Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 709/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 709/2009
Ședința publica din data de 18 FEBRUARIE 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Eleonora Gheța
JUDECĂTOR 3: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-au luat spre examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de reclamanta JUDICIAR SRL - LICHIDATOR AL - - împotriva sentinței civile nr. 1423/05.09.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C N și COMISIA DE VÂNZARE A COMERCIALE ȘI DE PRESTĂRI SERVICII, având ca obiect anulare act emis de autoritățile publice locale.
Se constată că la data de 18.02.2009 reclamanta - - a depus concluzii scrise prin care solicită admiterea recursului așa cum a fost aceste formulat.
dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 11.02.2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1.423 din data de 5 septembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Clujs -a respins acțiunea formulată de reclamanta GRUP prin lichidator JUDICIAR C-N, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N și COMISIA DE VÂNZARE A COMERCIALE ȘI DE PRESTARI SERVICII.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta GRUP prin lichidator JUDICIAR a chemat în judecată pe pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N, COMISIA DE A COMERCIALE ȘI DE PRESTARI SERVICII solicitând instanței anularea hotărârii nr. 18 din 28.02.2006 emisă de Consiliul Local C-N, Comisia de Vânzare a Comerciale și de Prestări Servicii prin care s-a respins cererea de vânzare prin negociere directă a spațiului situat în C-N,-, jud. C, să se constate că reclamanta are dreptul de a participa la negociere directă pentru vânzarea spațiului respectiv.
În motivarea acțiunii s-a arătat că întârzierile în ceea ce privește plata cotei lunare de asociere au fost motivate de faptul că pârâtul Consiliul Local nu a emis și nici nu a comunicat către reclamantă facturile aferente inclusiv perioada care i se impută de neplată pentru o perioadă consecutivă de 6 luni. Neemiterea facturilor a avut ca și cauză tocmai neîndeplinirea de către Consiliu a obligațiilor care incubau conform contractului de asociere însă cotele de asociere au fost plătite în întregime împreună cu penalitățile aferente.
De asemenea, s-a invocat întârzierea eliberării autorizației de construire, încălcându-se obligația contractuală prevăzută la art. 3 lit. e și f din contract, ceea ce a avut ca și consecință suspendarea executării obligațiilor corelative a celeilalte părți.
Consiliul Local al mun.C-N, a depus întâmpinare solicitând respingerea ca nefondată a acțiunii arătând că, în mod întemeiat s-a respins cererea de vânzare a spațiului comercial întrucât reclamanta înregistra debite restante la plata chiriei pe cel puțin 6 luni consecutive de la data încheierii contractului.
Totodată arată că facturile aferente cotei de asociere au fost emise și se regăsesc în contabilitatea instituției, iar faptul necomunicării facturilor reclamantei nu exonerează societatea de plată a cotei de asociere iar în privința emiterii autorizației de construire acest lucru nu poate să ducă la suspendarea obligațiile ce îi revin de către o parte întrucât trebuie îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
Prin Sentința civilă nr.2453/2007 a Tribunalului Cluj, s-a admis acțiunea întrucât din expertiza contabilă efectuată rezultă că obligațiile reclamantului față de pârâtă erau achitate în întregime împreună cu penalitățile aferente la data încetării contractului pe 26.10.2003.
Prin Decizia civilă 677/2008 a Curții de APEL CLUJ, s-a admis recursul declarat de Consiliul Local, s-a casat sentința civilă 2453/2007 a Tribunalului Cluj și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Motivul a fost acela că prima instanță a omis citarea emitentului actului, respectiv a Comisiei de Vânzare a Comerciale și de Prestări Servicii constituită conform Legii 550/2002.
În rejudecare, reclamanta și-a precizat acțiunea arătând că solicită citarea distinctă atât a Consiliului Local al Mun.C-N cât și a Comisiei de Vânzare a Comerciale și de Prestări Servicii constituită conform Legii 550/2002.
Reclamanta a încheiat cu Consiliul Local al Mun. C-N, contractul de asociere nr.25 din 26.10.1998 prin care aceasta a obținut folosința spațiului situat în C-N,-, jud. C contra obligației de plată a unei cote de asociere. Potrivit clauzelor contractuale, contractul a încetat la data de 26.10.2003, însă reclamanta a continuat să folosească spațiul în litigiu. Pe perioada de la data încheierii contractului de asociere și până în momentul actual, pârâta Comisia de Vânzare a Comerciale și de Prestări Servicii constituită conform Legii 550/2002 a considerat că societatea reclamantă a înregistrat restanțe la plata obligațiilor mai mult de 6 luni consecutiv iar perioadele în care se înregistrează restanțe sunt februarie 2002 - august 2002 și mai 2004 - ianuarie 2007.
În cauză a fost efectuat un raport de expertiză contabilă care a concluzionat că la data încetării contractului, respectiv 26.10.2003 obligațiile reclamantului față de pârâtă erau achitate în întregime împreună cu penalitățile aferente iar pe perioada următoare datoriile nu au fundament. Totuși, potrivit situației prezentate de expertiza contabilă există o perioadă între ianuarie-iulie 2002 în care reclamanta a înregistrat restanțe la plata cotei de asociere. Această situație ridică două aspecte și anume: faptul necomunicării facturilor de către Consiliul Local, ipoteză în care, în opinia tribunalului, potrivit Legii 550/2002 și contractului de asociere, reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a cotei de asociere întrucât neplata facturilor nu este legată de comunicarea acestora. Oad oua ipoteză, privește situația în care contractul ar fi încetat potrivit clauzelor acestuia la data de 26.10.2003 astfel că reclamanta nu ar datora cota de asociere pe anul 2004-2007. În acest caz condițiile art.16 din Legea 550/2002 nu ar fi îndeplinite fie datorită inexistenței unui contract de închiriere valabil încheiat, fie dacă presupunem că acest contract și-ar fi prelungit termenul, reclamanta nu ar fi achitat cota de asociere pe mai mult de 6 luni consecutiv.
În ceea ce privește excepția neexecutării contractului, instanța va reține că aspectele invocate de reclamantă nu constituiau obligații în sarcina Consiliului Local al mun. C-N pentru ca această excepție să poată fi invocată. Certificatul de urbanism și respectiv autorizația de construire sunt emise în conformitate cu art.7 din Legea 50/1991 de către o altă autoritate a Municipiului C, respectiv primarul în cazul în care sunt respectate condițiile necesare pentru emiterea acestor acte administrative.
Având în vedere aspectele reținute, tribunalul a respins acțiunea formulată în baza prevederilor art.18 din Legea 554/2004 ca urmare a neîndeplinirii condițiilor cerute de art.16 din Legea nr.550/2002 față de care, Hotărârea nr.18/2006 a Comisiei apare ca întemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta prin lichidator judiciar C-N, întemeiat pe dispozițiile art. 312 alin 3 și 5 Cod pr.civ. solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instante.
În subsidiar, reclamanta a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii actiunii în anularea hotărârii nr. 18/28.02.2006, pe care a solicitat-o în dosarul nr- al Tribunalului Cluj.
Dezvoltându-și motivele de recurs, reclamanta a arătat că prin acțiunea introductivă a solicitat instanței anularea hotărîrii nr. 18/28.02.2006 emisă de către Consiliul local al mun. C-N -Comisia de vânzare a spațiilor comerciale și de prestări servicii, hotărâre prin care s-a respins cererea de vânzare prin negociere directă a spațiului situat în C-N,-, precum și să se constate că societatea are dreptul de a participa la negociere directă pentru vânzarea spațiului identificat mai sus.
Astfel, arată reclamanta, prin sentința civilă nr. 2.453/2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Clujs -a admis acțiunea și a fost anulată hotărârea adoptată de Comisia de vânzare a spațiilor comerciale și de prestări servicii.
Împotriva acestei hotărâri, a arătat recurenta, Comisia de vânzare a spațiilor comerciale și de prestări servicii a declarat recurs cu motivarea că nu a fost citată, acesta a fost admis în sensul casării hotărârii și trimiterii cauzei spre rejudecare, urmând a fi citată și Comisia de vânzare a spațiilor comerciale și de prestări servicii, care de altfel a fost tot timpul citată.
Față de această stare de fapt, recurenta a arătat că în dosarul de recurs nu a primit citații, nu a avut cunoștință de el și s-a judecat în lipsa sa, instanța de recurs casând sentința și trimițând cauza spre rejudecare.
De asemenea, recurenta precizează că și pentru termenul de judecată din data de 05.10.2008 a fost citată greșit, la adresa din C-N,-, care este adresa spațiului în litigiu și nu adresa sediului legal, citațiile fiind afișate pe intrarea principală, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 5.pr.civ.
In ceea ce privește fondul litigiului dedus judecății, recurenta a învederat faptul că prin hotărârea atacată, Comisia de vânzare a spatiilor comerciale și de prestări servicii a respins cererea sa de a cumpăra spațiul situat în C-N,- prin negociere directă pe considerentul că s-au înregistrat întîrzieri la plata chiriei de 6 luni consecutive.
Prin sentința civilă nr.1423/2008 din dosarul -, instanța consideră că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a achita echivalentul folosinței imobilului, dar recurenta arată că este de acord că ar fi trebuit să plătească cota de asociere plus rata inflației, însă pentru aceasta trebuia să cunoască suma de plată, care trebuia să îi fie comunicată de către consiliul local.
Or, aceste comunicări se făceau prin intermediul facturilor, acesta fiind motivul simplu pentru care se aștepta comunicarea facturilor, fiind vorba de sume variabile a căror variații erau stabilite tocmai de către consiliul local.
Analizând recursul, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins în consecință, pentru următoarele considerente:
Reclamanta a încheiat cu Consiliul Local al Mun. C-N, contractul de asociere nr. 25 din 26.10.1998 prin care aceasta a obținut folosința spațiului situat în C-N,-, jud. C contra obligației de plată a unei cote de asociere. Potrivit clauzelor contractuale, contractul a încetat la data de 26.10.2003, însă reclamanta a continuat să folosească spațiul în litigiu. Pe perioada de la data încheierii contractului de asociere și până în momentul actual, pârâta Comisia de Vânzare a Comerciale și de Prestări Servicii constituită conform Legii 550/2002 a considerat că societatea reclamantă a înregistrat restanțe la plata obligațiilor mai mult de 6 luni consecutiv iar perioadele în care se înregistrează restanțe sunt februarie 2002 - august 2002 și mai 2004 - ianuarie 2007, motiv pentru care a respins solicitarea reclamantei privind vânzarea spațiului prin negociere directă, prin hotărârea nr. 18/2006.
Prima instanță a respins cererea, luând act de incidența prev. art. 16 din Legea nr. 550/2002.
Primul motiv de recurs este legat de împrejurarea că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu reclamanta în rejudecare, întrucât nu a semnat un contract de reprezentare cu d-na avocat, care s-a prezentat în fața instanței la termenul din 30 mai 2008, luând astfel termen în cunoștință pentru reclamantă.
Curtea apreciază că aceste motive de nelegalitate nu pot fi validate, întrucât prima instanță nu avea nici un motiv pentru a contesta calitatea de mandatar a d-nei avocat, raportat la împuternicirile avocațiale depuse la fila 28 din dosarul nr- și la fila 9 din dosarul nr-.
Lipsa de comunicare dintre reclamantă și mandatara acesteia nu poate fi invocată cu succes de către petentă, fiind incidente prev. art. 108 alin. 4.pr.civ.
De asemenea, raportat la dispozițiile art. 89 alin. 2 pr.civ. și art. 153 alin. 1.pr.civ. nu are relevanță faptul că procedura de citare a reclamantei pentru termenul din 30 mai 2008 nu s-a realizat la sediul acesteia și nici la cel al lichidatorului judiciar.
Pe fondul cauzei, se constată că a fost efectuat un raport de expertiză contabilă în fața tribunalului, care a concluzionat că pe parcursul derulării relațiilor contractuale, reclamanta a înregistrat restanțe la plata cotei de asociere, în perioada ianuarie - iulie 2002.
De asemenea, în opinia Curții este relevantă și împrejurarea că restanțele au fost înregistrate și în perioada mai 2004 - 2006, întrucât condiția existenței unui contract valabil încheiat trebuie îndeplinită la data intrării în vigoare a Legii nr. 550/2002, iar reclamanta ar fi trebuit să facă dovada achitării cotei de asociere pe întreaga perioadă de timp de până la momentul depunerii cererii de vânzare prin negociere directă, cu atât mai mult cu cât între părți s-au derulat mai multe litigii, legate atât de restanțele reclamantei cât și de durata contractului.
Raportul de expertiză ordonat în cauză a concluzionat în sensul că reclamanta a avut datorii la plata chiriei pentru un interval mai mare de 6 luni consecutive, astfel încât nu poate fi reținută susținerea aceluiași expert conform căreia, la data de expirării duratei contractului nu erau înregistrate restanțe, această împrejurare nefiind relevantă din perspectiva prev. art. 16 din Legea nr. 550/2002, recursul declarat apărând ca fiind nefondat.
În calea de atac au fost reiterate, așa cum rezultă din expunerea detaliată a motivelor recursului, apărările referitoare la excepția de neexecutare a contractului, din perspectiva faptului că reclamantei nu i-ar fi fost comunicate facturile privind cota de asociere.
La termenele din data de 10.12.2008 și 11.02.2008, Curtea a considerat necesară oferirea unor lămuriri suplimentare de către reprezentantul reclamantei, referitoare la procedura de plată în lipsa facturilor, din susținerile părților de pe parcursul soluționării cauzei rezultând că exista posibilitatea ca reprezentantul societății să se deplaseze la sediul pârâtului, unde i se comunica factura și suma pe care trebuia să o achite, facturile nefiind transmise întotdeauna la sediul societății.
În același context, nu s-au oferit instanței explicații pertinente referitoare la motivele obiective care i-au împiedicat pe angajații reclamantei să se prezinte la ghișeul consiliului local pentru a face plata cotei de asociere în maniera mai sus arătată, pe durate de șase luni sau mai mari.
Curtea consideră că motivul de recurs privitor la invocarea excepției de neexecutare a contractului din cauza necomunicării facturilor nu poate fi reținut, întrucât, așa cum rezultă din cuprinsul contractului de asociere încheiat între părți, plata cotei se face lunar, nefiind necesară acceptarea facturilor.
În consecință, circuitul facturilor nu este relevant pentru aprecierea modului în care ambele părți și-au respectat obligațiile contractuale, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu a reușit să ofere o explicație pertinentă pentru intervalele de 6 luni consecutive de întârziere relevate de către expert, în condițiile în care, în celelalte luni, plata cotei de asociere s-a realizat conform clauzelor contractuale, chiar în prezența acestor deficiențe, existând posibilitatea achitării acestor sume la sediul pârâtului.
În consecință, dată fiind împrejurarea că reclamanta cunoștea cel puțin cuantumul cotei de asociere care era fixată prin contractul încheiat, fără însă a-l achita, Curtea apreciază că, independent de caracterul variabil al ratei inflației, aceasta nu și-a îndeplinit întocmai obligațiile contractuale, fiindu-i imputabile perioadele de peste 6 luni de întârziere.
Reclamanta a învederat și faptul că, în lipsa facturilor, nu a fost în măsură să cunoască exact cuantumul datoriei lunare, însă, în contextul mai sus arătat, și văzând prev. art. 969 Cod civil, aceste susțineri nu au relevanță din perspectiva art. 16 din Legea nr. 550/2002, cu atât mai mult cu cât cota de asociere era fixă, iar societatea avea posibilitatea de a întreprinde demersuri pentru achitarea ratei inflației, în modalitățile mai sus arătate.
Deși expertul a relevat deficiențele de comunicare între cele două părți, legate de modul de transmitere a facturilor, aceste aspecte nu sunt în măsură să schimbe opinia instanței, conform căreia au existat restanțe de 6 luni consecutive, care s-au datorat nu numai sistemului de facturare și actualizare a valorilor cotei de asociere utilizat de către locator, ci și datorită sistemului de plăți practicat de locatar.
De altfel, reclamanta nu a contestat modul în care pârâtul și expertul au realizat imputația plăților și nu a adus în fața instanței sau prin recursul declarat argumente contabile care să fie în măsură să contrazică pertinent susținerile expertului.
Nu este lipsit de importanță a se remarca, în acest context, faptul că instanța de recurs a solicitat reprezentantului reclamantei să indice dacă este în măsură să depună la dosar vreo dovadă a faptului că ar fi făcut vreo contestație raportat la împrejurarea că pârâtul nu a comunicat întotdeauna facturile, sau la aceea că nu ar fi fost calculat corect și legal cuantumul cotei lunare, răspunsul dat fiind negativ.
Această atitudine atestă pasivitatea reclamantei, care nu este explicabilă în contextul în care se prevalează abia la acest moment de toate aceste vicii din modul de derulare la raporturilor contractuale, care s-au stabilit din anul 1998, cu atât mai mult cu cât societatea a găsit o modalitate de a achita cota de asociere, pe care nu a pus-o însă în practică, fără o explicație pertinentă, de-a lungul a șase luni consecutive, în mod repetat.
Pe de altă parte, art. 16 din Legea nr. 550/2002 nu presupune, ca o condiție de aplicabilitate, reaua credință în neexecutarea convenției.
În concluzie, Curtea apreciază că, date fiind întârzierile repetate, în condițiile în care perioada de grație de șase luni consecutive fixată de legiuitor este considerată ca fiind rezonabilă din punct de vedere al duratei, culpa reclamantei este dovedită, iar atunci când ea este cea care solicită beneficiul unor prevederi legale, prin recunoașterea unui drept, tot ea este cea care trebuie să dovedească faptul că și-a îndeplinit întocmai obligațiile, în conformitate cu exigențele art. 5 și art. 970 Cod civil, ceea ce nu s-a întâmplat în speță.
În egală măsură, Curtea apreciază că sunt relevante și apărările din întâmpinarea formulată de către pârât, conform cărora condiția inexistenței unor restanțe nu este suficientă din perspectiva prev. art. 16 din Legea nr. 550/2002, o altă cerință referindu-se la faptul că solicitantul nu trebuie să aibă datorii bugetare la data vânzării spațiului.
Or, din actele dosarului rezultă că împotriva reclamantei s-a deschis procedura reorganizării și lichidării judiciare la data de 21.06.2002, tocmai la solicitarea unui creditor bugetar, stare de fapt care exclude, de plano, posibilitatea invocării dispozițiilor legale mai sus arătate.
Pentru toate aceste considerente, recursul declarat va fi respins conform art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. cu consecința menținerii hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta prin lichidator judiciar C-N împotriva sentinței civile nr. 1.423 din 5 septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./2 ex.
jud.fond:
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Eleonora Gheța, Floarea Tămaș
