Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 5174/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 5174
Ședința publică de la 08 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Mariana Chimoiu
JUDECĂTOR 2: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 3: Gabriela
Grefier
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de împotriva deciziei nr. 2348 din data de 08 mai 2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatorul, consilier juridic pentru intimatul PRIMARUL ORAȘULUI O și consilier juridic pentru intimata INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul asupra cererii.
Contestatorul solicită admiterea contestației în anulare conform motivelor scrise.
Consilier juridic pentru intimata INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI O arată că cererea de față conține o reiterare a motivelor de recurs, solicitând respingerea contestației ca neîntemeiată.
Consilier juridic pentru intimatul PRIMARUL ORAȘULUI O solicită respingerea contestației în anulare.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față:
Prin decizia nr. 2348 din 08.05.2009 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, s-a respins recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței nr. 805 din 18.12.2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă Instituția Prefectului Județului O și intimatului pârât Primarul Orașului
Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că este nefondată critica formulată de recurent în sensul că instanța de fond a modificat obiectul litigiului, deoarece Legea contenciosului administrativ nu face nici o diferențiere între acțiunile care invocă nulitatea absolută și acțiunile care invocă nulitatea relativă a actului administrativ, potrivit art. 8 alin.1 și art. 18 alin.1 din această lege. Teza contrară, în sensul că se poate invoca oricând nulitatea absolută a unui act administrativ ar încălca principiul securității raporturilor juridice și principiul încrederii legitime a beneficiarului actului care a crezut în aparența sa de legalitate.
Instanța a reținut de asemenea că nu poate fi primită nici critica recurentului în sensul că acțiunea reclamantului nu a fost motivată în drept, iar motivarea sentinței nu se regăsesc în argumentele reclamantei, precum și că instanța de fond a motivat sentința pe considerente străine pricinii necunoscute de părți și nediscutate în contradictoriu cu acestea, având în vedere că în acțiunea formulată au fost indicate textele legale încălcate prin emiterea actului administrativ contestat, precum și principiile de drept aplicabile în speță (irevocabilitatea actelor administrative care și-au produs efecte și a intrat în circuitul civil), iar motivarea sentinței cuprinde o analiză a apărărilor părților prin prisma materialului probator administrat în cauză și a dispozițiilor legale incidente.
Totodată, instanța de recurs a reținut că este nefondată critica recurentului în sensul că stabilitatea raporturilor juridice invocată în motivarea sentinței nu presupune limitarea dreptului organului administrativ emitent de a reveni asupra actelor emise prin revocare și că singura posibilitate legală a organului administrativ de înlăturare a efectelor unui act administrativ emis cu încălcarea dispozițiilor exprese prevăzute de HG nr. 1210/2003 modificată și completată prin HG nr. 1344/2007 o constituie revocarea actului nelegal.
În acest sens instanța a motivat că revocabilitatea actelor administrative reprezintă un principiu al structurii funcționale a administrației publice, cauzele acesteia putând fi ilegalitatea actului dar mai ale oportunitatea acestuia.
În raport de dispozițiile art. 1 alin.6 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ potrivit cu care " autoritatea publică emitentă a unui act adminsitativ unilateral nelegal poate să solicite instanței anularea acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice", instanța a constatat că posibilitatea organului administrativ emitent de a-l revoca este condiționată sub un dublu aspect, actul administrativ nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte, în aplicarea principiului securității și stabilității raporturilor juridice.
Actul administrativ individual își produce efecte juridice și intră în circuitul civil de la data comunicării acestuia subiectului de drept căruia i se adresează, iar actul administrativ normativ, din momentul publicării, obligația de executare a actului existând din momentul în care a fost adus la cunoștința subiectelor de drept cărora le revine această obligație.
În speță, instanța a constatat că în mod corect instanța de fond, în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin.6 din Legea nr. 554/2004 a reținut că nu mai putea fi revocată dispoziția nr. 230/06.02.2008 prin care s-a dispus, începând cu data de 19.02.2008 încetarea raportului de serviciu al pârâtului din funcția de secretar al orașului. O, întrucât a fost emisă după aplicarea sancțiunii disciplinare, deci după producerea efectelor juridice care au început să curgă din momentul comunicării actului individual.
Instanța de recurs a reținut de asemenea că este nefondată și susținerea recurentului în sensul că singura posibilitate a organului administrativ de înlăturare a efectelor unui act administrativ emis cu încălcarea dispozițiilor expres prevăzute de HG nr. 1210/2003 modificată și completată prin HG 1344/2007 o constituie revocarea actului nelegal, având în vedere că potrivit art. 1 alin.6 din Legea nr. 544/2004, din momentul intrării în circuitul civil și al producerii efectelor juridice, autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal are doar posibilitatea să solicite instanței anularea acestuia, iar faptul că dispoziția nr. 230/06.02.2008 a fost contestată de recurent la instanța de contencios administrativ, este o dovadă că actul administrativ a intrat în circuitul civil și și-a produs efecte juridice cu privire la persoana recurentului, devenind astfel irevocabil față de autoritatea emitentă.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurentul, invocând dispozițiile art. 318.pr.civ.
În motivare, contestatorul a susținut că instanța de recurs nu a luat în considerare și nu s-a pronunțat asupra unuia din cauzele care pot conduce la nulitatea absolută a unui act administrativ, motivând că deși Legea nr. 554/2004 nu face nici o diferență între acțiunile în nulitate și cele în anularea unui act administrativ, aceasta se completează cu dispozițiile codului d e procedură civilă, care reglementează expres că nulitățile relative pot fi acoperite, iar asupra a acestui aspect și-a manifestat disponibilitatea inclusiv prin concluziile scrise depuse la dosar.
Contestatorul a mai susținut că instanța de recurs a încălcat principiul disponibilității și dreptului la apărate în sensul că aceasta era obligată să se pronunțe strict asupra obiectului cauzei așa cum a fost formulat și deși potrivit art. 8 și art. 18 poate anula în tot sau în parte actul administrativ nelegal, în practică nu este îndrituită să se pronunțe decât asupra obiectului judecății, așa cum a fost el formulat.
O altă susținere a contestatorului este în sensul că instanța de recurs analizând în mod sumar și incomplet motivul de recurs referitor la acțiunea în anularea actului administrativ, a ignorat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct.6 pr.civ. și a încălcat dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privitor la accesul liber și direct aș părților la justiție.
Un alt motiv invocat de contestator este acela că instanța de recurs a omis să se pronunțe cu claritate asupra celorlalte motive de recurs invocate, referitoare la faptul că dreptul de a revoca actul administrativ aparține exclusiv organului emitent, în temeiul art. 68 din Legea nr. 188/199 republicată, fiind o manifestare expresă de voință determinată de constatarea unor încălcări, omisiuni și interpretări eronate ale Comisiei de disciplină referitoare la respectarea prevederilor HG 1210/2003 precum și a dispozițiilor legii nr. 188/1999 republicată referitoare la funcția publică și funcționarii publici.
O ultimă susținere a contestatorului este aceea că instanța de recurs nu s-șa pronunțat asupra actelor premergătoare care au stat la baza emiterii dispoziției supusă judecății, aspect care ar fi contribuit în mod esențial la dezlegarea cauzei.
În cauză s-a formulat întâmpinare de către intimata Instituția Prefectului Județului O, prin care se solicită respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă deoarece motivele pe care aceasta se întemeiază sunt de fapt motivele formulate în cererea de recurs, care au fost cercetate cu ocazia judecării recursului și nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 318.pr.civ. chiar dacă contestatorul susține că ar fi greșeli materiale.
De asemenea s-a formulat întâmpinare de către Primăria orașului O, prin care se solicită respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, întrucât motivele invocate de contestator reprezintă criticile aduse de acesta în cererea de recurs și care au fost cercetate în întregime cu ocazia judecării recursului.
Examinând contestația în anulare formulată de contestator în raport de dispozițiile art. 318.pr.civ. invocate de acesta, precum și față de actele existente la dosar, instanța constată că aceasta nu îndeplinește condițiile de admisibilitate expres prevăzute lege.
Astfel, potrivit art. 318.pr.civ. "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
Primul motiv de contestație în anulare vizează așadar eroarea materială.
În accepțiunea legii, eroarea materială nu poate fi decât formală, deci în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului (de exemplu: respingerea ca tardiv a recursului), pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Greșelile materiale la care se referă textul sunt, prin urmare, de ordin procedural, dar de o anumită gravitate, încât au avut drept consecință darea unei soluții greșite, greșelile prevăzute la art. 318 din Codul d e procedură civilă fiind greșeli de fapt, iar nu de judecată. A se interpreta altfel ar însemna a se admite un recurs împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs.
Contestatorul, prin criticile expuse drept motiv al contestației formulate, se referă la chiar fondul cauzei, nemulțumirile sale fiind în legătură cu soluționarea pe fond a pricinii.
Expunerea din prezenta cerere referitoare la nepronunțarea de către instanță asupra uneia din cauzele care pot conduce la nulitatea absolută a unui act administrativ nu poate reprezenta motiv al contestației în anulare speciale, întrucât nu se circumscrie în sfera noțiunii de eroare materială, contestatorul transformând această cale de retractare extraordinară într-o veritabilă critică de fond a hotărârii date în recurs.
Mai mult decât atât, instanța de recurs s-a pronunțat asupra acestei critici aduse în recurs, motivând faptul că legea contenciosului administrativ nu face nici o distincție între acțiunile care vizează nulitatea absolută și cele care vizează nulitatea relativă a unui act administrativ. Faptul că Legea nr. 554/2004 se completează cu normele codului d e procedură civilă nu influențează soluția dată de instanța de recurs, având în vedere aplicarea cu prioritate a legii speciale.
C de-al doilea motiv de contestație în anulare vizează omiterea unui motiv de casare sau modificare.
Contestatorul invocă omisiunea instanței de recurs de a analiza motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6.pr.civ. referitor la faptul că instanța de fond a acordat mai mult decât ceea ce s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, constând în aceea că deși s-a cerut constatarea nulității absolute a actului administrativ, aceasta a dispus anularea actului, modificând astfel obiectul judecății.
Acest motiv de contestație în anulare nu poate fi primit, întrucât, așa cum s-a arătat anterior, instanța de recurs a răspuns acestei critici.
Cât privește omisiunea instanței de recurs de a se pronunța cu claritate asupra celorlalte motive de recurs, mai precis acelea referitoare la dreptul de revocare a actelor de către organul administrativ emitent, instanța constată de asemenea că acest motiv nu este întemeiat, instanța de recurs explicând pe larg posibilitatea și condițiile în care autoritatea emitentă poate dispune de dreptul de revocare a actelor administrative, cât și cazurile și condițiile în care aceasta apelează la instanța de judecată în vederea anulării unui act administrativ emis, și anume când acesta a intrat în circuitul civil și și-a produs efecte juridice cu privire la persoana vizată de respectivul act.
În ceea ce privește nepronunțarea instanței de recurs asupra actelor premergătoare care au stat la baza emiterii dispoziției deduse judecății, această critică nu a făcut obiectul recursului și deci nu putea face nici obiectul cercetării ei de către instanța de recurs.
De asemenea, cât privește încălcarea dreptului la apărare și încălcarea dispozițiilor art. 6 din CEDO, de către instanța de recurs, acestea nu se circumscriu motivelor limitativ prevăzute de art. 318.pr.civ. invocate de contestator.
Față de motivele expuse, instanța constată că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 318 din Codul d e procedură civilă, astfel că cererea contestatorului va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de împotriva deciziei nr. 2348 din data de 08 mai 2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 2009
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. Jud. -
.red.PF/2 ex.
04 ianuarie 2010
Președinte:Laura Mariana ChimoiuJudecători:Laura Mariana Chimoiu, Daniela Vijloi, Gabriela
