Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 381/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 381/CA/2008
Ședința publică de la 31 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marieta Florea
JUDECĂTOR 2: Elisabeta Lazăr
JUDECĂTOR 3: Gabriela Costinaș
Grefier: - - -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu împotriva sentinței nr. 176/CA/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-, având ca obiect anulare act emis de autoritățile publice locale.
dezbaterilor și concluziile părților au avut loc la termenul de judecată din 24 Martie 2008 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării întocmită la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie
CURTEA DE APEL
Asupra recursului în contencios de față:
Reclamanta - SRL Sibiu a solicitat Tribunalului Sibiu anularea deciziei nr. 20/7.06.2006 emisă de pârâta DGFP Sibiu precum și a procesului verbal de control nr. 889/9.02.2004 și înlăturarea obligației fiscale calculate suplimentar.
În motivarea cererii a susținut că a fost supusă inspecției fiscale și prin actele atacate în mod nelegal a fost obligată la impozit pe profit, TVA și accesorii suplimentare, reținându-se că a înregistrat facturi fictive și a dedus cheltuieli nedeductibile. A arătat că în urma cercetărilor penale s-a stabilit că facturile nu sunt fictive și soluția organelor de control este nelegală.
În drept a invocat dispozițiile OUG 13/2001, OUG 17/2000, OUG 70/1997, OUG 837/1998.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii motivând că obligațiile fiscale suplimentare au fost corect stabilite, ca urmare a înregistrării în contabilitate a unor facturi care nu aveau calitatea de documente justificative, fiind diminuat astfel în mod nejustificat impozitul pe profit și dedusă nelegal taxa pe valoarea adăugată.
Prin sentința civilă nr. 176/CA/2007 a fost admisă acțiunea reclamantei astfel cum a fost formulată, fiind anulate actele atacate.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile care a precizat că toate cele 24 de facturi corespund din punct de vedere contabil pentru a fi înregistrate. De asemenea, s-a reținut și că prin rezoluția procurorului de caz nu s-au stabilit fapte penale în sarcina administratorului societății reclamante, rezultând cu certitudine că operațiunile sunt reale, iar nu fictive.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta DGFP Sibiu, care a solicitat modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii.
În expunerea motivelor de recurs a susținut că în mod corect organele de control nu au recunoscut unui număr de 23 de facturi înregistrate în contabilitatea reclamantei caracterul de documente justificative ale cheltuielilor, privind calculul impozitului pe profit și deducerii TVA. A arătat că a efectuat verificări ale societăților furnizoare de mărfuri către reclamantă, rezultând că aceste societăți nu sunt înregistrate la Registrul Comerțului din județul de domiciliu ca persoane juridice și la organele fiscale ca plătitori de impozite și taxe. De asemenea, a rezultat din verificări că facturile în cauză nu erau achiziționate de societățile comerciale care figurau ca furnizoare în acestea.
În drept recurenta s-a întemeiat pe dispozițiile art. 6 din HG nr. 831/1997, art. 25 lit. b din OUG 17/2000, art. 4 alin 6 lit. m din OG nr. 70/1994 și art. 6 din Legea 82/1991.
În fața instanței de recurs au fost depuse în copie facturile fiscale care au făcut obiectul controlului.
Prin concluziile orale, reprezentanta reclamantei intimate a solicitat respingerea recursului, susținând că toate facturile sunt reale, mărfurile achiziționate există, iar decizia ÎCCJ nr. V/2007 invocată de recurentă nu își găsește aplicare la speță.
Examinând sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate, actele dosarului și actele normative incidente, Curtea reține următoarele:
În fapt, reclamanta a fost supusă unui control fiscal pentru verificarea modului de determinare, evidențiere și virare a impozitelor și taxelor datorate bugetului general consolidat al statului, constatându-se sume calculate eronat prin majorarea cheltuielilor deductibile cu valoarea unor facturi care nu îndeplinesc condiția de documente justificative prevăzută de OG 70/1994 și de OUG 17/2000, stabilindu-se în acest sens sumele datorate suplimentar, precum și accesoriile acestora.
S-a reținut în actul de control că reclamanta a înregistrat în evidența contabilă un număr de 23 de facturi de achiziționare de piese de schimb și materii prime în valoare de 660.425.343 lei ROL, din care TVA în valoare de 105.446.060 lei ROL. În urma verificării societăților furnizoare, a rezultat că acestea nu sunt înregistrate la Registrul Comerțului și nici la organele fiscale ca plătitoare de taxe și impozite, iar facturile în cauză nu au fost achiziționate de societățile comerciale care figurau ca furnizoare în acestea. S-a reținut astfel că facturile enumerate nu îndeplineau caracterul de document justificativ potrivit art. 6 din Legea contabilității, raportat și la dispozițiile art. 6 din HG 831/1997, art. 25 din OUG 17/2000 și art. 4 din OG 70/1994.
În cauză a fost efectuată o expertiză contabilă, de asemenea s-a depus rezoluția din 29.06.2004 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Avrig în dosar nr. 435/P/2004 de neîncepere a urmăririi penale față de - administrator al - SRL, precum și actele atacate.
Coroborând toate probele administrate, Curtea reține că aspectele semnalate în actul de control sunt reale și că în mod nelegal prima instanță a reținut că facturile îndeplinesc calitatea de documente justificative.
Potrivit art. 6 alin 2 din Legea contabilității nr. 82/1991, orice operațiune economico - financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.
Potrivit art. 40 din Legea societăților comerciale nr. 31/1990, orice societate dobândește personalitate juridică la data înregistrării la Oficiul Registrului Comerțului, dată de la care poate emite documente opozabile terților, numai dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 19 din Regulamentul de aplicare al Legii nr. 82/1991.
Potrivit art. 6 din HG 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară și contabilă și a normelor metodologice privind întocmirea și utilizarea acestora "procurarea și utilizarea de formulare tipizate cu regim special de înseriere și numerotare din alte surse decât cele prevăzute în prezenta hotărâre, sunt interzise. Operațiunile consemnate în aceste formulare nu pot fi înregistrate în contabilitate, iar bunurile care fac obiectul tranzacțiilor respective sunt considerate fără documente legale de proveniență".
În cauză, din conținutul procesului verbal de control nr. 889/4.02.2003 rezultă că au fost verificate un număr de 17 facturi fiscale prin organele de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, care a efectuat corespondență cu DGFP a municipiului B și DGFP B și care au comunicat că în toate cele 17 cazuri facturile au fost achiziționate de diferite societăți în mod legal conform legislației în materie, dar pe fiecare din acestea nu apărea ca furnizor firma care a achiziționat factura în cauză, ci cu totul alte societăți comerciale. De asemenea, pentru un număr de 7 facturi fiscale, direcțiile generale ale finanțelor publice din mai multe județe au comunicat că furnizorii înscriși în acestea nu coincid cu societățile care au achiziționat facturile, iar într-un caz s-a constatat că societatea comercială SRL, înscrisă în facturi, nu există.
În aceste împrejurări, Curtea apreciază că toate cele 24 de facturi nu au fost completate cu denumiri corecte din punct de vedere al Legii contabilității, iar modul de procurare și utilizare a formularelor tipizate s-a făcut cu încălcarea art. 6 din HG 831/1997, așa încât nu se îndeplinesc condițiile de documente legale de proveniență.
Se vor înlătura în acest sens concluziile raportului de expertiză contabilă dispus și efectuat în cauză întrucât, deși acesta reține că furnizorii facturilor nu erau înregistrați la Registrul Comerțului, totuși apreciază că facturile au caracter de document justificativ, dar se bazează în această apreciere doar pe faptul că Parchetul de pe lângă Judecătoria Avriga dispus neînceperea urmăririi în cauză. Ori, din rezoluția Parchetului dată în dosar 435/P/2004 reiese că în cursul cercetărilor penale s-a efectuat, de asemenea, un raport de constatare științifică din care a rezultat că o parte din facturi au fost completate chiar de către administratorul societății reclamante și acesta a recunoscut completarea lor. Soluția de neîncepere a urmăririi penale s-a justificat datorită împrejurării că nu au putut fi identificate persoanele furnizoare ale facturilor și că nu există probe indubitabile că administratorul este cel care a falsificat și folosit documentele respective în vederea producerii de consecințe juridice. Dar, reiese cu certitudine atât din concluziile parchetului, cât și din înscrisurile depuse în cauză, că în facturi au fost înscrise societăți de tip "fantomă", iar proveniența acestora este incertă.
Întrucât s-a demonstrat că facturile reținute în actele de control nu îndeplinesc caracterul de documente justificative, rezultă că acestea nu pot sta nici la baza deducerii de TVA și a determinării venitului impozabil, întrucât s-au încălcat dispozițiile art. 25 lit. b din OUG 17/2000 și ale art. 4 alin 6 lit. m din OG 70/1994.
În acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ care prin Decizia nr. V/15.01.2007 a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ și a stabilit că TVA nu poate fi dedusă și nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situația în care documentele justificative nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea TVA.
În consecință, întrucât prima instanță a pronunțat o hotărâre cu aplicare greșită a legii, în baza art. 304 pct. 9, art. 312 Cod procedură civilă se va admite recursul pârâtei DGFP Sibiu și se va modificat în tot hotărârea atacată în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantă.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta DGFP Sibiu împotriva sentinței civile nr. 176/CA/12.11.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu și în consecință:
Modifică în tot hotărârea atacată, în sensul că respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - SRL Sibiu în contradictoriu cu DGFP Sibiu.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 31.03.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- - -
Red.
Tehnored. /2 ex/16.04.2008 jud. fond:,
Președinte:Marieta FloreaJudecători:Marieta Florea, Elisabeta Lazăr, Gabriela Costinaș
