Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 753/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECTIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV SI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 753

Ședinta publica din data de 21 martie 2008

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE: Rodica Filip

JUDECĂTOR 2: Eleonora Gheța

JUDECĂTOR 3: Sergiu Leon

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul pârâtul împotriva sentinței civile nr. 3571 pronunțată în data de 07 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații MUNICIPIUL BMP RIN PRIMAR, având ca anulare act emis de autoritățile publice locale.

La apelul nominal, făcut în cauză, se prezintă av. în reprezentarea intereselor recurentului și av. în reprezentarea intereselor intimatei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este legal timbrat cu taxa judiciară de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la al doilea termen de judecată, pentru care procedura decitare este legal îndeplinită.

Reprezentantul recurentului depune înscrisuri, despre care învederează instanței că sunt ulterioare pronunțării hotărârii a cărei anulare se solicită. Câte un exemplar din aceste înscrisuri, comunică și cu apărătorul intimatei.

Față de înscrisurile depuse în cauză, apărătorul intimatei arată că, acestea sunt ulterioare atât litigiului cât și ulterior eliberării autorizației care este atacată. Depune chitanța privind cheltuielile de judecată solicitate.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea pe fond a recursului.

Reprezentantul recurentului solicită în principal, admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. În subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii introductive și a cererii de intervenție.În susținere arată că, numai printr-o expertiză tehnico-științifică în specialitatea instalații se va putea dovedi câte din aceste guri de aerisire sau coșuri mai sunt funcționale sau nu, în ipoteza în care acestea nu mai sunt funcționale, dacă curățarea acestora se mai impune.Totodată, relevă instanței că nu se încalcă normele de securitate în construcții.Se mai arată că, în ipoteza în care, instanța nu va achiesa acestor concluzii, susține în întregime concluziile depuse privind admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii introductive și a cererii de intervenție.

Apărătorul intimatei, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.În susținere arată că, expertiza solicitată de către recurent este o probă inutilă soluționării pricinii, deoarece în baza expertizei tehnice în construcții, recurentul prin construcția ridicată a închis accesul la terasă, la gurile de aerisire și la efectuarea lucrărilor de curățare a coșurilor și hidroizolației. În ceea ce privește fondul cauzei, se relevă instanței că recurentul a fost autorizat să construiască pe o suprafață pe care nu era proprietar, fiind astfel încălcate dispozițiile Legii nr.50/1991. Solicită cheltuieli de judecată.

Curtea, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și susținerile părților litigante rămâne în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.3571 din 7 noiembrie 2007 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Maramureșa admis acțiunea formulată de reclamanta precum și cererea de intervenție formulată de împotriva pârâților municipiul BMp rin Primar și. S-a dispus anularea autorizației de construire nr.2/4.01.2006 emisă de primar, pârâții fiind obligați în solidar la plata sumei de 704 lei cheltuieli de judecată parțiale.

În motivarea hotărârii s-a reținut că prin autorizația menționată pârâtul a fost autorizat să efectueze lucrări de construire pentru schimbarea destinației din uscătorie și hol în spațiu de locuit, suprafețe situate în scara D la etajul 9 al blocului nr.1 din B-dul - din B Din analiza comparativă a conținutului raportului de expertiză realizat în cauză cu mențiunile din CF nr.11252 B M și cu dispozitivul sentinței civile nr.348/2.06.2004, instanța de fond a reținut că pârâtul a fost autorizat să execute lucrările pentru o suprafață mai decât cea conferită de dreptul său de proprietate, lucrările privind și suprafața de 11,5 mp proprietatea comună a locatarilor blocului. În raport de această stare de fapt tribunalul a apreciat că prin autorizația contestată s-a încălcat dreptul de proprietate indiviză, iar executarea lucrărilor prezintă și alte deficiențe în sensul că s-a închis accesul la terasă, se împiedică accesul locatarilor la gurile de aerisire și efectuarea lucrărilor de curățare a coșurilor și a hidroizolației.

Reținând și faptul că s-a rectificat în CF dreptul de proprietate al pârâtului în sensul limitării acestuia la 54, 76 mp, tribunalul a apreciat că actul administrativ contestat este nelegal datorită faptului că încalcă dreptul de coproprietate a altei persoane și contravine normelor privind siguranța în exploatarea construcțiilor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul solicitând în principal casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare și, în subsidiar, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii cu cheltuieli de judecată.

În susținerea recursului recurentul arată că printr-o expertiză tehnico științifică ce s-ar realiza în cauză s-ar putea combate reținerile făcute de instanța de fond cu privire la încălcarea normelor de securitate în construcții, întrucât, în opinia recurentului, gurile de aerisire și coșurile nu mai sunt funcționale, iar în această variantă nu se mai impune curățarea lor. Prin aceeași probațiune s-ar putea dovedi că hidroizolația nu se mai curăță ci se repară sau se înlocuiește, iar ultima lucrare făcută în acest sens a fost realizată în 2005 și suportată de recurent.

Recurentul susține că în considerarea angajamentului pe care și l-a asumat față de ceilalți locatari precum și în considerarea altor înscrisuri existente la dosar, este rezolvată pentru prezent și viitor problema gurilor de aerisire și a lucrărilor la hidroizolație, solicitând în același scop administrarea probei testimoniale respectiv audierea martorului.

În ceea ce privește cererea subsidiară formulată în recurs, recurentul arată că autorizația de construire respectă toate normele legale necesare, aceasta fiind emisă în baza hotărârii Adunării Generale a Asociației de Proprietari, în baza avizelor și acordurilor legale, prin luarea în considerare și a sentinței civile nr.3480/2004 și nr.6405/2006, ambele ale Judecătoriei Baia Mare.

Recurentul susține că există acordul tuturor coproprietarilor pentru încetarea coproprietății forțate, că intimata nu justifică un interes legitim, respectiv o vătămare în sensul Legii nr.554/2004.

Intimata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului.

Curtea analizând recursul declarat reține că acesta este nefondat.

Cererea principală formulată în recurs în sensul casării hotărârii și trimiterii cauzei spre rejudecare nu se justifică în scopul invocat de recurent, respectiv acela de suplimentare a probațiunii întrucât în raport de obiectul cauzei cu care instanța de fond a fost investită aceasta, a administrat o probațiune vastă de natură să susțină soluția ce s-a pronunțat în cauză.

Esențial în soluționarea prezentei cauze nu sunt aspectele legate de accesul și respectiv modalitatea în care se execută lucrările de aerisire, de curățare a coșurilor sau de curățare, reparare sau înlocuire a hidroizolației, ci așa cum a reținut instanța de fond, esențial este că prin actul administrativ contestat s-a încălcat dreptul de proprietate indiviză. Chiar dacă prin hotărâri judecătorești finalizate prin corectarea mențiunilor din CF dreptul de proprietate al reclamantului a fost reglementat la nivelul suprafeței cumpărate, în cauză s-a încălcat dreptul de proprietate indiviză prin modul în care au fost autorizate și executate lucrările, din tabelele existente la dosar rezultând cu evidență lipsa acordului reclamantei și intervenientei pentru vânzare și pentru autorizarea lucrărilor precum și blocarea accesului la părțile indivize comune, respectiv terasa blocului.

În raport de cele menționate anterior, în opinia Curții în mod întemeiat instanța de fond a reținut că s-a făcut dovada vătămării unui drept, în sensul Legii nr.554/2004, astfel că, în raport de această constatare, apar ca nefondate motivele de recurs.

Drept consecință, Curtea în temeiul art.20 din Legea nr.554/2004 raportat la art.312 alin.1 pr.civ. va respinge recursul ca nefundat.

În temeiul art.274 raportat la art.318 pr.civ, Curtea va obliga recurentul să plătească intimatei suma de 814 RON cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.3571 din 07 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o menține în întregime.

Obligă recurentul să plătească intimatei suma de 814 RON cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 21 martie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -

Red./

2 ex./02.04.2007

Președinte:Rodica Filip
Judecători:Rodica Filip, Eleonora Gheța, Sergiu Leon

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 753/2008. Curtea de Apel Cluj