Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 721/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIA NR.721/R-CONT
Ședința publică din 19 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu JUDECĂTOR 2: Dumitru
- - JUDECĂTOR 3: Ioana Miriță
- - - JUDECĂTOR 4: Fabiola
- -- - grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.487/CA din 20 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș Secția civilă, în dosarul nr-, intimate fiind pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI cu sediul în Pitești,-, județul A și reclamanta - SRL cu sediul în Pitești, B-dul -, -b,.D,.2, județul.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns avocat pentru intimata-reclamantă, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei după care apărătorul intimatei-reclamante precizează că nu are de formulat cereri prealabile.
Instanța constatând recursul în stare de judecată, acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat având cuvântul pentru intimata-reclamantă - SRL, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței tribunalului ca fiind legală și temeinică, precizând că decizia, raportul de inspecție fiscală și decizia emisă în baza acestuia, au fost contestate.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față:
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 02.06.2008, reclamanta - SRL Pitești a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea deciziei nr.34/2008, precum și a Raportului de inspecție fiscală încheiat la 06.12.2007 de Administrația Finanțelor Publice Pitești, prin care s-au stabilit obligații de plată suplimentare către bugetul de stat.
În motivarea acțiunii, se arată că numai trei elemente constituie obiect de critică a raportului de inspecție fiscală, respectiv facturile AGVEA nr.-/01.06.2007, nr.-/22.08.2007 și nr.-/15.09.2007, în privința cărora greșit nu s-a acordat drept de deducere a TVA-ului, deși, prestarea serviciilor s-a efectuat în baza unor contracte valabile.
S-a mai arătat că decizia atacată nu soluționează fondul contestației sale, ci, practic, se eludează aspectele temeinice, susținute cu înscrisuri doveditoare, evitându-se studierea fondului.
În final, s-a precizat că raportul de inspecție fiscală are caracterul unui act administrativ fiscal, de vreme ce se refuză rambursarea de TVA.
Pârâta, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepțiile inadmisibilității, a lipsei de obiect și tardivității contestației reclamantei, solicitând respingerea acțiunii.
Tribunalul Argeș - Secția civilă - prin sentința civilă nr.487/CA/20.10.2008, a respins excepțiile inadmisibilității și tardivității contestației invocate de pârâtă, a admis în parte contestația și a dispus anularea deciziei nr.34/2008 emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să emită o nouă decizie prin care să se pronunțe asupra fondului contestației formulate de societatea reclamantă.
Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut că, prin decizia nr.34/2009 emisă de pârâta A s-a dispus respingerea contestației formulată de reclamantă, ca fiind fără obiect, pentru suma de 9.153 lei, reprezentând TVA, neadmisă la rambursare.
S-a reținut, în fapt, de către pârâtă că reclamanta a formulat contestație împotriva unui act care nu are caracter administrativ fiscal.
La data de 15.09.2008, pârâta Aaf ormulat întâmpinare invocând pe această cale excepția tardivității și excepția inadmisibilității contestației.
S-a mai arătat, că acțiunea "contestația" este lipsită de obiect, întrucât a fost îndreptată împotriva Raportului de inspecție fiscală înregistrat sub nr.-/11.12.2007.
Cu privire la aceste excepții, tribunalul a respins excepțiile invocate pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr.34/31.03.2008 emisă de A, decizie contestată, s-a dispus respingerea contestației depusă de reclamantă, ca fiind fără obiect.
În acest context, a apreciat instanța de fond că, intimata nu a intrat în cercetarea fondului, mulțumindu-se să respingă cererile formulate de contestatoare pe motivul că actul atacat nu ar crea obligații de plată, ceea ce justifică solicitarea acesteia.
Împotriva, acestei hotărâri, s-a formulat recurs, în termen legal, de către pârâtă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, în sensul că:
- în mod greșit, instanța de fond a admis acțiunea reclamantei, obligând-o la soluționarea pe fond a contestației administrative promovate împotriva raportului de inspecție fiscală nr.-/11.12.2007, încălcând, astfel, dispozițiile art.206 alin.2 Cod pr.fiscală, prin aceea că obiectul contestației îl constituie numai sumele și măsurile stabilite și înscrise de organul fiscal în titlul de creanță și în actul administrativ fiscal atacat -. Or, în cauză, obligațiile de plată au fost stabilite prin decizia de impunere nr.608/11.12.2007, care nu a fost contestată. Ca atare, contestația nu are obiect.
- raportul de inspecție fiscală are natura unui act premergător individualizării creanței, iar constatările cuprinse în acesta sunt ulterior valorificate de organele fiscale prin decizia de impunere, aspect ignorat de către instanța de fond.
Prin urmare, se impune admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea contestației reclamantei.
Examinând recursul, prin prisma criticilor aduse, pe temeiul invocat, dar și sub toate aspectele, conform art.3041Cod pr.civilă, curtea reține că acesta este fondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.
Într-adevăr, pornind de la noțiunea de act administrativ fiscal în înțelesul dat de OG nr.92/2003 - Cod procedură fiscală, acesta reprezintă actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.
Raportat la aceste prevederi, raportul de inspecție nu "naște, modifică sau stinge obligații fiscale", ci este un act premergător individualizării creanței, ale cărui constatări sunt ulterior valorificate de organele fiscale prin decizia de impunere.
De altfel, textul art.205 din OG nr.92/2003, stabilește expres că numai împotriva titlului de creanță - se poate formula contestație (alin.1), precum și că baza de impunere, impozitul și taxele sau contribuția stabilite prin decizia de impunere se contestă numai împreună (alin.3).
Or, în speță, obligațiile fiscale au fost stabilite prin decizia de impunere nr.608/11.11.2007, înscris ce nu a fost contestat, întrucât în opinia intimatei-reclamante, raportul de inspecție fiscală este cel ce a creat în sarcina sa obligații de plată.
Ca atare, atâta vreme cât raportul nu a fost inclus de reglementarea specială în categoria actelor administrative susceptibile de a fi atacate pe calea deschisă prin art.205 din OG nr.82/2003, în mod greșit, s-a apreciat că organul fiscal nu a intrat în cercetarea fondului contestației, cu toate că aceasta nu are ca obiect verificarea legalității obligației de impunere față de recurentă.
În consecință, curtea, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă, coroborat cu OG nr.92/2003, urmează să admită recursul, să modifice în tot sentința în sensul că pe fond respinge acțiunea ca neîntemeiată și să mențină în rest sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.487/CA din 20 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr-, intimate fiind pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI cu sediul în Pitești,-, județul A și reclamanta - SRL cu sediul în Pitești, B-dul -, -b,.D,.2, județul.
Modifică în parte sentința în sensul că pe fond respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 iunie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
29.06.2009
Red.IB
EM/4 ex.
Jud.fond.
Președinte:Ioana BătrînuJudecători:Ioana Bătrînu, Dumitru, Ioana Miriță, Fabiola