Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 381/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-DECIZIENR. 381/R-
Ședința publică din 11 Aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție
JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu
JUDECĂTOR 3: Gina
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanțiiORAȘUL -PRIN PRIMARșiCONSILIUL LOCAL,ambii cu sediul în, Județul V, împotriva sentinței nr. 42/08.01.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă cu sediul în,-, Județul V.
La apelul nominal, făcut în ședința publică au răspuns avocat pentru recurenți în baza împuternicirii avocațiale nr. 373/2008 emisă de Baroul V și avocat pentru intimata - pârâtă, în baza împuternicirii avocațiale nr. 40/21.03.2008 emisă de Baroul V.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, prin anularea chitanțelor fiscale nr. 8647/11.04l.2008, în sumă de 20,00 lei și nr. 8648/11.04.2008, ambele în sumă de câte 20,00 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și prin anularea timbrului judiciar în valoare de 1,00 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier ul de ședință, după care:
Avocat, solicită proba cu înscrisuri depunând la dosar Hotărârea nr. 1 privind modificarea hotărârii nr. 31/1994 a consiliului Local. Solicită a se pune în vedere intimate-pârâte să depună la dosar certificatul de atestare a dreptului de proprietate privind terenul și clădirea în litigiu. De asemenea invocă excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor cu nr. 4341/1998 emis de Consiliul Local al Orașului, pentru. Depune la dosar cerere scrisă în acest sens.
Curtea admite proba cu actele depuse la dosar de către recurenții - reclamanți prin apărător și pune în discuția părților competența de soluționare cauzei în funcție de natura litigiului.
Avocat, având cuvântul pentru recurenții - reclamanți arată că potrivit dispozițiilor art. 8 și 23 din Legea 213/1998, litigiul de față este de competența instanței de contencios administrativ.
Avocat, având cuvântul pentru intimata - pârâtă arată că litigiul este de natură civilă. Precizează că imobilul este introdus în capitalul social.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției de necompetrență materială pusă în discuție din oficiu de instanță, urmând ca după pronunțare, probele solicitate să fie reiterate în fața instanței care va fi competentă.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
La data de 3 ianuarie 2006, Orașul, reprezentat prin Primar și Consiliul Local al Orașului, cu sediul în, Calea lui, nr. 306, județul V au chemat în judecată pe pârâta SC "" SA, cu sediul în, str. - nr. 3, județul V, solicitând instanței,ca prin hotărârea ce o va pronunța, să o oblige să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul și clădirea situate în, str. - nr.3, județul V și să restituie suma reprezentând chiria pe perioada cât a posedat acest imobil în mod nejustificat.
De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, se arată că terenul și construcția situate în, str. - nr. 3 sunt proprietatea orașului conform Deciziei nr. 1255/1965 a fostului S Popular Regional, care le-a atribuit în administrare Întreprinderii de Gospodărie Comunală și Locativă, pentru a fi folosit drept birouri și curte așa cum rezultă din fișa clădirii anexată la acțiunea formulată.
Pârâta SC "" SA deține în mod nejustificat aceste imobile, pe care refuză să le restituie orașului, fără a poseda un titlu de proprietate valabil, în acest sens.
În dovedirea acțiunii, s-a solicitat proba cu acte, interogatoriul pârâtei și martori.
Prin Sentința civilă nr. 730/20.09.2007, pronunțată de Judecătoria Brezoi, în dosarul nr. 5/2006 (nr. unic -) S-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, Secția comercială și de contencios administrativ.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul fondului a considerat, că sunt aplicabile prevederile art. 8 și 23 din Legea nr. 213/1998, privind regimul juridic al proprietății publice și prin urmare, litigiile privitoare la bunurile ce fac parte din domeniul public al unităților administrativ-teritoriale, sunt de competența instanței de contencios administrativ în a cărei rază teritorială se află imobilul.
Urmarea acestui fapt, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Vâlcea, Secția comercială și de contencios administrativ, la data de 01.10.2007, sub nr. -.
Prin întâmpinarea de la file, 17-23 dosar, pârâta a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant, argumentând că aceasta revendică un imobil, fără a preciza suprafața de teren pentru care se pretinde că justifică un drept de proprietate și neîndeplinind procedura prealabilă de conciliere, prevăzută de art. 721/1 Cod procedură civilă.
De asemenea, s-a invocat excepția lipsei calității procesuale active a Orașului, deoarece nu s-a făcut dovada unui titlu valabil de proprietate asupra terenului și clădirii revendicate.
În ceea ce privește fondul cauzei, pârâta a arătat că acțiunea introdusă de reclamantă este nefondată, deoarece potrivit art. 5 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale și a Constituției României din 1991, așa cum a fost revizuită în 2003, regia autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul său. În exercitarea dreptului de proprietate, regia autonomă posedă, folosește și dispune în mod autonom de bunurile pe care le are în patrimoniu sau le culege fructele, după caz, în vederea realizării scopului pentru care a fost constituită.
Ulterior, prin apariția nr.OG 69/1994 privind unele măsuri pentru organizarea regiilor autonome de interes local, s-a creat cadrul legislativ pentru transformarea acestor regii autonome în societăți comerciale.
Astfel, potrivit art. 3 din actul normativ menționat, regiile autonome de interes local administrează bunuri aparținând domeniului public, prevăzute la art. 134 alin. 4 din Constituție sau de alte dispoziții legale.
Bunurile aflate în administrarea regiei autonome, se evidențiază în patrimoniul acesteia, în mod distinct de bunurile pe care le deține în proprietate,
În baza acestor dispoziții legale, Consiliul Local a adoptat Hotărârea nr. 1 din 19.01.1995, înființând SC "" SA, cu un capital de 139.266 mii lei, iar construcția, alături de alte bunuri existente în proprietatea societății, au fost incluse în capitalul social.
Acțiunile, aferente capitalului social al societății înființat, au trecut ulterior în administrarea Fondului Proprietății de Stat, care și-a desemnat reprezentant în toate adunările generale și în consiliul de administrare al societății.
Prin HG nr. 834/1991, s-a stabilit procedura de evaluare a unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, fiind întocmită documentația de stabilire și evaluare înregistrată sub nr. 717/1997, la Oficiul de cadastru și Organizarea Teritoriului Județean
În baza acestei documentații, Consiliul Local al Orașului, în calitate de autoritate administrativă, care a înființat SC "" SA, a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 5039,17.
Acest certificat de atestare a dreptului de proprietate, reprezintă titlul pârâtei și a fost transcris sub nr. 86 în Cartea funciară nr. 22 (nr. cadastral parcela 34), de Judecătoria Brezoi,care avea competența la data respectivă.
Prin Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor societății nr. 20 din 10 august 1998, s-a aprobat majorarea capitalului social cu suma de 178.25,17 lei, reprezentând valoarea terenului evaluat, conform HG nr. 834/1991.
În acest sens, s-a încheiat și un act adițional la statutul societății pentru acțiunile aferente sumei menționate, în număr de 7130, ce au revenit FPS - Filiala V, care la rândul său, în 1999 vândut întregul pachet de acțiuni asociației salariaților SC " " SA.
Față de cele precizate mai sus, pârâta solicită respingerea acțiunii formulată de reclamanți ca nefondată, întrucât nu este proprietarul bunurilor pe care le revendică.
Prin Sentința nr.42/08.01.2008, Tribunalul Vâlcea, Secția comercială și de contencios administrativ a respins acțiunea formulată de reclamanți și i-a obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî în acest mod, a reținut în considerente, că imobilele pe care le revendică reclamanții, nu aparțin acestora, deoarece Decizia nr. 1255/1965 a fostului S Popular Regional a dat în administrare Întreprinderii de Gospodărie Comunală și Locativă terenul și clădirea, situate în, str. -, nr. 3, județul V, iar după apariția Legii nr. 15/1990, privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, aceste bunuri au fost incluse în patrimoniul pârâtei, care a fost înființată după apariția nr.OG 69/1994, prin Hotărârea Consiliului Local al Orașului nr. 1 din 19.01.1995.
Urmare hotărârii menționate, s-a întocmit documentația prevăzută de HG nr. 834/1991 și s-a emis de către autoritatea administrativă competentă (respectiv Orașul ) certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra bunurilor revendicate ( fila 30 dosar).
Într-o atare situație, susținerea reclamanților, că sunt proprietarii bunurilor revendicate, nu se justifică, din moment ce Hotărârea nr. 1 din 19 ianuarie 1995 Consiliului Local al Orașului, nu a fost revocată de organul emitent sau anulată de instanța judecătorească, în condițiile prevăzute de lege.
Această hotărâre, intrând în circuitul civil, a produs efectele prevăzute de lege, respectiv, a stat la baza întocmirii documentației prevăzute de HG nr. 834/1991 și a emiterii titlului de proprietate în favoarea pârâtei.
Din nici o probă a dosarului, nu rezultă, că certificatul de atestare a dreptului de proprietate a bunurilor revendicate a fost desființat, iar reclamanții, nu pot să ignore propriile hotărâri, pe care le-au adoptat, în condițiile prevăzute de lege.
Mai mult, din inventarierea domeniului public și privat al Orașului, nu rezultă, că printre bunurile care aparțin acestuia, fac parte și terenul cu construcția revendicată (a se vedea Anexa nr. 7 publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 281 bis din 25 aprilie 2002).
Potrivit art. 5 din Legea nr. 15/1990, regia autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul său. În exercitarea dreptului de proprietate, regia autonomă posedă, folosește și dispune în mod autonom de bunurile pe care le are în patrimoniu sau le culege fructele, după caz, în vederea realizării scopului pentru care a fost constituită.
Bunurile aflate în administrarea regiei autonome se evidențiază în patrimoniul acesteia, în mod distinct de bunurile pe care le deține în proprietate.
Împotriva acestei soluții, reclamantul Orașul a formulat recurs în termen legal, invocând critici de nelegalitate, încadrabile în prevederile art.304 pct.8 și 9 Cod pr.civilă, sub următoarele aspecte:
- instanța a aplicat greșit legea, prin aceea, că a reținut în proprietatea pârâtei bunurile din litigiu, deși s-au aflat în administrarea Întreprinderii de Gospodărire Comunală și Locative, fiind transferate în patrimoniul acesteia prin nr.1/1995. În cauză, nu se aplică prevederile art.5 din Legea nr.15/1990, deoarece pârâta nu a fost niciodată regie autonomă și nici continuatoarea fostei Întreprinderi de Gospodărie Comunală și Locativă, aceasta înființându-se în anul 1995, ca societate comercială pe acțiuni.
Bunurile din litigiu, nu s-au aflat niciodată în patrimoniul pârâtei, nu au fost cuprinse în patrimoniul său și nici în capitalul social.
Faptul, că în inventarul domeniului public al orașului, nu sunt incluse bunurile din litigiu, nu înseamnă, că nu aparțin domeniului public, în condițiile în care, nu există nici o altă cale de încetare a proprietății;
- instanța a interpretat greșit actele juridice deduse judecății, săvârșind o gravă eroare de interpretare a conținutului acestor acte.
Concret, a susținut, că instanța de fond a apreciat în mod greșit prevederile nr.1/1995, în sensul includerii bunurilor din litigiu în patrimoniul pârâtei, cu toate că nu s-au aflat nici în patrimoniul
- hotărârea instanței de fond, se întemeiază pe un act nelegal.
Pârâta nu a depus niciodată originalul certificatului de atestare a dreptului de proprietate, iar în evidențele sale, nu rezultă că a fost emis.
Orașul, nu a avut și nu are competența să emită certificate de atestare a dreptului de proprietate.
Instanța de recurs a pus din nou în discuția părților competența materială de soluționare a cauzei de către Secția de contencios administrativ a Tribunalului Comercial Argeș, potrivit art.137 Cod pr.civilă, care stipulează că: "Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".
Instanța de recurs, apreciază că instanța competentă din punct de vedere material este judecătoria, considerând că litigiul supus judecății, are caracter comercial, cu valoarea bunurilor de sub un miliard de lei. Natura comercială a litigiului, derivă din faptul, că se pretinde că bunurile din litigiu, sunt incluse în fondul de comerț al intimatei. S-a precizat, că bunurile au fost folosite ca birouri și curte de către fosta Întreprindere de Gospodărire Comunală și Locativă, fiind preluată în prezent de către intimată, fiind emis totodată și certificat de atestare a dreptului de proprietate.
Litigiul nu are caracter administrativ, întrucât nu există nici o persoană vătămată într-un drept sau într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ.
În speță, acțiunea în revendicare este formulată de către autorități publice și se îndreaptă împotriva unei societăți comerciale, care a inclus bunurile revendicate în fondul de comerț. Nu există nici act administrativ supus anulării și nici contract încheiat de către autoritățile publice,
Litigiul nu are natură civilă, deoarece, așa cum s- arătat, litigiul se desfășoară în contradictoriu cu o societate, asupra unor bunuri care se află în fondul său de comerț, iar prin art.4 din codul comercial, a fost instituită o prezumție de comercialitate pentru toate obligațiile comerciantului. Această prezumție, poate fi înlăturată, prin orice dovadă contrară,adică să dovedească, că operațiunea este străină comerțului, datorită naturii ei sau a scopului pe care îl urmărește, însă în speță, nu au fost administrate astfel de probe.
trebuie să rezulte din manifestarea de voință a comerciantului ( expresă sau tacită), dar acesta a pretins că bunurile îi aparțin și că sunt utilizate pentru desfășurarea activității de comerț.
Potrivit art.56 din codul comercial, actul juridic care este comercial numai pentru una din părți este supus legii comerciale, "afară de dispozițiile referitoare la persoana chiar a comercianților și de cazurile în care legea ar dispune astfel".
Cât privește instanța competentă, în funcție de valoarea bunurilor și din punct de vedere teritorial, se constată, că este competentă Judecătoria Brezoi, potrivit art.1 din Codul d e procedură civilă.
Față de cele menționate, în temeiul art.312 (6) Cod pr.civilă, se va admite recursul,se va casa sentința și se va trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Brezoi, care va avea în vedere și motivele înserate prin cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamanții ORAȘUL -PRIN PRIMAR șiCONSILIUL LOCAL,ambii cu sediul în, Județul V, împotriva sentinței nr. 42/08.01.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă cu sediul în,-, Județul
Casează sentința și trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Brezoi.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.
TC/4 ex.
16.04.2008
jud fond.
Președinte:Gabriela ChiornițăJudecători:Gabriela Chiorniță, Ingrid Emina Giosanu, Gina
