Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 564/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 564/

Ședința publică de la 28 mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vasile Susanu

JUDECĂTOR 2: Dorina Vasile

JUDECĂTOR 3: Mariana Trofimescu

Grefier - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în în com.Pufești, jud.V, împotriva sentinței nr.24 din 21.01.2009, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns pentru recurentul, avocat și intimatul CONSILIUL LOCAL prin consilier juridic în baza delegației pe care o depune la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care,

Apărătorul recurentului solicită proba cu acte învederând instanței că i-a comunicat intimatului un ex. de pe actele ce urmează a le depune, și o caracterizare privind activitatea desfășurată de recurent, eliberată de către Consiliul com.Pufești, jud.

Nemaifiind alte cereri de formulat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul recurentului artă că prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea recurentul a solicitat anularea Hotărârii nr.33/19.11.2008, adoptată de Consiliul Local al comunei Pufești, prin care s-a dispus în mod netemeinic și nelegal schimbarea acestuia din funcția de viceprimar al comunei Pufești.

Menționează că instanța a reținut în mod eronat cupla exclusivă asupra recurentului, pentru nerespectarea unor atribuții ce au stabilite în sarcina acestuia,însă acestea pot fi reținute doar pe perioada în care avea calitatea de înlocuitor al primarului.

Pentru motivele expuse pe larg la dosar, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat modificarea sentinței pronunțată de Tribunalul Brăila în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată la instanța de fond și în consecință anularea Hotărârii nr.33/19.11.2008 adoptată de Consiliul Local Pufești. Fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond. Menționează că recurentul a făcut o plângere motivând că a fost schimbat de pe funcția de viceprimar în mod nelegal, însă ceea ce contravine realității și probelor existente la dosar, schimbarea fiind una în condițiile prevăzute de lege.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr.24/21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr.4334/2008, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul, cu domiciliul în com. Pufești, jud. V, pentru anularea Hotărârii nr. 33 din 19.11.2008, emisă de pârâtul CONSILIUL LOCAL al com., jud. V, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut:

Prin cererea înregistrată sub nr-, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al comunei Pufești, jud. V, anularea Hotărârii nr. 33/19.11.2008 a Consiliului Local, prin care a fost schimbat din funcția de viceprimar.

În ședință extraordinară, Consiliul Local Pufești din 19.11.2008 a fost introdus proiectul de hotărâre privind schimbarea din funcție a viceprimarului.

Proiectul a fost inițiat din luna august 2008 și a fost însoțit de avizul comisiei de specialitate exprimat la 27.08.2008.

Cu un număr de 7 voturi pentru și 5 împotrivă ( din numărul total de 13 consilieri), unul fiind lipsă, a fost adoptat și, pe cale de consecință a fost emisă hotărârea nr. 33/2008 prin care a fost schimbat numitul din funcția de viceprimar.

Prin adresa nr. 13405/26.11.2008, Instituția Prefectului aduce la cunoștință că s-a exercitat controlul legalității hotărârii,potrivit disp. art. 24 alin.1 lit.f din Legea 340/2004 și s-a reținut legalitatea acesteia.

Potrivit disp. art. 57 alin.4 din Legea 215/2001 actualizată, schimbarea viceprimarului se poate face de consiliul local prin hotărâre adoptată cu votul majorității consilierilor în funcție, la propunerea primarilor sau a 1/3 din numărul consilierilor.

În speță, această propunere s-a efectuat de 1/3 din numărul consilierilor, conform cererii adresate la 14.11.2008.

Prin Dispoziția nr. 182/1.07.2008 s-au stabilit atribuțiile ce-i revin viceprimarului la nivelul comunei Pufești, dintre care reținem: controlul igienei și salubritatea locurilor publice, combaterea pericolelor provocate de animale, respectarea planului urbanistic, verificarea modului de respectare a proiectelor autorizațiilor de construire etc.

Din actele depuse la dosar, respectiv pozele de la filele 158-232, filele 65,66, rezultă că viceprimarul desemnat nu a făcut demersuri în respectarea acestor atribuții. Chiar dacă a invocat timpul scurt de la desemnare, până la propunerea de schimbare, instanța reține că, din luna iunie și până în noiembrie, a avut posibilitatea să inițieze minime măsuri în rezolvarea problemelor comunității, în raport de atribuțiile sale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta cu următoarea motivare:

În mod eronat instanța a reținut culpa exclusivă a reclamantului pentru neîndeplinirea unora dintre atribuțiile stabilite prin dispoziția nr.182/01.07.2008, cum sunt cele privind controlul igienei și salubritatea locurilor publice, combaterea pericolelor provocate de animale, respectarea planului urbanistic, verificarea modului de respectare a proiectelor, autorizațiilor de construire, etc. Aceste atribuții, stabilite de lege în sarcina primarului pot fi delegate în sarcina exclusivă a viceprimarului, conform art.57 alin.2 din același act normativ, doar pe perioada în care acesta are calitatea de înlocuitor al primarului, Prin urmare, din interpretarea dispozițiilor legale menționate, rezultă că, viceprimarul este responsabil în exclusivitate de neîndeplinirea din culpa sa a atribuțiilor ce i-au fost stabilite, numai în perioada în care primarul lipsește ori nu-și poate exercita atribuțiile specifice, din diverse motive.

Măsura schimbării din funcție a reclamantului ca urmare a neîndeplinirii sarcinilor și atribuțiilor stabilite echivalează cu o măsură sancționatorie, intrând sub incidența art.61 din Legea nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali. Ori, conform art.69 alin.2 din actul normativ menționat, această sancțiune se poate aplica doar dacă se face dovada că viceprimarul a încălcat Constituția, legile țării sau dacă a prejudiciat interesele țării, ale unității administrativ-teritoriale ori ale locuitorilor comunei. În speță, adoptarea măsurii schimbării din funcție nu a fost fundamentată prin existența unor probe care să ateste în mod indubitabil încălcarea prevederilor legale incidente ori crearea unor prejudicii în patrimoniul comunei sau al locuitorilor acesteia.

Astfel planșele fotografice depuse de pârât la dosarul cauzei nu sunt relevate neexistând elementele de autenticitate care să ateste că au fost realizate pe raza comunei Pufești și în perioada în care reclamantul ocupa funcția de viceprimar.

Prin întâmpinare Consiliul Local al comunei Pufești județul V solicită respingerea recursului ca nefondat.

Curtea analizând actele dosarului constată:

Instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică atunci când a respins acțiunea reclamantului.

Nu există la dosarul cauzei nici o dovadă concludentă a faptului că reclamantul în calitate de viceprimar și-ar fi îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu.

Prezentarea unor simple fotografii constituie o probă absolut neconcludentă.

Toate afirmațiile făcute prin întâmpinare sunt și simple alegații fără nici o acoperire în dovezi.

De fapt și hotărârea nr.33/2008 este extrem de sumar motivată pe baza unui proiect de hotărâre, care la rându-i nu este bazată pe fapte și probe concrete.

Ca atare, având în vedere cele mai sus expuse și pe temeiul disp.art. 312 Cod proc.civilă, urmează a admite ca fondat recursul să fie modificată în tot sentința atacată și în rejudecare să admită acțiunea și să anuleze nr.33/19.11.2008 și să repună pe reclamant în situația anterioară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul, domiciliat în com.Pufești, jud.V, împotriva sentinței nr.24 din 21.01.2009, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul CONSILIUL LOCAL.

Modifică sentința nr.24/21.01.2009 a Tribunalului Vrancea în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantul, anulează HCL Pufești nr.33/19.09.2008 și repune în situația anterioară pe reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 mai 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, Pt.JUDECĂTOR,

- - - - - -

cf.art.261

VICEPREȘEDINTE,

Grefier,

- -

Red.VS/10.07.2009

Tehno ZE/16.07.2009

ex.2

Fond:

Președinte:Vasile Susanu
Judecători:Vasile Susanu, Dorina Vasile, Mariana Trofimescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 564/2009. Curtea de Apel Galati