Cetățenie contencios administrativ. Sentința 152/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința nr. 152/F/2009 Dosar nr-
Ședința publică de la 18 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lorența Butnaru judecător
GREFIER - - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra acțiunii formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor - B, având ca obiect acordare cetățenie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 11 noiembrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 18 noiembrie 2009.
CURTEA
Constată că la data de 27.07.2009 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Brașov -Secția contencios administrativ și fiscal, sub nr -, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, prin care s-a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților la emiterea unui act administrativ de autoritate publică individual prin care să recunoască calitatea reclamantului de cetățean de jure al României și obligarea pârâtului Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanei la înregistrarea reclamantului în evidențele sale de specialitate prev de OG nr 97/2005, drept cetățean român.
În motivarea acțiunii, în esență, s-au arătat următoarele:
Reclamanta susține că a dobândit cetățenia română conform principiului jus sanqvinis consacrat de Legea nr 21/1991 întrucât părinții săi s-au născut pe teritoriul Regatului României, iar potrivit art 5 al 2 din Constituția României, cetățenia română nu poate fi retrasă.
De asemenea, reclamanta a mai arătat că se află în situația prevăzută de Legea nr 21/1991, pârâtele refuzând să îi soluționeze problema cetățeniei române potrivit legii.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art 8 din Legea nr 554/2004, în sensul că litigiile legate de refuzul autorităților publice a recunoaște un drept preexistent, concretizat prin tăcerea serviciului public, sunt supuse de plin drept cenzurii instanței de contencios administrativ.
În opinia reclamantei, față de refuzul pârâtelor de a îi recunoaște calitatea de cetățean de jure al statului român, nu este necesară efectuarea procedurii prealabile.
În concluzie, s-a susținut că sunt întrunite condițiile promovării acțiunii în contencios administrativ și ale legitimității calității reclamantei de persoană vătămată.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că, potrivit Legii nr 21/1991, una dintre modalitățile de dobândire a cetățeniei române este prin naștere, fiind reglementate cazurile în care o persoană poate fi considerată de jure cetățean român prin naștere. Regula o constituie situația în care o persoană s-a născut pe teritoriul României indiferente dacă ambii părinți sau numai unul este cetățean român, însă, dacă o persoană este născută în străinătate, aceasta dobândește cetățenia română cu condiția ca unul sau ambii părinți să fie cetățeni români. În această ultimă situație consideră reclamantul că se află și solicită recunoașterea calității sale de cetățean român.
În susținerea cererii, reclamanta a depus o serie de înscrisuri.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii întrucât reclamanta trebuia să urmeze procedura prevăzută de Legea nr 21/1991 modificată și completată de Legea nr 171/2009.
Pârâtul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanei a depus la dosar note de ședință prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivată pe considerentul că această instituție nu are atribuții de constatare a cetățeniei române.
S-a mai arătat că activitatea de clarificare a cetățeniei române, în situația persoanelor care nu dețin documente pentru dovedirea cetățeniei române, este atributul Direcției Generale a Pașapoartelor. În acest sens s-a făcut referire la art 29 al 4 din Legea nr 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, precum și la faptul că Inspectoratul și Serviciile Publice Comunitare de Evidență a Persoanei emit acte de identitate în baza documentelor prezentate de solicitanți.
S-a mai menționat că reclamanta, întrucât deține documente de stare civilă emise de Republica M, are obligativitatea de transcriere a acestora în registrele de stare civilă românești, conform prevederilor Legii nr 119/1996, acesta fiind primul pas, în opinia pârâtului, după constatarea faptului că este cetățean român, urmând ca Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanei să efectueze mențiunile în a datelor existente în actele de stare civilă.
De asemenea, printr-o altă notă de ședință depusă la dosar, același pârât, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, a ridicat excepția necompetenței materiale a instanței investite cu judecarea cauzei, anexând în acest sens o copie a întâlnirii dintre membrii Comisiei " practicii judiciare " cu Președintele Secției civile și de proprietate intelectuală de la ÎCCJ și președinții secțiilor civile, conflicte de muncă și asigurări sociale a curților de apel pentru discutarea problemelor de practică neunitară nr 7/20842/1154/20.06.2009 a Direcției Europene, Relații Internaționale și Programe din cadrul.
În susținerea acestei excepții au fost invocate o serie de argumente cuprinse în minuta mai sus menționată și anume:
Cererea de constatare a calității de cetățean român constituie o chestiune diferită dar strâns legată de cea a probării calității de cetățean român întrucât iden est non esse aut non probari, iar în aceste condiții, unei persoane care se pretinde cetățean român, dar nu dispune și nu poate obține mijloacele de probă pentru dovedirea acestei calități, nu i se poate recunoaște această calitate pe calea unei acțiuni în constatare, formulată în condițiile art 11 cod procedură civilă.
Pentru recunoașterea calității de cetățean român, persoana în cauză trebuie să urmeze procedura prevăzută de art 13-19 din Legea nr 21/1991 pentru obținerea calității de cetățean român.
Procedura de soluționare a cererii de acordare a cetățeniei române se desfășoară în fața unor autorități administrative, respectiv în fața comisiei pentru cetățenie din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților și este lipsită de caracter jurisdicțional.
Față de argumentele expuse în motivarea acestei excepții de conținutul anterior menționate, instanța a calificat această excepție drept o excepție generală a necompetenței materiale a instanțelor judecătorești în soluționarea cauzei.
Instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale și excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Brașov.
Deliberând cu prioritate asupra excepțiilor invocate, în condițiile art 137 al 1 cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Acțiunea ce formează obiectul prezentei cauze este întemeiată în drept pe dispozițiile art 8 din Legea nr 554/2004 și nu pe cele ale art 111 Cod procedură civilă.
În formularea acestei cereri, reclamanta s-a prevalat de refuzul autorităților publice de a recunoaște un drept preexistent, făcând referire în acest sens și la procedura anevoioasă a dobândirii cetățeniei române și la un calcul al rulajului dosarelor de cetățenie care ar permite soluționarea unei noi cereri după trecerea a 70 de ani.
Reclamanta a înțeles să opteze pentru calea obligării pârâtelor la emiterea unui act administrativ de autoritate și, respectiv, la efectuarea unei operațiuni administrative în vederea recunoașterii calității de cetățean român a reclamantei și nu pentru parcurgerea procedurii de obținere a acestei cetățenii, apreciind că îndeplinește condițiile prevăzute de art 5 lit. b din legea nr 21/1991.
Această modalitate aleasă de reclamantă în vederea atingerii scopului său nu poate fi cenzurată prin opunerea unui fine de neprimire constând în competența unei autorități administrative ce nu desfășoară o activitate jurisdicțională, întrucât reclamantul nu înțelege să dobândească această calitate de cetățean român, ci să-i fie recunoscută de jure.
Ca urmare, fiind întemeiată pe dispozițiile art 8 din Legea nr 554/2004, respectiv pe ultima teză a acestui text de lege, acțiunea reclamantei se impune a fi analizată în contencios administrativ din perspectiva tuturor condițiilor impuse de lege, neexistând vreun motiv al constatării necompetenței generale a instanțelor de judecată în soluționarea cauzei.
În condițiile art 10 al 1din Legea nr 554/2004 care prevede criteriile stabilirii instanței de contencios administrativ competente, față de calitatea persoanelor chemate în judecată, competența de soluționare a prezentei cauze aparține curții de apel.
Însă, potrivit art 10 al 3 din Legea nr 554/2004, reclamanta se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Reclamantul a indicat în cererea de chemare în judecată un domiciliu ales în localitatea B, jud
Procedura de citare la domiciliul ales nu s-a putut efectua întrucât, astfel cum s-a consemnat și de lucrătorul oficiului poștal, strada indicată de reclamantă nu există în
Este evident în aceste condiții că reclamanta nu a avut niciodată în fapt un domiciliu ales pe raza Curții de Apel Brașov, iar potrivit dispozițiilor legale ce stabilesc competența teritorială a instanței, competența este atrasă de domiciliul legal sau de fapt al persoanei și nu de cel ales în vederea comunicării actelor de procedură care, în prezenta cauză, nici nu a fost indicat cu acest scop, ci cu intenția de a atrage competența teritorială a instanței brașovene.
Ca urmare, neexistând un domiciliu al reclamantei în România, competența teritorială de soluționare a cauzei este atrasă de domiciliul cunoscut și anume de sediile celor doi reclamanți, situate în
În considerarea celor expuse anterior, Curtea va respinge excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești de a soluționa cauza.
Întrucât competența materială de soluționare a cauzei aparține curții de apel, dar sub aspect teritorial competența de soluționare a cauzei revine instanței de la domiciliul pârâților, excepția de necompetență materială a Curții de Apel Brașova rămas fără obiect, urmând să se dispună, în condițiile art 158 cod procedură civilă, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția necompetenței generale a instanțelor de a soluționa cauza invocată de pârâtul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanei.
Admite excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Brașov invocată de instanță din oficiu și, în consecință,
Declina competența de soluționare a cauzei înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov sub nr -, având ca obiect acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantei în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților la emiterea unui act administrativ de autoritate publică individual prin care să recunoască calitatea reclamantei de cetățean de jure al României și obligarea pârâtului Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanei la înregistrarea reclamantei în evidențele sale de specialitate prev de OG nr 97/2005, drept cetățean român, în favoarea Curții de Apel București.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.11.2009.
Președinte, Grefier,
- - - -
RED. LB- 29.01.2010
DACT. T- 3. 02. 2010/ 2 EX.
Președinte:Lorența ButnaruJudecători:Lorența Butnaru
