Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 209/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 209

Ședința publică de la 28 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță

JUDECĂTOR 2: Lavinia Barbu

JUDECĂTOR 3: Alina Răescu

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul reclamant împotriva sentinței nr. 1333 din 16.07.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIMĂRIA COMUNEI, intimații chemați în garanție AUTORITATEA NAȚIONALĂ PT.RESTITUIRE A PROPRIETAȚILOR, DIRECȚIA GENERALĂ A ARHIVELOR NAȚIONALE, DIRECȚIA JUDEȚEANĂ A ARHIVELOR NAȚIONALE, B, și

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit recurentul reclamant, fiind reprezentat de avocat, intimata pârâtă PRIMĂRIA COMUNEI, intimații chemați în garanție AUTORITATEA NAȚIONALĂ PT.RESTITUIRE A PROPRIETAȚILOR, DIRECȚIA GENERALĂ A ARHIVELOR NAȚIONALE, DIRECȚIA JUDEȚEANĂ A ARHIVELOR NAȚIONALE, B, și

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul a fost declarat și motivat, că recurentul reclamant, prin serviciul arhivă depune concluzii scrise.

Avocat pentru recurentul reclamant având cuvântul solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea dosarului la instanța de fond, întrucât nu a analizat cererile recurentului reclamant pe care le-a solicitat la 18.02.2009, când au fost depuse precizările, iar instanța ar fio trebuit să se pronunțe oricum înainte ca toate chematele în garanție să comunice informațiile de interes public cerute și înainte ca reclamantul să renunțe parțial la judecată.

Pârâta nu a invocat procedural la termenul din 18.09.2008, excepția de calificare a speței în prevederile legii contenciosului9 administrativ 554/2004, în loc de încadrarea menționată de reclamant și de chematele în garanție, respectiv Legea nr.554/2001, atunci competența de judecată în raport de art. 10 alin. 1 și din Legea nr. 554/2001 ar fi revenit Curții de APEL CRAIOVA și nu tribunalului.

Instanța nu s-a pronunțat cu privire la petitul daunelor.

CURTEA

Asupra recursului de față:

La data de 14.08.2008 reclamantul a chemat în judecată pârâta PRIMĂRIA COMUNEI, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța instanța să constate că informațiile solicitate pârâtei sunt informații de interes public, să fie obligată pârâta să comunice reclamantului în scris informațiile solicitate, să se fixeze un termen de 30 de zile în care să-i fie comunicate aceste informații, să fie obligată pârâta la 30.000 lei daune morale și 1.000 lei pentru fiecare zi de întârziere a termenului de 30 zile de la data primirii acțiunii și în ceea ce privește daunele patrimoniale, cuantumul va fi determinat printr-o expertiză tehnică contabilă.

În motivare se arată că reclamantul a solicitat pârâtei o serie de informații pe care le apreciază ca fiind de interes public, respectiv: informații privind impozitele și taxele locale, informații privind reducerea sau scutirea de impozit a foștilor deținuți politici, transmiterea chitanței de plată a impozitului agricol achitat de reclamant, informațiile existente în dosarul nr. 912/2001 al Prefecturii, informațiile privind titlurile de proprietate și neconcordanțele între titlurile emise și procesele-verbale de punere în posesie, informațiile privind cupoanele agricole și vizarea contractelor de arendă. În acest sens, reclamantul a adresat pârâtei mai multe cereri, ultima fiind formulată în data de 19.06.2008, cereri la care pârâta nu a răspuns în termen de 30 de zile.

În scop probator reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei, expertiză tehnică contabilă pentru determinarea daunelor patrimoniale.

În drept au fost invocate dispozițiile 544/2001 și 554/2004.

Au fost depuse la dosar, următoarele înscrisuri: cererea reclamantului din 18.06.2008 adresată primarului, chitanțe plată impozit, recipise confirmare de primire corespondență, decizia de acordare a calității de luptător a reclamantului, cereri ale reclamantului din 13.06.2006, 29.09.2005, răspunsul guvernului nr. 5312/14.03.2007, adresele nr. 1811/2008, nr. 1871/2008, fișe dosar nr-, fișe dosar nr-, nr. 448/2007 a Tribunalului, nr. 247/A din 04.06.2007 a Curții de Apel Pitești și nr. 328/A din 21.09.2007 a Curții de Apel Pitești, note de ședință, raport de expertiză tehnică extrajudiciară și actele care au stat la baza acestuia, răspuns nr. 5859/2008, sentința penală nr. 109/2007 a Judecătoriei Bălcești, răspunsul nr. 1811/2008 al Primăriei, titlul de proprietate a numitei, acte cadastrale și schițe, copii acte eliberate de arhivele naționale, extrase legislative, răspunsul nr. 46420/2008, 44390/2008, 44390/2008 43306/2008, 42150/2008 41677/2008, 41677/2008, 41677/2008, 39449/2007, 39449/2007, -/2007, -/2007, referat de legalitate, raport de expertiză contabilă extrajudiciară și actele care stau la baza emiterii acestuia, raport de expertiză tehnică extrajudiciară și actele care au stat la baza emiterii acestuia, cererea înregistrată sub nr. C -/31.05.2006; dresa înregistrată sub nr. C 13787/10.07.2006; Cererea înregistrată la Direcția Județeană Va A rhivelor Naționale sub itir.1825/2006, transmisă instituției noastre spre soluționare, înregistrată suc nr.8281/ 17.08.2006; Adresa nr.8281/01.09.2006; Cererea înregistrată sub nr. -/21.09.2007 conexată cu cererea nr.-/03.10.2007; Adresa nr. -/-/2007, legalizat din "Borderoul populației, proprietăților și exploatațiilor agricole" () din comuna, sat, plasa, județul V; Cererea nr.944 /30.01.2008; Adresa nr.944 /22.02.2008; Cererea înregistrată sub nr. 1825/14.08.2006 remisă spre soluționare Direcție Arhivelor Naționale Istorice Centrale; Adresa nr. 1825/15.08.2006; Cererea înregistrată sub nr.2010/11.09.2006: Adresa nr.2010/ 14.09.2006; Adresa nr.2010/3.10.2006. Cererea înregistrată sub nr.C 1051/29.05.2007; Adresa nr. 1051/27.06.2007; Cererea înregistrată sub nr. 1051/05.07.2007; Cererea înregistrată sub nr. 1051/25.07.2007; Cererea înregistrată sub nr.1051/14.08.2007; Adresa nr. 1051/01.08.2007; Adresa nr. 1051/20.08.2007. Cererea înregistrată sub nr. 1654/25.09.2007; Adresa nr.C/ 1654/30.10.2007; Adresa nr. 1654/8.11.2007; Cererea înregistrată sub nr. 1823/1.11.2007; Adresa nr.C/1823/12.11.2007; Cererea înregistrată sub nr. 1327/25.08.2008; Adresa nr.C/1327/8.09.2008; Cererea înregistrată Sub nr.C/1373/2.09.2008; Adresa nr.C/ 1373/8.09.2008; Cererea înregistrată sub nr. 1441/16.09.2008; Adresa nr. 1441/18.09.2008; de proprietăți agricole de la 30- 50 ha; Schița de expropriere a terenului proprietatea în anul 1945, dec. Penală 535/R/2008 a Tribunalului, fișe dosare aflate pe rolul instanțelor, notificări, înștiințare de plată, adresa AN. 52127/2009, înștiințare de plată nr. 1217/2009 cu dovada procedurii de înștiințare de plată, borderou și dosar notificare nr. 912/2001 (d8 file).

La data de 8.09.2008 pârâta a depus întâmpinare solicitând respingerea cererii.

S-a arătat că informațiile la care reclamantul face referire se încadrează la art. 2 lit. c din 544/2001, deoarece acestea privesc exclusiv persoana, averea și interesele personale ale reclamantului, fiind informații cu privire la datele personale.

Pârâta arată că reclamantul a primit răspuns la toate cererile adresate Primăriei, ultimul răspuns fiind dat prin adresa nr. 1811 din 19.08.2008, însă anumite probleme ridicate de reclamant trebuie să și le rezolve personal, cum ar fi problema cupoanelor agricole, pentru care reclamantul trebuie să se adreseze Bălcești.

La data de 5.09.2008 reclamantul a depus o cerere de chemare în garanție AUTORITATII NAȚIONALE DE RESTITUIRE PROPRIETĂȚILOR, AGENȚIEI NAȚIONALE DE cadastru ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ, OFICIUL JUDEȚEAN DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ, DIRECȚIA GENERALĂ A ARHIVELOR NAȚIONALE ȘI DIRECȚIA JUDETEANĂ A ARHIVELOR NAȚIONALE. Totodată, a formulat o precizare a informațiilor de interes public pe care le-a solicitat Primăriei în perioada 2004 - 2008, respectiv: informații privind impozitele și taxele locale, informații privind titlurile de proprietate și procesele-verbale anexe, restituirea imobilelor preluate abuziv, informații privind dosarele întocmite la notificările depuse în conformitate cu 10/2001, informații privind acțiunile în justiție pe probleme funciare, informații privind statul de funcții și statul de personal.

La data de 3.10.2008 reclamantul a formulat răspuns la întâmpinarea pârâtei, arătând că, pârâta își scuză în această modalitate culpa procesuală de a nu răspunde vreme îndelungată la solicitările petentului și își manifestă opoziția față de încadrarea informațiilor cerute, ca informații de interes public.

La data de 9.10.2008 a formulat întâmpinare, solicitând constatarea inadmisibilității cererii de chemare în garanție și respingerea cererii principale ca nefondată.

Se arată că, reclamantul nu s-a adresat instituției cu cerere de comunicare a informațiilor de interes public, în temeiul art. 2 lit. b din 544/2001, astfel că nu se justifică cererea de chemare în garanție. Se menționează că, instituția chemată în garanție nu deține categoria de informații solicitate, fiind organ de specialitate al administrației publice centrale ce nu are putere decizională în soluționarea cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate și a cererilor conexe.

La data de 19.12.2008 a formulat întâmpinare, arătând că, reclamantul s-a adresat instituției în repetate rânduri, însă de fiecare dată i s-a răspuns și i-au fost furnizate actele și informațiile solicitate.

La data de 21.11.2008, reclamantul a depus o cerere de renunțare la chemarea în garanție formulată împotriva B, Direcție Arhivelor Naționale B și Direcția Județeană a Arhivelor și Colegiul Consilierilor Juridici. Prin încheierea de ședință din 22.01.2009 instanța a luat act de renunțarea reclamantului la judecata împotriva chemaților în garanție B, Direcția Arhivelor Naționale B și Direcția Județeană a Arhivelor.

Instanța a încuviințat reclamantului proba cu interogatoriul pârâtei și al chemate în garanție și a respins proba cu expertiză tehnice solicitată de reclamant pentru a stabili cuantumul despăgubirilor.

La data de 16.03.2009 reclamantul a depus la dosar o cerere pe care a denumit-o "cerere incidentală" și pe care instanța o califică drept o completare la cererea de chemare în judecată, reclamantul solicitând obligarea pârâtei de a emite decizia de impunere a subsemnatului pentru anul 2009, iar înștiințarea de plată să fie depusă atât în instanță, cât și în copie reclamantului. Totodată pârâta să fie obligată să înfățișeze în original nr. 912/2001 care aparține reclamantului.

Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 1333 din 16 iulie 2009 respins cererea precizată și completată formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârât PRIMĂRIA COMUNEI.

A respins cererea de chemare în garanție AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE RESTITUIRE PROPRIETĂȚILOR.

În considerentele sentinței s-a reținut că, informațiile pe care acesta le solicită îl privesc în mod exclusiv pe reclamant, respectiv: impozite și taxe locale pe care instituția publică le-a stabilit pentru terenul reclamantului, să-i fie transmisă copia chitanței de plată a impozitului, să-i fie comunicate eventuale reduceri sau scutiri de impozit, informații despre plata cupoanelor agricole pentru terenul agricol deținut de reclamant, comunicarea certificatului de atestare fiscală, vizarea contractelor de arendă de către instituția pârâtă, informații privind titlurile de proprietate și neconcordanțele existente între titluri și procesul-verbal de punere în posesie, etc.

În acest context, s-a reținut că, 544/2001 ce reglementează liberul acces la informațiile de interes public stabilește cadrul legal al concretizării dreptului de acces liber și neîngrădit al persoanei la orice informație de interes public, în măsura în care informațiile solicitate autorităților sau instituțiilor publice se circumscrie noțiunii de "informație de interes public" definită de lege. Astfel, art. 2 pct. b din 544/2001, definește informația de interes public ca "orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul sau de forma sau de modul de exprimare a informației". Legea face distincție între informația de interes public definită mai sus și informația cu privire la datele personale prin care se înțelege "orice informație privind o persoană fizică identificată sau identificabilă" (art. 2 lit. c din 544/2001). Obligația autorității sau instituției publice de a comunica informațiile solicitate de orice persoană în temeiul art. 6 din 544/2001, vizează numai informațiile de interes public, nefăcând obiectul aceste obligații, orice alte solicitări în afara informațiilor sus menționate (art. 10 din 544/2001).

Pornind de la definiția dată de lege informației de interes public, s-a reținut că, aceasta are un caracter general, privind aspecte ce țin de realizarea competenței autorităților publice și satisfacerea nevoilor comunitare. Astfel, orice informație solicitată în legătură cu datele personale ale unei persoane fizice, așa cum sunt informațiile solicitate de reclamant, instituției pârâte, informații a căror obținere vizează un interes strict personal, se încadrează în dispozițiile art. 2 lit. c din 544/2001 și nu constituie informație de interes public, prin urmare instituția publică sesizată cu o astfel de cerere nu are obligația de a răspunde.

Având în vedere aceste aspecte, s-a apreciat că cererile adresate de reclamant pârâtei Primăria nu vizează informații de interes public ci informații cu privire la datele personale ale reclamantului, prin urmare, având în vedere că acestea sunt exceptate de la accesul liber al cetățenilor, refuzul pârâtei de a răspunde la aceste cereri nu poate fi apreciat ca nejustificat, cererea reclamantului fiind în consecință neîntemeiată.

În ceea ce privește cererea completatoare formulată de reclamant la data de 16.03.2009, prin care a solicitat ca pârâta să fie obligată să emită decizia de impunere pentru anul 2009, s-a reținut că, anterior sesizării instanței de judecată cu o astfel de cerere, reclamantul avea obligația să urmeze procedura prealabilă reglementată de art. 7 din 554/2004, lipsa efectuării acesteia constituind un fine de neprimire al cererii de chemare în judecată. Având în vedere că, reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii acestei proceduri, cererea completatoare este inadmisibilă, urmând a fi respinsă din acest motiv.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, formulată de reclamant în contradictoriu cu, având în vedere că cererea principală a fost respinsă, iar soluția care urmează a se da cererii de chemare în garanție este strâns legală de soluția pronunțată pe cererea principală, în temeiul art. 60 pr.civ. instanța urmează, ca o consecință a respingerii cererii principale să dispună respingerea cererii de chemare în garanție.

Din considerentele expuse se va respingă cererea principală, precizată și completată și să respingă de asemenea cererea de chemare în garanție formulată de reclamant împotriva

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurentul reclamant, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

In motivare recurentul a . ca petitul referitor la comunicarea impozitului reprezinta un capăt de cerere irecuzabil. A precizat ca vreme de 3 ani a incercat sa determine Primaria să-i prezinte modul de calcul al impozitului pentru o parcela de teren de 4,81 Ha dar Primaria a refuzat obstinant, Parata a decis ca acea parcela este, arabil, fiind dublu impus. Acesta este un fals ce nu mai poate fi corectat daca s-ar respinge recursul.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate a dispozițiilor legale incidente, dar si din oficiu conform art. 304 ind. 1 pr. civila retine urmatoarele:

Prin cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul recurent s -a solicitat sa se constate informatiile solicitate paratei sunt informatii de interes public, sa fie obligata parata sa comunice in scris informatiile solicitate in termen de 30 zile si sa constate ca netrasmiterea in termen a provocat pagube reclamantului în cuantum total de 30 000 lei si 1000 lei pentru fiecare zi întarziere, A precizat ca daunele patrimoniale vor fi precizate printr-o expertiza contabila si tehnica.

Potrivit cererii adresata de reclamantul recurent către intimatul Primarul Comunei V la data de 18 06 2008 s-au solicitat următoarele categorii de informații:

A solicitat, de asemenea să se precizeze numele persoanelor cărora li s-a vândut suprafața de 3,19 ha revendicată de reclamant conform Legii 10/2001 și să-i fie comunicate acele acte false în opinia reclamantului recurent.

În mod corect, instanța de fond a analizat caracterul informațiilor solicitate prin prisma dispoz. art. 2 pct. b și art. 2 pct. c din Legea nr. 544/2001.

Intimata pârâtă a dat curs cererii reclamantului comunicând adresa nr. 1811/19.08.2008.

S-a precizat că problema cupoanelor agricole este o problemă personală care se poate soluționa prin parcurgerea procedurii prevăzute de lege, de fosta Bălcești. Prin răspuns s-a indicat textele de lege aplicabile inclusiv 14 ce privește problema contractului de arendare, al cărui format este prevăzut în lege.

Suprafața de teren la care face referire recurentul este solicitată în temeiul Legii 10/2001, litigiul cu autoritățile fiind în curs. Prin urmare, reclamantul să facă dovada la acest moment că este proprietar pe suprafața revendicată și în consecință nu pot exista persoane cărora să-i fie vândut un teren aparținând reclamantului. Aceste aspecte se pot în cadrul proceselor de revendicare, unde urmează ca prin intermediul instanței să fie indicați și introduși în cauză toate persoanele ce se presupune că ar fi posesori ai terenului revendicat.

Referitor la impozitul pe 2007 s-a comunicat reclamantului că a fost achitat. Eventualele contestații împotriva modului de calcul se pot face de către reclamant în conformitate cu procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Informațiile solicitate, în parte au primit răspuns, chiar dacă nu favorabil,iar în parte privesc probleme personale ale reclamantului si date persoanelor aflate în mod firesc în posesia acestuia.

Pentru aceste considerente în mod corect s-a apreciat de către instanța de fond că nu sunt incidente disp. art. 1 din Legea nr. 554/2004 referitoare la refuzul nejustificat de a da curs cererii, dar nici o dispoz. Legii 544/2001 privind informațiile de interes public.

În ceea ce privește cererea având ca obiect comunicarea deciziei de impunere pentru anul 2007 se constată, din actele depuse la dosar, că reclamantul nu solicitat în prealabil comunicarea acestui act de către organul emitent, respectiv AFPC, adresându-se direct instanței de judecată pentru obligarea instituției.

Nefiind parcursă procedura prealabilă prev. de art. 7 din Legea nr. 554/2004, cererea a fost in mod corect respinsa ca fiind inadmisibila.

Referitor la petitul având ca obiect daune morale și materiale și morale constată că nu s-au propus și administrat nici un fel de probatoriu pentru determinarea cuantumului pretențiilor.

Nefiind îndeplinite, în consecință, condițiile angajării răspunderii patrimoniale prev. de art. 998 -999 cod civil (existența prejudiciului, evaluarea prejudiciului, fapta cauzatoare și vinovăție), cererea urmează a fi respinsă.

Pentru aceste considerente, nefiind identificate motive de ordine publica,in temeiul disp. art. 312 alin.1 C pr. civila va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurentul reclamant împotriva sentinței nr. 1333 din 16.07.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIMĂRIA COMUNEI, intimații chemați în garanție AUTORITATEA NAȚIONALĂ PT.RESTITUIRE A PROPRIETAȚILOR, DIRECȚIA GENERALĂ A ARHIVELOR NAȚIONALE, DIRECȚIA JUDEȚEANĂ A ARHIVELOR NAȚIONALE, B, și

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Ianuarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud. L

Ex.2//04.-

Jud. fond ACN.

Președinte:Magdalena Fănuță
Judecători:Magdalena Fănuță, Lavinia Barbu, Alina Răescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 209/2010. Curtea de Apel Craiova