Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 1234/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția contencios administrativ și fiscal
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1234
Ședința publică din 3 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Adina Pokker
JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 3: Ionel Barbă
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.158/18.02.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Regia Autonomă de Transport B și Regia Autonomă de Transport Public I, având ca obiect comunicare informații de interes public.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă personal reclamantul recurent, lipsă fiind pârâții intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-au verificat actele și lucrările de la dosar după care se constată că s-a depus la dosar, prin fax și prin registratura instanței, întâmpinare din partea pârâtelor intimate T I și B, care se comunică reclamantului.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată finalizată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reclamantul recurent solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii.
E A
Asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr.158/18.II.2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul C-S a espins acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtele Regia Autonomă de Transport și Regia Autonomă de Transport Public I și a act de renunțarea la judecată a reclamantului față de pârâta SC Roșie
În motivare s-a reținut că prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București, sub nr- din 14.03.2007, reclamantul, în calitate de ziarist la " Național", a chemat în judecată pârâtele Regia Autonomă de Transport RA B, SC SA, Roșie Regia Autonomă de Transport Public I, solicitând obligarea acestora să comunice datele solicitate, conform Legii nr. 544/2001, privind accesul la informațiile de interes public.
Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 1752/ 14.03.2007, a declinat competența în favoarea Tribunalului C-
Legea nr. 544/2001 reglementează diferit accesul mijloacelor de informare în masă la informațiile de interes public față de accesul oricărei persoane de a solicita și obține informațiile de interes public.
Tribunalul, pornind de la aceste dispoziții legale cuprinse în art.15 din Secțiunea a 2-a,din Legea nr.544/2001, constată că reclamantul nu a făcut dovada că pârâtele au încălcat prevederile legale în discuție.
De altfel, pentru a verifica modul în care pârâtele au respectat aceste prevederi, Tribunalul în virtutea rolului său activ, a dispus ca reclamantul să precizeze în ce calitate solicitat pârâtelor accesul la informațiile în litigiu.
Ca urmare, Tribunalul ținând cont de prevederile art.15 și următoarele din Legea nr.554/2001 privind accesul la informațiile de interes public,va respinge acțiunea reclamantului.
În atare situație, cum reclamantul nu a respectat procedura specială prevăzută de lege, în cazul accesului mijloacelor de informare în masă la informațiile de interes public, Tribunalul consideră că nu se mai impune discutarea și a celorlalte probleme juridice invocate de pârâte, în apărare.
În ce privește pârâta SA Roșie Tribunalul, în baza art.246 alin.1 Cod procedură civilă, va lua act de renunțarea la judecată a reclamantului față de această pârâtă.
În cauză a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea sentinței și admiterea acțiunii.
În esență recurentul critică prima instanță pentru blocarea accesului la o informație de interes public, prin eludarea dreptului de acces la justiție, prin încălcarea art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nemotivarea soluției, tergiversarea soluționării cauzei.
Recurentul susține că Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România pentru blocarea accesului la justiție prin invocarea unor proceduri administrative. În fapt, instanța de judecată s-a pronunțat pe o astfel de excepție obstrucționând dreptul său la informare și de a fi judecat de o instituție constituită în condițiile art.6 ale Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Interesul public se prezumă conform Legii nr. 544/2001, iar legea prevede în mod explicit care este procedura aplicabilă în cazul în care se formulează o cerere de către un jurnalist (art.8 alin.5 din Legea nr. 544/2001) coroborat cu art.16 și următoarele din actul normativ anterior invocat. Consideră soluția nemotivată în considerarea faptului că instanța nu a soluționat toate excepțiile care au fost invocate sau, chiar dacă au încercat o justificare a respingerii acțiunii, se folosește de o motivare confuză în care recunoaște calitatea de jurnalist a reclamantului și califică informațiile solicitate ca fiind de interes public, iar pe de altă parte ulterior, motivează respingerea acțiunii pentru că nu ar fi precizat în ce calitate a solicitat pârâtelor accesul la informațiile aflate în litigiu. Sub alt aspect, legea obligă instituțiile publice cărora li se adresează jurnaliștii să răspundă: "de regulă, imediat sau în cel mult 24 de ore", iar procedura judiciară se va desfășura cu celeritate, fiind însăși esența acestei legi.
După modelul urmat de această instanță termenul de aproape doi ani pentru soluționarea în fond echivalează cu obstrucționarea dreptului la informare.
Examinând recursul reclamantului în raport cu motivele invocate și cu cele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, se respinge ca nefondat, cu aplicarea art.312 alin.1 Cod procedură civilă pentru că:
Prin cererea nr.51/16.01.2007 înregistrată la pârâta RA Autonomă de Transport Public I reclamantul, în calitate de jurnalist a solicitat mai multe informații legat de activitatea sa economică, privitor la tipul de curent folosit, valabilitatea unor contracte legate de consumul de energie electrică, numărul de tramvaie ce funcționează, care este prețul de achiziție a energiei electrice etc.
Prin întâmpinările depuse în cauză, comunicate reclamantului chiar și la data de 14.III.2007, potrivit sentinței civile nr.1752/14.III.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București, pârâta a susținut că nu cade sub incidența prevederilor art.2 din Legea nr. 544/2001 pentru că a fost înființată în baza Legii nr. 15/1990 ca societate comercială și funcționează pe baza gestiunii economice și autonomiei financiare, având resurse financiare proprii și că nu utilizează astfel resurse financiare publice.
Reclamantul nu a contestat acest statut al pârâtei.
Așa fiind, prin raportare la art.2 alin.1 din Legea nr. 544/2001 care prevede că, în sensul acestei legi, prin autoritate sau instituție publică se înțelege și orice regie autonomă care utilizează resurse financiare publice, Curtea constată că pârâta de Transport Public I nu intră sub incidența Legii nr. 544/2001, astfel că bine a fost respinsă acțiunea reclamantului față de această pârâtă, neexistând în sarcina sa obligația legală de furnizare a informațiilor cerute de acesta.
Privitor la pârâta de Transport B, reclamantul a formulat cererea cu nr.52/16.2007 prin care a solicitat informații identice cu cele menționate la pârâta din municipiul I, și prin răspunsul cu nr.276/19.2007 i s-au comunicat relațiile cu excepția celei legate de punctul de achiziție a energiei electrice.
Din conținutul cererii reclamantului rezultă că acesta nu a precizat în concret la care preț al energiei electrice face referire, în sensul că nu a indicat un anume contract încheiat de pârâtă cu un anume furnizor, situație în care neexistând un obiect determinat al solicitării sale, Curtea apreciază că nu există un refuz nejustificat din partea pârâtei care să fie vătămător pentru reclamant, în sensul art.22 alin.1 din Legea nr. 544/2001, motiv pentru care bine a fost respinsă și această cerere de prima instanță.
Raportat la considerentele expuse, Curtea constată că motivele de recurs sunt nefondate pentru că nu s-a blocat accesul liber la justiție al reclamantului pentru a fi incidente prevederile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, că nu are relevanță în litigiu calitatea sa de jurnalist, raportat la motivele reținute prin prezenta decizie, iar tergiversarea acțiunii a fost generată de problemele legate de competența teritorială a instanței de contencios administrativ, în soluționarea cauzei.
În consecință, pentru motivele invocate recursul reclamantului se respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
. LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.158/18.II.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului C-
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică 3.XI.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER - -
Red.-10.XI.2009
Tehnored. /20.11.2009/ 2 ex.
Prima instanță:Tribunalul C-
Judecător:
Președinte:Adina PokkerJudecători:Adina Pokker, Rodica Olaru, Ionel Barbă