Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 3220/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 3220/2009
Ședința publica din data de 14 decembrie 2009
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărăcuț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, contestația în anulare formulată de reclamantul -, împotriva deciziei civile nr. 2991 din 12.12.2008, pronunțată în dosarul nr- al Curții de Apel Cluj, în contradictoriu cu intimații PRIMARUL MUNICIPIULUI C-N și, având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.
În data de 11.12.2009, contestatorul, cât și reprezentantul său ales au trimis la dosarul cauzei prin fax și prin Serviciul registratură al instanței concluzii scrise ( 76 -99).
dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 07 decembrie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1023 din 08 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- s-a admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților Primarul municipiului C-N și și în consecință s-a dispus anularea autorizațiilor de construcție nr. 1148/2006 și 1689/2007 emise de Primarul municipiului C-N, precum și desființarea lucrărilor efectuate în baza acestor autorizații.
Totodată s-a dispus suspendarea efectelor autorizației de construire nr. 1689/2007 emisă de Primarul municipiului C-N pârâții fiind obligați în solidar la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 625,8 lei.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că reclamantul este proprietarul imobilului casă și grădină situat în C-N,- iar pârâtul este proprietarul imobilului situat în C-N,-, parcelă învecinată cu parcela proprietatea reclamantului.
Prin certificatul de urbanism 5606 din 30.12.2005, s-a certificat regimul juridic tehnic și economic al imobilului situat în C-N,- care se încadra în, procent de ocupare a terenului maxim 35%, coeficientul de utilizare a terenului 0,9 la, regimul de aliniere fiind stabilit prin retragere de la aliniament cu minim 4, pe străzile de categoria 3, minim 5. pe categoria 2 și 1 iar amplasarea față de proprietățile vecine urmând a fi retrasă față de limitele laterale cu minim 3. și față de limita posterioară cu minim 5. Totodată, prin acest certificat au fost solicitate o serie de avize și acorduri stabilindu-se o înălțime maximă a construcțiilor de (10.).
Ulterior, s-a emis autorizația de desființare 92 din 12.07.2006 precum și autorizația de construire nr. 1148 din 12.07.2006. Această din urmă autorizație a avut ca bază tot certificatul de urbanism 5606 din 30.12.2005 cu termen de valabilitate de 1 an.
Pârâtul a obținut avizele prevăzute în certificatul de urbanism și a efectuat proiectul de autorizare a construcțiilor solicitând avizul care a fost emis cu nr. 4904/43/20.01.2006 și aprobat prin HCL 83/2006 a Municipiului C-
Prin acest aviz și hotărâre de consiliu s-a stabilit un regim derogator de la prevederile regulamentului local de urbanism în sensul că amplasarea construcției a fost autorizată la 1,90. de limita laterală completându-se aferent -ului pentru încadrări în R - 3, 2.
Direcția Poliția Comunitară din cadrul Primăriei - Serviciul Control Urbanism și Disciplină în Construcții a încheiat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 105 din 25.06.2007 pârâtului pentru nerespectarea autorizației de construire 1148/2006 dispunându-se sistarea imediată a lucrărilor și începerea demersurilor de intrare în legalitate astfel că pârâtul a depus cu nr. 63610 din 1.08.2007 documentația pentru obținerea autorizației pentru modificare soluție constructivă.
În urma acestei solicitări, Primarul mun. C-N a emis autorizația de construire 1689/2007 prin care s-a autorizat continuarea lucrărilor la 2 locuințe cuplate cu regim de înălțime P + 2 E și împrejmuire cu modificarea soluției constructive în ceea ce privește accesul, recompartimentările interioare, dimensiunile golurilor și fațade.
Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză pe întreaga lungime a construcției pârâtului, distanța față de limita dintre proprietăți este sub limita de 1,90 cu circa 15- 20 cm, există deschise 6 geamuri la parter și 6 la etaj cu vedere directă înspre proprietatea reclamantului, există un procent de umbrire care nu a putut fi determinat, precum și o scădere a valorii de circulație a imobilului reclamantului apreciate la circa 10-15%, iar imobilul construit de pârât respectă prevederile proiectului autorizat, cu autorizația de construire nr. 1689/2007, fiind nerespectată distanța laterală însă s-a apreciat că împrejmuirea provizorie nu este pe poziție corectă menținându-se celelalte aspecte prevăzute în prima expertiză.
Instanța a apreciat că datele din certificatul de urbanism nr. 5606 din 30.12.2005 nu sunt respectate de autorizația de construire nr. 1484 din 12.07.2006, mai mult acest certificat de urbanism a expirat în data de 30.12.2006, astfel că modificarea proiectului autorizat inițial nu a putut avea la bază aceste certificate și în consecință, autorizația de construire nr. 1689/2007 a fost emisă fără a exista un certificat de urbanism valabil la data emiterii acestui act administrativ.
Instanța a mai reținut că potrivit raportului de expertiză, limita laterală față de imobilul proprietatea reclamantului nu este respectată de către construcția pârâtului, aceasta fiind de 1,70 - 1,75, fiind sub limita de 1,90, stabilită de art. 615.civ. și de derogarea aprobată prin HCL nr. 83/2006 și evident nu respectă prevederile certificatului de urbanism 5606/2005 care stabilesc o limită laterală de 3.
Constatând încălcări ale prevederilor art. 23, 32 din Regulamentul general de urbanism, ale art. 615.civ. și HCL nr. 83/2006, prima instanță a concluzionat că autorizațiile de construire au fost emise cu încălcarea prevederilor legale și în baza art. 12 din Legea nr. 50/1991 și art. 18 din Legea nr. 1554/2004 a admis acțiunea, a dispus anularea autorizațiilor de construire nr. 1148/2006 și nr. 1689/2007 emise de Primarul municipiului C-N, precum și desființarea lucrărilor efectuate în baza acestor autorizații, precum și suspendarea efectelor autorizației de construire nr. 1689/2007 emisă de Primarul municipiului C-
Împotriva acestei soluții au formulat recurs pârâții Primarul municipiului C-N și solicitând schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
Prin decizia civilă nr.2991/12.12.2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, s-a admis în parte recursul declarat de către recurenți, sentința a fost modificată în parte în sensul că s-a respins cererea de desființare a lucrărilor efectuate.
S-au menținut dispozițiile sentinței recurate cu privire la anularea celor două autorizații de construire 1689/2007 și 1148/2006.
Intimatul a fost obligat să plătească recurentului suma de 500 Ron cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel a reținut că prin acțiunea introductivă de instanță ce a format obiectul dosarului nr- reclamantul a solicitat a se constata că autorizația de construire nr. 1148/12.07.2006 emisă de Primarul municipiului C-N este nelegală, suspendarea efectelor acesteia, întreruperea lucrărilor și obligarea pârâtului de rândul 2 să desființeze lucrările de construcție, iar prin acțiunea ce a format obiectul dosarului nr- să se constate că autorizația de construire nr. 1689/2007 emisă de Primarul municipiului C-
În motivarea ambelor recursuri în drept fundamentate pe dispozițiile art. 304 pct. 9.pr.civ. s-a invocat încălcarea HCL nr. 83/22.02.2005 și avizul nr. 4904/43/20.01.2005 al Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului, fără însă să se facă referire la HCL nr. 644 din 30 august 2005 care este ulterioară primelor două acte administrative menționate. În condițiile în care prin art. 1 al HCL nr. 644 s-a dispus în sensul că "se aprobă sistarea oricăror derogări de la regulamentele de urbanism în vigoare". Ca atare faptul că prin autorizațiile de construire nr. 1148/2006 și 1689/2007 emise de Primarul municipiului C-N s-a ignorat această prevedere legală rezultă că a fost autorizată edificarea construcției în litigiu prin acordare de derogări ilegale, fapt ce prin el însuși constituie un motiv de nulitate absolută a acestor autorizații, aspect corect reținut de către prima instanță.
În ceea ce privește autorizația de construire nr. 1148/2006 sintetizând neregulile constatate de expert reiese că autorizația de construire este nelegală sub următoarele aspecte corect reținute de către instanța fondului: nu respectă regulile înscrise în planul de urbanism general, conform cărora distanța minimă, pe laterală, între imobilul care urmează a fi construit și linia de hotar care delimitează parcela de teren pe care se construiește imobilul învecinat trebuie să fie de minim 3; ori această distanță este mai mică de 1,90.; certificatul de urbanism eliberat pe numele pârâtului-recurent prevede că distanța dintre noua construcție și linia de demarcație față de imobilul învecinat trebuie să fie de 2. apoi în proiectul pe baza căruia s-a eliberat autorizația de construire în discuție sunt prevăzute un număr de 14 ferestre pe peretele dinspre proprietatea reclamantului intimat a imobilului aflat în curs de edificare.
Ca atare actul administrativ de autorizare a cărui anulare s-a solicitat produce o gravă vătămare a drepturilor și intereselor legitime ale intimatului-reclamant deoarece prin nerespectarea distanței minime dintre linia de hotar și imobilul care se construiește, pe de o parte se diminuează valoarea de circulație a imobilului proprietatea reclamantului, iar pe de altă parte cele 14 ferestre prevăzute în peretele dinspre proprietatea acestuia reprezintă o gravă violare a intimității pe care trebuie să o aibă în exercitarea folosinței utile a imobilului proprietatea sa, aspecte avute în vedere de prima instanță la soluționarea cauzei.
Nerespectarea distanței minime de 3 metri reprezintă o vătămare a drepturilor și intereselor legitime ale reclamantului și datorită acestei vătămări, are loc și o scădere considerabilă a valorii de circulație a imobilului învecinat, acestea fiind de altfel considerentele pentru care prin certificatul de urbanism nr. 5606/30.12.2005 eliberat pe numele pârâtului s-a stabilit distanța minimă de 3 metri față de limita de proprietate a reclamantului -intimat iar autorizația nr.1148/2006 trebuie să respecte această prevedere din certificatul de urbanism.
De altfel, respectarea certificatului de urbanism la emiterea autorizației de construire este o condiție imperativă impusă și de Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 50/1991. Astfel, potrivit art. 31 (3) lit. c pct. 2 din Ordinul nr. 1430/2005 prin care se aprobă Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, se prevede că în cuprinsul certificatului de urbanism trebuie să se regăsească la regimul tehnic "obligații/constrângeri de natură urbanistică ce vor fi avute în vedere la proiectarea investiției: regimul de aliniere a terenului și construcțiilor față de drumurile publice adiacente; retragerile și distanțele obligatorii la amplasarea construcțiilor față de proprietățile vecine".
Art. 29 alin. 1 din Legea nr. 350/2001 prevede că "certificatul de urbanism este actul de informare cu caracter obligatoriu prin care autoritatea administrației publice județene sau locale face cunoscute regimul juridic, economic și tehnic al imobilelor și condițiile necesare în vederea realizării unor investiții, tranzacții imobiliare ori a altor operațiuni imobiliare potrivit legii".
Așa cum corect a stabilit prima instanță nelegalitatea autorizației de construire nr. 1148/2006 decurge din neconcordanța prevederilor acesteia cu prevederile certificatului de urbanism nr. 5606/2005 în care se prevede "clădirile se vor retrage față de limitele laterale cu minim 3 metri, iar față de limita posterioară cu minim 5 metri ori autorizația de construire prevede o distanță de numai 1,90 metri.
În concluzie analizând autorizația de construire nr. 1148/2006 prin prisma motivelor de recurs invocate în sensul încălcării unor dispoziții legale de către prima instanță s-a constatat că aceasta nu respectă certificatul de urbanism sub aspectul distanței față de limita de proprietate a reclamantului și sub aspectul regimului de înălțime.
Apoi construcția nu respectă prevederile art. 612.civ. fiind plasată la o distanță inferioară cu circa 15 cm distanței minime de 1,90 metri prevăzută imperativ de acest text legal și nici avizul sanitar nr. 1038/11514/2006 care s-a dat pentru, în nici un caz.
S-a reținut că prin eliberarea autorizației au fost încălcate dispozițiile imperative ale art. 32 din Legea nr. 320/2001 conform cărora "în cazul în care prin documentația înaintată de solicită o derogare de la prevederile documentației de urbanism aprobate pentru zona respectivă prin certificatul de urbanism se poate solicita elaborarea unei alte documentații de urbanism prin care să se justifice și să se demonstreze posibilitatea intervenției urbanistice solicitate după aprobarea noii documentații de urbanism - plan urbanistic zonal sau plan urbanistic de detaliu se poate întocmi documentația tehnică în vederea obținerii autorizației de construire".
În fine s-a mai reținut că această autorizație nu poartă ștampila "vizat spre neschimbare" ceea ce atrage nulitatea ei conform art. 46 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991.
În ceea ce privește recursul declarat de Primarul municipiului C-N s-a reținut că întreaga motivare urmărește ideea de a demonstra că există temei legal în speță pentru derogările care au fost acordate pârâtului recurent, invocându-se în acest sens art. 32 din Legea nr. 350/2001, ori această dispoziție normativă reglementează numai în principiu posibilitatea acordării de derogări, iar organele locale ale administrației de stat stabilesc prin propriile lor hotărâri și în ce condiții pot fi acordate derogări în raza lor teritorială de competență, ori chiar recurenta prin HCL nr. 644/2005 a instituit interdicția acordării de derogări pe raza municipiului C-
S-a reținut că nu corespunde adevărului afirmația din memoriul de recurs că noua construcție edificată de pârâtul recurent respectă amplasamentul vechii construcții demolate, întrucât vechea construcție demolată era lipită de imobilul proprietatea reclamantului intimat, pe când noua construcție este amplasată la 1,70 - 1,75 de aceasta. De asemenea vechea construcție nu putea și nici nu avea geamuri deschise către proprietatea reclamantului intimat în timp ce noua construcție are un număr de circa 12 deschideri de ferestre către proprietatea reclamantului, 6 geamuri la parter și 6 la etaj, astfel încât este încălcată atât intimitatea acestuia cât și prevederile Codului civil referitoare la servitutea de vedere și la distanța minimă ce trebuie păstrată între ferestrele unui imobil și proprietatea învecinată acestuia.
Nu a fost primit nici motivul invocat de pârâtul recurent respectiv incidența în speță a prevederilor art. 7 alin. 15 din Legea nr. 50/1991 deoarece acest text legal nu este aplicabil în speța de față. Ipoteza vizată de dispoziția normativă în discuție se referă la situația când survin modificări de temă pe parcursul executării construcției iar în speța de față inspectorii în construcții au constatat că pârâtul recurent nu a respectat autorizația de construire și s-a dispus intrarea lui în legalitate.
S-a invocat de către recurentul-pârât ca și motiv de recurs excepția lipsei interesului reclamantului în formularea celor două acțiuni conexate, ori raportat la probele administrate în cauză, la faptul că prin nerespectarea celor două autorizații de construcție ce i-au fost emise i-au fost încălcate reclamantului drepturile și interesele legitime ca proprietar al fondului învecinat fie dacă luăm în considerare numai scăderea valorii de circulație a imobilului apreciată de expertul ca fiind de 10-15% și reținute în considerentele sentinței recurate ca atare, nu se poate în nici un caz susține că acțiunea reclamantului ar fi lipsită de interes.
S-a reținut că recursul pârâților este fondat privitor la admiterea de către prima instanță a petitului privitor la desființare lucrărilor efectuate în baza autorizațiilor de construcție 1148/2006 și nr. 1689/2007.
Potrivit prevederilor art. 32 (1) din Legea nr. 50/1991 "în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul verbal de constatare a contravenției potrivit prevederilor art. 28 alin.(1) organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz fie încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației, fie desființarea construcțiilor realizate nelegal".
Ca atare titularul acțiunii privitor la acest petit nu poate fi altul potrivit textului de lege susmenționat decât Primarul în reprezentarea "organului care a aplicat sancțiunea", reclamantul neputând solicita desființarea lucrărilor decât spre exemplu în condițiile art. 494.civ. în ipoteza edificării unei construcții pe terenul altuia, situație care evident nu se regăsește în speță.
Pentru aceste considerente, raportat la prevederile art. 312.pr.civ. Curtea a admis în parte atât recursul declarat de pârâtul cât și recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului C-
Împotriva acestei decizii, reclamantul -, a formulatcontestație în anulare, arătând că dezlegarea dată de instanța de recurs prin decizia civilă contestată este parțial rezultatul unei erori materiale generată de o confuzie cu privire la unele elemente de fapt și, pe cale de consecință solicită anularea parțială a deciziei contestate cât privește respingerea cererii de desființare a lucrărilor efectuate și fixarea unui termen pentru rejudecarea recursului sub acest aspect.
Solicită totodată obligarea pârâților recurenți la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației arată că, prin decizia civilă nr. 2991 pronunțată de Curtea de Apel Cluj secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr- la data de 12.12.2008 s-a dispus admiterea în parte a recursurilor declarate împotriva sentinței civile nr.1023/2008 a Tribunalului Cluj - secția de contencios administrativ și fiscal, de către pârâții recurenți și Primarul mun. C-
Pe cale de consecință s-a modificat în parte sentința recurată în sensul respingerii petitului privind desființarea lucrărilor de construcție efectuate de către recurentul la imobilul situat în mun. C-N,-, jud. C, în baza autorizațiilor de construire nr. 1148/2006 și 1689/2007 emise de Primarul mun. C- Totodată au fost menținute dispozițiile date prin sentința nr. 1023/2008 a Tribunalului Cluj privind anularea ca nelegale a celor două autorizații de construire menționate. (anume nr. 1148/2006 și 1689/2007).
Susține existența unei evidente erori materiale sub aspectul înlăturării dispoziției dată de prima instanță prin sentința recurată referitor la obligarea pârâtului să desființeze lucrările de construcție executate în baza autorizațiilor anulate.
Așa fiind după ce în considerentele deciziei supusă contestației în anulare se motivează temeinic caracterul nelegal al autorizațiilor de construire anulate, printr-o motivare cu totul discutabilă din punct de vedere juridic se încearcă justificarea caracterului nelegal al ordinului judecătoresc dat de prima instanță referitor la obligarea pârâtului să desființeze lucrările de construire în baza celor două autorizații de construire ca fiind nelegale.
În motivarea soluției referitoare la menținerea construcției ridicată ilegal instanța de recurs invocă indirect lipsa calității procesuale active a reclamantului intimat (contestatorul), acreditându-se ideea, desprinsă dintr-o interpretare eronată a prevederilor art. 32 (1) din Legea nr. 50/1991 potrivit căreia numai Primarul ar avea calitatea să sesizeze instanța de judecată cu o cerere privind desființarea construcției ilegal edificată.
Dând această interpretare textului menționat instanța de recurs a desprins acest text din cadrul legislativ conturat prin dispozițiile art. 1 alin.1 al Legii nr. 554/2004 care dispune "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public."
Ideea de reparare a pagubei aici vizează înlăturarea tuturor efectelor pe care le-a produs actul administrativ anulat printre care și desființarea construcției ilegal ridicată.
justiției este de a sancționa și desființa ilegalitățile comise de organele administrației de stat prin emiterea unor acte administrative individuale sau normative ceea ce presupune în mod necesar nu numai anularea acelor acte ilegale ci și înlăturarea consecințelor pe care ele le-au produs în planul relațiilor sociale.
Ce fel de reparare a consecințelor negative suferite de către cel care a fost vătămat în dreptul său prin emiterea unei autorizații nelegale ar putea fi aceea care s-ar limita la desființarea acelor acte și ar valida lucrările de construcție executate în baza lor. A distruge cauza și a menține efectul acesteia este un non sens în plan juridic.
De altfel chiar Curtea de Apel Cluj - secția comercială și de contencios administrativ în alte spețe a avut o altă optică decât aceea pe care o manifestă în speța de față.
În altă ordine de idei subliniază că anularea autorizațiilor de construcție, ca fiind ilegale, și menținerea concomitentă a construcției ridicată în baza lor, care devine astfel și ea ilegală, constituie o gravă eroare în sensul art. 318.pr.civ. Într-adevăr, de vreme ce instanța de recurs constată nelegalitatea celor două acte administrative dar menține construcția realizată în baza acestor acte ilegale apare ca fiind lipsită de finalitatea juridică această soluție. Instanța de recurs a desființat cauza dar a păstrat efectul acesteia conferind, prin depășirea puterilor judecătorești, legalitate deplină unei construcții ilegal ridicate.
Legiuitorul a conceput anularea actului administrativ ilegal nu ca un scop în sine ci ca un mijloc pentru înlăturarea efectelor negative produse de actul anulat.
Este motivul pentru care anularea actului administrativ presupune prin ea însăși, într-o logică juridică elementară, și desființarea consecințelor produse de actul anulat din momentul emiterii sale și până în momentul anulării lui.
Este de principiu că nulitatea produce efecte retroactive și nu numai pentru viitor.
Or, decizia civilă supusă contestației în anulare tocmai acest principiu pe care după știința noastră nimeni nu l-a contestat.
Anularea celor două autorizații de construire nelegale nu poate fi adusă la îndeplinire decât dacă se desființează construcția ridicată pe baza lor.
În consecință solicită anularea parțială a deciziei contestate cât privește menținerea construcției ilegal ridicate, căci numai astfel se poate da eficiență juridică dispoziției privind anularea autorizațiilor în baza cărora a fost ridicată respectiva construcție.
Primarul Municipiului C-N, prinîntâmpinareade la 17-19, solicită respingerea contestației în anulare, arătând că aceasta este nefondată, deoarece, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăși instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.
Art. 318 teza I din Codul d e procedură civilă, care constituie temeiul contestației în anulare, prevede că "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale".
Acest text are în vedere erori materiale în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință darea unor soluții greșite.
Rezultă așadar că textul vizează greșeli de fapt involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedura!.
Fiind vorba despre un text de excepție, noțiunea de "greșeală materială" nu trebuie interpretată extensiv, legea având în vedere numai greșeli materiale cu caracter procedural, pe care instanța le-a comis prin confundarea unor date materiale.
În mod evident "greșeala materială" la care se referă art. 318 din Codul d e procedură civilă nu trebuie să fie rezultatul modului în care instanța a înțeles să interpreteze o dispoziție legală, pentru că În caz contrar s-ar ajunge la judecarea încă o dată a aceluiași recurs.
În cauză, dezlegarea dată de instanță în soluționarea recursului nu este rezultatul unei "greșeli materiale" în sensul art. 318 din Codul d e procedură civilă.
Acesta este sensul urmat de legiuitor, la redactarea acestui motiv de contestație în anulare, care are o interpretare restrictivă față de aria sa limitată de acțiune. O altă interpretare ar crea, prin această cale extraordinară de atac, un veritabil recurs la recurs. A da părților posibilitatea de a se plânge, pe calea contestației în anulare, de modul în care instanța de recurs a apreciat motivele de recurs și probele existente la dosar, înseamnă a se deschide dreptul părților de a provoca rejudecarea căii de atac, prin invocarea unor motive de nelegalitate și netemeinicie, ceea ce este inadmisibil.
De aici rezultă că nu pot fi repuse în discuție argumentele invocate de către contestator, deoarece contestația în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318. pr. civ. nu constituie un mijloc de reformare a hotărârii date în recurs.
Pe de altă parte, în cauză se constată, din lecturarea cererii contestatorului că, în realitate acesta nu se plânge de o greșeală materială în accepțiunea textului legal, ci ia în discuție felul în care au fost soluționate cele două recursuri prin decizia atacată, ceea ce este inadmisibil pe calea contestației în anulare.
Se remarcă faptul că, după cum a expus contestatorul motivele contestației, acesta tinde la reformarea hotărârii într-o nouă cale de atac, prin antamarea din nou a problemelor de fond care au făcut deja obiect de analiză.
Intimatul, prin întâmpinarea de la 46-50, solicită respingerea contestației în anulare, ca fiind inadmisibilă.
In ceea ce privește caracterul inadmisibil al contestației în anulare arată că, contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, comună și nesuspensivă de executare îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești irevocabile, date cu încălcarea anumitor norme de procedură sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal!.
Din cuprinsul dispozițiilor care reglementează această cale de atac rezultă că, în funcție de categoriile judecătorești împotriva cărora se poate îndrepta și în funcție de motivele pentru care se poate exercita contestația în anulare se poate înfățișa sub două forme: contestația în anulare obișnuită sau de drept comun și contestația în anulare specială.
Contestația în anulare obișnuită se exercită, potrivit art. 317. pr. civ. împotriva hotărârilor judecătorești irevocabile, pentru oricare dintre următoarele motive, care nu au putut fi invocate în căile ordinare de atac: când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Contestația în anulare specială se exercită, potrivit art. 318. pr. civ. numai împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate de instanța de recurs, pentru unul dintre următoarele motive: când dezlegarea data este rezultatul unei greșeli materiale; când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Insă, în cauza alegată prezentei judecăți nu sunt incidente nici unul dintre motivele de contestație în anulare, motive limitative statuate de dispozițiile art. 317-318. pr. Civ.
Aceasta deoarece Decizia Civilă nr. 2991/2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluja fost statuată de către o instanță de judecată competentă (atât ratione materiei, cât și ratione teritoriale), iar judecarea cauzei a fost realizată cu respectarea procedurii de citare a tuturor participanților procesuali, judecarea cauzei realizându-se cu respectarea dispozițiilor legale, nefiind rezultatul nici unei greșeli materiale.
Noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv, fiind vorba numai de stabilirea eronată a situației de fapt de către instanța de recurs.
După cum just s-a arătat, dispozițiile legale ale art. 318.pr.civ. au un câmp limitat de aplicație, astfel că ele trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide în ultimă instanță calea unui veritabil recurs.
Legea are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural, care a dus la pronunțarea unei soluții eronate, greșeli pe care instanța le-a comis prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale. Această eroare materială trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecării, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, contestația în anulare nefiind un mijloc de reformare a hotărârii atacate.
O asemenea eroare trebuie să fie evident, în legătură cu aspectele formale ale judecății. Pentru a putea fi admisă o contestație în anulare îndreptată împotriva unei decizii pronunțate de instanța de recurs, este necesar ca eroarea materială gravă, invocată de parte, să privească o problemă de procedură, o eroare pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului.
Această cale extraordinară de atac tinde la anularea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost binefăcută, ci pentru motivele expres prevăzute de lege. Legea nu a urmărit să deschidă părților recursul la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță, sub motivul că sa stabilit eronat situația de fapt.
Greșeala materială la care se referă art. 318. pr. civ. nu trebuie să fie rezultatul modului în care instanța a înțeles să interpreteze un text de lege, căci, dacă s-ar admite astfel, s-ar ajunge, pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs.
Prevederile art. 318. pr. civ implică ideea că nu orice greșeală materială poate fi primită ca motiv de contestație în anulare, ci numai acele greșeli care au fost esențiale, determinând soluția eronată a instanței. Dacă instanța ar fi trebuit să dea aceeași soluție, chiar dacă ar fi cunoscut împrejurarea de fapt invocată, deși s-a săvârșit o greșeală materială, aceasta este irelevantă și, în consecință contestație în anulare trebuie respinsă ca inadmisibilă. Practic, art. 318. pr. civ condiționează admisibilitatea contestației în anulare de faptul că "dezlegarea dată" - adică soluția instanței - să fie rezultatul acelei greșeli materiale, trebuind luată în considerare numai greșeala materială care în concret a generat o soluție greșită.
In aceste condiții este mai mult decât evident faptul că prezenta contestație în anulare nu îndeplinește condițiile generale de admisibilitate, impunându-se respingerea acesteia, după cum urmează: nu există vreo greșeală materială cu caracter procedural, care a dus la pronunțarea unei soluții eronate; pretinsa eroare materială nu este în legătură cu aspectele formale ale judecării iar pentru verificarea celor solicitate de către contestator este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Toate susținerile contestatorilor vizează anumite chestiuni de fond, nicidecum formale, care prin însăși natura lor impun o reexaminare a fondului și implicit o reapreciere a probelor administrate în cauză. Insă, abordarea fondului nu este permisă într-o contestație în anulare, ceea ce impune respingerea acesteia ca inadmisibilă.
Nu există vreo greșeală materială esențială, care să fi determinat soluția eronată a instanței, ci hotărârea judecătorească este expresia corectei aprecieri a probelor și a textelor legale și rezultatul coroborării lor.
Din susținerile contestatorului, în speță nu este incidentă nici o ipoteză de eroare materială, astfel cum aceasta a fost statuată de legiuitor prin art. 318. pr. civ. motiv pentru care contestația în anulare care face obiectul cauzei deduse prezentei judecăți nici condiția motivării acesteia pe existența unei greșeli formale esențiale, ceea ce impune respingerea sa ca fiind inadmisibilă.
In ceea ce privește caracterul nelegal și nefondat al contestației în anulare care face obiectul cauzei alegate prezentei judecăți solicită să se constate faptul că, în realitate, contestatorul critică pe fond decizia civilă nr.2991/2008 a Curții de Apel Cluj, transformând, în mod inadmisibil, o cale extraordinară de atac într-una cu caracter ordinar.
Ceea ce în realitate se pune în discuție prin contestația în anulare este atributul instanței de recurs de a cenzura, după propria conștiință, sentința instanței ierarhic inferioare, prin reanalizarea materialului probator și raportarea lui la textele legale care delimitează cadrul procesual al cauzei. Altfel spus, numai în mod formal criticile formulate în prezenta cauza "îmbracă" forma unei contestații în anulare specială întemeiată pe dispozițiile art.318 pr.civ. în realitate aflându-ne în prezența unor motive care fac obiectul unor căi ordinare de atac, devolutive în ceea ce privește fondul cauzei.
Cu toate că astfel de critici referitoare, în fapt, la presupusa greșita aplicare sau interpretare a legii, nu trebuie să își găsească loc în cadrul procedurii de revizuire (astfel cum în mod eronat a apreciat revizuientul prin cererea formulată), se impun a fi făcute următoarele observații: modificarea sentinței civile a Tribunalului Cluja intervenit ca urmare a unui motiv de ordine publică referitor la cererea de desființare a lucrărilor, astfel încât, sub acest aspect, decizia Curții de Apel este dreaptă și conformă textelor legale. Mai întâi, cererea de desființare a lucrărilor realizate pe terenul aflat în proprietatea unei persoane nu poate avea decât un caracter subsecvent anularii autorizației în baza căreia acestea au fost edificate și este conferită unui titular unic, respectiv Primarul care exercită atributele prevăzute de Legea nr.50/1991. In acest context, este real faptul că numitul nu are calitate de a solicita desființarea lucrărilor edificate pe teritoriul intimatului, întrucât acesta nu acționează în scopul ocrotirii interesului general, public care ar putea înfrânge dreptul la proprietate privată al intimatului, astfel cum acesta este garantat de Constituție și CEDO.
Mai apoi, arată că soluția instanței de recurs este profund legală și în considerarea faptului că Tribunalul Cluj pronunțase o hotărâre cu încălcarea competenței altei instanțe. Astfel, Prin sentința civilă nr. 1023/2008 pronunțată de Tribunalul Cluj și recurată în prezent, s-a dispus totodată și desființarea lucrărilor efectuate în baza autorizației anulate, cu toate că instanța competentă material pentru a se pronunța asupra unui astfel de capăt de cerere nu era Secția specializată a Tribunalului Cluj ci Judecătoria Cluj -
In acest sens, astfel cum în mod unanim a apreciat practica judiciară și literatura de specialitate, văzând și prevederile Legii nr.50/1991, petitul de desființare a lucrărilor reprezintă o "obligație de a face", în sensul art.1075 civ, ce urmează a fi soluționat de către instanța de drept comun ( Judecătoria Cluj -N) potrivit normelor materiale de drept civil.
Soluția pronunțată față de un astfel de capăt de cerere este supusă celor două căi de atac ordinare - apel și recurs - iar dispozițiile aplicabile sub aspect procedural nu sunt cele ale Legii nr.554/2004 ci prevederile de drept comun și cele cuprinse în Legea nr.50/1991.
De altfel, soluționând el însuși un astfel de capăt de cerere, Tribunalul Cluj, prin secția sa specializată, a nesocotit însăși dispozițiile art. 18 din Legea contenciosului, care prevăd limitative soluțiile pe care instanța le poate îmbrațișa, fără ca printre acestea să se enumere și petitul criticat.
In mod curios, de altfel, instanța de contencios s-a declarat competentă material să soluționeze cererea de desființare a lucrărilor, în condițiile în care, în alte dosare aflate pe rol și în aceeași compunere, a arătat că solicitarea de desființare a lucrărilor este una cu caracter pur civil, că aceasta urmează a fi soluționată de către Judecătorie potrivit regulilor de drept comun, și că petentul din acțiunea în contencios administrativ este îndrituit a solicita desființarea lucrărilor la instanța de drept comun doar după ce va fi obținut anularea autorizației care a stat la baza acestora, desființarea lucrărilor având un caracter subsecvent acțiunii întemeiate pe dispozițiile Legii nr.554/2004.
Analizând contestația în anulare promovată prin prisma temeiului de drept invocat în susținerea acesteia respectiv prev. art.318 pr.civ. și în raport de motivele evidențiate în cuprinsul acesteia, examinând cu prioritate excepția inadmisibilității contestației în anulare, în raport de prevederile art.137 pr.civ. Curtea reține următoarele:
Una din căile extraordinare de atac este contestația în anulare care poate fi întemeiată pe dispozițiile art.317 pr.civ. și atunci apare ca fiind o contestație în anulare de drept comun sau pe prevederile art.318 pr.civ. și atunci este o contestație în anulare specială.
Legiuitorul a statuat prin dispozițiile art.318 pr.civ. că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Referitor la caracterul limitativ al motivelor din contestația în anulare doctrina și jurisprudența au fost unanime în susținerea împrejurării că această cale extraordinară de retractare este deschisă exclusiv pentru situațiile strict și limitativ prevăzute de lege.
greșelii materiale astfel cum apare aceasta enunțată de art.318 pr.civ. nu poate fi interpretată în sensul în care aceasta să poată fi invocată pentru greșita apreciere a probelor sau aplicarea legii care sunt motive de reformare a unei hotărâri în calea de atac a recursului.
Greșeala materială este definită ca fiind o greșeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât are drept consecință pronunțarea unei soluții greșite.
Așadar există o greșeală materială în ipoteza în care instanța confundă elemente sau date materiale și doar dacă acestea determină soluția apreciată ca fiind greșită, spre exemplu luarea în considerare a unei alte date de declarare a recursului și declararea ca tardivă a căii de atac în această ipoteză.
Textul art.318 pr.civ. face referire la greșeli materiale evidente și acestea nu pot apare decât în legătură cu aspectele formale ale judecății care nu impun reexaminarea interpretării dispozițiilor legale incidente sau reaprecierea probelor.
Calea de atac de care a înțeles să uzeze contestatorul nu este una menită a redeschide părților posibilitatea rejudecării recursului pe motiv că în prima judecată interpretarea textelor legale realizată de instanța de recurs nu a fost cea dorită de partea care promovează contestația în anulare.
Aserțiunile contestatorului potrivit cărora modalitatea de redactare a dispozitivului decizia contestate relevă cu evidență existența unei erori materiale sub aspectul înlăturării dispoziției dată de prima instanță prin sentința recurată referitor la obligarea pârâtului să desființeze lucrările de construcție executate în baza autorizațiilor anulate, nu pot fi primite întrucât soluția pronunțată de instanța de recurs a avut la bază considerentele enunțate în cuprinsul acesteia și nu se poate susține că înlăturarea unor dispoziții din hotărârea atacată prin promovarea recursului urmarea admiterii în parte a recursului declarat de către recurenți, sentința a fost modificată în parte în sensul că s-a respins cererea de desființare a lucrărilor efectuate și totodată s-au menținut dispozițiile sentinței recurate cu privire la anularea celor două autorizații de construire 1689/2007 și 1148/2006, împrejurări care nu pot fi circumscrise sferei erorilor materiale.
Susținerile contestatorului vizând existența unei erori grave în sensul definit de art.318 pr.civ. care este justificată prin raportare la împrejurarea că în modalitatea adoptată instanța a procedat la desființarea cauzei dar a păstrat efectul nu pot fi primite întrucât existența unor dispoziții contradictorii din perspectiva punerii lor în executare nu poate fi circumscrisă sferei greșelii materiale așa cum impune textul invocat de către contestator.
Considerentele evidențiate au relevat că din această perspectivă contestația apare ca fiind inadmisibilă în raport de motivele invocate și textul dispozițiilor apreciate ca fiind incidente astfel că aceasta apare ca fiind neadmisibilă urmând a fi admisă excepția invocată de intimat și pe cale de consecință respinsă contestația în anulare specială promovată e contestatorul împotriva deciziei civile nr. 2991/12.12.2008, pronunțată în dosarul nr- al Curții de Apel Cluj.
Partea care cade în pretenții potrivit art.274 pr.civ. are obligația achitării cheltuielilor de judecată ocazionate de promovarea demersului judiciar astfel că în baza acestor dispoziții legale Curtea va obliga contestatorul să plătească intimatului suma de 1190 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial potrivit înscrisului aflat la fila 74.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția inadmisibilității și în consecință:
Respinge contestația în anulare formulată de către împotriva deciziei civile nr. 2991/12.12.2008, pronunțată în dosarul nr- al Curții de Apel Cluj.
Obligă contestatorul să plătească intimatului suma de 1190 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
6 ex./13.01.2010
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț
