Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 533/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 533/

Ședința publică din 21 mai 2009

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului formulat de pârâtul PRIMARUL COMUNEI DE, cu sediul în comuna de M,-, jud.M, împotriva Sentinței nr. 574/26 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

La apelul nominal răspunde pârâtul - recurent Primarul Comunei de prin avocat, cu delegație la dosar (13) și reclamanta-intimată Instituția Prefectului M prin consilier juridic cu delegație la dosar (8).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat în termen, motivat, conform disp.art.301, 303 Cod pr.civ. fiind achitată taxa judiciară de timbru în cuantum de 2,oo lei prin chitanța aflată la fila 12 din dosar și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

Cauza fiind în stare de judecată, instanța, față de actele și lucrările dosarului, acordă cuvântul în fond părților în litigiu.

Reprezentantul pârâtului - recurent Primarul Comunei de M solicită admiterea recursului și în consecință modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, pentru motivele expuse în cuprinsul cererii aflată la dosar.

Reprezentanta reclamantului intimat Instituția Prefectului M solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică,pentru motivele expuse în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar. Susține că terenul înscris în CF nr.1355, nr.top 490/2, având ca proprietar tabular Statul Român a fost înstrăinat în lipsa unei hotărâri a autorității deliberative locale și totodată fără a fi clarificat regimul juridic al acestuia cu privire la apartenența la domeniul public sau privat al localității, sens în care primarul a emis dispoziția în cauză fără a avea abilitarea legală de a dispune în vreun fel asupra imobilului.

CURTEA DE APEL,

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr.574 din 26 septembrie 2008 Tribunalului Mureș, Secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea Prefectului județului M, cu consecința anulării dispoziției nr.1332/28.12.2007 a Primarului comunei de

Soluția de admitere s-a motivat cu aceea că dispoziția atacată s-a emis de către primar fără a avea abilitare legală, întrucât numai consiliul local are atribuții privind administrarea domeniului public și privat al comunei, situație în care restituirea sumei de 1.363 lei către prin dispoziția primarului încalcă art.36 alin.5 lit.b din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală.

Sentința a fost recurată de către primar pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, dar fără încadrarea acestora într-unul din cazurile limitativ prevăzute de art.304 Cod procedură civilă.

Chiar dacă recursul de față are ca obiect o sentință nesupusă căii de atac a apelului, curtea apreciază că recurentul nu poate fi dispensat de obligația prevăzută sub sancțiunea nulității de art.3021alin.1 lit.c Cod procedură civilă privitoare la arătarea motivelor de nelegalitate în limita celor nouă cazuri prevăzute de art.304 Cod procedură civilă. Este de observat că dispozițiile art.3021Cod procedură civilă nu disting în atragerea sancțiunii nulității după cum recursul s-ar fi declarat împotriva unei hotărâri susceptibile de apel, respectiv o hotărâre nesupusă apelului, actualul recurs fiind conceput ca o cale de atac extraordinară ce nu are caracter devolutiv, specific doar apelului. In consecință, instanța investită cu judecarea recursului nu este obligată să cerceteze cauza, ci doar hotărârea recurată și numai în limita motivelor de nelegalitate (motive de drept) invocate și dezvoltate.

Referindu-ne la posibilitatea oferită de art.3041Cod procedură civilă instanței de recurs de a cerceta cauza sub toate aspectele, trebuie observat că analiza cauzei este una facultativă, instanța de recurs nefiind obligată a cerceta fondul cauzei în situația în care recurentul nu enunță măcar unul din cazurile de casare prevăzute de art.304 Cod procedură civilă. Aceasta, întrucât textul art.3041Cod procedură civilă condiționează examinarea cauzei sub toate aspectele de epuizarea motivelor de casare prevăzute de art.304 cod procedură civilă, fiind de neconceput ca recurentul să nu invoce măcar un singur motiv din cele nouă limitativ și expres prevăzute de art.304 Cod procedură civilă.

Constatarea rămâne valabilă și în procedura contenciosului administrativ, care nu este una derogatorie, ci, dimpotrivă, art.28 alin.1 din Legea nr.554/2004 dispune fără echivoc că dispozițiile legii se completează cu prevederile Codului d e procedură civilă.

Analizând cauza și potrivit art.3041Cod procedură civilă, se constată că sentința recurată este temeinică și legală, întrucât numai consiliul local administrează domeniul public și privat al comunei, nici încasarea sumei și nici restituirea ei, prin dispoziția primarului, pentru nerealizarea vânzării unui teren nu intră în competențele primarului, ci a consiliului local ca organ deliberativ al autorității locale.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de Primarul comunei de M, cu sediul în comuna de M,-, județul M, împotriva sentinței nr. 574 din 26 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, Secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.

IREVOCABILA.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21 mai 2009.

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Jud.fond:

2 ex.

06.07.2009

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 533/2009. Curtea de Apel Tg Mures