Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 2602/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A-VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă nr. 2602

Ședința publică de la 07.12.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Hortolomei Victor

JUDECĂTOR 2: Radu Constantin Daniel

JUDECĂTOR 3: Horațiu

GREFIER: - -

...

Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurentul-reclamant R, împotriva sentinței civile nr. 2025/29.05.2009, pronunțată în dosarul nr. 17286/3/CA/2009 de Tribunalul București -Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul-pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că, la data de 28.10.2009, la serviciul registratură, s-a depus cerere de judecare în lipsă de către recurentul-reclamant.

Curtea, constatând că recurentul-reclamant a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 pct. 2.pr.civ. reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Asupra cauzei civile de față constată că prin cererea înregistrată la Tribunalul București -Secția A IX-A Contencios Administrativ și Fiscal sub nr- reclamantul R a chemat în judecată pe pârâtul Primarul General al Municipiului B solicitand ca prin hotărarea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea paratului sa-i comunice, in scris, in termen de 30 de zile de la ramanerea irevocabilă a hotararii, pretul pe metru patrat la care Primaria Municipiului Baf acut exproprieri in perioada 1998-2008, cu indicarea mului si zonei pentru fiecare caz in parte, asa cum a solicitat prin petitia nr. -/21.10.2008, precum si obligarea paratului la plata sumei de 5.000 de lei cu titlu de despagubiri civile pentru daune morale.

Prin sentința civilă nr.2025/29.05.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București -Secția A IX-A Contencios Administrativ și Fiscal, a fost admisă excepția tardivității și respinsă acțiunea ca tardiv formulată.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut în esență că în raport de dispozițiile alt. 7 alin. 1 teza intaia din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, autoritățile și instituțiile publice au obligația să răspundă în scris la solicitarea informațiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcție de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare și de urgența solicitării, iar in conformitate cu prevederile alin. 2 al aceluiasi articol, refuzul comunicării informațiilor solicitate se motivează și se comunică în termen de 5 zile de la primirea petițiilor.

Conform dispozitiilor art. 22 alin. 1 din acelasi act normativ, in cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice. Plângerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7. Termenul de 30 de zile instituit prin dispozitiile mai sus redate pentru exercitarea caii de atac a plangerii este, ca natura juridica, un termen de procedura imperativ, a carui nerespectare atrage decaderea din dreptul de a mai exercita calea de atac, nesusceptibil de suspendare sau de intrerupere (art. 103 alin. 1.proc.civ.).

Plangerea reclamantului, inregistrata la data de 24.04.2009, a fost facuta dupa implinirea termenului legal pentru exercitarea acestei cai de atac.

Impotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în esență că prin respingerea acțiunii instanța l-a privat de documentul extrem de necesar în vederea negocierii despăgubirii, i-a creat un prejudiciu.

Recurentul susține că instanța a încălcat principiul contradictorialității și respectării dreptului la apărare, al-a pus în imposibilitate de a invoca excepții și de a desfășura proceduri în fața Curții, depășind atribuțiile puterii judecătorești.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și în limitele prevăzute de art. 3041.pr.civ. Curtea apreciază recursul ca fiind fondat pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i oferi informațiile de interes public solicitate prin petiția nr. -/21.10.2008, respectiv pretul pe metru patrat la care Primaria Municipiului Baf acut exproprieri in perioada 1998-2008, cu indicarea anului si zonei pentru fiecare caz in parte și obligarea acestuia să-i comunice această informație și la plata de daune morale.

Recurentul a susținut, printre altele, în cererea de recurs, că instanța a încălcat principiul contradictorialității și respectării dreptului la apărare, al-a pus în imposibilitate de a invoca excepții și de a desfășura proceduri în fața Curții.

Instanța de recurs constată că la termenul din data de 29.05.2009 Tribunalul a invocat din oficiu excepția de tardivitate a acțiunii și a rămas în pronunțare pe această excepție, fără ca, pentru acest termen, reclamantul să fie legal citat, neexistând la dosar dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu acesta.

Este adevărat că prin cererea depusă la dosarul cauzei la data de 22.05.2009 reclamantul a solicitat ca judecata să se facă în lipsa părților, însă aceasta nu acoperă obligația instanței de a judeca pricina cu părțile legal citate. În mod cert, în acest context, reclamantului i s-a creat o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, întrucât reclamantul nu avea cum să cunoască faptul că instanța va invoca din oficiu excepția de tardivitate a acțiunii și nu a putut face apărări pe acest aspect.

Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art.312 alin.5 pr.civ. Curtea urmează să admită recursul, să caseze sentința civilă recurată și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Rîmpotriva sentinței civile nr. 2025/29.05.2009 pronunțată de Tribunalul -Secția A IX-A în dosarul nr-în contradictoriu cu intimatul-pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI

Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 07.12.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

RED.HP/HP/2 ex -

Jud fond/

Președinte:Hortolomei Victor
Judecători:Hortolomei Victor, Radu Constantin Daniel, Horațiu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 2602/2009. Curtea de Apel Bucuresti