Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 1040/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.8132,-
DECIZIA NR. 1040
Ședința publică din data de 17 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Preda Popescu Florentina
JUDECĂTORI: Preda Popescu Florentina, Dinu Florentina Chirica
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoare ASOCIAȚIA LOCAL COMUNITARĂ - prin reprezentant, cu sediul în S,-, Județ împotriva deciziei nr.596 din data de 29.04.2008, pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu intimatul PRIMARUL ORAȘULUI S -, domiciliat în S, Județ
Contestația este timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 10 lei, potrivit chitanței nr.- și timbru judiciar de 0,15 lei, ce au fost anulate de către instanță și atașate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns contestatoarea prin reprezentantul său, lipsă fiind intimatul Primarul orașului S,.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La solicitarea Curții, recurentul contestator arată că nu poate preciza data la care a primit copia hotărârii atacate.
Curtea din oficiu, invocă excepția tardivității formulării contestație în anulare.
Având cuvântul contestatorul, arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția invocată, după care revine și depune la dosar un plic ce poartă data de expediere 28.06.2008, precizând că la această dată a formulat contestația în anulare și solicită admiterea contestației, anularea deciziei de recurs și trimiterea dosarului spre rejudecare, întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat asupra obligației consfințite de Legea 554/2001 și Legea 52/2003 și nu a comunicat informațiile de interes public.
CURTEA
Asupra contestației de față, reține următoarele:
Prin decizia nr. 596 din 29.04.2008 Curtea de APEL PLOIEȘTI, a respins ca nefondat recursul formulat de reclamanta ASOCIAȚIA LOCAL COMUNITARĂ S, împotriva sentinței nr.112 pronunțată la data de 26 februarie 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL ORAȘULUI S, -.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea de APEL PLOIEȘTIa reținut că mod corect instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantei, întrucât aceasta prin precizările făcute în fața instanței a solicitat ca pârâtul să răspundă la cererea înregistrată la Primăria Orașului S cu nr.22280/2007 și să fie obligat să răspundă la cererile ce-i vor fi adresate să respecte legea transparenței și dreptului la informare, precum și alte solicitări menționate în cerere, ce au fost corect apreciate ca fiind inadmisibile.
Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit, așa cum prevăd dispozițiile Constituției și ale Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informații de interes public, iar autoritatea publică trebuie să asigure accesul la informații atât din oficiu, cât și la cerere.
Potrivit principiului constituțional în România respectarea Constituției și a legilor este obligatorie și așa cum a apreciat și instanța de fond, nu este necesar să se pronunțe o hotărâre judecătorească care să asigure forța obligatorie a legii. Legea nr.544/2001 prevede și sancțiuni, persoanele care se consideră vătămate în drepturile lor având posibilitatea potrivit art.22 din lege să facă plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului, așa cum a procedat și recurenta, instanța putând obliga autoritatea sau instituția publică să furnizeze informațiile solicitate.
A mai reținut instanța de recurs că instanța de fond a obligat pârâtul să comunice recurentei informațiile solicitate, iar pentru informațiile viitoare, reclamanta recurentă nu poate justifica un interes născut și actual ca o condiție de admisibilitate a cererii, pentru că nu se cunoaște care va fi poziția autorității publice la solicitările reclamantei.
Reclamanta recurentă nu se poate considera vătămată în drepturile sale prin presupunerea îngrădirii viitoare a accesului liber la informațiile de interes public.
Față de cele precizate Curtea reține că toate solicitările reclamantei respinse ca inadmisibile de instanța de fond, nu puteau fi altfel soluționate, iar buna credință a pârâtului trebuie analizată avându-se în vedere fiecare cerere pentru că aceasta se prezumă, reclamantei-recurente revenindu-i sarcina de a dovedi contrariul.
Obligația de a comunica din oficiu informațiile de interes public se realizează prin publicarea acestora în Monitorul Oficial al României sau în mijloacele de informare în masă, prin publicații proprii, pe pagina de Internet, accesul la aceste informații fiind neîngrădit, consultarea lor putându-se face și la sediul instituției publice, recurenta nefăcând dovada că i s-a refuzat o astfel de solicitare.
Împotriva acestei decizii contestatorul a formulat și cerere de revizuire la data de 04.06.2008, care a fost respinsă ca nefondată prin decizia nr. 846/19 iunie 2008 Curții de APEL PLOIEȘTI.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI la data de 2.07.2008 Asociația Local Comunitară Saf ormulat în contradictoriu cu PRIMARUL ORAȘULUI S - o contestație în anulare solicitând instanței să dispună ca Primăria S prin primar să fie obligată să asigure transparența și informarea în actul decizional, dar după cum se poate constata au fost obstrucționați și drepturile anulate.
În motivarea contestației în anulare, contestatoarea a arătat că instanța de recurs a reținut că dispozițiile legale sunt obligatorii prin chiar conținutul lor, nefiind necesară pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să le asigure forța obligatorie.
Au solicitat să fie avertizat pârâtul și obligat să respecte legile, nici mai mult nici mai puțin, iar referitor la faptul că este sau nu necesară o hotărâre judecătorească în acest sens, apoi a știut legiuitorul ce face și instanța chiar e abilitată să ia măsuri dar.dacă vrea.
Mai mult chiar, la Curtea de APEL PLOIEȘTI, alt complet judecătoresc decide să mențină "ad literam" hotărârea primei sentințe, cu toate că la revizuire a mai depus o serie de documente între care și alte doua cereri la care nu a primit nici un răspuns, dar și altele câteva la care răspunsul era tot pe lângă problemă sau. parțial.
În susținerea contestației în anulare, contestatoarea a depus la dosar un set de acte (filele 14-30).
În ședința publică din data de 17.09.2008, Curtea a invocat excepția tardivității formulării contestației în anulare.
Față de această excepție, Curtea constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 319 alin.2 pr. civ., contestația se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin.1 lit.b sau c. Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
Prezenta contestație în anulare a fost formulată față de decizia nr. 596 din 29.04.2008 a Curții de APEL PLOIEȘTI, decizie irevocabilă prin care a fost respins ca nefondat recursul, hotărâre care nu se aduce la îndeplinire pe cale de executare silită. Această decizie a fost redactată la data de 12 mai 2008.
Împotriva acestei decizii, la data de 4.06.2008 Asociația Local Comunitară Saf ormulat revizuire, de unde rezultă că la această dată contestatoarea luase cunoștință de hotărârea pronunțată în recurs.
Or, prezenta contestație în anulare este depusă prin poștă la data de 28.06.2008, cu depășirea termenului legal de 15 zile care expira la data de 20.06.2008, zi lucrătoare.
Pentru aceste considerente și în temeiul art. 320.pr. civ. Curtea va admite excepția tardivității formulării contestației în anulare și va respinge contestația în anulare ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității formulării contestației în anulare, invocată din oficiu. Respinge contestația în anulare formulată de contestatoare ASOCIAȚIA LOCAL COMUNITARĂ - prin reprezentant, cu sediul în S,-, Județ împotriva deciziei nr.596 din data de 29.04.2008, pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu intimatul PRIMARUL ORAȘULUI S -, domiciliat în S, Județ P, ca tardiv formulată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.09.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Preda Popescu Florentina, Dinu Florentina Chirica
- - - - - -
GREFIER,
Red. DF/DD
2ex./2.10.2008
f- Tribunalul Prahova
/
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare nr. 3120
Președinte:Preda Popescu FlorentinaJudecători:Preda Popescu Florentina, Dinu Florentina Chirica