Completare dispozitiv. Decizia 1131/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-- 23.06.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 1131
Ședința publică din 30 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Catargiu Victoria
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER -
JUDECĂTOR 3: Olaru Rodica
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat reclamanta recurentă Casa Județeană de Asigurări de Sănătate T împotriva sentinței civile nr. 3/CC/5.05.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați și, având ca obiect, obiect completare dispozitiv.
La apelul nominal făcut în ședință publică,se prezintă avocat în reprezentarea reclamantei recurente și pârâtul intimat personal, lipsă fiind pârâta intimată.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate alte cereri, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii și rejudecând admiterea cererii așa cum a fost formulată, iar în subsidiar casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pârâtul intimat solicită respingerea recursului și menținerea soluției pronunțată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, sub nr. 3257/30 din 09.04.2008, reclamanta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate a Formulat Contestație la executare, în contradictoriu cu și, solicitând admiterea contestației formulate, lămurirea întinderii și înțelesului dispozițiilor hotărârii nr.227/2007, anularea formelor de executare îndeplinite în dosarul execuțional nr. 962/EX/2007 al BEJ, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că în dosarul execuțional nr. 962/EX/2007 al BEJ, la cererea intimaților și, s-a emis somația nr.692/31.03.2008, prin care s-a solicitat ca în termen de 10 zile de la data primirii somației, reclamanta să calculeze și să plătească intimaților sporul de confidențialitate și sporul de fidelitate. Obligațiile pentru care a fost somată reclamanta, nu pot fi realizate înainte de îndeplinirea obligației de negociere a cuantumului sporului, urmând ca după aceea să se treacă la calculul sporurilor și după acceptarea calculului la plata efectivă a sumei rezultate.
Față de faptul că prin sentință nu a fost indicat cuantumul sporurilor ce urmează a fi plătit, reclamanta, la termenul de judecată din data de 05.05.2008 și-a precizat cererea solicitând doar lămurirea întinderii și înțelesul dispozițiilor hotărârii 227/2007.
Prin sentința civilă nr. 3/CC din 5.05.2008, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa respins cererea privind lămurirea întinderii și înțelesului dispozițiilor din sentința civilă nr. 227/CA din 12.03.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr-, formulata de CASA JUDETEANA DE ASIGURARI DE SANATATE T, în contradictoriu cu pârâții si.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanăță a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 227/12.03.2007, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanții și, împotriva pârâtei Casa Județeană de Asigurări de Sănătate T, obligând pârâta la calculul și plata către reclamanți a sporului de confidențialitate și a sporului de mobilitate, începând cu data de 29.07.2004, pentru și cu data de 17.10.2006 pentru reclamantul, obligând în același timp pârâta să negocieze aceste sporuri ca vor fi incluse în contractul de muncă.
Din dispozitivul sentinței a cărei lămurire se cere, rezultă clar obligațiile pe care le are pârâta, de negociere a sporurilor, calcularea lor, includerea în contractul de muncă și plata către reclamanți.
Pentru considerentele mai sus invocate, tribunalul constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 281(1) pr. civ. urmează a dispune respingerea cererii privind lămurirea întinderii și înțelesului dispozițiilor din sentința civilă nr. 227/CA din 12.03.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr-.
Împotriva acestei sentinței a declarat recurs Casa Județeană de Asigurări de Sănătate T, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, se invocă în esență următoarele:
Se apreciază că există o mare contradicție între considerente și dispozitiv.
Deși a explicat și justificat necesitatea formulării cererii de față,respectiv începerea procedurii executării silite pentru obligarea sa la plata drepturilor salariale înainte de negocierea și calculul drepturilor salariale.
În contra logicii interpretării dispozitivului, instanța de fond nu a considerat necesitatea lămuririi ordinii îndeplinirii obligațiilor din cuprinsul dispozitivului.
Apreciază necesar ca însăși instanța să stabilească ordinea obligațiilor ce urmează a fi executate în forma prezentată de aceștia în cerere, pe care atât ei cât și instanța o apreciază corect, logică și legală, fiind practic singura modalitate de executare a dispozitivului hotărârii.
Astfel,titlu invocat de intimați, cuprinde 3 obligații
- obligația de a face - negocierea cuantumului
- obligația de a face - calculul valorii sporurilor
- obligația de a da-plata sporurilor negociate și calculate, raportat la venitul intimaților
Rezultă astfel,că obligațiile pentru care au fost somați, nu pot fi realizate înainte de îndeplinirea obligației de negociere a cuantumului sporurilor.
Numai după negocierea cuantumului se poate trece la calculul sporurilor și după acceptarea calculului la plata efectivă a sumei rezultate.
Recursul este neîntemeiată.
Astfel, din analiza dispozițiilor art. 2811.pr.civ. rezultă că "în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispozițiile potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice".
Din examinarea contestației reclamantei, rezultă că aceasta nu se încadrează în nici una din situațiile vizate de textul de lege precitat ci vizează o altă situație și anume; modificarea ordinii în care instanța de fond a dispus în sarcina contestatoarei anumite obligații.
Or, acest aspect nu prezintă relevanță în procedura executării silite a hotărârii în discuție, în condițiile în care scopul realizării executării efective nu poate avea loc decât într-o ordine logică și firească, respectiv negocierea sporului și includerea lor în contractul de muncă, calculul lor, iar în final plata acestora, independent de modalitatea indicată de către instanță în hotărârea atacată.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea apreciază că recursul de față este nefondat, urmând a fi respins în baza dispozițiilor art. 312 aliniatul 1.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate T, împotriva sentinței civile nr. 3/CC/2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30 octombrie 2008.
PT.PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - LIBER - - -
Aflată în pensie
Semnează
VICEPREȘEDINTE
GREFIER,
- -
Red.CL./17.12.2008
Tehnodact / 2 ex./18.12.2008
Prima instan ță: Tribunalul Timiș - Judecător
Președinte:Catargiu VictoriaJudecători:Catargiu Victoria, Claudia, Olaru Rodica