Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 440/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA contencios ADMI9NISTRATIV șI FISCAL

DOSAR NR--28.01.2009

DECIZIA CIVILĂ NR. 440

Ședința publică din 19 martie 2009

PREȘEDINTE: Dascălu Maria Cornelia

JUDECĂTOR 2: Pokker Adina

JUDECĂTOR 3: Duma

GREFIER: -

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții recurenți și Primăria prin Primar împotriva sentinței civile nr.1046/09.12.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată, reclamantul intimat și pârâtul intimat Consiliul Local având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat în reprezentarea pârâtului recurent, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta pârâtului recurent depune la dosar taxa judiciară de timbru în sumă de 4,5e lei și timbru judiciar 1 leu conform procedurii de citare.

Nemaifiind formulate cereri, instanța acordă cuvântul părții pe excepția inadmisibilității acțiunii și apoi pe fond.

Reprezentanta pârâtului recurent solicită admiterea recursului, în principal modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca inadmisibilă, nefiind îndeplinită procedura prealabilă, și în subsidiar casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Solicită de asemenea și admiterea recursului formulat de pârâta recurentă Primăria prin Primar; nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr-, reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL, PRIMARIA prin PRIMARUL și, au solicitat să se dispună anularea licitației și a Procesului-verbal de licitație din 15.04.2008 încheiat de PRIMARIA sub nr.1528/15.04.2008 cu privire la închirierea ștrandului situat în localitatea.

Prin sentința civilă nr.1046/9 decembrie 2008, fost admisă acțiunea formulată de reclamanții și, împotriva pârâților CONSILIUL LOCAL și PRIMARIA prin PRIMAR și, fiind dispusă anularea licitației și Procesului-verbal de licitație din 15.04.2008 încheiat de PRIMARIA sub nr.1528/15.04.2008 cu privire la închirierea ștrandului situat în localitatea.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanța a reținut următoarele:

Prin HCL nr.29/26.06.2007 ( fila 26 dosar) s-a aprobat scoaterea la licitație a ștrandului situat în localitatea în vederea închirierii și s-a aprobat Regulamentul de închiriere prin licitație și caietul de sarcini, conform anexei nr. 1 și 2 la hotărâre.

Potrivit Anexei 1 la HCL nr.29/26.06.2007 (filele 27 - 29 dosar) s-a stabilit Metodologia de închiriere prin licitație a ștrandului situat în localitatea.

La punctul nr.2 din această Metodologie, intitulat publicitatea se prevede că licitației are obligația să publice, în termen de cel mult 5 (cinci) zile lucrătoare de la data adoptării de către Consiliul Local a hotărârii privind aprobarea închirierii, la sediul acesteia și într-un cotidian de circulație locală anunțul licitației care va conține în mod obligatoriu: denumirea și sediul autorității contractante, forma și obiectul licitației, locul unde poate fi studiată documentația referitoare la terenul supus închirierii, data și locul de primire a cererilor de înscriere la licitație, data, locul și ora ținerii licitației. De asemenea, termenul de primire a cererilor de înscriere la licitație nu poate fi mai mic de 20 de zile calendaristice și nu poate depășii 60 zile calendaristice, începând cu data publicării anunțului licitației.

A reținut astfel Tribunalul Timiș că anunțul privind licitația a apărut în ziarul din data de 5 aprilie 2008, privind licitația organizată pentru data de 15.04.2008 (fila 30 dosar) și că, raportând conținutul hotărârii HCL nr.29/26.06.2007 care a aprobat licitația, respectiv cele redate punctual în ceea ce privește metodologia aprobată, la modalitatea concretă de derulare a licitației din data de 15.04.2008, sunt mai mult decât evidente încălcările privind respectarea termenelor astfel cum au fost fixate imperativ în conținutul hotărârii, sens în care, constatând încălcarea dispozițiilor HCL nr.29/26.06.2007, prima instanță a apreciat că se impune pe cale de consecință anularea licitației și a Procesului - verbal de licitație din 15.04.2008 încheiat de PRIMARIA Oraș sub nr. 1528/15.04.2008 cu privire la închirierea ștrandului situat în localitatea.

Împotriva acestei hotărâri Dosar nr. 4050

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Primăria orașului prin Primar și, solicitând casarea sentinței civile atacate și modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii reclamanților.

În motivarea recursului, recurenta Primăria orașului a arătat că în mod greșit a respins prima instanță excepția de litispendență având în vedere că pe rolul tribunalului există un alt dosar având ca obiect suspendarea provizorie a executării procesului verbal de licitație, respectiv dosarul nr-, că deși s-a invocat excepția lipsei plângerii prealabile, prima instanță nu s-a pronunțat pe acest aspect, neexistând vreo cerere de a reclamanților prin care să fie solicitată revocarea, ci doar cererea nr.1521/15.04.2008 prin care se solicită amânarea licitației și cererile nr.1525 și nr.1526/15.04.2008 prin care se solicită documente de organizare a licitației, astfel încât se impunea ca acțiunea reclamanților să fie respinsă ca inadmisibilă.

A mai arătat recurenta că, deși prin organizarea licitației nu s-au respectat termenele din metodologie, intenția autorității locale a fost aceea de a demara acțiunea de deschidere a ștrandului cât mai repede posibil, autoritatea fiind presată de timp iar nerespectarea termenelor neaducând atingere unor drepturi ale reclamanților, care au urmărit să frâneze acțiunile întreprinse de autorități prin șicanarea acestora.

La rândul său, recurentul pârât a arătat că acțiunea reclamanților este inadmisibilă întrucât nu a fost îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art.109 aliniatul 2.pr.civ. art. 7 din Legea nr. 554/2004 și art. 22 aliniatul 1 din Metodologia de închiriere prin licitație a ștrandului și terenului aferent, prin cererile adresate autorității reclamanții necontestând licitația ci doar solicitând amânarea acesteia și comunicarea caietului de sarcini.

A mai arătat recurentul că în cauză sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 punctul 7 și 9.pr.civ. prima instanță motivându-și hotărârea pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 și ale Legii nr. 215/2001, fără a ține cont de articolele invocate de recurent privitoare la îndeplinirea procedurii prealabile și întemeindu-și hotărârea pe dispozițiile Normelor metodologice care nu constituie act normativ ci reguli de îndrumare, legea ce guvernează licitațiile publice nefiind încălcată iar vătămarea reclamanților nefiind dovedită de vreme ce aceștia au participat la licitație, acoperindu-se astfel orice viciu.

Cu privire la fond, recurentul învederează că reclamanții nu au specificat motivele pentru care au dorit amânarea licitației, cu ce anume au fost prejudiciați și ce date s-au schimbat între caietul de sarcini achiziționat în data de 14.04.2008 și cel din 15.04.2008, fiind totodată eronată susținerea reclamanților cu privire la organizarea licitației fără aprobarea Consiliului Local cât și susținerea vizând nerealizarea formalităților de publicitate.

Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate de către recurenți, cât și în conformitate cu dispozițiile art.3041pr.civ, Curtea apreciază că acestea sunt neîntemeiate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

În esență, ambii recurenți invocă excepția inadmisibilității acțiunii ca efect al neîndeplinirii procedurii prealabile și, pe fond, lipsa vreunui prejudiciu pentru reclamanți, susținându-se că aceștia au participat la licitația organizată potrivit legislației în vigoare și cu respectarea cerințelor aprobării prin hotărâre a Consiliului Local și a cerinței publicității.

În plus, recurenta Primăria susține că Tribunalul Timișa soluționat în mod greșit excepția de litispendență.

Analizând cu prioritate susținerile recurenților formulate pe cale de excepție, în conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că solicitările reclamanților de amânare a licitației (filele 10 și 11 din dosar) și de comunicare a documentației (filele 14 și 15 din dosar), fac dovada îndeplinirii procedurii prealabile, prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Concluzia se impune având în vedere că prin ultimele două cereri se solicită în mod expres a nu se proceda la încheierea contractului de închiriere și a se răspunde în termenul legal, ceea ce denotă clar intenția reclamanților de contestare a licitației.

Neindicarea exactă a actului atacat și lipsa denumirii de "contestație" din cererile adresate nu înlătură concluzia Curții că procedura plângerii prealabile a fost îndeplinită, o altfel de interpretare, atât de strictă și de formală, putând lăsa fără conținut dreptul oricărei persoane de a se adresa instanței de contencios administrativ, fapt care ar contraveni scopului avut în vedere de legiuitor prin instituirea procedurii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Cât privește excepția litispendenței invocată în fața primei instanțe, Curtea constată că aceasta a fost în mod corect respinsă, având în vedere că dosarul nr-, la care au făcut referire pârâții Consiliul Local și Primăria, are ca obiect suspendarea executării actului atacat, iar nu anularea acesteia nefiind regăsită condiția identității de obiect.

Pe fondul raporturilor deduse judecății, Curtea reține că Metodologia de închiriere aprobată prin nr.29/26.06.2007 nu poate fi considerată, așa cum greșit susține recurentul, un ansamblu de reguli de îndrumare, fără caracter normativ, și aceasta întrucât, chiar dacă nu ar avea caracter normativ, odată stabilite regulile de desfășurare a unei licitați, participanții se raportează la acestea, existând așteptare legitimă ca însăși autoritatea care le-a elaborat să le respecte.

Nici susținerea potrivit căreia nu ar exista o vătămare prin nerespectarea termenele prevăzute în Metodologie de organizare a licitației nu poate fi justificată întrucât, așa cum rezultă din cererile reclamanților și chiar și din susținerile pârâților, caietul de sarcini a fost modificat iar reclamanții nu aveau cunoștință despre aceste modificări, respectarea termenelor prevăzute de Metodologia menționată fiindu-le necesară tocmai prin prisma cunoașterii acestor modificări în vederea prezentării unor oferte conforme documentației modificate, în special în ce o privește prețul ca element al ofertei.

Nu are relevanță faptul că reclamanții nu au specificat ce date s-au schimbat în caietul de sarcini de vreme ce tocmai necunoașterea acestor modificări i-a determinat să solicite amânarea licitației și să conteste modalitatea de organizare a acesteia.

Având în vedere considerentele expuse, Curtea, apreciind neîntemeiate recursurile declarate, urmează a le respinge ca atare, cu consecința menținerii sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică.

Totodată, Curtea va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarat de pârâții recurenți Primăria orașului prin Primarul orașului și, împotriva Sentinței Civile nr.1046/CA/09.12.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și și cu intimatul pârât Consiliul Local.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 19 martie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

-

Red. /13.04.2009

Tehnodact / 2 ex./14.04.2009

Prima instanță: Tribunalul Timiș -

Judecător

Președinte:Dascălu Maria Cornelia
Judecători:Dascălu Maria Cornelia, Pokker Adina, Duma

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 440/2009. Curtea de Apel Timisoara