Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 3337/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 3337

Ședința publică de la 14 iulie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Vijloi

JUDECĂTOR 2: Costinel Moțîrlichie

JUDECĂTOR 3: Gabriela Carneluti

Grefier - -

Pe rol, rezultatul dezbaterilor din 30 iunie 2009, privind recursul declarat de reclamanta INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI O împotriva sentinței nr.157 din 20 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr-.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile din 30 iunie 2009 au fost consemnate într-o încheiere separată care face parte integrantă din prezenta.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr.157 din 20.02.2009 Tribunalul Olta respins acțiunea formulată de INSTITUȚIA PREFECTULUI - JUDEȚUL O, în contradictoriu cu intimatul CONSILIUL LOCAL, județul O, ca neîntemeiată.

În considerentele sentinței s-a reținut că prin hotărârea nr. 26/ 27.10.2008, Consiliul Local al comunei a aprobat acordarea indemnizației de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază pentru toți salariații din cadrul Primăriei comunei începând cu data de 1.01.2009, avându-se în vedere Legea l38/l999,.53/2003, OUG 30/2007,. 273/2006, Ordinul nr. 496/2003 și nr. 275/2002, practică judecătorească și administrativă.

Instituția Prefectului Județului Oas olicitat revocarea acestei hotărâri însă prin adresa 33081/14.01.2009 Consiliul Local a refuzat revocarea acesteia.

S-a apreciat că hotărârile contestate sunt temeinice și legale, personalul din cadrul autorităților publice locale putând beneficia de prevederile Ordinului nr. 496/2003 privind acordarea sporului de dispozitiv, în măsura în care autoritatea dispune de fonduri financiare, de natură să satisfacă plata sporului respectiv.

Potrivit art. 5 alin. 2 din nr.OUG 63/2003 în cadrul MAI funcționează Ministrul delegat pentru administrația publică iar în conformitate cu dispoz. art. 9 alin. 4, în aplicarea prevederilor legale, Ministerul Administrației și Internelor emite ordine și instrucțiuni care pentru domeniul administrației publice se contrasemnează de ministrul delegat pentru administrația publică.

A rezultat fără echivoc competența de reglementare a Ministerul Administrației și Internelor și în cazul administrației publice și în domeniul funcției publice, fără a se face vreo distincție între autoritățile publice centrale și locale, Ministerul Administrației și Internelor monitorizând programele de restructurare și reformă în administrația publică locală și centrală, îndrumând autoritățile locale și aparatul propriu al acestora în aplicarea corectă și unitară a prevederilor legale, în conformitate cu dispoz. art. 14 lit. a pct. 1, 4 și 8 din nr.OUG 63/2003, Constituția României tratând de asemenea, în capitolul V, administrația publică - administrația publică centrală și administrația publică locală precum și Instituția Prefectului, creându-se premisa unui regim unitar de reglementare.

Pe de altă parte Ordinul nr. 496/2003, pct. 9.2 prevede că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, soluția rezultând și din prevederile art.47 din Legea nr. 138/1999 coroborate cu dispozițiile art.13 din aceeași lege în sensul că sporul de dispozitiv se primește și de personalul din domeniul administrației publice.

Sistemul de salarizare al funcționarilor publici este reglementat prin art.29 din Legea nr. 188/1999, nr.OUG 192/2002 și nr.OUG 92/2004 iar în conformitate cu dispoz. art. 29 din Legea nr. 188/1999, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază,spor de vechime, suplimentul postului și suplimentul gradului, alineatul 2 prevăzând că funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale în condițiile legii.

Art. 14 din nr.OUG 192/2002 prevede elementele sistemului de salarizare aplicabil funcționarilor publici și care cuprinde salariile de bază, premiile, stimulentele și alte drepturi așa încât sporul de dispozitiv face parte din categoria altor drepturi pe care ordonatorul de credite le poate acorda personalului iar gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici este asigurată de fiecare ordonator principal de credite în conformitate cu dispoz. art. 2 și 3 din nr.OUG 92/2004.

Așadar a rezultat că prin acordarea sporului de dispozitiv nu sunt încălcate prevederile legale, ci dimpotrivă, se asigură egalitatea de tratament economic și salarial a personalului, se respectă principiul asigurării de către fiecare ordonator principal de credite a gestiunii sistemului de salarizare, sporul respectiv regăsindu-se în categoria "alte sporuri" prevăzute de art. 4 alin. 2 din nr.OG 92/2004.

Împotriva sentinței a declarat recurs Instituția Prefectului - Județul O, invocând critici de nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta arată că actele normative menționate în preambulul hotărârii contestate sunt irelevante și nu au legătură cu indemnizația lunară de dispozitiv, Consiliul Local neindicând nici măcar un articol care să certifice legalitatea acordării indemnizației lunare de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază.

Se mai arată că funcționarii publici și personalul contractual ai consiliului local nu fac parte din structurile MAI, astfel că nu pot beneficia de indemnizația de dispozitiv prevăzută de art. 13 din Legea nr. 138/1999.

Precizează recurenta că toate actele normative precizate în preambulul Hotărârii 26/2008 nu au nicio aplicabilitate în acordarea indemnizației de dispozitiv.

Se învederează că instanța de fond s-a limitat doar să rețină numai dispozițiile prevăzute de pct. 9.2 din Ordinul nr. 496/2003 al MAI ce prevăd acordarea indemnizației de dispozitiv personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației fără însă să aplice și dispozițiile punctului 31.1 al Ordinului în care se precizează expres că prin personal civil se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din MAI și care sunt indreptatiti sa primeasca drepturile stabilite de lege, cu excepția celor din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art. 13 din lege și de cele prevăzute de reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar.

Recurenta arată că între MIRA și Consiliul Local, ca autoritate administrativă locală, relațiile sunt de colaborare și nu de subordonare în sensul că autoritatea administrativă locală nu este o structură în subordinea MIRA pentru a i se aplica dispozițiile singurului ordin care permite acordarea sporului de dispozitiv, respectiv Ordinul Mai nr. 496/2003.

La 11.06.2009, Consiliul Local a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Intimatul arată că proiectul de hotărâre a fost inițiat și aprobat prin Hotărârea nr. 26/2008 și că în virtutea autonomiei locale acordat indemnizație de dispozitiv funcționarilor publici și personalului contractual în raport de specificul activităților pe care administrația locală o desfășoară, multe dintre aceste activități având caracter de urgență ce presupun disponibilitatea totală a salariaților de a participa, în timpul și peste durata normală de lucru, la activități ale administrației publice ce au caracter extraordinar sau urgent pentru serviciul de permanență care se asigură de către salariați în interes public.

Precizează intimata că potrivit punctului 9.2 din Ordinul nr. 496/2003 al MAI indemnizația se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice și nu există nicio interdicție legală privind posibilitatea acordării acestei indemnizații pentru personalul din administrația publică locală.

Mai arată intimata că orice autoritate publică are obligația legală de a reglementa în sensul asigurării și realizării efective a egalității de tratament și de șanse iar prin acordarea sporului de dispozitiv tuturor categoriilor de personal și nu numai celor care-și desfășoară activitatea la evidența populației, se realizează principiul constituțional al egalității cetățenilor, întrucât toți își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.

Se mai arată că sporul de dispozitiv face parte din categoria acelor drepturi pe care ordonatorul de credite le poate acorda personalului iar prin acordarea acestui spor nu se încalcă nicio prevedere legală, ci, dimpotrivă se asigură egalitatea de tratament economic, salarial a personalului din cadrul aceleiași autorități și e întemeiat pe prevederile Ordinului nr. 496/2006.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și a legislației aplicabile, Curtea reține:

Prin Hotărârea nr. 26/27.10.2008, Consiliul Local al Com. a aprobat acordarea indemnizației de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază, pentru toți salariații din cadrul Primăriei com. începând cu 01.01.2009, în baza Legii nr. 138/1999, Legii nr. 53/2003, OUG 30/2007, Legii nr. 273/2006, Ordinului MAI nr. 496/2003 și nr. 275/2002, Constituția României, practica judecătorească și administrativă.

Indemnizația de dispozitiv reglementată de art. 13 din Legea nr. 138/1999, este instituită ca un spor salarial specific personalului militar (cadrelor militare în activitate, militarii asigurați pe bază de contract) și salariaților civili din instituțiile publice ale apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale.

Ordinul MAI nr. 496, pct. 9.2 prevede că indemnizația de dispozitiv se acordă personalului care-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, iar prin personal civil, în sensul acestui ordin, (pct. 31.1) se intelege funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor.

Curtea apreciază că indemnizația de dispozitiv este un spor specific doar cadrelor militare și personalului civil definit la pct. 31.1 din Ordinul nr. 496/2003 care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, astfel că salariaților din cadrul unei autorități a administrației publice locale nu le este aplicabil Ordinul nr. 496/2003 întrucât nu sunt angajați ai Ministerului Administratiei si Internelor.

Autoritățile și instituțiile administrației publice locale nu sunt subordonate Ministerului Administratiei si Internelor, întrucât așa cum rezultă din art. 3 alin. 1 lit. a pct. 4 din OUG nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea MIRA, acest minister are doar atribuția de a îndruma și sprijini autoritățile publice locale și aparatul de specialitate al acestora în aplicarea corectă și unitară a prevederilor legale și în îndeplinirea atribuțiilor ce le sunt conferite prin lege.

Din analiza dispozițiilor art. 12 alin. 1 și 2 din OUG 30/2007, coroborate cu anexa 1 nr. 4161/2007, organele administrației publice locale nu fac parte din instituțiile sau structurile aflate în subordinea Ministerului Administratiei si Internelor, iar existența în cadrul ministerului a unor direcții care coordonează relațiile cu aceste instituții nu determină un raport de subordonare,ci, asigură realizarea atribuției de îndrumare prevăzută în sarcina ministerului d e actele normative în vigoare.

De altfel, art. 1 din Legea nr. 215/2001 Republicată -legea administrației publice locale - dispune ca administrația publică în unitățile administrativ teritoriale funcționează printre altele în temeiul principiilor descentralizării și autonomiei locale, iar potrivit art. 4 din lege, autonomia locală este administrativă și financiară și se exercită în baza și în limitele prevăzute de lege.

Dispozițiile legale invocate în adoptarea Hotărârii nr. 26/2008, nu asimilează situația salariaților din cadrul Primăriei cu cea a personalului civil din instituțiile publice ale apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale care-și desfășoară activitatea în condiții similare cu cele ale cadrelor militare și care beneficiată de sporul de dispozitiv.

Cum indemnizația de dispozitiv este un spor specific personalului militar ce nu se aplică instituțiilor cu caracter eminamente civil, în lipsa unui fundament juridic care să reglementeze acordarea sporului de dispozitiv în mod expres și angajaților unei autorități publice locale, Curtea apreciază că Hotărârea nr.26/2008 este nelegală.

Deși jurisprudența Curții de Apel Craiova în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2din Legea nr. 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României statuat "că divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".

În consecință, având în vedere considerentele expuse, Curtea în temeiul art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă va admite recursul, va modifica sentința în sensul că va admite acțiunea și va anula Hotărârea nr. 26/27.10.2008 emisă de Consiliul Local.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI O împotriva sentinței nr.157 din 20 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr-.

Modifică sentința în sensul că admite acțiunea și anulează Hotărârea nr. 26/27.10.2008 emisă de Consiliul Local.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 14 iulie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.jud. G

Ex.3//10.09.2009

Jud. fond S

Președinte:Daniela Vijloi
Judecători:Daniela Vijloi, Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 3337/2009. Curtea de Apel Craiova