Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 315/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE NUMĂRUL 315
Ședința publică de la 15 mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Angelica Ciobotaru
JUDECĂTOR 2: Dorina Vasile
JUDECĂTOR 3: Vasile Susanu
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de CONSILIUL LOCAL VIDRA cu sediul în com. Vidra, jud. V, împotriva sentinței numărul 144/20.02.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimata INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDETULUI V consilier juridic -, lipsă fiind reprezentantul recurentului pârât CONSILIUL LOCAL VIDRA și al intimatului intervenient în nume propriu - -.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentantul Instituției Prefectului jud. V depune la dosar întâmpinare, numai are alte cereri de formulat, consideră cauza în stare de judecată.
Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul intimatei Instituției Prefectului jud. V susține oral motivele din întâmpinare și în concluzie solicită respingerea recursului ca nefondat cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței numărul 144/20.02.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
INSTANȚA
Asupra cauzei în contencios administrativ de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentițna numărul 144 din data de 20.02.2008, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul 2110/91.2007, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta Prefectura V în contradictoriu cu autoritatea pârâtă Consiliul Local Vidra, jud. V, precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de și în consecință a fost anulată Hotărârea Consiliului Local Vidra nr. 14/08.06.2007.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr- reclamanta Instituția prefectului județului V prin reprezentant legal, prefectul a formulat plângere împotriva pârâtei Consiliul local al comunei Vidra,solicitând anularea Hotărârii de Consiliu nr.14/2007 prin care s-a constat încetat mandatul de consilier local al numitului.
La data de 08.06.2007 Consiliul local Vidra adoptă Hotărârea nr.14 prin care constată încetat de drept mandatul de consilier local al numitului pe data adoptării hotărârii.
Această hotărâre s-a întemeiat pe dispozițiile art.9 aliniat 2 litera h/1 din Legea nr.393/2004 privind statutul aleșilor locali, modificată și completată prin Legea nr.249/2006 și adresa nr.275/09.05.2007 a Partidului Forța Democrată B prin care se face cunoscut faptul că nu mai este membru al acestei formațiuni politice.
La baza acestei hotărâri a stat și declarația dată de la data de 18.07.2006, înregistrată la Primăria Vidra la data de 28.07.2006 sub nr. 4225.În analiza situației de fapt în cauză instanța se va baza doar pe aceste înscrisuri, care având caracterul unor înscrisuri sub semnătură privată nu pot fi opozabile terților decât în condițiile art.1182 Cod civil, respectiv din ziua în care s-au înregistrat într-un Registru public, respectiv la Primăria Vidra.
Potrivit dispozițiilor art.9 aliniat 2 litera h/1 din Legea nr.393/2004 completată cu Legea nr.249/2006, calitatea de consilier local încetează de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului, ca urmare a pierderii calității de membru în partidul politic pe listele căruia au fost aleși.
Această cauză de încetare de drept a mandatului a fost introdusă prin punctul 3 al articolului I din Legea nr.249/2006, act normativ publicat în Monitorul Oficial nr.554/27.06.2007.
Potrivit dispozițiilor art. II din acest act normativ în termen de 45 de zile de la publicarea actului în Monitorul Oficial, aleșii locali aveau obligația de a -și declara apartenența politică, prin declarație scrisă pe propria răspundere depusă la secretarul unității administrativ teritoriale.
În baza acestui text intervenientul a dat declarația din 18.07.2006 înregistrată la Primăria Vidra sub nr.4225/28.07.2006.
Este adevărat că prin decizia nr.61/18.01.2007 Curtea Constituțională a declarat ca fiind neconstituționale doar dispozițiile art. II aliniatul 1 și 3 din Legea nr.249/2006, dar în conținutul deciziei se apreciază că astfel redactat art. II aliniat 3, în lipsa oricărei mențiuni cu privire la momentul în care alesul local și-a pierdut calitatea de membru al partidului politic pe lista căruia a fost ales, face să existe susceptibilitatea aplicării legii retroactiv, respectiv asupra celor care anterior intrării în vigoare a Legii și-au pierdut această calitate, astfel că s-a apreciat că nu se poate pretinde nici unui subiect de drept să răspundă pentru o conduită anterioară intrării în vigoare a unei legi care reglementează sau modifică pentru viitor această conduită.
Din adresa emisă de Partidul Forța Democrată înregistrată la primăria Vidra sub nr.2631/09.05.2007 rezultă că intervenientul nu mai este membru al acestui partid, fără a se arăta data pierderii acestei calități.
Nici din declarația înregistrată sub nr.4225/28.07.2006 dată de intervenient în baza Legii nr.249/2006 nu rezultă data la care intervenientul și-a pierdut calitatea de membru în partidul Forța Democrată și a devenit membru în Partidul Democrat.
Din înscrisurile sub semnătură privată depuse de intervenient, respectiv din copia carnetului de membru PD seria - nr.4416/2006, instanța reține că intervenientul este membru în Partidul Democrat din anul 2006, carnetul de membru fiind emis în februarie 2006.
În ceea ce privește excepția de nulitate a cererii de intervenție Tribunalul reține că această cerere conține toate elementele prevăzute de art.112 Cod procedură civilă, intervenientul indicând în finalul cererii sale că solicită instanței să constate că nu se afla în situația prevăzută de art.9 litera din legea nr.393/2004, astfel că încetarea mandatului său de consilier prin HCL nr.14/2007 fiind nelegală.
Rezultă astfel că cererea de intervenție are precizat obiectul, astfel că nu se poate reține nulitatea acestei cereri.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Consiliul Local al com. Vidra, jud. V cu următoarea motivare:
A arătat că potrivit art. 9 al. 4 din. 393/2004 modificată și completată prin. 249/2006, în cazurile prevăzute la alin. 2 lit. c - 2 și H/1(deci și în cazul avut în vedere prin hotărârea Consiliului Local, dedusă judecății) hotărârea poate fi atacată de consilier la instanța de contencios administrativ, în termen de 10 zile de la comunicare.
În considerarea acestui text de lege a apreciat că Instituția Prefectului jud. V nu are calitate procesuală activă, atâta timp cât dispozițiile legii speciale - 393/2004, stabilesc că poate ataca hotărârea doar consilierul local al cărui mandat s-a constatat că a încetat ca urmare a pierderii calității de membru al partidului politic pe listele căruia a fost ales.
Prin încheierea din 6.11.2007 Tribunalul Vranceaa respins această excepție cu motivarea că potrivit art. 3 alin. 1 din. 554/2004, Prefectul poate ataca în fața instanței de contencios administrativ actele emise de autoritățile publice locale.
Consideră că soluția dată excepției este nelegală întrucât instanța trebuia să dea întâietate disp. cuprinse în legea specială în raport de cele cuprinse în legea generală. Mai susține că Tribunalul Vrancea nu a observat că soluția legislativă cuprinsă în. 393/2004 de a conferi legitimare procesuală activă doar consilierului, nu și Instituției prefectului, este pe deplin justificată în condițiile în care hotărârea prin care consiliul constata că încetarea mandatului este o hotărâre cu caracter individual, legitimarea procesuală activă conferită exclusiv consilierului este pe deplin justificată și prin aceea că hotărârea prin care se constată încetarea mandatului are un caracter politic, de restabilire și menținere a configurației politice a instituției Consiliului Local și nu are de ce să intereseze Instituția Prefectului care prin definiția legală dată de. 340/2004 este apolitică.
Consideră că cererea de intervenție este lovită de nulitate datorită lipsei obiectului sau lipsei pretenției concrete, nulitate pe care Tribunalul Vrancea putea și trebuia să o declare potrivit art. 133 alin. 1.proc.civ. aplicabil în egală măsură atât cererii de chemare în judecată cât și cererii de intervenție în interes propriu.
În cursul judecății părțile au administrat probe cu înscrisuri, susține recurenta.
Intervenientul a depus în probațiune înscrisuri sub semnătură privată, pretins a fi întocmite în cursul anul 2006, la diferite date, documente prin care și-a propus să dovedească că trecerea de la Partidul Forța Democrată la Partidul Democrat s-a realizat anterior intrării în vigoare a dispozițiilor art. 9 alin. 2 lit. h/1 din. 393/2004.
Arată că, Consiliul Local Vidra a învederat Tribunalului Vrancea că aceste înscrisuri sub semnătură privată nu le sunt opozabile sub aspectul datei cate o poartă, deoarece sunt terți față de aceste înscrisuri, mai mult înscrisurile sub semnătură privată ce le sunt opune nu poartă dată certă.
a obținut mandatul de consilier local ca urmare a alegerilor din anul 2004, când a candidat pe listele Partidului Forța Democrată.
Ulterior, la data de 28.07.2006, intervenientul înștiințează Consiliul local Vidra că la data depunerii declarației face parte din Partidul Democrat.
În această situație, Consiliul Local, având în vedere și cererea formulată de Partidul Forța Democrată, adoptă hotărârea în litigiu la data de 08.06.2007 prin care constată încetat de drept mandatul de consilier local al intervenientului.
Întrucât în art. II alin. 3 din. 249/2006 care prevede că art. 9 alin. 2 lit. h/1 intra în vigoare la data depunerii declarației de apartenență a fost declarat neconstituțional, rezultă că acest articol a intrat în vigoare în termen de 3 zile de la data publicării. 249/2006 în Monitorul Oficial al României 27 iunie 2006 - deci la data de 30.06.2006.
Prin întâmpinare Instituție Prefectului jud. Vas olicitat respingerea recursului ca nefondat.
Curtea, analizând actele dosarului, constată următoarele:
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, a cărei reformare nu se impune.
În primul rând Instituția Prefectului are calitate procesuală activă fiind abilitată dă introducă pe rolul instanțelor de judecată acest gen de acțiuni.
În conformitate cu disp. art. 6 al. 2 din HG nr. 460/2006, Instituția Prefectului formulează acțiunea pentru sesizarea instanțelor judecătorești și susține în fața acestora acțiunea formulată precum și căile de atac.
De asemenea în conformitate cu disp. art. 3 din. 554/2004 Instituția Prefectului poate ataca direct în fața instanței de contencios administrativ acte emise de autoritățile administrative publice locale dacă le consideră nelegale.
Corect a apreciat instanța de fond și în privința cererii de intervenție, motivul de nulitate invocat de recurentă este nefondat, cererea întrunind condițiile prev. de ar. 233 al. 1.proc.civ.
De asemenea instanța de fond și-a motivat la obiect și în funcție de actele dosarului soluția dată fără să existe aspecte contradictorii așa cum invocă recurenta. Toate actele dosarului inclusiv actele sub semnătură privată, constituie mijloace de probă și au fost analizate și interpretate în spiritul legii de către instanța de fond.
În concluzie, Curtea constatând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, urmează ca în baza art. 312.proc.civ. să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de CONSILIUL LOCAL VIDRA cu sediul în com. Vidra, jud. V, împotriva sentinței numărul 144/20.02.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 15 mai 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact. 2 ex. 13.06.2008
Fond -,
Președinte:Angelica CiobotaruJudecători:Angelica Ciobotaru, Dorina Vasile, Vasile Susanu