Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 888/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--15.07.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.888
Ședința publică din 24 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta recurentă - SRL A împotriva sentinței civile nr.89/28.05.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Primăria Mun. A și Municipiul A prin Primar, având ca obiect anulare act emis de autoritățile publice locale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta-recurentă avocat în substituirea av., lipsă fiind pârâții intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus la dosar, prin fax, întâmpinare din partea Municipiului
Avocata recurentei- depune la dosar, delegație de substituire a av., chitanța seria - nr.- din data de 23.09.2008 reprezentând taxă judiciară de timbru în sumă de 20 lei și timbre judiciare în cuantum de 5 lei, precum și practică judiciară.
Nemaifiind alte cererii de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată finalizată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea fondului.
Avocata recurentei solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii în contencios administrativ, cu cheltuieli de judecată în sumă de 3570 lei.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr.89/28.o5.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - SRL A împotriva pârâților Primăria Municipiului A și Municipiul A, pentru anularea Dispoziției nr.28/21.03.2008 și a Procesului verbal-Înștiințare de plată nr.32587/23.01.2008 emise de pârâți.
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.805/27.03.2003, reclamanta a dobândit în proprietate prin cumpărare suprafața de 46.500 mp teren înscrise în CF nr.65083 și nr.65441
După dobândire a depus la Direcția venituri din cadrul Primăriei municipiului A declarație de impunere pentru stabilirea impozitului pe teren, declarând că terenul se află în extravilanul municipiului Pentru acest teren a fost calculat de către pârât impozitul, impozit care a fost achitat anulat la termen de către reclamantă așa cum rezultă din confirmarea depusă de către pârât și din chitanțele de la filele 40-48.
Prin hotărârea nr.58/20.03.2005 privind aprobarea planului urbanistic zonal "Zona industrială nord municipiul A- extinde", zona de nord a municipiului A din care face parte și terenul proprietatea reclamantei, a fost trecut la categoria de teren extravilan, la categoria intravilan. Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Aaf ost adusă la cunoștință publică prin afișare la sediul, prin publicare în mass-media și prin afișare pe pagina de internet a Primăriei municipiului A, fiind de asemenea supusă procedurii transparenței decizionale în conformitate cu Legea nr.52/2003.
Ca urmare a schimbării categoriei de folosință a terenului, reclamantei i-a fost recalculat impozitul pe teren retroactiv de la data intrării în vigoare a hotărârii consiliului local conform art.91 din nr.OG92/2003, calculându-se totodată și accesoriile aferente constând în penalități și majorări de întârziere.
Deși reclamanta susține că potrivit art.50 (1) din Legea nr.215/2001, hotărârea prin care s-au modificat taxele și impozitele pentru terenul proprietatea sa trebuia să-i fie comunicată, instanța a constatat că potrivit acestui text legal hotărârile cu caracter normativ devin obligatorii și produc efecte de la data aducerii lor la cunoștință publică, iar cele individuale, de la data comunicării, astfel că hotărârea prin care s-a schimbat categoria de folosință a unui teren din extravilan în intravilan cuprinzând zona industrială nord a municipiului A are caracter general și nu individual deoarece prin această hotărâre s-a aprobat planul urbanistic de zonă " zonă industrială nord" astfel că, reclamanta avea obligația de a cunoaște schimbarea categoriei de folosință a terenului față de împrejurarea că hotărârea a fost adusă la cunoștință publică prin diverse mijloace.
Cum impozitul pe teren se stabilește în funcție de declarația de impunere a contribuabilului, iar reclamanta a depus declarația de impunere pentru teren extravilan, organul fiscal avea abilitatea legală potrivit art.90 coroborat cu art.91 din nr.OG92/2003, să verifice ulterior și să recalculeze pe o perioadă de cel mult 5 ani, impozitul aferent categoriei de folosință reală a terenului.
Față de aceste reglementări corect a procedat organul fiscal prin respingerea contestației formulată de reclamantă împotriva Procesului verbal-Înștiințare de plată pentru impozitul pe teren deoarece impozitul a fost recalculat la categoria de folosință a terenului intravilan.
Ca urmare, având în vedere aceste considerente, instanța în baza art.18 din Legea nr.554/2004, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei pentru anularea titlului de creanță, respectiv, Procesul verbal-Înștiințare de plată nr.32587/23.01.2008 și a Dispoziției nr.28/21.03.2008 emise de pârâți.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs reclamanta solicitând modificarea în totalitate a sentinței atacate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului reclamanta a arătat, în esență, că și-a achitat toate obligațiile fiscale pentru terenurile deținute în proprietate, că nu a fost emisă o decizie de impunere prin care să se stabilească obligația de plată a unor taxe locale, care să-i fie comunicată pentru a-i fi opozabilă, conform art.44 alin.2 Cod procedură fiscală, că în mod greșit s-a reținut că ar datora majorări de întârziere din moment ce nu i-au fost comunicate decizii de impunere în perioada 2003-2007, iar Direcția Venituri nu-și poate invoca propria culpă și nu poate proceda retroactiv la stabilirea unor obligați de plată sau a unor majorări de întârziere și, în fine, că afișarea sau publicarea hotărârii consiliului local într-un ziar local nu-l scutește pe emitent de obligația de a informa proprietarii terenurilor despre schimbarea situației juridice a acestora.
Recursul este fondat.
Prima instanță a respins acțiunea reclamantei, soluție fundamentată pe ideea că hotărârea nr.58/23.03.2005 privind aprobarea planului urbanistic zonal "Zona Industrială nord Municipiul A- extindere", adoptată de către Consiliul Local al Municipiului A, este un act administrativ normativ. Pornind de aici, instanța a tras concluzia că hotărârea în cauză a devenit obligatorie și a produs efecte de la data aducerii la cunoștința publică, astfel că schimbarea categoriei de folosință a unui teren din extravilan în intravilan cuprins în zona industrială a Municipiului A, are caracter general și nu individual, iar în consecință, reclamanta avea obligația de a cunoaște schimbarea categoriei de folosință a terenului. Singurul argument al instanței adus pentru a demonstra caracterul normativ al hotărârii în discuție este că prin acest act administrativ de autoritate s-a aprobat un plan urbanistic zonal.
Curtea constată, că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală. Hotărârea nr.58/20.03.2005 a Consiliul Local al Municipiului A este un act administrativ individual și nu normativ. Prin excelență, actul administrativ normativ conține reglementări de principiu, de aplicabilitate generală, cu caracter obligatoriu, formulate în abstract, în vederea aplicării la un număr indeterminat de persoane, ce se referă la un număr nelimitat de situații și nu la un caz anume. Or, în speță, hotărârea nr.58/20.03.2005 nu satisface exigențele mai sus enumerate ale actelor normative, ci conține aprobarea autorității administrației publice locale, pentru o anumită documentație urbanistică (planul urbanistic zonal) ce vizează o zonă precis determinată din localitatea A, având trăsăturile actelor individuale. Prin acea hotărâre a consiliului local s-a schimbat categoria de folosință a unui teren deținut de către reclamantă, din teren extravilan în teren intravilan al Municipiului A, consecința fiind modificarea impozitului aferent categoriei acelui teren.
Cum este vorba de un act administrativ individual, caracterul obligatoriu și momentul generării efectelor juridice diferă de actele administrative normative.
Conform art.49 alin.1 din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, "Hotărârile cu caracter normativ devin obligatorii și produc efecte de la data aducerii lor la cunoștința publică, iar cele individuale, de la data comunicării".
Având ca reper acest text legal, hotărârea în discuție este obligatorie și produce efecte față de reclamantă numai de la data comunicării acesteia și nu de la data aducerii la cunoștință publică, astfel cum a reținut prima instanță. În consecință, dispozițiile cuprinse în Hotărârea nr.58/20.03.2005 sunt neproducătoare de efecte față de reclamantă în condițiile în care emitentul actului s-a rezumat doar la a proceda la aducerea la cunoștință publică a conținutului hotărârii. reclamantei prin actele contestate în prezenta cauză s-a făcut așadar, fără o bază legală, astfel că urmează a fi anulate de către instanța de contencios administrativ. Din moment ce reclamantei nu i s-a adus niciodată la cunoștință schimbarea categoriei terenului deținut și, ca o consecință, modificarea impozitului pe teren, printr-o decizie de impunere, potrivit art.43 din Codul d e procedură fiscală, care să-i fie opozabilă, organul fiscal nu poate stabili nici obligații principale de plată și nici accesorii pentru perioada 2003-2007 în sarcina - SRL
Față de cele ce preced, Curtea, conform art.312 raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă va admite recursul reclamantei și va modifica sentința, în sensul admiterii acțiunii reclamantei și anulării actelor administrative atacate.
Văzând că s-au solicitat cheltuieli de judecată, potrivit art.274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga pârâții la plata sumei de 3570 lei față de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamanta - SRL A, împotriva Sentinței civile nr.89/28.05.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Modifică sentința recurată, în sensul că admite acțiunea reclamantei - SRL A formulată împotriva pârâților Primăria municipiului A și a Municipiului A și anulează Dispoziția nr.28/21.03.2008 și procesul verbal nr.32587/23.01.2008.
Obligă pârâții să-i plătească reclamantei 3570 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 24.09.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.-31.10.2008
tehnored. /31.10.2008/2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecător:
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru, Ionel Barbă, Răzvan Pătru