Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 1361/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 1361

Ședința publică din data de 14 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Chirica Elena

JUDECĂTORI: Chirica Elena, Dinu Florentina Stoicescu Maria

- -

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de reclamantul(fiul lui și al lui, născut la 25 1986)- Penitenciarul Rahova, împotriva sentintei nr. 357 din 26.05.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIMĂRIA - T, nr. 1-3, Cod poștal -, Județ

La apelul nominal făcut în ședința publică recurentul reclamant personal și în stare de arest, lipsind intimata pârâtă Primăria Târgoviște.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședintă, care învederează că recursul este scutit de plata taxei de timbru.

Curtea, pune în discuție excepția nemotivării recursului potrivit art. 301 pr.civ. întrucât sentința recurată a fost comunciată recurentului la data de 11.06.2009.

Recurentul reclamant având cuvântul precizează că nu are cunoștință de această cauză, nu el a formulat cererea de recurs, fiind arestat de 5 ani și lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția invocată.

Curtea, rămâne în pronunțare pe excepția nulității.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr- la data de 11 02 2009 reclamantul a chemat in judecată pe Primarul orașului Târgoviște în temeiul Legilor nr.544/2001 și 554/2004 și art.36 alin.2 din Constituția României

In motivarea cererii reclamantul invocat faptul că i-a trimis pârâtului o scrisoare, cu confirmare de primire, pentru care nu i-a comunicat un răspuns in termenul de 30 de zile, motiv pentru care s-a considerat vătămat pentru încălcarea dreptului la informația de interes personal.

Deși a fost legal citat acesta și a fost prezent in instanță la termenul din 28 aprilie 2009, reclamantul nu a oferit nici un fel de alte detalii in legătură cu conținutul acelei scrisori adresate pârâtului.

Prin sentința nr. 357 din 26 mai 2009, tribunalul a respins cererea formulată de reclamantul, împotriva pârâtului Primarul Municipiului Târgoviște.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că reclamantul nu a făcut dovada adresării unei petiții către pârât pentru care să fie incidente dispozițiile legale invocate de către acesta, motiv pentru care a respins cererea.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul la data de 15 iunie 2009, însă în conținutul cererii de recurs nu se precizează motivele pentru care a fost declarată această cale de atac, menționându-se că vor fi depuse în fața instanței de judecată.

La data de 14 octombrie 2009 instanța a invocat din oficiu excepția nulității recursului prevăzută de art. 306 Cod pr.civilă, întrucât calea de atac nu a fost motivată înăuntrul termenului prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă.

Analizând excepția invocată, asupra căreia Curtea trebuie să se pronunțe mai întâi, conform art. 137 Cod pr.civilă, se constată că aceasta este întemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 3021lit. c pr.civ., cererea de recurs este nulă dacă nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar potrivit art. 306.pr. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin.2 (motive de ordine publică).

Termenul de motivare a recursului este un termen legal imperativ, astfel încât sancțiunea nerespectării lui, conform art. 103.pr.civ. este decăderea, însă în materia recursului există o sancțiune specifică, respectiv cea a nulității prevăzută de art. 306 Cod procedură civilă, text de lege ce are incidență în cauza de față.

Pentru aceste considerente, Curtea constată că în cauză nu subzistă motive de ordine publică pe care să le invoce din oficiu, recurentul nu a susținut oral în fața instanței astfel de critici, recursul declarat de nu a fost motivat înăuntrul termenului legal și imperativ prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă, astfel că în temeiul art. 3041și 312.pr.civ. va admite excepția și va constata nulitatea recursului pentru nemotivare în termen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția nulității recursului pentru nemotivare invocată din oficiu de către instanță.

Constată nulitatea recursului declarat de reclamantul(fiul lui și al lui, născut la 25 1986)- Penitenciarul Rahova, împotriva sentintei nr. 357 din 26.05.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIMĂRIA - Târgoviște,--3, Cod poștal -, Județ

Irevocabilă.

Pronunțată în ședinta publică azi, 14 octombrie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Chirica Elena, Dinu Florentina Stoicescu Maria

- - - - - -

Grefier,

- -

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Red. SM

Tehnored. CMF

4 ex./20.10.2009

- - Tribunal D

Președinte:Chirica Elena
Judecători:Chirica Elena, Dinu Florentina Stoicescu Maria

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 1361/2009. Curtea de Apel Ploiesti