.32/29.09.2006 a aprobat acordarea acestei indemnizații lunare de dispozitiv pentru funcționarii publici și personalul contractual din aparatul propriu.
În raport de cele arătate anterior, în temeiul art.312 Cod pr.civilă, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta INSTITUȚIA PREFECTULUI ȚULUI O împotriva sentinței numărul 344 din data 14 mai 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului O l
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.jud.-
LF/ 2 ex/16.09.2008
Jud.fond:
Președinte:Magdalena FănuțăJudecători:Magdalena Fănuță, Teodora Bănescu, Doina Ungureanu