Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 862/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 862/

Ședința publică din 27 Octombrie 2008

Completul compus din:

- Președinte

- - Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de pârâtul INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN M, cu sediul în T-M- și a cererii de intervenție în interes propriu, formulată de -, cu domiciliul în T-M-.33, împotriva sentinței nr.135/20.02.2008 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

În lipsa părților.

dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în Încheierea ședinței publice din 14 octombrie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie, pronunțarea fiind amânată pentru data de 21 octombrie 2008, apoi la 24 octombrie 2008și la 27 octombrie 2008.

CURTEA,

Asupra recursului de față,

Prin sentința nr. 135/20.02.2008 a Curții de APEL TÂRGU MUREȘ, s-a admis acțiunea reclamantului, prin Sindicatul Învățământului Preuniversitar M, formulată în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Școlar Județean M, și s-a anulat concursul pentru ocuparea funcției de director al Grupului Școlar T M, desfășurat la 13.12.2006, a fost obligat pârâtul să scoată la con curs într-o sesiune următoare funcția de director al Grupului Școlar T M, fiind respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației și Cercetării.

În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că pârâtul a organizat concurs pentru funcția de director al Grupului Școlar, dar dosarul reclamantului a fost respins întrucât pârâtul a apreciat că acesta nu îndeplinește condițiile de participare, așa cum au fost ele stabilite prin Metodologia de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, adoptată prin Ordinul nr. 3142/25.10.2006, cu modificări. Mai exact, potrivit art. 2 alin. 1 lit. f din Metodologie s-a impus ca și condiție, ca la data susținerii concursului candidații să aibă vârsta cu cel puțin 4 ani mai mică decât vârsta standard de pensionare. Chiar dacă profesorul în cauză, la data susținerii concursului - 29.11.2006 - îndeplinea cerința legală, dosarul său a fost respins, întrucât dată fiind posibilitatea pensionării personalului didactic numai la încheierea anului universitar sau școlar, în cauză acesta s-ar fi putut pensiona la 31.08.2011.

Excepția de nelegalitate a disp. art. 2 alin. 1 lit. f din Metodologie a fost însă admisă prin Decizia nr. 4557/23.11.2007 a - Secția CAF, fiind constată nelegalitatea textului legal precitat, în același sens, pronunțându-se și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin Hotărârea nr. 42/09.01.2008, fiind constatată existența tratamentului discriminatoriu pe criteriul vârstei, prin limitarea accesului la un post de director al petentului.

Procedând așadar șa judecarea cauzei, fără a fi avută în vedere dispoziția a cărei nelegalitate a fost contestată, s-a reținut că profesorul în cauză îndeplinea condițiile pentru participare la concursul organizat de pârâtă.

S-a respins excepția lipsei calității procesuale a Sindicatului Învățământului Preuniversitar, potrivit art. 28 alin. 2 din Legea nr. 54/2003, și de asemenea s-a respins cererea de chemare în garanție a Ec. formulată de pârât, întrucât litigiul vizează un act al pârâtului și nicidecum al Ec. față de care părțile, raportat la prezenta cauză, nu au raporturi juridice.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs în termenul legal pârâtul criticând hotărârea atacată ca nelegală, susținând în esență că în mod nelegal s-a respins cererea de chemare în garanție, întrucât Ec. a fost implicată în litigiu, ca urmare a invocării de către reclamant a excepției de nelegalitate a unei dispoziții din metodologia adoptată prin Ordin de Ec. Necesitatea introducerii în cauză a Ec. este necesară atât pentru a asigura opozabilitatea față de această parte a hotărârii ce va fi pronunțată, cât și pentru apărare, dat fiind faptul că Ec. își dă acordul pentru organizarea unui nou concurs, în a cărui competență cade și atribuția vacantării prealabile a funcției. S-a mai arătat că prima instanță ar fi acordat mai mult decât s-a cerut, pentru că dispozitivul hotărârii prevede anularea con cursului și nu a rezultatelor, așa cum s-a cerut.

Prin întâmpinare, reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar Mas olicitat respingerea recursului, arătând că nu se impune modificarea hotărârii atacate și admiterea cererii de chemare în garanție a Ec. întrucât potrivit Ordinului Ec. nr. 3142/25.10.2006, concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct se organizează de către inspectorat, Ec. având doar atribuții privind numirea în funcție a celui câștigător, și că prin anularea concursului nu mai este necesară opozabilitatea hotărârii judecătorești față de Ec.

Prin cererea de intervenție în interes propriu, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, susținând că aceasta este câștigătoarea concursului a cărui anulare se solicită, fiind de altfel și numită în funcție; și mai mult, Ordinul ministerului d e numire și contractul de management nu au fost atacate în instanță.

Prin întâmpinare, Ec. Bas olicitat respingerea recursului, întrucât constatarea nelegalității unor dispoziții dintr-un ordin al ministrului nu creează vreun raport juridic cu Inspectoratul Școlar Județean M, și în altă ordine de idei, recurenta confundă opozabilitatea cu o eventuală calitate procesuală, reiterând dispoziții din Ordinul nr. 3142/2006, potrivit căruia organizarea concursului pentru posturile vacante de director și director adjunct sunt de competența Inspectoratul Școlar Județean

Examinând hotărârea atacată, prin prisma acestor considerente, precum și din oficiu, potrivit art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:

Este cert că soluția împărtășită de instanța de fond ca urmare a constatării nelegalității dispoziției din Ordinul Ec. este soluționarea pricinii, cu înlăturarea textului legal în cauză. Or, în aceste condiții, înlăturarea profesorului de la susținerea concursului apare ca nelegală și pentru înlăturarea vătămării cauzate acestuia, prin discriminarea pe motive de vârstă (constată de altfel de ) singura soluție legală este anularea concursului organizat de pârât. În ceea ce privește însă motivul de modificare a hotărârii atacate, și anume plus petite - este de remarcat că prima instanță a acordat ceea ce s-a cerut, numai într-o altă formulare, care este limpede formulată, nelăsând loc vreunei interpretări echivoce.

C de-ai doilea motiv de critică a hotărârii atacate, și anume eronata respingere a cererii de chemare în garanție a Ec. Curtea constată că acesta este neîntemeiat. Aceasta pentru că, pe de o parte, după cum s-a arătat în cele două întâmpinări, între părțile litigante și Ec. nu este vreun raport juridic obligațional, care să confere legitimitate procesuală pasivă Ec. (adică reclamantul să aibă posibilitatea întoarcerii cu o acțiune în regres împotriva acestuia); și pe de altă parte, atribuțiile în materie de la organizare a concursului revin strict pârâtului, potrivit dispozițiilor legale incidente în materie (Ordinul nr. 3142/2006). Mai mult, susținerile recurentei - precum că vacantarea funcției este de competența Ec. - nu sunt relevante în cauză, întrucât în speță, obiectul judecății și cauza acțiunii, nu sunt de natura a implica în vreun fel M-Ec. ale cărui atribuții sunt de cu totul altă natură.

În aceeași ordine de idei, nu pot fi reținute nici susținerile intervenientei a cărui cerere de intervenție este una accesorie, apărările acesteia fiind în interesul recurentei. Sunt nerelevante în cauză împrejurările că Ordinul acesteia de numire în funcția de director, emis de Ec. ca urmare a câștigării concursului nu a fost anulat, și că, contractul acesteia de management este în vigoare. Aceasta întrucât, dată fiind natura lor de acte, ulterioare concursului a cărui nulitate se cere a fi constatată, este cert că anularea concursului, care echivalează pe drept cuvânt cu inexistența sa, nu poate conduce la validarea prin actul de numire, pe o funcție publică vacantă încă. Și nu în ultimul rând, dată fiind nulitatea care lovește întreaga procedură a concursului, și implicit faza finală - validarea rezultatelor acestuia nu este posibilă decât prin anularea și a tuturor actelor ulterioare, ceea ce conduce la concluzia că cererea de intervenție nu poate fi primită, aceasta având de altfel soarta principalului, adică a cererii de recurs, apreciată de instanță ca neîntemeiată.

Pentru aceste considerente, potrivit art. 312 alin.1, 3 Cod procedură civilă, Curtea constată netemeinicia recursului promovat în cauză, urmând menține ca legală și temeinică hotărârea atacată, întrucât nu au fost identificate alte motive care să atragă reformarea acesteia, și ca urmare a examinării acesteia din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge recursul declarat de INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN M, cu sediul în T-M-, împotriva sentinței nr.135/20.02.2008 a Tribunalului Mureș, precum și cererea de intervenție în interes propriu, formulată de -, cu domiciliul în T-M-.33,.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, la 27 Octombrie 2008.

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător,

-

Judecător,

Grefier,

Red.

Dact. Sz.

2 dec.2008

2 exemplare

Jud.fond.

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 862/2008. Curtea de Apel Tg Mures