Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 449/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 449/
Ședința publică din 07 mai 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta Asociația de proprietari nr.2, cu sediul în Tg.-M, P-ța - nr.5, jud.M, împotriva sentinței nr.860/19.12.2008 pronunțată de Tribunalul Mureș.
La apelul nominal se prezintă recurenta-reclamantă prin președinte, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că recursul este declarat și motivat în termen legal, fiind timbrat cu 2 lei(5 dosar) și 0,15 lei timbru judiciar anulat la dosar, iar intimatul-pârât Municipiul Tg.-M a depus întâmpinare(6 - 8 dosar).
Nefiind cereri formulate, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei-reclamante solicită admiterea recursului, casarea sentinței și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, susținând oral motivele de recurs.
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr.860 din 19 decembrie 2008 Tribunalului Mureș, Secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea Asociației de Proprietari nr.2 în contradictoriu cu Consiliul local Târgu M pentru anularea nr.201 din 31 mai 2007 și a autorizației de construire nr.411/19 mai 2008, emise de pârât, privitoare la amplasarea statuii scriitorului în parcul din--7 din Târgu
Soluția de respingere s-a motivat cu aceea că perimetrul în care a fost amplasată statuia nu face parte din suprafața atribuită asociației de proprietari, iar contractul de asociere nu conferă asociației reclamante niciunul din prerogativele proprietății. S-a mai reținut că atât hotărârea cât și autorizația de construire sunt legale, ambele acte respectând dispozițiile art.40 - 48 din Legea nr.215/2001, respectiv cele ale art.7 din Legea nr.50/1991.
Impotriva sentinței s-a declarat recurs de către asociația reclamantă. Din motivarea recursului nu rezultă nici o critică de natură a putea fi încadrată într-unul din cazurile prevăzute de art.304 Cod procedură civilă. Pretinsa motivare a recursului nu este altceva decât o reluare a stării de fapt prezentată primei instanțe și a unor nemulțumiri față de abuzul autorităților. Chiar dacă sentința este considerată nelegală, recurenta avea obligația încadrării motivelor de recurs într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, din moment ce arătarea motivelor de nelegalitate și dezvoltarea lor este prevăzută sub sancțiunea nulității de art.3021alin.1 lit.c Cod procedură civilă, iar, potrivit art.299 alin.1 Cod procedură civilă, obiectul recursului îl formează hotărârea și nu cauza dedusă judecății.
Chiar dacă recursul de față are ca obiect o sentință nesupusă căii de atac a apelului, curtea apreciază că recurentul nu poate fi dispensat de obligația prevăzută sub sancțiunea nulității de art.3021alin.1 lit.c Cod procedură civilă privitoare la arătarea motivelor de nelegalitate în limita celor nouă cazuri prevăzute de art.304 Cod procedură civilă. Este de observat că dispozițiile art.3021Cod procedură civilă nu disting în atragerea sancțiunii nulității după cum recursul s-ar fi declarat împotriva unei hotărâri susceptibile de apel, respectiv o hotărâre nesupusă apelului, actualul recurs fiind conceput ca o cale de atac extraordinară ce nu are caracter devolutiv, specific doar apelului. In consecință, instanța investită cu judecarea recursului nu este obligată să cerceteze cauza, ci doar hotărârea recurată și numai în limita motivelor de nelegalitate (motive de drept) invocate și dezvoltate.
Referindu-ne la posibilitatea oferită de art.3041Cod procedură civilă instanței de recurs de a cerceta cauza sub toate aspectele, trebuie observat că analiza cauzei este una facultativă, instanța de recurs nefiind obligată a cerceta fondul cauzei în situația în care recurentul nu enunță măcar unul din cazurile de casare prevăzute de art.304 Cod procedură civilă. Aceasta, întrucât textul art.3041Cod procedură civilă condiționează examinarea cauzei sub toate aspectele de epuizarea motivelor de casare prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, fiind de neconceput ca recurentul să nu invoce măcar un singur motiv din cele nouă limitativ și expres prevăzute de art.304 Cod procedură civilă.
Constatarea rămâne valabilă și în procedura contenciosului administrativ, care nu este una derogatorie, ci, dimpotrivă, art.28 alin.1 din Legea nr.554/2004 dispune fără echivoc că dispozițiile legii se completează cu prevederile Codului d e procedură civilă.
Analizând cauza și potrivit art.3041Cod procedură civilă, se constată că sentința este legală și temeinică, prima instanță stabilind că nr.201/31 mai 2007 fost supusă controlului de legalitate al Instituției Prefectului, conform Legii nr.215/2001, republicată (art.40 - 48), hotărârea în cauză nefiind atacată în contencios administrativ.
Este necontestat și faptul că terenul pe care s-a amplasat statuia este domeniu public al municipiului, iar contractul de asociere are în vedere doar utilizarea în comun a drumului public din zona -, nr.5, - și nicidecum exercitarea prerogativelor proprietății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Asociația de Proprietari nr.2, cu sediul în Târgu M, P-ța -, nr.5, județul M, împotriva sentinței nr.860/19.12.2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, Secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.
IREVOCABILA.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07 mai 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
Jud.fond:
2 ex.
26.06.2009
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat








