Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 73/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 73/R-
Ședința publică din 25 Ianuarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu judecător
- -, judecător
- -, judecător
, grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamantul - Primarul comunei Izvoru, domiciliat în comuna Izvoru, județul A, împotriva sentinței nr.439/CA din 17 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă- Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul- reclamant asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la doar, lipsind intimatul-pârât.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este timbrat legal, prin anularea timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei, precum și a chitanței nr.17942/2008, emisă de Primăria Mun. Pitești, din care rezultă că s-a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 2,00 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Apărătorul recurentului- reclamant - primarul comunei Izvoru, având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond, admiterea acțiunii și dizolvarea Consiliului Local al comunei Izvoru, pentru motivele menționate în scris și susținute oral, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea introdusă la data de 7.05.2007, înregistrată la ribunalul Argeș sub nr-, reclamantul, în calitate de primar al comunei Izvoru, a chemat în judecată Consiliul Local al Comunei Izvoru pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună dizolvarea consiliului, deoarece nu s-a întrunit în lunile martie și aprilie 2007, în ședințe ordinare, susținând următoarele:
Pârâtul nu se implică în îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin potrivit art.40 alin.2, 3 și 4, art.46 alin.5, art.47 alin.1, art.52 alin.1 și 3 din Legea nr.286/2006, care modifică și completează Legea nr.215/2001, art.47, art.77 alin.1, 2 și 3, art.81 din Legea nr.393/2004, actualizată, creând disfuncționalități în administrarea treburilor comunității, șase dintre consilierii locali urmărind interese personale și de grup.
Consiliul local se întrunește la intervale mari de timp, nu lunar potrivit legii, neimplicându-se în elaborarea de proiecte în folosul comunității.
Când se întrunește în ședințe ordinare, șase dintre consilierii locali dezbat doar în sensul emiterii unor hotărâri ce urmăresc avantajarea unora, cu consecința păgubirii cetățenilor comunei.
Consiliul local întrunit în ședința extraordinară din 27.03.2007, fără înștiințarea primarului, a dezbătut și aprobat construirea unui lăcaș de cult de ortodox, cu scopul de a proteja un consilier local, care a obținut prin adjudecare imobilul fost magazin comunal, aflat pe terenul Parohiei Izvoru de.
Este cunoscut că terenul în cauză a fost dobândit în justiție și există litigiu pentru anularea licitației și antecontractului de vânzare-cumpărare, adjudecat de un consilier local.
Reclamantul, în dovedirea acțiunii, a depus înscrisuri.
O parte din consilierii locali, prin întâmpinare(56-58), au solicitat respingerea acțiunii, invocând faptul că activitatea consiliului local se desfășoară potrivit legii și că cel care perturbă activitatea acestuia este chiar reclamantul, care întocmește proiecte de hotărâri fără a avea avizele și referatele legale. S-a exemplificat cu bugetul pe anul 2007, care nu a fost însoțit de rapoartele de specialitate.
Reclamantul, la cererea instanței, a arătat că înțelege să-și întemeieze acțiunea pe dispozițiile art.58 alin.1 lit.a din Legea nr.286/2006, de modificare și completare a Legii nr.215/2001.
Prin sentința civilă nr.439/CA din 17 septembrie 2007, Tribunalul Argeș - Secția civilă - Complet specializat în contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art.55(1) din Legea nr.215/2001, modificată și completată prin Legea nr.286/2006, republicată, "Consiliul local se dizolvă de drept sau prin referendum local. Consiliul local se dizolvă de drept:
a) în cazul în care acesta nu se întrunește timp de două luni consecutiv;
b) în cazul în care nu a adoptat în 3 ședințe ordinare consecutive nici o hotărâre;
c) în situația în care numărul consilierilor locali se reduce sub J plus unu și nu se poate completa prin supleanți.
(2) Primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale sau orice altă persoană interesată sesizează instanța de contencios administrativ cu privire la cazurile prevăzute la alin. (1). Instanța analizează situația de fapt și se pronunță cu privire la dizolvarea consiliului local. Hotărârea instanței este definitivă și se comunică prefectului".
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.55 alin.1 lit.a, dizolvarea consiliului local când acesta nu se întrunește timp de două luni consecutiv.
Prima instanță a reținut că acțiunea reclamantului nu este motivată, în raport de aceste dispoziții legale și nici dovedită. Pentru a fi admisă, trebuia să se dovedească de către reclamant că s-a convocat consiliul local, prezentându-se tabelul convocator semnat de către consilierii locali sau dovezile de invitare la ședință, confirmate prin semnătură, ordinea de zi și cauza pentru care nu s-a întrunit consiliul local.
Nemulțumirea reclamantului cu privire la adoptarea unor hotărâri de către pârât, nu dă dreptul acestuia de a cere dizolvarea consiliului local.
Reclamantul, în caz de nemulțumire cu privire la hotărârile adoptate de către pârât, poate cere secretarului unității administrativ teritoriale sesizarea prefectului, în vederea exercitării controlului de legalitate asupra actelor considerate nelegale.
Față de considerentele reținute, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței tribunalului, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, primarul comunei Izvoru, criticând-o pentru nelegalitate.
Recursul este motivat în drept pe disp.art.304 pct.9 Cod pr.civilă, susținându-se că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant arată că prima instanță a reținut, în mod greșit, că el nu a dovedit convocarea consiliului local, că nu a prezentat convocatorul confirmat prin semnăturile acestora, cu precizarea ordinei de zi și a cauzei pentru care s-a întrunit consiliul local, deși a dovedit că a stăruit pentru ținerea ședințelor ordinare, a precizat problemele care necesită urgență în discutarea lor, însă consilierii, urmărind interese personale și de grup, au sfidat solicitările sale, refuzând să propună proiectele ce erau necesare pentru rezolvarea problemelor edilitar-gospodărești ale comunei.
Recurentul-reclamant mai arată că a dovedit că întrunirea Consiliului Local Izvoru din 27.04.2007 a fost fixată pentru a se discuta doar amplasamentul construirii unui locaș de cult pe un alt amplasament decât cel ce revine de drept comunității, la stăruința preotul paroh, pentru a nu fi afectat consilierul, în sensul de a ceda terenul pe care se află magazinul ce aparținea comunității și pe care urmează să se construiască o nouă biserică, precizând că a formulat acțiune pentru anularea licitației câștigată de consilierul local și anularea contractului de vânzare-cumpărare pentru fostul magazin.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii, așa cum a fost formulată și dizolvării Consiliului Local al Comunei Izvoru.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința atacată, prin prisma criticilor invocate, curtea constată că recursul nu este fondat.
În mod legal, prin sentința recurată, prima instanță a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Potrivit art.55 (1) din Legea nr.215/2001, modificată și completată prin Legea nr.286/2006, "Consiliul local se dizolvă de drept sau prin referendum local. Consiliul local se dizolvă de drept: a) în cazul în care acesta nu se întrunește timp de două luni consecutiv; b) în cazul în care nu a adoptat în 3 ședințe ordinare consecutive nici o hotărâre; c) în situația în care numărul consilierilor locali se reduce sub J plus unu și nu se poate completa prin supleanți.
(2) Primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale sau orice altă persoană interesată sesizează instanța de contencios administrativ cu privire la cazurile prevăzute la alin. (1). Instanța analizează situația de fapt și se pronunță cu privire la dizolvarea consiliului local. Hotărârea instanței este definitivă și se comunică prefectului".
Potrivit dispozițiilor art.39(1) din aceeași lege, consiliul local se întrunește în ședințe ordinare, lunar, la convocarea primarului.
Așa cum a reținut și instanța de fond, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe disp.art.55 alin.1 lit.a, solicitând dizolvarea consiliului local pentru motivul că acesta nu s-a întrunit timp de două luni consecutiv, dar acesta nu a făcut dovada convocării consiliului local, nu a prezentat tabelul convocator semnat de către consilierii locali, ordinea de zi, precum și motivul pentru care nu s-a întrunit consiliul local în ședințele ordinare respective.
Împrejurarea că reclamantul nu este mulțumit cu privire la hotărârile adoptate de către consiliul local, în ședințe extraordinare, nu dă dreptul acestuia să ceară dizolvarea consiliului, cum corect a constatat și prima instanță.
Față de aceste considerente, urmează ca în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, să se respingă ca nefondat recursul formulat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul - Primarul comunei Izvoru, domiciliat în comuna Izvoru, județul A, împotriva sentinței nr.439/CA din 17 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă- Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
11.02.2008
Red.
EM/2 ex.
Jud.fond.
Președinte:Ioana BătrînuJudecători:Ioana Bătrînu, Ioana Miriță, Corina Georgeta