Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 1284/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1284
Ședința publică de la 05 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doina Ungureanu JUDECĂTOR 2: Magdalena Fănuță
-- - - JUDECĂTOR 3: Teodora Bănescu
-- - - Judecător
Grefier -
XXXX
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 278 din data de 20 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit recurentul reclamant, intimații pârâți Comisia Locală De Fond Funciar și Primaria,
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termen legal, că a fost depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art. 302 și este scutit de taxa de timbru.
S-a referit că recurentul reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 pct. 2
S-a arătat că intimații pârâți nu au depus întâmpinare.
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, trece la deliberări:
CURTEA
Asupra recursului de față:
La data de 16 ianuarie 2008 s-a primit si înregistrat la aceasta instanță cererea de chemare in judecata formulata de numitul prin procurator, împotriva pârâtelor Comisia locala de fond funciar a com. reprezentata prin primar si Primaria com., pentru ca prin hotarâre să fie obligate să elibereze în termen legal în copie xerox procesul verbal de punere în posesie din 01 08 2003 cu anexele sale, prin care a fost pus in posesie potrivit titlului de proprietate nr. 4562 din 12 08 20003 de comisia de fond funciar conform Legii nr.1/2000.
Reclamantul și-a motivat actțunea în sensul că s-a adresat cu o astfel de cerere comisiei locale de fond funciar a com în data de 18 iunie 2007 și nu a primit raspuns, anexând dovada privind expedierea acestei cereri, întemeindu-și actiunea pe dispozitiile legii nr.544/2002 privind accesul liber la informatiile de interes public si legea nr.544/2001.
Prin Intimpinare Comisia Locala de fond funciar a solicitat respingerea acestei cereri ca neîntemeiata pentru ca în urma verificarilor efectuate în registrul intrare /iesire de la Primaria a constatat ca nu s-a primit nici o cerere de la în cursul lunii iunie 2007, transmisă cu actul nr. 19051 la care face referire reclamantul, și se arată în continuarea intimpinarii că reclamantul primit procesul verbal de punere in posesie nr.343 /01 08 2003 cât si titlu de proprietate nr.4562/12 08 2003, eliberate în baza legii nr.1/2000, ambele fiind eliberate de ce functiona în acea perioadă și se mentionează ca reclamantul este membru al, comisie aprobata prin ordinul nr.251/2005 al Prefectului M, deși comisia s-a întrunit de nenumarate ori, reclamantul fiind prezent în calitate de membru, nu a solicitat eliberarea acestui act ce se gasește în arhiva, și ce îl putea primi in xerocopie la orice solicitare, chiar verbal, dar nu a solicitat acest document.
Tribunalul Mehedinți prin sentința nr. 278 din 20.02.2008 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Locale de fond funciar și a Primăriei com..
A respins acțiunea reclamantului împotriva pârâtelor Comisia Locală de fond funciar și Primăria com..
Referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale a pârâtelor Comisia de fond funciar si Primaria, s-a constatat că, acestea nu au calitate procesuala pasiva în astfel de cauze, deoarece, deși este de necontestat că, actul solicitat constituie o informatie de interes public în conformitate cu dispozitiile art. 2 din Legea nr.544/2001, dispozițiile art. 3 si 4 din acest act normativ, prevăd că asigurarea de catre autoritatile și institutiile publice a acesului la informatiile de interes public, se face prin intermediul compartimentului pentru relatii publice sau al persoanei desemnate în acest sens iar pentru asigurarea acestui acces, autoritatile și instituțiile publice au obligatia de a organiza compartimente specializate de informatii de interes public și relații publice sau de a desemna persoane cu atributii în acest domeniu și prin urmare în cazul cind s-a refuzat eliberarea unor astfel de informatii de interes public, calitatea procesuala pasivă are acest compartiment sau această persoana careia i s-au delegat atributiile respective ce reveneau institutiei publice din legea nr.544/2001 și care potrivit art 21 din aceasta lege, pentru refuzul explicit sau tacit raspunde inclusiv disciplinar iar atributiile sale sunt reglementate distinct prin art 21 din Normele metodologice de aplicare a legii nr-.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului reclamantul susținut că sentința instanței de fond este netemeinică și nelegală fiind dată cu încălcarea prev. art. 304 pct. 8 și 9 Cod pr. civilă.
Recurentul arată că și-a întemeiat acțiunea pe prev. art. 12 4 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar și ale Legii 544/2001 privind liberul accesul la informații de interes public, instanța în mod greșit soluționând cauza pe excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei fără să soluționeze fondul cauzei.
Pe de altă parte, susține că instanța deși recunoaște că documentul de interes public solicitat este de interes public, însă a respins acțiunea pe o excepție pe care nu a motivat-
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul recurent a solicitat în temeiul Legii nr. 544/2001 obligarea pârâtelor Comisia Locală de Fond funciar reprezentată prin primar și Primăria com. să elibereze în copie procesul verbal de punere în posesie din 1.08.2003 cu anexele aferente.
Instanța de fond a soluționat cauza prin admiterea excepției lipsei calității procesuale a pârâtelor, apreciind totuși că actul solicitat constituie o informație de interes public în conformitate cu dispoz. art. 2 din Legea nr. 544/2001 și dispoz. art. 3 și 4 din același act normativ.
Hotărârea pronunțată de Tribunalul Mehedinți este netemeinică și nelegală fiind dată cu încălcarea prev. art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă.
Conform art. 52 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 republicată Comisia locală de fond funciar are calitate procesuală pasivă fiind reprezentată prin primar.
Pe de altă parte, conform prev. art. 62 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale republicată primarul reprezintă unitatea administrativ teritorială în justiție.
Actul de interes public solicitat de reclamant fiind emis de comisia locală constituită în baza legii fondului funciar în mod firesc cele două intimate pârâte ar fi trebuit obligate la eliberarea actului solicitat.
Pentru considerentele expuse în temeiul art. 312 Cod pr,civilă urmează a se admite recursul reclamantului și pe cale de consecință se va casa sentința pronunțată de Tribunalul Mehedinți, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeași instanță, care va soluționa pe foind cauza.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 278 din data de 20 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Iunie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. Jud. D
Ex.3//4.07.2008
Jud. A
M
Președinte:Doina UngureanuJudecători:Doina Ungureanu, Magdalena Fănuță, Teodora Bănescu