Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 734/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr. 734/2008

Ședința publică de la 20 Martie 2008

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Delia Marusciac

JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur

JUDECĂTOR 3: Claudia Idriceanu

GREFIER: - -

S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamanta - - împotriva sentinței civile nr. 3852 din 17 decembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se prezintă avocat, din cadrul Baroului C în reprezentarea intereselor recurentei, cu delegație de reprezentare la dosar, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul recurentei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, împrejurare față de care instanța constată că recursul este legal timbrat.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina este la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită și s-a solicitat judecarea în conformitate cu dispozițiile art. 242 alineat 2 Cod procedură civilă.

La data de 19 martie 2008 s-a formulat o declarație de abținere de la judecarea prezentei cauze a doamnei judecător, iar aceasta a fost admisă în ședința camerei de consiliu la data de 20.03.2008.

La data de 17 martie 2008 s-a înregistrat la dosar, din partea pârâtului-intimat, întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, iar la data de 19 martie s-a depus delegația de reprezentare a avocatului recurentei.

Curtea comunică un exemplar din întâmpinare cu reprezentantul recurentei.

La întrebarea Curții, reprezentantul recurentei invederează faptul că nu are cunoștință despre existența unui alt litigiu între părți, arătând că la solicitarea acestora către Direcția de Impozite și Taxe locale SMs -a răspuns prin certificatul nr. 7693/10 iulie 2007. Nu poate da explicații despre existența unui alt certificat cu nr. 8321/ 19 iulie 2007 deoarece acesta a fost solicitat de către intimat.

De asemenea arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Reprezentantul recurentei solicită instanței admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și în consecință admiterea plângerii formulate de către reclamantă, pentru următoarele motive: pentru participarea la licitație au solicitat un certificat de atestare fiscală de la Direcția de Taxe și Impozite Locale S M, care le-a fost eliberat sub nr. 7693 din 10.07.2007, certificat din care reiese faptul că recurenta nu figurează cu obligații restante, creanțele bugetare fiind aferente semestrului II cu termen data scadentă la 30.09.2007, acestea nefiind obligații restante, așa încât la data licitației, respectiv 9.07.2007 nu aveau nici o datorie la bugetul local. În acest certificat de atestare fiscală se prevede expres faptul că recurenta nu figurează cu datorii restante la bugetul local. Faptul că aveau creanțe care nu erau încă scadente la data licitației nu înseamnă că aveau datorii la bugetul local. Totodată arată că acest aspect reiese și din certificatul de atestare fiscală nr. 472 din 23.01.2008 depus la dosarul cauzei.

Cu privire la decizia nr. 67 din 25.07.2007, solicită anularea acesteia ca fiind nelegală întrucât în conformitate cu prevederile art. 681din Legea nr. 215/2001, în exercitarea atribuțiilor sale numai primarul poate emite dispoziții cu caracter normativ sau individual. Comisia de evaluare nu poate emite decizii, nefiind împuternicită cu asemenea atribuții.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr. 3.852 din 17.12.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș au fost respinse excepțiile invocate de către pârâtul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI și s-a respins și cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta B

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a respins excepția lipsei competenței materiale de soluționare a cauzei în primă instanță de către tribunal, în considerarea disp. art. 255 din nr.OUG 34/2006, raportat la art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, iar excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI a fost respinsă, justificat de faptul că acest pârât are calitate procesuală în cauză fiind autoritatea contractantă și ordonator de credit.

Cu privire la fondul cauzei, instanța a constatat că reclamanta, în calitate de ofertant, nu a îndeplinit toate criteriile de calificare prevăzute de lege, respectiv are datorii la bugetul local, nefiind astfel respectate disp. art. 181 lit. c din nr.OUG 34/2006.

A mai arătat instanța de fond că reclamanta nu a făcut dovada înregistrării vreunei plângeri penale vizând infracțiunea de fals cu privire la înscrisul care atestă obligațiile sale fiscale.

Împotriva acestei hotărâri a formulat plângere petiționara B M, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii în întregime a contestației și a anulării deciziei de anulare a procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică. Recurenta a mai solicitat și continuarea procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică.

În motivarea plângerii, recurenta a arătat că a prezentat certificatul nr. 7.693/10.07.2007 din care rezultă că nu are datorii la bugetul local, astfel încât în mod greșit a reținut autoritatea contractantă că o astfel de concluzie se poate desprinde din certificatul de atestare fiscală nr. 8.321/19.07.2007.

A mai apreciat recurenta că textul legal, respectiv art. 181 lit. c din nr.OUG 34/2004 nu se referă și la taxe și impozite locale, ci numai la obligațiile de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor de asigurări sociale către bugetele componente ale bugetului general consolidat.

Cu privire la certificatul de atestare fiscală nr. 7.693/19.07.2007, recurenta a arătat că textual în acesta se menționează că "societatea nu figurează cu datorii restante la bugetul local", astfel încât în mod greșit s-a reținut de către autoritatea contractantă și instanța de fond că recurenta nu ar fi îndeplinit criteriul menționat de disp. art. 181 alin. 1 lit. c din nr.OUG 34/2006.

Autoritatea contractantă, pârâtul Consiliul Local al Comunei, a formulat întâmpinare ( 13) solicitând respingerea recursului.

A arătat pârâta în întâmpinare că recurenta nu a îndeplinit cerințele art. 181 lit. c) din nr.OUG 34/2006, figurând cu obligații restante către bugetul local. De asemenea, pârâta a mai susținut că instanța, în condițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, nu poate să dispună în mod direct atribuirea contractului de execuție publică.

Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind fondat din următoarele considerente.

În condițiile art. 77 al. 1 din OUG nr. 34/2006, recurenta, în calitate de operator economic în domeniu a înțeles să participe la licitația deschisă inițiată de către intimată, solicitând documentația de atribuire (art. 77 al. 1"Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita si de a obtine documentatia de atribuire.")

Potrivit art. 33 al. 2 lit. c) din același act normativ documentația de artibuire cuprinde și:"documentele care urmeaza safie prezentate de ofertanti/candidati pentru dovedirea indeplinirii criteriilor de calificare si selectie;". Se poate observa din sublinierea efectuată anterior, că actele ce atestă îndeplinirea cerințelor de calificare la licitația ce se va desfășura urmează a fii depuse de către fiecare participant, pentru propria sa ofertă.

În faza prealabilă a procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică pentru lucrarea " de canalizare și stație de epurare în comuna, jud. M", recurenta, în calitate de ofertant participant, a depus la autoritatea contractantă documentele de calificare la procedura de achiziție publică aflată în curs de desfășurare.

Au relevat probele administrate în fața instanței de fond că recurenta a depus în cadrul dosarului ce cuprinde documentele de calificare, certificatul de atestare fiscală nr. 7.693/19.07.2007, din care rezultă că acel participant la licitație nu figurează cu datorii restante la bugetul local ( 19, dosar fond).

În condițiile art. 182 al. 2 din OUG nr. 34/2006, cu referire la disp. art. 182 al. 1, art. 180 și art. 181 din același act normativ, autoritate contractantă are dreptul de solicita în mod direct informații, însă doar în situația în care există incertitudini în ceea ce privește situația personală a unui candidat. (art. 182 al. 2:"In cazul in care existaincertitudiniin ceea ce priveste situatia personala a respectivilor candidati/ofertanti, autoritatea contractantaare dreptulde a solicita in mod direct informatii de la autoritatile competente care emit documente de natura celor prevazute la alin. (1).". Solicitarea de informații suplimentare trebuie deci jusitficată obiectiv de existența unor incertitudini cu privire la anumite aspecte curprinse în oferta depusă de către participant.

În speță intimata, în calitate de autoritate contractantă și titulară a dreptului de a solicita informații, nu a prezentat justificările obiective ce au determinat decizia de a mai solicita încă un certificat de atestare fiscală a obligațiilor fiscale ale recurentei.

Certificatul nr. 7693/10.07.2007 ( 19, dos. fond) atestă, sub semnătura autorității competente să emită un astfel de act, că recurenta nu avea, la data constatării, datorii restante la bugetul local.

În privința certificatului nr. 8.321 din 19.07.2007 ( 29, dosar fond), emis la solicitarea autorității contractante, după cum rezultă chiar din conținutul actului, Curtea constată că din însăși conținutul actului rezultă că la data întocmirii procesului-verbal al ședinței de deschidere a ofertelor, respectiv 9 iulie 2007, obligațiile fiscale ale recurentei către bugetul local nu erau încă de actualitate, data scadenței fiind 30 septembrie 2007.

Existența obligației de plată a unei sume certe poate fi analizată doar prin raportare la data scadenței, întrucât înainte de acest moment, debitorul nu poate fi obligată la efectuarea plății de către creditorul său, creanța nefiind exigibilă.

Obligațiile de plată a unor taxe și impozite locale, generate de existența unor bunui mobile și imobile în patrimoniul său, nu sunt obligații și simple ci sunt afectate de un termen suspensiv, stabilit prin actele normative incidente, ce reglementează taxele și impozitele locale.

Termenul suspensiv nu afectează existența obligației, ci numai exigibilitatea ei. Existența termenului de plată amână executarea obligației până la data scadenței.

Art. 181 lit c) indicat de către autoritatea contractantă ca temei al excluderii recurentei prevede următoarele:" nu și-a îndeplinit obligatiile de plata a impozitelor, taxelor si contributiilor de asigurari sociale catre bugetele componente ale bugetului general consolidat, în conformitate cu prevederile legale în vigoare in Romania sau în tara in care este stabilit;"

Se poate observa, din chiar modul de redactare a normei legale, că legiuitorul a avut în vedere faptul neîndeplinirii anterioare participării la licitație a obligațiilor de plată bugetare, deci pentru obligații trecute, ajunse la scadență dar neachitate.

Reclamanta nu poate fii obligată la plata unor taxe sau impozite înainte de scadență deoarece este beneficiara unui termen de plată prevăzut legal care stabilește data scadenței.

Autoritatea contractantă a interpretat greșit norma legală incidentă, respectiv art. 181 lit. c), fără a observa că textul legal are în vedere obligații neachitate al căror termene de scadență au fost depășite și că, pentru obligațiile de plată menționate în ambele certificate, recurenta este beneficiara unui termen suspensiv al executării obligației, stabilit legal, și la al cărui beneficiu nu poate fii obligată să renunțe.

. pentru persoanele fizice sau juridice vor exista, în viitor, obligații de plată rezultând din faptul deținerii unor bunuri mobile sau imobile în patrimoniu. În interpretarea autorității contractante, în această situație, proprietarii bunurilor supuse impozitării nu vor mai putea niciodată participa la o procedură de achiziție publică pentru că vor avea întotdeauna obligații de plată. Aceste obligații există, însă fiind afectate de un termen de plată, stabilit legal, nu sunt actuale și deci nu pot constitui un motiv de excludere de la o procedură de atribuire a unui contract de achiziție publică, decât numai atunci cînd s-a depășit termenul de scadență și nu a fost efectuată plata.

Considerațiile recurentei referitoare la inaplicabilitatea disp. art. 181 lit. c din nr.OUG 34/2006 pentru existența obligațiilor de plată a taxelor și impozitelor locale, nu pot fi primite din următoarele considerente:

Textul legal menționat anterior face referire la bugetele componente ale bugetului general consolidat.(" Art. 181 lit c):nu si-a indeplinit obligatiile de plata a impozitelor, taxelor si contributiilor de asigurari sociale catrebugetele componente ale bugetului general consolidat, in conformitate cu prevederile legale in vigoare in Romania sau in tara in care este stabilit;").

Potrivit art. 2 pct. 7 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice,bugetul general consolidatreprezintă ansamblulbugetelor componente ale sistemului bugetar, agregate și consolidate, pentru a forma un întreg, iar potrivit art. 2 pct. 38 din același act normativ,sistemul bugetarreprezintă sistemul unitar de bugete care cuprinde bugetele prev. la art. 1 alin. 2 din Legea nr. 500/2005 șibugetele locale.

Se constată așadar că noțiunea de buget general consolidat este definită prin referirea la sistemul bugetar în care sunt incluse atât bugetele prev. la art. 1 alin. 2 ( bugete ale instituțiilor centrale ) cât și bugetele locale.

În consecință, față de cele menționate anterior, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, se va admite recursul formulat și se va modifica hotărârea atacată, în sensul că se va admite în parte acțiunea în contencios-administrativ formulată și se va dispune anularea deciziei nr. 67 din 25 iulie 2007 emisă de către pârâta Consiliul Local al Comunei.

Reclamanta a solicitat atribuirea contractului de achiziție publică însă, așa cum a arătat și pârâta, această atribuție aparține autorității contractante, motiv pentru care se va dispune continuare procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică.

Se vor respinge restul petitelor formulate de către reclamantă și se vor menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta B împotriva sentinței civile nr. 3.852 din 17 decembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o modifică în sensul că admite în parte acțiunea de contencios administrativ formulată de către reclamanta B M, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI și în consecință:

Dispune anularea deciziei nr. 67 din 25 iulie 2007 emisă de pârâtă.

Dispune continuarea procedurii de atribuire.

Respinge restul petitelor.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20 martie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - - - - - -

Red.

Dact./3 ex./25.03.2008.

Jud.fond:,.

Președinte:Delia Marusciac
Judecători:Delia Marusciac, Liviu Ungur, Claudia Idriceanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 734/2008. Curtea de Apel Cluj