Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 947/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIE NR. 947/CA/2009
Ședința publică de la 01 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marieta Florea
JUDECĂTOR 2: Mariana Claudia Clonța
JUDECĂTOR 3: Marius
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta COMUNA PRIN PRIMAR împotriva sentinței nr.176/CA/17.03.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. pentru pârâta recurentă, lipsă fiind reclamantul intimat PREFECTUL JUDEȚULUI
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că mandatarul pârâtei depune la dosar chitanța nr. - PJ din 01.09.2009 reprezentând plata taxei judiciare de timbru în sumă de 8 lei, precum și timbru judiciar în valoare de 0,50 lei.
Nefiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatarul pârâtei susține recursul așa cum a fost formulat și motivat, solicitând: admiterea acestuia, casarea sentinței civile atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe având în vedere că Primarul comunei nu a fost citat în cauză, procedura fiind realizată cu o altă autoritate administrativă, respectiv Consiliul local. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Sibiu sub dosar nr-, reclamantul Prefectul județului Sibiu a chemat în judecată pârâtul Primarul comunei solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea Dispoziției nr. 233 din 28.11.2008 privind acordarea indemnizației de dispozitiv funcționarilor publici și a personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al Primăriei comunei și a Dispoziției nr. 238 din 3.12.2008 privind acordarea retroactiv a indemnizației de dispozitiv funcționarilor publici și a personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al Primăriei comunei.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat în esență că acordarea sporului de dispozitiv funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al Primăriei comunei excede dispozițiilor art.II pct.1 din Ordinul MAI nr. 496/2003 coroborat cu prevederile art.1 și art. 47 din Legea nr. 138/1999. S-a arătat de asemenea că prin adresele nr. ad.11802/19.01.2009 și nr. ad.11972/21.01.2009 s-a solicitat pârâtului să ia măsurile necesare pentru intrarea în legalitate, însă aceasta nu s-a conformat până la data promovării acțiunii.
În drept, s-au invocat prevederile Legii nr. 340/2004 republicată, Legii nr. 554/2004, Legii nr. 318/1999, Ordinul MAI nr. 496/2003, Ordinului MI nr. 275/2002.
Prin Sentința nr. 176/CA/17.03.2009 Tribunalul Sibiua admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Prefectul Județului Sibiu împotriva Primarului Comunei și a dispus anularea Dispoziției nr. 233/28.11.2008 și a Dispoziției nr. 238 din 3.12.2008 emise de Primarul Comunei.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că dispozițiile atacate prin care Primarul Comunei în calitate de ordonator de credite a dispus ca începând cu 1 noiembrie 2008 să acorde funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al primăriei o indemnizație lunară de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază și acordarea retroactivă a acestei indemnizații începând cu 1.11.2005, respectiv cu 1.05.2007 pentru personalul contractual încalcă prevederile legale ale OG 6/2007, OG 9/2008 și OG 10/2008.
Împotriva hotărârii a declarat recurs Comuna prin Primar solicitând a se dispune casarea acesteia cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, invocând ca motiv de recurs prevederile art. 304 pct.5 Cod procedură civilă și art.105 al.2 Cod procedură civilă.
Astfel se susține că deși pârât în cauză este Primarul Comunei ca emitent al dispozițiilor atacate, în cauză acesta nu a fost citat, dispunându-se citarea Consiliului Local, altă autoritate administrativă potrivit Legii 215/2001.
Recursul a fost legal timbrat cu 8 lei conform art.11 raportat la art.3 lit."m" din Legea 146/1997 actualizată.
Examinând legalitatea hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs se constată recursul pârâtului Primarul Comunei întemeiat pentru următoarele considerente:
Acțiunea cu care a fost sesizată instanța de contencios administrativ este formulată de reclamantul Prefectul Județului Sibiu în exercitarea controlului de legalitate a două dispoziții emise de pârâtul Primarul Comunei.
Prin urmare în cauză se impunea citarea acestui pârât ca emitent al dispozițiilor atacate.
Instanța de fond a dispus citarea Consiliului Local al Comunei, așa cum rezultă din citația de la fila 21 dosar fond.
Potrivit art. 61 al. 3,4 și art. 74 din Legea 215/2001 primarul beneficiază de un aparat de specialitate, compus din funcționari publici și personal contractual pe care îl conduce, numind și eliberând din funcție personalul ce-l compune.
În această calitate de conducător al aparatului de specialitate, pârâtul Primarul Comunei a emis dispozițiile atacate prin care a stabilit drepturile bănești.
Prin urmare, citarea în cauză a Consiliului Local al Comunei nu este în măsură să suplinească necitarea pârâtului Primarul Comunei, acesta din urmă a emis dispozițiile atacate în calitate de angajator și nu ca autoritate executivă care pune în executare hotărârile consiliului local - respectiv în aplicarea atribuțiilor prevăzute de art. 63 alin.1 lit.d, raportat la art. 63 alin.5 din Legea 215/2001.
Consiliul local și primarul sunt potrivit art. 21 și 23 din Legea 215/2001 autorități locale distincte, cu competențe distincte, iar în instanță potrivit art. 21 al.3 din Legea 215/2001 " Primarul reprezintă unitatea administrativ - teritorială în instanță, acesta poate împuternici o persoană cu studii superioare juridice de lungă durată din cadrul aparatului de specialitate al primarului să reprezinte interesele unității administrativ teritoriale, precum și ale autorităților publice locale respective în justiție."
Acest text de lege nu dă posibilitatea Consiliului Local de a sta în proces în locul Primarului și nici de a-l reprezenta în instanță, astfel încât se poate reține că în cauză pârâtul Primarul Comunei nu a fost legal citat, fiind incidente prev. art. 85.pr. civ. potrivit cărora judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea părților.
Conform art. 107 și 105 al.2 Cod procedură civilă cauza se amână ori de câte ori partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulității.
În cauză, în citație a fost menționat în calitate de pârât o altă persoană decât pârâtul ceea ce atrage nulitatea actului de procedură conform al.1 pct.4 și alin.2 al art.88 Cod procedură civilă.
Fiind incidente prev.art. 304 pct.5 Cod procedură civilă instanța va admite recursul pârâtului, va casa conform art. 312 al.5 Cod procedură civilă hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu ocazia rejudecării pârâtul Primarul Comunei va fi citat cu respectarea prevederilor legale pentru a i se asigura dreptul la apărare.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de Comuna prin Primar împotriva sentinței nr.176/CA/17.03.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu și în consecință:
Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 01 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.FM
Dact./4 ex./07.09.2009
Jud.fond.M
Președinte:Marieta FloreaJudecători:Marieta Florea, Mariana Claudia Clonța, Marius