Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 157/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-DECIZIENR. 157/R-
Ședința publică din 15 Februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție
JUDECĂTOR 2: Gina Achim
Judecător: - - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtaȘCOALA CU CLASELE I - VIII, cu sediul în C,-, Județul A, împotriva sentinței civile nr. 471/CA/08.10.2007, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă - Complet Specializat în Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă, domiciliată în comuna, sat, județul
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurenta -reclamantă prin director G și asistat de avocat în baza împuternicirii avocațiale de la dosar nr. 414/14.02.2008, emisă de Cabinet Individual Avocat, intimata - pârâtă personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 113/01.02.2008 emisă de Baroul
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier ul de ședință, după care:
Avocat depune la dosar, pentru intimata - pârâtă, un borderou cu acte reprezentând apărări în recurs și întâmpinare pe care instanța o califică drept concluzii scrise, având în vedere momentul depunerii acestora. Se comunică un exemplar al acestor acte, părții adverse prin apărător.
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul arată că nu au alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, în raport de această împrejurare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia pe fond.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta - pârâtă, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței instanței de fond în tot, în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca nefondată. Solicită de asemenea obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată la fond și în recurs.
Avocat, având cuvântul pentru intimata - pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțată de către instanța de fond ca fiind temeinică și legală, pentru motivele expuse pe larg în concluziile scrise de la dosar și pe care le susține oral în ședință publică. Precizează că informațiile solicitate sunt de ordin public și se încadrează în prevederile legii 544/2001.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată la 23 mai 2007, reclamanta a chemat în judecată Școala Generală nr.1 C - prin director - pentru a fi obligat să-i comune o serie de informații de interes public, punându-i-le la dispoziție în condițiile Legii nr.544/2001.
În motivare a arătat că deși a solicitat pârâtei să-i comunice o copie "după procesul-verbal/notă de constatare" încheiat cu ocazia unei inspecții la clasa a III-a C la în data de 9 noiembrie 2006, pârâta nu a răspuns pozitiv acestor pretenții, deși solicitarea constituie o cerere de comunicare a unor informații de interes public.
Refuzul pârâtei s-a produs pe fondul unui conflict al reclamantei cu părinții elevilor din clasa a II-a C și conducerea școlii, iar susținerea că ar fi incidente dispozițiile art.12 din Legea nr.544/2001 nu poate fi reținută.
Prin sentința civilă nr.471/C/2007, Tribunalul Argeșa admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâtă să comunice reclamantei copia fișei de observare a lecției din 9 noiembrie 2006 și să-i plătească cheltuieli de judecată în sumă de 204,3 lei.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că acțiunea reclamantei se încadrează în prevederile art.1 din Legea nr.554/2004, iar pârâta era datoare să-i comunice, pe lângă nota de constatare și fișa de observare a lecției, obligație pe care nu și-a îndeplinit-
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta, criticând-o pentru motivele prev.de art.304 pct.6 și 9 din Codul d e procedură civilă în dezvoltarea cărora a susținut următoarele:
- instanța a dat mai mult decât s-a cerut obligând pe recurentă să comunice fișa de observare a lecției, deși intimata-reclamantă nu solicitase acest lucru. Dincolo de acest aspect, această fișă se află la Inspectoratul Școlar Județean A, așa cum rezultă din răspunsul acestei instituții;
- în mod greșit au fost acordate cheltuielile de judecată deși, potrivit art.275 Cod pr.civilă, ele nu se datorează în măsura în care la prima zi de înfățișare sunt recunoscute pretențiile reclamantului, iar în cauză intimatei i-au fost predate documentele în discuție așa cum rezultă din semnătura de primire.
Examinând criticile formulate se constată că ele sunt fondate în sensul celor de mai jos.
În condițiile art.84 din Codul d e procedură civilă instanța poate califica în drept pretențiile reclamantei, ceea ce s-a întâmplat și în cauză, așa încât prezenta cale de atac urmează a fi soluționată în raport de prevederile Legii nr.554/2004.
Din acțiunea cu care a fost învestită instanța rezultă că solicitarea reclamantei a privit nota de constatare din 9 noiembrie 2006 și nu fișa de observare din aceeași dată, înscrisurile fiind în mod evident diferite, aspect ce rezultă din compararea documentelor aflate în copie la filele 11 și 37.
Nota de constatare s-a depus de către pârâtă în copie la fila 11 și din acest înscris rezultă că la 27 iunie 2007, ea a fost comunicată și reclamantei.
În concluzie, stabilirea în sarcina pârâtei-recurente a obligației de a comunica fișa de observare se situează în afara pretențiilor cu care instanța a fost învestită, ceea ce face incidente dispozițiile art.304 pct.6 Cod pr.civilă.
Chiar dacă s-ar trece peste această statuare, ar urma să se observe că la 6 septembrie 2007 (37), deci anterior pronunțării hotărârii primei instanțe, reclamanta a primit și o copie de pe fișa de observare a lecției.
Reținând chiar această subsidiară motivare se impune ca sub acest aspect să fie admis recursul și respins capătul principal al acțiunii.
În ceea ce privește a doua critică, este adevărat că potrivit art.275 din Codul d e procedură civilă, pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va fi îndatorat să plătească cheltuieli de judecată, decât dacă a fost pus în întârziere anterior formulării acțiunii.
Față de excepția la care se referă textul precitat, este inutil să se analizeze momentul primei zile de înfățișare, așa cum este ea definită de art.134 din Codul d e procedură civilă, întrucât a operat o punere în întârziere prin solicitarea formulată și înregistrată sub nr.628/26.03.2007 a cărei existență nu a fost contestată de către pârât și care, de altfel, are valoarea unei plângeri prealabile.
Pentru toate aceste considerente se apreciază că recursul este fondat numai sub aspectul primei critici și, în baza art.312 alin.2 Cod pr.civilă, urmează a fi admis, făcându-se și aplicarea disp.art.274 din același act normativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâtaȘCOALA CU CLASELE I - VIII, cu sediul în C,-, Județul A, împotriva sentinței civile nr. 471/CA/08.10.2007, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă - Complet Specializat în Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, intimată, domiciliată în comuna, sat, județul
Modifică în parte sentința de mai sus, în sensul că respinge acțiunea pentru capătul principal.
Menține în rest sentința.
Obligă intimata să plătească 300 lei cheltuieli de judecată, în recurs, către recurenta-pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, Judecător,
- -
Grefier,
-
06.03.2008
Red.GC
EM/4 ex.
Jud.fond.
Președinte:Gabriela ChiornițăJudecători:Gabriela Chiorniță, Gina Achim