Completare dispozitiv. Decizia 924/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA Nr. 924/R/CA/2009

Ședința publică de la 30 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marieta Florea

JUDECĂTOR 2: Marius Ionel Ionescu

JUDECĂTOR 3: Ștefan

Grefier:

Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor declarate de către revizuentele CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE D și CASA JUDEȚEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE D împotriva sentinței civile nr. 604/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-, având ca obiect revizuire.

Se constată că s-au depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură la data de 29.06.2009, concluzii scrise formulate de către intimata reclamantă.

dezbaterilor și concluziile părților au avut loc la termenul de judecată din 23 Iunie 2009 și au fost consemnate în încheierea de amânare inițială a pronunțării întocmită la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare

CURTEA DE APEL

Asupra recursurilor în contencios de față,

Prin cererea de revizuire înregistrată la Tribunalul Sibiu sub dosar nr- în urma strămutării dispuse de Tribunalul Dâmbovița, revizuenta CJAS D, în contradictoriu cu intimata, a solicitat revizuirea Sentinței nr. 1596/31 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosar nr. 5205/2006, în sensul modificării în parte a dispozitivului sentinței, prin înlăturarea obligării pârâtei (revizuienta din prezenta cauză) la plata tuturor drepturilor salariale aferente funcției publice de conducere - medic șef, deținută de intimată, anterior reorganizării activității instituției și reintegrarea într-o funcție publică corespunzătoare nivelului pregătirii profesionale.

În motivarea cererii de revizuire, revizuienta a arătat că sentința nr. 1596 din 31 octombrie 2005, nu mai poate fi executată, întrucât în prezent nu mai există postul avut anterior de intimata, pe care au fost obligați prin dispozitivul sentinței să o reintegreze, întrucât a fost redus ca urmare a reorganizării activității tuturor Caselor de asigurări de sănătate din țară, inclusiv a CAS D, așa cum reiese din organigramele și fișele postului anterior și după reorganizare și intimata nu a promovat concursul organizat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, în vederea ocupării postului devenit vacant în urma reorganizării activității instituției, de director executiv adjunct - medic șef.

În drept, revizuienta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 322 pct. 3. pr. civilă, art. 1156 alin. 4 din Codul civil și art. 371 ind. 5 lit. a Cod pr. civilă).

Prin Sentința civilă nr. 604/CA/2008 Tribunalul Sibiua respins cererea de revizuire formulată de revizuenta CJAS D în contradictoriu cu intimata.

Prin Sentința nr. 150/CA/04.03.2009, aceeași instanță a dispus completarea dispozitivului primei sentinței în sensul că revizuenta să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4495 lei către intimată.

Pentru a pronunța aceste soluții, instanța a reținut că revizuirea nu este tardivă, fiind formulată în termenul de o lună calculat de la data ultimului act de executare, respectiv din 20.12.2006, data reintegrării în funcția publică de conducere a intimatei în revizuire, dar este nefondată întrucât motivul invocat de revizuentă conform art. 322 pct. 3 nu este incident în cauză.

Astfel, instanța de revizuire a reținut că revizuenta a invocat în fața instanței de fond inexistența în noua organigramă de funcționare a postului ocupat de intimată, respectiv imposibilitatea reintegrării reclamantei pe funcția anterioară, ca efect al Ordinului președintelui CNAS și Ministrului Sănătății nr. 637/2005, argumente care au fost avute în vedere la data pronunțării sentinței atacate cu revizuire, astfel că hotărârea trebuie executată și de altfel a și fost executată.

În ce privește cererea privind cheltuielile de judecată, instanța a reținut că a omis a se pronunța asupra acesteia, însă, prin sentința nr. 150/CA/2009 aceeași instanță a constatat că cererea este fondată conform art. 274 Cod procedură civilă și justificată, astfel încât a fost admisă.

Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs revizuenta CJAS D, solicitând a se dispune modificarea acestora în sensul admiterii cererii de revizuire și a înlăturării obligației de plată a cheltuielilor de judecată.

Recurența susține că prima instanță a reținut greșit împotriva întregii probațiuni administrate că funcția de conducere ocupată de reclamantă a existat și la data pronunțării sentinței a cărei revizuire se cere.

Aceeași recurentă arată că este neîndoielnic că de la data acțiunii reclamantei împotriva Deciziei nr. 193/2005 și până la data pronunțării sentinței civile 1596/2005 procesul de reorganizare în temeiul /CNAS nr. 637/2005 și-a produs efecte depline, postul reclamantei fiind declarat vacant, iar ocuparea lui trebuia să se facă pe baza concursului.

Greșit a reținut instanța că legalitatea Ordinului nr. 637/2005 a fost cenzurată de instanțele de judecată, ori legalitatea ordinului a fost cercetată doar pe cale de excepție.

De altfel, susține revizuenta recurentă, instanța a greșit și când a reținut că reclamanta a fost reintegrată dar fără a observa că în statul de funcțiuni rezultat în urma reorganizării funcția este cu totul alta, reținând greșit că în speță sunt aplicabile prevederile art. 78 din Legea nr. 53/2003 și de asemenea, că Decizia CEDO împotriva României, invocată în sentință, nu este incidentă pentru că reorganizarea unei instituții nu este similară cu procedura reorganizării judiciare și faliment a unei societăți comerciale.

În ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată, se susține că onorariul de avocat în sumă de 4165 lei este mult prea mare în raport cu munca îndeplinită de avocat, care a redactat doar concluziile scrise, iar cheltuielile cu deplasarea, respectiv transportul la Sibiu, nu s-au efectuat căci acesta nu s-a deplasat în instanță.

Intimata nu a depus întâmpinare, ci doar concluzii scrise.

Recursul este nefondat.

Conform art. 322 pct. 3 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă obiectul pricinii nu se află în ființă.

Cazul de revizuire de mai sus este aplicabil atunci când obiectul pricinii "a pierit" după pronunțarea hotărârii.

În ce privește aplicarea acestui caz de revizuire în domeniul raporturilor de muncă - iar raportul de serviciu este un raport atipic de muncă, având reglementări speciale în Legea nr. 188/1999 și în măsura în care acesta nu dispune, se completează cu reglementările de drept comun ale Codului Muncii, în doctrină s-a decis că în situația în care printr-o hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus anularea desfacerii contractului de muncă al salariatei și reintegrarea sa pe postul deținut anterior, împrejurarea că între timp postul în care urma a se efectua reintegrarea s-a desființat, nu justifică admiterea cererii de revizuire a unității, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 3 Cod procedură civilă.

În mod corect prima instanță a respins cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 3 Cod procedură civilă, justificat de cele două argumente principale - procesul de reorganizare al instituției prin desființarea postului a fost avut în vedere de instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită, astfel că hotărârea judecătorească trebuie executată și de altfel a și fost executată, acesta fiind al doilea argument al hotărârii.

Instanța de fond nu a respins cererea de revizuire pe motiv că postul nu a fost desființat înainte de pronunțarea sentinței, ci justificat de faptul că și acest argument al apărării exista la data pronunțării, de altfel a și fost invocat în fața instanțe de fond, fiind consemnat în partea introductivă a hotărârii și cu toate acestea s-a dispus reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior, astfel că nu este incident cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 3 Cod procedură civilă.

Prin revizuirea de față se tinde a se înlătura judecata care a avut loc și în urma căreia s-a pronunțat hotărârea irevocabilă.

Mai mult, așa cum a reținut și prima instanță, art. 6 din CEDO consacră dreptul la un proces echitabil și cuprinde în conținutul său și dreptul la executare a hotărârii judecătorești irevocabile.

Revizuenta nu poate susține că îi este imposibil să execute hotărârea judecătorească devreme ce chiar a executat-o, respectiv a găsit modalitatea de aop une în executare.

În ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată, el este dovedit la dosar cu chitanța pentru onorariul apărătorului și contravaloarea transportului intimatei la instanță.

În ce privește cenzurarea onorariului avocatului conform art. 274 alin 3 Cod procedură civilă, aceasta nu se impunea și în mod corect instanța a acordat integral acest onorariu.

Munca avocatului a fost îndeplinită prin concluziile scrise și întâmpinarea (fila 86), redactate de acesta, precum și prin faptul că acesta nu s-a prezentat la Sibiu, justificat de motive medicale conform certificatului medical depus la dosar. Totuși, avocatul s-a prezentat în instanță în faza de rejudecare a cererii de revizuire la Tribunalul Dâmbovița.

Prin urmare, instanța de fond a acordat corect cheltuielile de judecată în favoarea intimatei în revizuire.

În consecință, recursul revizuentei împotriva celor două hotărâri va fi respins ca nefondat, conform art. 312 alin 1 Cod procedură civilă, nefiind incidente prevederile art. 3041și art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

În recurs intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge recursurile declarate de revizuenta Casa de Asigurări de Sănătate D împotriva sentinței civile nr. 604/CA/12 noiembrie 2008 și nr. 150/CA/04.03.2009 pronunțate de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 30.06.2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

- (CO)

Semn. Președinte

Grefier,

Red.

Tehnored. /2 ex/13.08.2009;

jud. fond:

Președinte:Marieta Florea
Judecători:Marieta Florea, Marius Ionel Ionescu, Ștefan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Completare dispozitiv. Decizia 924/2009. Curtea de Apel Alba Iulia