Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 1413/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIENr. 1413/CA/2009

Ședința publică de la 15 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marius Ionel Ionescu

JUDECĂTOR 2: Mariana Claudia Clonța

Judecător - -

Grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 1045/CAF/2008 pronunțată de Tribunalul Alba, cauză repusă pe rol din oficiu în vederea constatării perimării cererii de recurs.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că de la ultimul act de procedură a trecut mai mult de un an, judecarea cauzei fiind suspendată la data de 21 octombrie 2008, în baza art. 242 pct.2 Cod procedură civilă.

Instanța având în vedere referatul întocmit la data de 20. 11. 2009, prin care a fost expusă darea de seamă asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea, lasă cauza în pronunțare pe excepția perimării.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Alba, în urma strămutării de la Tribunalul Cluj, sub nr- și precizată ulterior, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Poliția Rutieră C N, Inspectoratul de Poliție al Județului C și Instituția Prefectului Județului C-Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor solicitând:

- să se dispună obligarea pârâților să-i comunice, la adresa de domiciliu, câte autoturisme Opel de culoare roșie există înmatriculate în județul C și câte dintre acestea sunt înmatriculate în municipiul C N;

- să se dispună obligarea, în solidar, a pârâților să-i achite suma de 10.000 lei, cu titlu de daune morale.

În motivare reclamantul susține că, de la data depunerii cererii în 19.12.2007 au trecut mai mult de 10 zile, cererea sa nu a fost soluționată și nici nu a fost încunoștințat că lucrarea este complexă și necesită 30 de zile pentru soluționare.

Sub aspectul daunelor morale, se arată că simplul fapt al ignorării dreptului fundamental de informare este de natură să- producă un prejudiciu moral și că scopul pentru care îi este necesară această informație, care va fi explicitat în fața instanței, precum și interesul deosebit pe care îl are în aflarea acestui răspuns sunt de natură să justifice solicitarea de daune morale.

În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 554/2001.

Cererea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.

Pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Poliție Județean Cad epus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei capacității procesuale pasive a Poliției Rutiere C -N și excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului de Poliție Județean C, iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamantului care ar fi trebuit să se adreseze Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Autovehicule din cadrul Instituției Prefectului Județului C, neexistând nici o dovadă că a transmis solicitarea anexată acțiunii, prin fax.

Prin sentința civilă nr. 1045/CAF/2008 Tribunalul Albaa respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamantul împotriva pârâtului Instituția Prefectului Județului C, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor și a respins ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă acțiunea împotriva pârâtului Inspectoratul de Poliție Județean

De asemenea, a respins ca formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință cererea formulată de reclamant împotriva pârâtului Biroul Poliției Rutiere C

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că potrivit art. 5 coroborat cu art. 12 și următoarele din Legea nr. 218/2002, polițiile municipale, orășenești și posturile de poliție comunale nu au personalitate juridică, astfel că nu pot participa în proces în nume propriu, ci pin intermediul inspectoratelor de poliție, iar valorificarea informațiilor din Registrul județean de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate este de competența serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculări a vehiculelor, din cadrul aparatului propriu al prefecturilor județene.

S-a mai stabilit că Instituția Prefectului Județului C, Serviciul Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Autovehiculelor a comunicat reclamantului informațiile solicitate, prin Adresa nr. 322/22.03.2008.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul care a solicitat, în principal, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea sentinței în sensul admiterii cererii.

În motivare se arată că nu a fost motivată de către instanța de fond soluția cu privire la excepțiile admise, fiind apreciată greșit lipsa capacității de folosință a Poliției Rutiere, organ administrativ care, alături de IPJ ținea, până la intrarea în vigoare a OUG nr. 50/2004, evidența autovehiculelor înmatriculate.

Se mai susține că nu s-a făcut dovada predării, prin protocol, a arhivei de la aceste organe la Serviciul Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Autovehiculelor.

Recursul nu a fost motivat în drept.

Intimatul IPJ Cas olicitat respingerea recursului ca nefondat, sentința atacată fiind legală și temeinică.

Verificând sentința atacată din prisma motivelor invocate, raportat și la dispozițiile art. 304 ind. 1.pr.civ, curtea reține următoarele:

Prin Încheierea pronunțată în ședința din 21 octombrie 2008 cauza a fost suspendată în temeiul disp.art.242 alin. 1 punct 2 Cod procedură civilă.

Potrivit art. 248 alin. 1.pr.civ orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părților timp de 1 an.

Având în vedere că părțile au lăsat cauza în nelucrare, din vina lor exclusivă, neîndeplinind nici un act de procedură de peste 1 an, se constată că în cauză operează dispozițiile art.248 - 254 Cod procedură civilă, iar curtea urmează ca instanța să constate recursul de față perimat de drept.

Pentru aceste motive,
În numele legii

DECIDE

Constată perimat de drept recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1045/CAF/2008 a Tribunalului Alba.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15. XII. 2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.

Dact./ex.6/06.01.2010

Jud.fond.

Președinte:Marius Ionel Ionescu
Judecători:Marius Ionel Ionescu, Mariana Claudia Clonța

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 1413/2009. Curtea de Apel Alba Iulia