Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 253/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii | 
  | 
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA nr. 253/
Ședința publică din 23 februarie 2010
Completul compus din:
- Președinte
- - Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de Consiliul Local al municipiului Târgu-M, cu sediul în Târgu-M nr.3, împotriva sentinței nr.599/19.10.2009 a Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde recurentul-pârât Consiliul Local al municipiului Târgu-M prin consilier juridic, lipsă intimata-reclamantă Instituția Prefectului Județului
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat conform prev. art.301 și 303 Cod procedură civilă, fiind scutit de plata taxei de timbru conform art.17 al Legii nr.146/1997, recurenta-pârâtă solicitând judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Reprezentanta recurentului-pârât declară că nu are alte cereri de formulat în cauză.
În raport de actele și lucrările dosarului, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentului-pârât solicită admiterea recursului astfel cum este formulat în scris, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii ca fiind rămasă fără obiect.
CURTEA,
Asupra recursului de față.
Prin Sentința nr. 599/19.10.2009 a Tribunalului Mureșs -a admis în parte acțiunea reclamantei Instituția Prefectului județului M formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al mun. Târgu M, fiind anulat pct. 1 din Anexa 1 HCL nr. 233/18.12.2008 prin care s-a stabilit taxa specială de 30 lei pentru eliberarea altor certificate de stare civilă în locul celor pierdute, deteriorate sau furate și s-a respins ca rămasă fără obiect acțiunea referitoare la anularea taxelor speciale în domeniul evidenței persoanelor.
În considerentele hotărârii atacate, s-a reținut că HCL nr. 233/18.12.2008, a fost atacată ca nelegală ca urmare a exercitării de către Prefectul județului Mac ontrolului de nelegalitate, dar că după promovarea acțiunii a fost adoptat HCL nr. 218/28.05.2009 fiind modificat actul administrativ atacat, în sensul eliminări taxelor speciale instituite în domeniul evidenței persoanei, respectiv cele de la pct. 1, 2, 3 din partea a doua a anexei, astfel că acțiunea va fi respinsă ca rămasă fără obiect pentru aceste taxe.
Cu privire la taxele speciale în domeniul stării civile, s-a apreciat că taxa de 30 lei instituită pentru eliberarea altor certificate de stare civilă în locul celor pierdute, deteriorate sau furate este nelegală întrucât potrivit art. 62 alin.1 lit. j din Legea nr. 119/2006, pierderea sau deteriorarea acestor înscrisuri se sancționează cu amendă astfel că s-ar ajunge la situația dublării sancțiunii în acest caz. S-a mai arătat că în raport de disp. art. 282 alin. 1 și 2 Cod fiscal, nu s-a dovedit că această taxă este adoptată pentru funcționarea unor servicii publice înființate în interesul persoanelor fizice și juridice nefiind respectată nici procedura prev. de art. 30 din Legea nr. 273/2006.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs în termenul legal, Consiliul Local al mun. Târgu M, criticând hotărârea atacată ca nelegală, întrucât în raport de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, soluția care se impunea era aceea de respingere a acțiunii ca rămasă fără obiect, întrucât prin acțiunea introductivă nu s-ar fi adus critici pct. 1 din Anexa 1 HCL nr. 233/2008, ci doar taxelor instituite în domeniul evidenței persoanei. Mai mult s-a arătat că instanța s-a pronunțat și cu privire la taxele din domeniul stării civile deși acest lucru nu s-a cerut.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma acestor considerente, precum și din oficiu, potrivit art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Potrivit modului de formulare a acțiuni introductive, este de observat că s-a solicitat anularea a HCL nr. 233/2008, ca nelegală în întregul ei, fiind făcute referiri în motivarea acesteia cu privire la întreaga hotărâre, prin prisma nelegalității instituirii acestor taxe atât în materia evidenței persoanei cât și în materia stării civile. Este adevărat că este dezvoltată argumentarea cu privire la taxele instituite în domeniul evidenței persoanelor dar asta nu împiedică instanța să constate nelegalitatea și acestor dispoziții din hotărârea atacată, motivele pentru care a fost împărtășită această soluție fiind expuse în considerentele hotărârii atacate.
De altfel, și în cuprinsul notificării înaintate de către reclamant Consiliului Local ( fila 6 dosar fond) s-a făcut referire la împrejurarea că, în opinia instituției prefectului, hotărârea este nelegală în întregul ei, nefiind invocate dispozițiile speciale în materie, cu privire la ambele aspecte, stare civilă și evidența persoanei. Același argument a fost avut în vedere și cu ocazia promovării acțiunii în contencios administrativ, respectiv că hotărârea nu cuprinde raportat la Legea nr. 119/1996 respectiv nr.OUG 97/2005, textele de lege incidente în materie și care stau la baza hotărârii atacate.
În aceste condiții, prima instanță a dat eficiență disp. art. 129 Cod procedură civilă, exercitând așadar un rol activ în cauză, astfel că nu se poate susține cu suficient temei realizarea în cauză a motivului de nelegalitate a hotărârii atacate prev. de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă.
Pentru aceste considerente, întrucât nu au fost identificate alte motive care să atragă reformarea hotărârii atacate, ca urmare a examinării acesteia și din oficiu, potrivit art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul promovat în cauză potrivit art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, menținând ca legală și temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Consiliul Local al municipiului Târgu-M, cu sediul în Târgu-M, nr. 3, județul M, împotriva sentinței nr. 599/19.10.2009 a Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, la 23 februarie 2010.
PREȘEDINTE: Nemenționat  | Judecător, -  | Judecător,  | 
Grefier,  | 
Red.
Tehnored.
4 exp./31.03.2010
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat








