Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 1294/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--23.06.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.1294
Ședința publică din 27.11.2008
PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Ionel Barbă
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.496/2.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtele intimate Prefectura Județului T prin Prefect și Comisia Județeană de Fond Funciar T, având ca obiect comunicare informații de interes public.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâtelor intimate, lipsă fiind reclamantul recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta pârâtelor intimate solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca temeinică și legală, pentru motivele învederate prin întâmpinare și concluziile scrise pe care le depune la dosar.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.496/2.06.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins acțiunea formulata de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Prefectura Județului T prin Prefect si Comisia Județeana de Fond Funciar
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrata la Tribunalul Timiș sub nr- reclamantul a solicitat in contradictoriu cu pârâții Prefectura Județului T și Comisia Județeană de Fond Funciar T, obligarea acestora să-i comunice în scris informațiile de interes public pe care le-a solicitat; - dacă instanța consideră că informațiile solicitate sunt clasificate, dispunerea declasificării, conform legii; fixarea unui termen în care să fie comunicate aceste informații; constatarea expresă că prin adresa nr. 3965//C2/20.03.2008, emisă de Instituția Prefectului Jud.T, comunicată reclamantului în data de 21.03.2008; - pârâta a refuzat sa comunice următoarele informații de interes public: copiile tuturor hotărârilor adoptate de către Comisia Județeana T pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, referitoare la validarea transferurilor de suprafețe de teren din alte localități, pentru localitatea, în perioada 2006-2008, cu indicarea suprafețelor și a persoanelor în cauză puse în posesie, fapt ce constituie refuz al comunicării, în sensul prevăzut de nr.544/2001; obligarea pârâtei, la plata unor daune morale în valoare de 100.000 lei, în conformitate cu art.22 al.2 din nr.544/2001.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că prin adresa nr.3965/ /C2/ 20.03.2008, Prefectura Județului T, i-a condiționat comunicarea informațiilor publice solicitate de volumul mare de lucrări aferente instituției, considerând ca cererea este nerezolvabilă, în condițiile în care există 98 unități administrativ-teritoriale în raza județului. Concluzie ce nu poate fi primită de reclamant, întrucât a solicitat anumite informații doar pentru o singură unitate administrativ-teritorială.
De asemenea, menționează că informațiile solicitate sunt de interes public, întrucât privesc activitatea Prefecturii județului T și a Comisiei Județene de Fond Funciar.
Astfel, consideră că refuzul este abuziv, având bănuiala legitimă că se ascund încălcări esențiale ale legii fondului funciar în acest refuz, sens în care solicită instanței să constate că a fost vătămat dreptul de a i se comunica informațiile de interes public și că potrivit art.21 al.1, constituie abatere administrativă și atrage răspunderea disciplinară.
Parata Prefectura Județului T prin întâmpinare, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât, reclamantul s-a adresat instituției solicitând sa-i fie comunicate copiile tuturor hotărârilor adoptate de către Comisia Județeană de Fond Funciar T, referitoare la validarea transferurilor de suprafețe de teren din alte localități, pentru localitatea, în perioada 2006-2008 cu indicarea suprafețelor și a persoanelor în cauză puse în posesie.
Prin adresa nr.3965//C2/20.03.2008, a comunicat reclamantului că soluționarea cererii sale nu este posibilă, datorită volumului mare de lucrări înregistrate la nivelul comisiei județene, motiv pentru care a fost invitat să consulte documentele în cauză la sediul instituției.
În drept, invocă disp.art.5 al.4 lit.b din nr.544/2001. modificată și completată, care stabilesc că accesul la informațiile de interes public se pot realiza și prin consultarea lor la sediul autorității sau instituției publice, în spații special destinate acestui scop, sens în care solicită instanței să constate că în cauză nu poate fi reținut un refuz al instituției prefecturii județului
Reclamantul nu a depus la dosar concluzii scrise.
Din analiza actelor si lucrărilor dosarului instanța a constatat și reținut următoarea stare de fapt:
Prin cererea nr. 3965//C2/2008 reclamantul a solicitat copiile tuturor hotărârilor adoptate de către Comisia Județeană de Fond Funciar T pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenului referitoare la validarea transferurilor de suprafețe de teren din alte localități pentru localitatea în perioada 2006-2008 cu indicarea suprafețelor și a persoanelor în cauză puse în posesie.
Prin adresa cu același număr de înregistrare pârâta Prefectura Județului T îi răspunde reclamantului că soluționarea cu celeritate este practic nerezolvabilă în condițiile concrete din județ cu 98 unități administrativ teritoriale, cu un volum mare de lucrări necesare urgentării acțiunilor de finalizare a aplicării prevederilor legilor fondului funciar.
În aceiași adresă, pârâta îl invită pe reclamant să consulte aceste documente la sediul instituției și se obligă să i le pună la dispoziție.
Lg. 544/2001 sancționează refuzul instituției de a da curs solicitărilor persoanelor interesate în obținerea de informații de interes public, însă în cazul de față nu ne aflam în prezența unui refuz întrucât instituția a invitat reclamantul să consulte aceste documente la sediul său, procedând în conformitate cu art. 9 si 11 din L 544/2001.
Potrivit " ART. 9
(1) În cazul în care solicitarea de informații implică realizarea de copii de pe documentele deținute de autoritatea sau instituția publică, costul serviciilor de copiere este suportat de solicitant, în condițiile legii.
(2) Dacă în urma informațiilor primite petentul solicită informații noi privind documentele aflate în posesia autorității sau a instituției publice, această solicitare va fi tratată ca o nouă petiție, răspunsul fiind trimis în termenele prevăzute la art. 7 și 8." și
"ART. 11
(1) Persoanele care efectuează studii și cercetări în folos propriu sau în interes de serviciu au acces la fondul documentaristic al autorității sau al instituției publice pe baza solicitării personale, în condițiile legii.
(2) Copiile de pe documentele deținute de autoritatea sau de instituția publică se realizează în condițiile art. 9."
În consecință, tribunalul a constatat și reținut că pârâții nu au refuzat comunicarea informațiilor de interes public solicitate de către reclamant, acesta vând acces la aceste informații la sediul instituției, motiv pentru care în conformitate cu art. 18 din 554/2004 a respins acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs reclamantul.
În motivarea recursului, acesta a arătat, în esență, că în condițiile în care, autoritățile și instituțiile publice au obligația, potrivit Legii nr.544/2001, să asigure accesul la informațiile de interes public, din oficiu sau la cerere, prin intermediul compartimentului pentru relații publice, în mod greșit instanța de fond a constatat că nu există un refuz din partea pârâtei, câtă vreme se pot studia documentele la sediul instituției, ignorând că a solicitat comunicarea de copii de pe documente, astfel că nu se impune să le identifice singur în arhiva Prefecturii Județului T, pentru ca ulterior să i se copieze actele, din moment ce conform art.4 din lege instituțiile publice sunt obligate să desemneze persoane din cadrul angajaților lor cu atribuții în acest sens. Instanța de fond, a mai arătat reclamantul, a făcut o interpretare necorespunzătoare a prevederilor art.11 din Legea nr.544/2001, ignorând că nu a făcut o solicitare personală la fondul documentaristic, ci doar copii după documentele care îl interesează, că refuzul este abuziv și că poate avea bănuieli că se ascund încălcări legitime ale legii fondului funciar, iar pentru a obține o informație de interes public nu există obligativitatea justificării unui interes, deoarece conform art.6 din Legea nr.544/2001, orice persoană are dreptul să solicite și să obțină informații de interes public.
Recursul este nefondat.
Instanța de fond a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor Legii nr.544/2001 reținând că pârâta nu a refuzat comunicarea informațiilor de interes public solicitate de reclamant. Astfel, prima instanță a reținut incidența, în speță, a prevederilor art.11 din actul normativ precitat, observând că reclamantul a solicitat copii de pe anumite documente, iar Prefectura Județului T l-a invitat să consulte documentația la sediul instituției, copiile respective urmând să fie eliberate conform art.9 din Legea nr.544/2001. Este credibilă explicația pârâtei, observă Curtea, că la nivelul comisiei județene de fond funciar dat fiind volumul mare de lucrări înregistrate, cererea reclamantului nu putea fi satisfăcută în modalitatea solicitată de acesta. Apoi, mai observă Curtea, nu e lipsit de semnificație că după sesizarea instanței de recurs părțile au convenit asupra unei agende de lucru stabilind de comun acord mai multe întâlniri în vederea satisfacerii cererii domnului. În ceea ce privește solicitarea reclamantului de a i se comunica datele cu privire la persoanele transferate la și puse în posesie, Prefectura Județului T i-a comunicat că informațiile respective nu sunt deținute de pârâtă, ci de către Comisia locală de fond funciar a localității respective, astfel că domnul este îndrituit să solicite datele în discuție de la respectiva comisie și nu de la pârâtele din prezenta cauză.
Față de cele de mai sus, Curtea văzând că recursul reclamantului împotriva sentinței civile nr.496/2.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, este nefondat urmează să-l respingă ca atare, conform art.312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.496/2.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.XI.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - LIBER - -
GREFIER
- -
Red./29.12.2008
Tehnored./08.01.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecător
Președinte:Mircea Ionel ChiuJudecători:Mircea Ionel Chiu, Claudia, Ionel Barbă