Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 459/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- - 16.01.2008

DECIZIA CIVILĂ NR.459

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 10.04.2008

PREȘEDINTE: Victoria Catargiu

JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER

JUDECĂTOR 3: Mircea Ionel Chiu

GREFIER:- -

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de reclamanții " " T, G, și împotriva sentinței civile nr.784/31.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții - intimați CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T și AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ JUDEȚEANĂ T, având ca obiect anulare hotărâre.

La apelul nominal, lipsă părțile.

Procedura este legal îndeplinită. Dată fără citarea părților.

Se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 09.04.2008, concluzii scrise din partea pârâtei - intimate Autoritatea de Sănătate publică

dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul din 03.04.2008, potrivit căreia instanța a amânat pronunțarea cauzei la 10.04.2008, parte integrantă din prezenta hotărâre, când,

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr.40/30/4.01.2007 reclamanta " " a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local T anularea nr.387/26.09.2006 și suspendarea aplicării acesteia până la soluționarea irevocabila a cauzei, cu cheltuieli de judecată.

În motivare se arată că spațiul cu altă destinație decât cea de locuință situat în T- și str. -, nr. 1 fost concesionat către Direcția de Sănătate Publică T prin nr.387/2006 care este apreciată de reclamanta ca fiind nelegală întrucât îi încalcă dreptul la cumpărarea sau concesionarea spațiului. Conform nr.HG884/2004 cabinetele medicale au dreptul de a concesiona spațiile în care își desfășoară activitatea sens în care reclamanta a formulat o cerere iar pârâtul a întocmit proiectul de hotărâre din 15.09.2006 ținând cont de faptul ca reclamanta a plătit chiria în baza unei fișe de calcul începând cu 01.11.2004 și a efectuat pe cheltuiala sa toate formalitățile necesare intabulării spațiului în cartea funciară. După aceasta nu s-a procedat la întocmirea unui contract de închiriere în forma scrisa deși cererea reclamantei a fost înregistrata sub nr. --/22.05.2003.

Se mai arata că atât dreptul de concesiune cât și dreptul de cumpărare al reclamantei asupra spațiului respectiv este un drept recunoscut de lege atât prin HG nr.884/2004 cât și prin Legea nr.236/2006 iar acest drept a fost nesocotit prin hotărârea atacată.

S-a solicitat și suspendarea nr.387/2006 apreciind că beneficiarul hotărârii poate în orice moment să solicite eliberarea spațiului fapt ce ar perturba grav activitatea reclamantei. Se arată ca s-a îndeplinit și procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr.554/2004.

În drept cererea s-a întemeiat pe prevederile art.8 din Legea nr.554/2004.

La termenul de judecată din 28.02.2007 reclamanta și-a precizat acțiunea înțelegând să cheme în judecată și pe pârâta Autoritatea de Sănătate Publică T în calitate de beneficiară a nr.387/2006.

La termenul de judecată din 28.03.2007 pârâta Autoritatea de Sănătate Publică Taî nțeles să formuleze cererea de intervenție în nume propriu arătând că acțiunea principală este nelegală și netemeinică și că paratul 1 înțeles să atribuie spre închiriere imobilul intervenientei în condițiile în care spațiul în discuție nu se încadrează în prevederile nr.OUG110/2005 întrucât nu se afla în proprietatea privată a statului și nu a fost concesionat conform nr.HG884/2004. Se mai arată ca intervenienta asigura asistența medicală pentru patru județe fiind o unitate medicală strategică iar în situația în care s-ar anula hotărârea atacată s-ar afla în situația de a nu-și mai putea desfășura activitatea.

La același termen de judecată pârâta a depus și întâmpinare la precizarea de acțiune a reclamantei invocând aceleași considerente ca și cele din cererea de intervenție în interes propriu.

Pârâtul T prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea acțiunii arătând că în urma demersurilor efectuate de reclamanta s-a procedat la intabularea în colectiv nr.2963 Tas pațiului în litigiu în domeniul public al municipiului.

În ședința Comisiei de analiză a spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință situate în proprietatea Primăriei Municipiului T precum și în proprietatea Statului Român, în administrarea Consiliului Local T din data de 09.05.2006 s-a hotărât întocmirea unui proiect de hotărâre pentru concesionarea cabinetelor stomatologice către medicii care folosesc aceste cabinete. În ședința MTd in 26.06.2006 s-a solicitat retragerea acestui proiect de hotărâre, care a fost retras spre analizare. În ședința aceleași comisii din 12.09.2006 s-a reanalizat situația spațiului respectiv și s-a hotărât atribuirea către pârâta Autoritatea de Sănătate Publică T în virtutea dispozițiilor Legii nr.215/2001 cei dă dreptul proprietarului de a dispune liber și exclusiv asupra acestui bun.

Referitor la cererea de suspendare s-a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute cumulativ de art. 14 și 15 din Legea nr.554/2004.

Prin sentința civilă nr.784/CA din31 octombrie 2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins acțiunea formulată și precizată de reclamanta " " în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T și AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ JUDETEANĂ

A respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ JUDEȚEANĂ T în contradictoriu cu " " și CONSILIUL LOCAL AL MUNCIPIULUI

În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:

Prin T nr.387/26.09.2006 s-a procedat la atribuirea spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință situat în T,- și str. - nr. 1 înscris în nr.- T nr. top 182/2, 277, 280/1/LXVI aflat în proprietatea Municipiului T - domeniu public și în administrarea T constând în cabinet dentar situat la parter compus din 3 cabinete, 2 garderobe, sală sterilizare, registratura, antreu, hol acces și 2 grupuri sanitare, către Autoritatea de Sănătate Publică a Județului T pe bază de contract de închiriere pe o perioadă de 5 ani.

La baza acestei hotărâri a stat cererea Autorității de Sănătate Publică a Județului T înregistrată sub nr. SC 2006-- (70) în care se arată că această instituție publică se află în imposibilitatea desfășurării în condiții proprii a activității specifice întrucât sediul din T, Bd. D - nr. 50, fost retrocedat proprietarului începând cu 01.07.2006 iar spațiul din T,-, în care și-a restrâns activitatea instituția este total insuficient.

În aceste condiții, deși la data de 29.05.2006 era întocmit proiectul de validare pentru aprobarea concesiunii către medicii ce folosesc cabinetele stomatologice situate în spațiul respectiv, s-a procedat la atribuirea acestuia către Autoritatea de Sănătate Publică a Județului T, fiind încheiat contractul de închirieri nr. 1490/2007 (16). Împotriva acestei hotărâri reclamanta a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr.554/2004, expediată cu confirmare de primire la 14.11.2006.

Susținerea reclamantei în sensul că prin această hotărâre s-a încălcat dreptul său conferit prin lege la concesionarea și la cumpărarea spațiului respectiv nu poate fi reținută de către instanța.

Astfel, instanța constata că în perioada 01.04.1993 - 31.05.1999 spațiul în litigiu a fost ocupat de reclamantă în baza contractului de închiriere și a actelor adiționale la acesta încheiat cu Policlinica de Plată

Prin nr.156/19.12.2000 (34) spațiul a fost atribuit Organizației Județene a pentru sediu.

În urma apariției nr.HG884/2004, prin nr.43/28.09.2004 (f 37) s-a aprobat concesionarea spațiilor cu destinație de cabinete medicale înființate în baza nr.OG124/98 pe o perioadă de 15 ani iar prin nr.103/26.10.2004 s-a aprobat concesionarea spațiilor reprezentând cabinete medicale către medicii care au renunțat la cumpărarea spațiilor cuprinse în lista celor ce urmau a fi vândute conform Legii nr.550/2002.

Reclamantei nu i-a fost întocmit contract de închiriere (concesiune) datorită situației particulare în care se afla imobilul, acesta nefiind apartamentat și a plătit chiria aferentă în baza fișei de calcul de la fila 48, începând cu data de 01.12.2004.

Prin nr.146/29.03.2005 s-a aprobat transmiterea din administrarea M T în administrarea Spitalului Clinic Municipal Tai mobilelor prevăzute în anexă, printre care și spațiul în litigiu cu mențiunea că imobilele rămân în domeniul public al municipiului Ulterior, prin T nr. 233/24.05.2005 s-a modificat anexa la. nr.146/29.03.2005 prin eliminarea poziției 14 - cabinete dentare din- ceea ce înseamnă că acestea au rămas în administrarea T, fiind proprietatea publică a Municipiului

În aceste condiții reclamanta nu poate invoca încălcarea dreptului său legal la concesionarea spațiului cu destinația de cabinet medical câtă vreme art.1 din nr.HG884/2004 arată expres că bunurile mobile în care funcționează cabinete medicale înființate potrivit nr.OG124/98 aflate în proprietatea publică a statului sau unităților administrativ-teritoriale trec în proprietatea privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale conform art. 10 din Legea nr.213/98 (adică prin hotărâre a Consiliului Local) pentru a putea fi astfel concesionate în condițiile art. 2 din nr.HG884/2004.

Ori, în speță, imobilul nu a trecut în proprietatea privată a municipiului T, rămânând în domeniul public.

Faptul că reclamanta a fost beneficiara proiectului de hotărâre pentru concesionarea spațiului - ținând cont de prevederile nr.43/2004 nu o îndreptățește la anularea nr.387/26.09.2006 întrucât în analizare celor 2 cereri de închiriere (concesionare) a spațiului respectiv, formulate de reclamantă pe de o parte și de Autoritatea de Sănătate Publică a Județului T pe de altă parte, pârâtul a apreciat că primează interesul public de a asigura desfășurarea activității pârâtei Autoritatea de Sănătate Publică a Județului T, unitate care coordonează și verifică activitatea medicală a tuturor spitalelor și cabinetelor medicale din județul

De altfel, pârâtul T nu a contestat existența proiectului de validare pentru concesionarea spațiului către reclamanta dar față de cererea pârâtei Autoritatea de Sănătate Publică a Județului T, a procedat la retragerea acestui proiect de pe ordinea de zi a ședinței ordinare din 27.06.2006 iar ulterior s-a dat eficienta principiului priorității interesului public prin adoptarea nr.387/2006, nefiind vorba despre un drept prioritar la concesiune al reclamantei.

În aceste condiții, văzând și dispozițiile Legii nr.215/2001, art. 36 al.5 lit. a) și reținând că aplicarea nr.387/2006 s-a realizat cu respectarea prevederilor art. 44 și 45 din Legea nr.215/2001 iar retragerea proiectului de hotărâre din 29.05.2006 s-a realizat cu respectarea prevederilor art. 43 al.1 din Legea nr.215/2001 de către inițiatorul său așa cum rezultă din cuprinsul procesului verbal al ședinței ordinare a Td in 27.06.2006 (f 81 și urm.) instanța a respins acțiunea formulată de reclamanta " " în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului T și Autoritatea de Sănătate Publică a Județului

Referitor la cererea de intervenție în interes propriu formulată de Autoritatea de Sănătate Publică a Județului T, instanța a respins-o pe de o parte pentru că această instituție a dobândit calitatea de pârâtă prin precizarea de acțiune din 28.02.2007 fiind incompatibilă calitatea de pârâtă cu cea de intervenienta iar pe de altă parte intervenția în interes propriu se formulează de către o persoana ce invoca un drept propriu contra celorlalte părți, ori, în speță, față de poziția procesuală adoptată prin respectiva cererea de intervenție, aceasta poate fi calificată drept o intervenție nu în nume propriu ci în interesul pârâtului Consiliul Local al Municipiului T, Autoritatea de Sănătate Publică a Județului T fiind beneficiara atacate.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții " ", G, și, considerând-o ca netemeinică și nelegală.

În motivarea recursului se invocă următoarele:

Raționamentul instanței este greșit pe de o parte și nesusținut de probe pe de altă parte.

Instanța nu a ținut cont de destinația spațiului, de istoricul acestei locații.

- de la edificare și până în prezent spațiul a fost conceput ca și cabinet medical stomatologic;

- spațiul a fost în administrarea diferitelor unități sanitare și în proprietatea privată a Statului (trecerea în proprietatea publică realizându-se ulterior);

- spațiul a fost înscris în cartea funciară suportând toate taxele și formalitățile necesare de medicii reclamanți în prezenta cauza, ca urmare a promisiunilor că odată intabulat spațiul li se va concesiona;

- cererea formulată de reclamanți este mult anterioară cererii pârâtei Direcția de Sănătate Publică Județeană T;

- anterior formulării cererii de către Direcția de Sănătate Publică Județeană T, era elaborat un proiect de concesionare a spațiului pentru doctorii reclamanți;

- legea nu interzice concesionarea spațiilor cu destinație de cabinete medicale aflate în proprietatea publică a statului.

Așa cum au arătat, hotărârea instanței este nemotivată sub aspectul raționamentului invocat privind necesitatea unui spațiu necesar desfășurării activității de către o unitate de interes public local. Această susținere este neprobată și gratuită.

În realitate, Direcția de Sănătate Publică Județeană T are alocat în folosință un spațiu modern, nou edificat și dat în folosință de curând care întrunește toate condițiile necesare bunei desfășurări a activității.

Activitatea s-a desfășurat și se desfășoară neîntrerupt în același spațiu din T,-, astfel interesul public nu este lezat cu nimic.

Afirmațiile pârâtei preluate de instanță fără a exista o probă la dosar sunt total neîntemeiate.

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul Consiliul Local al Municipiului T, solicită respingerea recursului ca nefundat și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală.

Recursul este neîntemeiat.

Din examinarea actelor și lucrărilor de la dosar, Curtea constată că la baza adoptării T nr.387 din 26.09.2006, a stat cererea nr. SC 2006 - - a Autorității de Sănătate Publică a Județului T căreia i s-a atribuit spațiul disputat, conform contractului de închiriere nr.1490/2007, nemaifiind validat proiectul de concesionare către reclamanți.

În mod corect prima instanță a reținut faptul că aplicarea T nr.387/2006, s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor art.44 și 45 din Legea nr.215/2001, iar retragerea proiectului de hotărâre din 29.05.2006 s-a realizat în condițiile dispozițiilor art.43 alin.1 din Legea nr.215/2001.

Pe de altă parte, în speță nu au fost îndeplinite nici cerințele dispozițiilor art.1 din nr.HG884/2004, întrucât imobilul din litigiu nu a trecut în proprietatea privată a Municipiului T, rămânând în domeniul public al municipiului, împrejurare față de care problema concesionării nu putea fi luată în discuție.

Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează ca în baza dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, să respingă ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanții, G, și, împotriva sentinței civile nr.784/CA/2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 10.04.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - LIBER - - -

GREFIER,

- -

RED:/27.05.08

TEHNORED:/29.05.08

2.ex./SM/

Primă instanță: Tribunalul Timiș

Judecători - /

Președinte:Victoria Catargiu
Judecători:Victoria Catargiu, Claudia, Mircea Ionel Chiu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 459/2008. Curtea de Apel Timisoara